ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 826/2015

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Jibou la data de 22 septembrie 2014, reclamanta SC G. L&D SA a chemat în judecată pe pârâta SC G.&G. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 194,12 RON, în baza contractului de vânzare pentru distribuția cu amănuntul a buteliilor proprietatea P. LPG nr. 168 din 14 iunie 2012, la care se adaugă dobânda contractuală de 0,5%, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 492/C din 12 noiembrie 2014, Judecătoria Jibou a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 București, reținând că prin clauza 20.1 din contractul sus-menționat, părțile au stabilit ca orice dispută care nu poate fi soluționată amiabil să fie supusă jurisdicției instanței competente din Municipiul București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorul 6 București, sub nr. 916/1752/2014. Prin Sentința civilă nr. 9913 din 18 decembrie 2014 Judecătoria Sectorul 6 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorul 6 București a reținut că, în speță, față de obiectul cererii, nu este vorba despre o competență teritorială de ordine publică, ci de una relativă, de ordine privată. Or, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât, nu și de instanță din oficiu, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Astfel, a apreciat că față de textele legale menționate, câtă vreme pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Jibou a devenit competentă teritorial exclusiv, excluzând, astfel, competența oricărei alte instanțe. A mai reținut Judecătoria Sectorul 6 București că, față de modul de redactare a clauzei contractuale, nu se identifică instanța competentă din Municipiul București, opțiunea revenind celui care introducea cererea de chemare în judecată. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Jibou, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială. În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică. Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel." Prin urmare, regula de drept comun se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

În cauză, nefiind incidență nici una din situațiile ce impun competența teritorială obligatorie, se aplică competența teritorială de drept comun stabilită de art. 107 C. proc. civ. Competența teritorială de drept comun prevăzută de textul de lege sus-menționat nu are caracter absolut, ci relativ, aflându-ne deci în prezența unei necompetențe relative, de ordine privată. Una dintre caracteristicile competenței relative o reprezintă posibilitatea derogării prin acordul expres al părților, de la norma care o stabilește. Atunci când, prin convenție, părțile au stabilit competența unei anumite instanțe, partea care introduce cererea trebuie să sesizeze respectiva instanță.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 194,12 RON, în baza contractului de vânzare pentru distribuția cu amănuntul a buteliilor proprietatea P. LPG nr. 168 din 14 iunie 2012, la care se adaugă dobânda contractuală de 0,5%. Deși prin clauza 20.1 din contractul sus-menționat părțile au convenit ca orice dispută care nu poate fi soluționată amiabil să fie supusă jurisdicției instanței competente din Municipiul București, reclamanta a învestit cu soluționarea cererii instanța de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Jibou. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât, in limine litis, nu și de instanță din oficiu.

Cum, în speță, pârâta nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial învestite, în mod corect a reținut Judecătoria Sectorul 6 că Judecătoria Jibou a devenit competentă teritorial exclusiv, excluzând, astfel, competența oricărei alte instanțe. Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2015. Procesat de GGC - LM