ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1213/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1213/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 4357/91/2010, creditoarea D.G.F.P. Vrancea a solicitat deschiderea procedurii insolventei pentru debitoarea SC B.S.P. SRL Odobești. Prin sentința comercială nr. 133 din 02 februarie 2011 s-a deschis procedura insolventei, fiind desemnat administrator judiciar SC G.S.I. SRL. La data de 25 mai 2011 debitoarea SC B.S.P. SRL Odobești a formulat contestație la tabelul definitiv în legătură cu creanțele SC N.C. SRL Pitești, T.G.G., SC E. SA Focșani, Primăria Odobești și D.G.F.P. Vrancea, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006. Prin sentința civilă nr. 345/2013 din 21 mai 2013, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, a admis în parte contestația formulată de SC B.S.P.
SRL și administratorul acesteia B.A., la tabelul definitiv, a dispus modificarea de către administratorul judiciar, a tabelului definitiv, în sensul că se va trece creanța SC N.C.P. SRL, de 18.366 lei. A fost respinsă ca tardivă cererea de înscriere a creanței administratorului debitoarei de 513.364,04 lei și ca neîntemeiată cererea de înscriere a creanței de 214.100 lei. Această sentință a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 596 din 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vrancea. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 27 mai 2014, sub nr. 4357/91/2010/a4, administratorul statutar B.A. a formulat contestație împotriva Hotărârii Creditorilor din data de 20 mai 2014 și a solicitat anularea acesteia având în vedere că aceasta nu a fost convocată statutar în condițiile în care creanța sa nu a fost înscrisă.
Totodată, a formulat și contestație la tabelul creditorilor, având în vedere refuzul administratorului judiciar de a-i înscrie creanța în sumă de 146.517,72 lei. Prin sentința comercială nr. 417 din 01 iulie 2014 a Tribunalului Vrancea s-au respins ca neîntemeiate contestațiile formulate de contestatorul B.A. la Hotărârea Adunării creditorilor și la tabelul de creanțe. S-a reținut în motivarea hotărârii că administratorul statutar B.A. a formulat declarație de creanță în 28 septembrie 2011 și 14 octombrie 2013. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul Botanică Anton, iar prin decizia civilă nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de contestatorul B.A.
împotriva sentinței civile nr. 417 din data de 1 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 4357/91/2010/a4, care a fost modificată în parte, în sensul că a fost admisă în parte contestația formulată împotriva măsurii administratorului judiciar. S-a dispus înscrierea creanței în cuantum de 125.440 lei în tabelul definitiv consolidat, creanța născută în cursul procedurii la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 9 lit. a) din Legea nr. 85/2006, fiind menținută dispoziția referitoare la soluția asupra acțiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor din 20 mai 2014. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 27 octombrie 2014, revizuenta SC G.S.I.
SRL, în calitate de administrator judiciar al SC B.S.P. SRL a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a Civilă, în Dosarul nr. 4357/91/20107a4, susținând că această decizie este, în parte contradictorie cu Sentința civilă nr. 345/2013 din 21 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 4357/91/2010. Prin Decizia nr. 19/2015 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se incidența dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., însă Înalta Curte constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în vigoare la data declanșării litigiului judiciar. În motivarea cererii de revizuire, se susține că decizia civilă nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, este contradictorie cu Sentința civilă nr. 345/2013 din 21 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, sens în care solicită admiterea cererii de revizuire și anularea în parte a Deciziei civile nr. 292 din 24 septembrie 2014 în ceea ce privește admiterea în parte a contestației împotriva măsurii administratorului judiciar și dispunerea înscrierii creanței în cuantum de 125.440 lei în tabelul definitiv consolidat.
În susținere, revizuenta arată că în raport de înscrisurile anexate contestației, inclusiv actul de control al organului fiscal la care face referire contestatorul, acestea se referă la perioada de la intrarea în insolvență 02 februarie 2011 și până în septembrie 2011, perioadă ce a fost supusă expertizării, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 345/2013 din 21 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, contestatorul anexând aceleași documente contabile și pentru contestația ulterioară. În acest sens, revizuenta arată că față de împrejurarea că expertul desemnat a avut în vedere bilanțurile contabile anuale depuse și înregistrate la D.G.F.P. Vrancea de la 31 decembrie 2011 și 31 decembrie 2012, aceste situații de sinteză fiind declarate și înregistrate la organul fiscal, rezultă ca pentru aceeași perioada nu puteau exista alte documente contabile primare care să justifice alte sume decât cele deja contestate.
