ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6932/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul P.M.P.G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 6857 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul P.M.P.G. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Maramureș și, în această calitate a desfășurat activități prin care a îngrădit persoanelor cercetate dreptul la viața privată (art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). Pârâtul a propus deschiderea unui dosar de urmărire informativă a unei persoane rămasă „ilegal” în străinătate și a redactat mai multe documente de sinteză privind situația și intențiile persoanei urmărite, contactând persoane din anturajul acesteia pentru a obține date despre viața sa privată, respectiv despre relațiile sale extraconjugale și de concubinaj.

Dreptul la viață privată al persoanei urmărite a fost îngrădit, chiar dacă datele strânse despre aceasta nu au ajuns la cunoștința publicului, întrucât dreptul la viață privată este dreptul oricărei persoane fizice de a decide dacă să divulge informațiile personale și, în caz afirmativ, ce informații să divulge, cui și pentru ce anume. Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că activitățile persoanei urmărite ar fi pus în pericol securitatea națională ori siguranța publică, iar motivul exclusiv al punerii sub urmărire l-au constituit opiniile anticomuniste ale celui urmărit.

Instanța de fond a reținut, că încălcarea drepturilor fundamentale ale omului de către lucrătorii fostei Securități era un fapt de notorietate în perioada comunistă și că nu existau acte normative care să impună obligația persoanei fizice de a deveni lucrător al Securității, iar angajarea în aceste structuri se făcea pe baza liberei opțiuni a persoanei care îndeplinea și celelalte condiții prevăzute de lege. Ca urmare, nu se poate afirma că lucrătorii fostei Securități sunt lipsiți de orice responsabilitate, în condițiile în care acțiunile lor tindeau la conservarea dictaturii comuniste, nu la apărarea suveranității și independenței României. Susținerile pârâtului, conform cărora și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, respectând legea și regulamentele militare edictate de statul totalitar, au fost apreciate ca nerelevante, dat fiind că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 nu condiționează existența calității de lucrător al Securității de respectarea sau nu a legislației din perioada comunistă, iar așa-zisele amenințări la adresa siguranței naționale constituind, fiind în fapt, amenințări la adresa regimului antidemocratic instaurat de partidul comunist. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P.M.P.G., solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul respingerii acțiunii formulate de C.N.S.A.S. ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate formal, în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7,pct. 8,pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de judecată a încălcat normele de competență în condițiile în care acțiunea promovată de C.N.S.A.S.

este o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., litigiul având natură civilă. Motivarea sentinței recurate este sumară, lapidară și străină de natura cauzei, instanța fiind lipsită de rol activ atunci când s-a pronunțat numai pe baza unor înscrisuri insuficient de convingătoare. Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, încălcându-se grav esența actului normativ, atât cu privire la pârât cât și cu privire la alte persoane invocate în materialele prezentate de C.N.S.A.S. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1), coroborat cu alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, exercitarea dreptului de acces la propriul dosar, este ierarhizată pe trei paliere, persoana îndreptățită având latitudinea să decidă cu privire la studierea nemijlocită a propriului dosar, aflarea identității lucrătorilor Securității care au contribuit cu informații și verificarea calității de lucrător al Securității.

C.N.S.A.S. a extins în mod abuziv verificările fără a exista o solicitare legală în cauză, încălcând dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008. Dreptul de acces la justiție și instanță, trebuie să aparțină exclusiv celui lezat, singurul în măsură să aprecieze asupra prejudiciilor suferite. O soluție globală, de genul celor dorite de C.N.S.A.S. cu finalitatea reținerii prezumției de vinovăție că orice ofițer din aparatul de securitate a încălcat drepturile omului, folosind metodele și mijloacele muncii de informații, este contrar prevederilor Constituției României și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, generând încălcarea drepturilor fundamentale ale ofițerilor.

Hotărârea pronunțată a avut la bază probe, în mare parte eronate, incorecte, nereale, confuze fără să se țină cont că pârâtul a devenit locotenent de securitate prin angajarea sa din viața civilă pentru simplu fapt că stăpânea la perfecție, (citit și vorbit), limba maghiară și limba germană, fără a urma cursurile școlii militare de ofițeri de securitate, nefiind instruit pentru a desfășura activități informativ operative. Activitatea desfășurată se limita în a traduce textele sau înscrisurile din limba germană sau maghiară, de a asculta dialogurile în limbi străine, pe linia de contraspionaj înregistrate pe cauze audio. În acest context a fost coptat să semneze materialele și notele de analiză de către șeful său de birou, pentru ca pe viitor, să aibă ca model fără să aibă nicio contribuție în dosarul ce viza pe M.L.

