ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21 octombrie 2009 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.P., ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că pârâtul C.P. având gradul de locotenent major și funcția de șef al Biroului „T” (cu profil de interceptare a telefoanelor) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Tulcea, a dispus instalarea mijloacelor de tehnică operativă în vederea interceptării convorbirilor telefonice și a discuțiilor interioare prin intermediul telefonului, asupra unei persoane semnalată cu intenții de evaziune din țară.

Este de notorietate faptul că tentativa de trecere a frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetățenii români ajunși în străinătate, puteau oferii informații despre situația economică și socială a României, destrămând astfel barierele informaționale controlate de partid. Măsurile aprobate de pârât, cu încălcarea dreptul la viață privată prevăzut de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, au fost puse în aplicare așa cum rezultă din materialele depuse în probatoriu. Reclamantul a considerat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securității”.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Hotărârea și considerentele instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3411 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul C.P. și a constatat calitatea de lucrător în privința pârâtului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Dispozițiile art. 2 lit. a) ale O.U.G.

nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, definesc noțiunea de lucrător al Securității ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului ” Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că pârâtul C.P. a avut gradul de locotenent - major și funcția de șef al Biroului „T” (cu profil de interceptare a telefoanelor) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Tulcea (1987), aspect necontestat în cauză.

Astfel, curtea de apel a apreciat îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității. Din înscrisurile atașate acțiunii în constatare și necontestate, rezultă că din poziția deținută, pârâtul a desfășurat activități de urmărire informativă a dispus instalarea mijloacelor de tehnică operativă în vederea interceptării convorbirilor telefonice și a discuțiilor interioare prin intermediul telefonului, asupra obiectivului „L.”, semnalat cu intenții de evaziune din țară. în ceea ce privește îngrădirea dreptului la viață privată, prima instanță a reținut că pe baza măsurilor dispuse de către pârât, securitatea a pătruns în anturajul persoanei urmărite prin investigațiile la domiciliu, prin interceptarea corespondenței și nu în ultimul rând prin interceptarea convorbirilor.

Din conținutul înscrisurilor menționate anterior, reiese în mod evident că în virtutea funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite. În consecință, instanța de fond a constatat că și a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită în sensul că, prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securității, pârâtul a adus atingere dreptului la viață privată, secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

A mai reținut prima instanță că O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității a preluat rațiunea actului normativ inițial - Legea nr. 187/1999: prin art. 3 lit. a)-z) se consacră dreptul la informare cu privire la existența sau inexistenta calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul ordonanței de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate.

Dispozițiile nu instituie premisele unei răspunderi morale și juridice colective, tară existența unei fapte infamante și fără vinovăție, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetățenilor cu privire la persoanele care ocupă funcții sau demnități publice, dacă și în ce măsură aceștia au suprimat sau îngrădit, prin acțiunile lor, drepturi și libertăți fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanța de judecată in concreto, în raport de situația particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acțiuni. În acest context a conchis curtea de apel că, în cauză apărările pârâtului referitoare la exercitarea atribuțiilor de serviciu nu au relevanță față de scopul explicit al reglementării, întrucât nu se urmărește stabilirea unei responsabilități, ci aducerea la cunoștința publică a activităților desfășurate.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat următoarele: 1. Instanța și-a întemeiat sentința pe un act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 187/1999, din această perspectivă, hotărârea atacată fiind nulă absolut. 2. Sentința atacată nu este motivată corespunzător dispozițiilor imperative instituite de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. (art. 304 punctul 7 C. proc. civ.). Astfel, se arată că instanța de fond a omis să arate explicit motivele pentru care au fost înlăturate susținerile și apărările pârâtului, motivarea fiind neclară, confuză și irațională.

