ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2442/2015

Decizia nr. 2442/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, creditoarea SC "A.", în contradictoriu cu debitoarea Compania Națională B. SA, a solicitat obligarea debitoarei, pe calea ordonanței de plată, la plata sumei de 18.938.524,96 euro, cu titlu de costuri contractuale, stabilită prin Decizia CAD (DAB) și înscrisă în factura fiscală din 18 octombrie 2012 plus suma de 981.171 euro reprezentând penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 31 decembrie 2013.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1985 din 17 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că cererea debitoarei este aferentă unui contract administrativ supus prevederilor O.U.G. nr. 47/2013 și O.U.G. nr. 66/2011, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența revine Secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, iar nu tribunalului.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 846 din 24 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că, în cauză, contractul în litigiu este comercial, astfel că revine secției civile a tribunalului competența de soluționare a cauzei, conform art. 95 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În speță, creditoarea SC "A." S.p.A Italia a învestit instanța cu o cerere de obligare a debitoarei Compania Națională B. SA, pe calea ordonanței de plată, la plata sumei de 18.938.524,96 euro, cu titlu de costuri contractuale, stabilită prin Decizia CAD (DAB) și înscrisă în factura fiscală din 18 octombrie 2012 plus suma de 981.171 euro reprezentând penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 31 decembrie 2013.

Cererea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 1013 - 1024 C. proc. civ. și vizează contravaloarea lucrărilor executate în cadrul Contractului ISPA x/05/02.

Potrivit prevederilor art. 1015 C. proc. civ., cererea privind ordonanța de plată se introduce la instanța competentă să judece fondul cauzei în primă instanță.

În cauză, fondul litigiului vizează executarea contractului sus-menționat, încheiat între Compania Națională B. SA și SC "A." S.p.A., având ca obiect Reabilitarea liniei de cale ferată București - Constanța, Secțiunea Lehliu - Ciulnița - Fetești - Lot.2.

Potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența unei instanțe de contencios administrativ este atrasă de natura juridică administrativă a actului care face obiectul litigiului dedus judecății.

În cauză, în raport cu prevederile prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, pentru ca un contract să poată fi asimilat unui act administrativ supus regimului juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ, este necesar ca acel contract să aibă ca obiect executarea unor lucrări de interes public și să fi fost încheiat cu o autoritate publică sau de autoritate publică asimilată, care să fi acționat în regim de putere publică.

Or, debitoarea Compania Națională B. SA este, potrivit art. 1 din H.G. nr. 581/1998, o persoană juridică de drept privat, care funcționează ca societate comercială pe acțiuni, desfășurând, potrivit art. 6 din aceeași hotărâre, activități de interes public, nerezultând din nicio împrejurare că, la încheierea și în executarea contractului, ar fi acționat în regim de putere publică, pentru a putea fi asimilată unei autorități publice, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Contractul ISPA sus-menționat este un contract comercial/civil, care nu poate fi asimilat unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă competența unei instanței de contencios administrativ.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect curtea de apel a reținut că revine secției civile a tribunalului competența de soluționare a cauzei, potrivit art. 95 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea SC "A. SPA Italia" în contradictoriu cu debitoarea Compania Națională B. SA în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN