ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 72/2015

Decizia nr. 72/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 135.254 lei, reprezentând prejudiciul suferit de instituție ca urmare a plății fără temei legal a unor drepturi salariale.

2.1. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 13876 din 8 septembrie 2014, a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a invocat nelegalitatea Ordinului nr. 189/2010 ce determină răspunderea civilă a pârâtului, în calitate de ministru și ordonator principal de credite, pentru prejudiciul creat prin plățile fără bază legală din credite bugetare la cheltuieli de personal, conform art. 5 din Legea nr. 115/1999.

2.2. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 3080 din 13 noiembrie 2014, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a avut în vedere că în speță nu sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 sau ale art. 5 din Legea nr. 115/1999 și nici dispozițiile Legii nr. 554/2004 - art. 19, întrucât orice cerere de despăgubiri este condiționată de admiterea acțiunii formulate împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, în caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun, pentru angajarea răspunderii delictuale, în condițiile prevăzute de C. civ. (cum corect a procedat reclamantul în cauză), iar art. 16 alin. (1) din Lege privește o altă situație.

Așa fiind, chiar dacă obiectul acțiunii îl reprezintă angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a unui fost ministru, pentru prejudiciul cauzat instituției publice pe care a condus-o, în lipsa unor dispoziții speciale care să prevadă competența materială a instanței de contencios administrativ, se aplică regula de drept comun, potrivit căreia competența aparține instanței civile, respectiv judecătoria sau, după caz, tribunalul, în funcție de criteriul valoric al despăgubirii solicitate, conform prevederilor coroborate ale 94 pct. 1 lit. j) cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează plata unor despăgubiri în sumă de 135.254 lei, reprezentând prejudiciul suferit de instituție ca urmare a plății fără temei legal a unor drepturi salariale.

Așa fiind, în mod corect Curtea de apel a apreciat că în cauză nu este aplicabilă Legea nr. 188/1999 care la art. 6 lit. e) prevede că respectivul act normativ nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică, categorie în care intră și funcția de ministru, pe care a exercitat-o pârâtul și nici prevederile Legii nr. 554/2004.

Ordinul nr. 189 din 27 februarie 2010, emis de pârât în perioada în care era ministru, nu a fost anulat de către o instanță de contencios administrativ, ci în legătură cu acesta s-a apreciat de către auditorii Curții de Conturi că ar fi fost emis nelegal.

În speță, reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, obiectul cererii se circumscrie unei acțiuni în despăgubiri civile de drept comun, de altfel acesta indicând drept temei al acțiunii dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Pretențiile reclamantului își au fundamentul juridic în răspunderea administrativ-patrimonială, care este specie a răspunderii civile delictuale invocate de reclamant, fără niciun fel de referire la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 18 sau art. 19 din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, ținând seama de dispozițiile art. 1 pct. 1. C. proc. civ., care atribuie judecătoriilor competență generală de judecată, și având în vedere că obiectul cererii are, în cauză, o valoare de până la 500.000 lei, competența de soluționare a pricinii va fi stabilită în favoarea instanței de drept comun, respectiv judecătoriei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.