Cererea de revizuire este fondată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.
Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Condițiile menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire. În speță, se constată că prin sentința civilă nr. 345/2013 din 21 mai 2013, pronunțată în dosarul nr. 4357/91/2010, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, a admis în parte contestația formulată de SC B.S.P.
SRL și administratorul acesteia B.A., la tabelul definitiv, a dispus modificarea de către administratorul judiciar a tabelului definitiv, în sensul că se va trece creanța SC N.C.P. SRL, de 18.366 lei. A fost respinsă ca tardivă cererea de înscriere a creanței administratorului debitoarei de 513.364,04 lei și ca neîntemeiată cererea de înscriere a creanței de 214.100 lei. Prin decizia civilă nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 4357/91/2010/a4, de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de contestatorul B.A. împotriva sentinței civile nr. 417 din data de 1.07.2014 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 4357/91/2010/a4, pe care a modificat-o în parte, în sensul că admite în parte contestația formulată împotriva măsurii administratorului judiciar.
A fost dispusă înscrierea creanței în cuantum de 125.440 lei în tabelul definitiv consolidat, creanța născută în cursul procedurii la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 9 lit. a) din Legea nr. 85/2006, fiind menținută dispoziția referitoare la soluția asupra acțiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor din 20 mai 2014. În urma analizării celor două hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de revizuenta SC G.S.I.
SRL, îndeplinește condițiile de admisibilitate, astfel cum prevăd dispozițiile legale evocate, potrivit cărora, revizuirea poate fi solicitată în ipoteza unor hotărâri potrivnice, adică a unor hotărâri al căror dispozitiv care cuprinde mențiuni care nu se pot aduce la îndeplinire, hotărâri care trebuie să fie pronunțate între aceleași părți, având aceeași calitate, în una și aceeași pricină, dar în dosare diferite, pe parcursul mai multor cicluri procesuale. Prin urmare, Înalta Curte constată că în speță sunt două hotărâri definitive potrivnice, ale căror dispozitive conțin dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire, cu aceleași părți având aceeași calitate, același obiect, respectiv contestație la tabel pentru aceeași sumă din timpul deschiderii procedurii insolvenței, dar în dosare diferite, Dosarul nr. 4357/91/2010, iar cea de a doua în Dosarul asociat nr. 4357/91/2010/a4, pe parcursul mai multor cicluri procesuale.
În acest context, se reține că, între cele două hotărâri există contrarietate, întrucât prin Sentința civilă nr. 345/2013 din 21 mai 2013, irevocabilă prin Decizia nr. 596 din 25 septembrie 2013 a Tribunalului Vrancea s-a reținut că este netemeinică cererea de înscriere a creanței de 214.100 lei, iar prin Decizia nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Galați s-a reținut că administratorul statutar B.A. a acordat credite societății debitoare după deschiderea procedurii în sumă de 125.440 lei, reprezentând diferența dintre suma de 214.100 lei si 37.200 lei, 26.600 lei respectiv 24.800 lei, sumă cu care a fost înscris în tabelul definitiv consolidat. Astfel, motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri. În raport de cele evocate, se reține că în cauză sunt îndeplinite cerințele textului legal și prin urmare, Înalta Curte, constată că cele două hotărâri potrivnice sunt contradictorii. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuenta SC G.S.I. SRL, în calitate de administrator judiciar al SC B.S.P. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, și în consecință va anula în parte Decizia civilă nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014, cu privire la dispoziția de admitere în parte a contestației formulate de contestatorul B.A.
împotriva măsurii administratorului judiciar și de înscriere în tabelul definitiv consolidat a creanței în cuantum de 125.440 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta SC G.S.I. SRL, în calitate de administrator judiciar al SC B.S.P. SRL, împotriva deciziei civile nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, și în consecință: Anulează în parte Decizia civilă nr. 292/2014 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, cu privire la dispoziția de admitere în parte a contestației formulate de contestatorul B.A. împotriva măsurii administratorului judiciar și de înscriere în tabelul definitiv consolidat a creanței în cuantum de 125.440 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.