Afirmă recurentul-pârât că lipsa motivării hotărârii este sancționată cu nulitatea absolută, potrivit dispozițiilor art. 105 C. proc. civ., în acest sens fiind atât doctrina cât și practica judiciară. Mai susține recurentul că nemotivarea hotărârii conduce și la încălcarea principiului legalității și pe cel al imparțialității, principii ridicate la rang constituțional prin art. 124 din Constituția României. 3. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9 C. proc. civ.). În cadrul acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susține că instanța a dat o interpretare greșită înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată. De asemenea, se arată că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G nr. 24/2008, motivând generic faptul că acțiunile pârâtului au avut drept consecință suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

în realitate, afirmă recurentul, a desfășurat activități în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea ordinelor de serviciu și a cadrului legal în vigoare, nefiind dovedit vreun abuz din partea sa. Mai arată recurentul că instanța de fond a ignorat faptul că activitatea persoanei vizate - trecerea frauduloasă a frontierei - era încriminată de legislația în vigoare la momentul respectiv, ca și în prezent, limitarea exercitării unor drepturi fiind permisă, în anumite condiții și în prevederile C.E.D.O. Hotărârea și considerentele instanței de recurs Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.

1. În ceea ce privește prima critică dezvoltată de recurentul-pârât, referitoare la întemeierea hotărârii pronunțate pe un act normativ abrogat, Înalta Curte constată că aceasta nu are suport în considerentele instanței de fond. Astfel, din conținutul motivării, rezultă, fără echivoc faptul că judecătorul fondului a invocat Legea nr. 187/1999 doar din perspectivă istorică, arătând că a fost prima lege care a reglementat înființarea și scopul C.N.S.A.S. Se constată că pretențiile deduse judecății au fost analizate prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, act normativ invocat ca temei de drept al acțiunii de către reclamant, în vigoare la momentul sesizării instanței. 2. În ceea ce privește critica nemotivării hotărârii atacate, Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dezvoltat raționamentul juridic pe care și-a întemeiat soluția, atât în fapt, cât și în drept, astfel încât, prin prisma exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nu se poate reține o nemotivare a hotărârii în sensul ipotezei textului prevăzut de punctul 7 al art. 304 din același cod. Astfel, după ce a reținut situația de fapt, astfel cum a rezultat din actele dosarului, analizând conținutul înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, temei de drept al acțiunii în constatare, astfel încât susținerea recurentului privind nemotivarea hotărârii nu poate fi reținută.

De altfel, recurentul-pârât nu a depus la dosar nicio probă în dovedirea apărărilor sale, acestea reprezentând simple susțineri, pe care instanța le-a înlăturat motivat prin prisma rațiunii adoptării O.U.G. nr. 24/2008. Prin urmare și această critică dezvoltată prin cererea de recurs este nefondată. 3.A treilea motiv de recurs invocat de recurentul-pârât C.P. este întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., afirmându-se că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și cu interpretarea greșită a înscrisurilor depuse la dosar. Înalta Curte reține că sunt aplicabile speței prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, potrivit cărora, prin „lucrător al Securității” se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Rezultă din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată „lucrător al Securității”: calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, și desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Așa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima condiție legală fiind, deci, îndeplinită. Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer de Securitate - șef Birou T.O. a aprobat, sub semnătură olografa, Raportul cu propunere de instalare a mijloacelor T.O. din data de 25 iulie 1987, în vederea interceptării convorbirilor telefonice și a discuțiilor interioare prin intermediul telefonului la obiectivul „Leon” semnalat că face pregătiri să plece din țară în mod fraudulos.

De asemenea, în cadrul verificării persoanei urmărite, pârâtul a propus un plan de măsuri, aprobat de șefii ierarhici (fila 16 dosar fond) constând, printre altele, în introducerea urgentă a mijloacelor T.O. complexe la domiciliului lui; identificarea a 1-2 surse din legătura personală, care să aibă posibilități de informare pe lângă obiectiv; va fi semnalat la Biroul pașapoarte pentru a nu i se elibera pașaport individual sau colectiv care să-i permită ieșirea din țară. Măsurile operative privind persoana urmărită au fost puse în aplicare, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (filele 21-93 dosar fond).

Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri contrare dreptului la viață privată, secretului corespondenței, dreptului la liberă exprimare și la libertatea opiniei și dreptului la libera circulație, reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, desfășurarea unei „activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P., împotriva Sentinței civile nr. 3411 din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2012.