Hotărârea instanței de recurs Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, Înalta Curte, constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate de natură a duce la modificarea sau casarea hotărârii pronunțate de prima instanță. Critica vizând încălcarea normelor de competență se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., dar acest motiv de recurs nu poate fi reținut având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 care stabilește competența exclusivă a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în soluționarea acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia.

Acțiunea promovată de C.N.S.A.S. nu a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 111 C. proc. civ. ci pe dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Nu poate fi reținută nici critica vizând „motivarea sumară, lapidară și străină de natura cauzei” în condițiile în care instanța a stabilit împrejurările de fapt esențiale în raport de probele administrate, a evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, arătând motivele de fapt și drept pe care se sprijină conform cerințelor dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nefiind incidente. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost impropriu invocate, deoarece prin act juridic dedus judecății nu se poate înțelege probatoriul administrat în cauză așa cum susține recurentul. Interpretarea dată probelor, caracterul acestora ca fiind „eronate, incorecte, nereale, confuze” constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic. Nu poate fi reținută nici lipsa rolului activ al judecătorului, invocată de recurent, consacrarea rolului activ, având ca scop asigurarea echilibrului procesual între părți, acestea având posibilitatea legală de a participa activ pentru susținerea pretențiilor și apărărilor.

Nu subzistă nici motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 304 1 C. proc. civ. în condițiile în care instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente. Astfel, intimatul C.N.S.A.S. a investit instanța de contencios administrativ conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului - pârât. Procedura de verificare a fost declanșată la cererea formulată de către M.L. la data de 26 noiembrie 2008, prin care a solicitat punerea la dispoziția sa a dosarului întocmit de organele Securității (fila 49 - dosar fond). Ulterior, prin procura specială, autentificată din 30 martie 2009, M.L.

a împuternicit pe soția sa M.E., să îl reprezinte la C.N.S.A.S., să consulte dosarele (6 volume - 786 file) și să solicite eliberarea de copii, etc. La data de 1 aprilie 2009, în baza împuternicirii, M.E. a solicitat în baza art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea calității de lucrător al securității și aplicarea procedurilor prevăzute de lege pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ, context în care susținerea recurentului în sensul că, C.N.S.A.S. a efectuat cercetări și a sesizat instanța fără o solicitare legală, nu poate fi reținută. Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau Miliției cu atribuții pe linia de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturile fundamentale ale omului.” În speță, recurentul - pârât a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Maramureș, calitate ce nu a fost negată, însă a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate s-au rezumat la traducerea înscrisurilor din limba germană sau maghiară în limba română, fără să desfășoare activități informativ operative, deoarece nu a urmat cursurile școlii militare de ofițeri de securitate și nu avea deprinderea necesară pentru a recruta sau supraveghea informativ suspecții pe linia securității.

Această apărare generică nu poate fi reținută având în vedere măsurile informativ - operative pe care le-a dispus și rapoartele întocmite și semnate în instrumentarea dosarului de urmărire informativă a lui M.L. În notele - raport se face referire nu doar la activitatea profesională a persoanei urmărite și la faptul că a plecat în Austria, refuzând să se întoarcă, ci și la aspecte din viață privată, respectiv la relațiile extraconjugale și de concubinaj, aspecte ce exced prevederile legale în limita cărora recurentul - pârât își desfășura activitatea. Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, respectiv notele raport, documente de sinteză, redactate și semnate olograf de recurent, rezultă că informațiile prezentate, prin conținutul lor concret au fost de natură a-i îngrădi dreptul la viață privată a persoanei urmărite L.M.

în condițiile în care recurentul a contactat persoane pentru a obține date despre viața privată a lui M.L., respectiv despre relațiile extraconjugale și de concubinaj, aspecte reținute corect și de instanța de fond. Față de considerentele expuse, se constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, respectiv art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în raport cu probatoriul administrat, iar motivele care au format convingerea instanței au fost expuse în mod logic și detaliat, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.P.M.G., împotriva sentinței civile nr. 6857 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2013.