ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea

de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

la data de 21 octombrie 2009 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul C.P., ca prin hotărârea care se va pronunța să se

constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește

pe pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a

arătat în esență că pârâtul C.P. având gradul de locotenent major și funcția de

șef al Biroului „T” (cu profil de interceptare a telefoanelor) în cadrul

Inspectoratului Județean de Securitate Tulcea, a dispus instalarea mijloacelor

de tehnică operativă în vederea interceptării convorbirilor telefonice și a

discuțiilor interioare prin intermediul telefonului, asupra unei persoane

semnalată cu intenții de evaziune din țară. Este de notorietate faptul că

tentativa de trecere a frontierei era privită cu suspiciune de către organele

în drept, pe motiv că astfel, cetățenii români ajunși în străinătate, puteau

oferii informații despre situația economică și socială a României, destrămând

astfel barierele informaționale controlate de partid. Măsurile aprobate de

pârât, cu încălcarea dreptul la viață privată prevăzut de Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice, au fost puse în aplicare așa cum rezultă

din materialele depuse în probatoriu.

Reclamantul

a considerat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008

pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securității”.

În

drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a), art. 8 lit.

a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar

și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

293/2008.

Hotărârea

și considerentele instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 3411 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de

reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul C.P. și a constatat

calitatea de lucrător în privința pârâtului.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Dispozițiile

art. 2 lit. a) ale O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008,

definesc noțiunea de lucrător al Securității ca fiind „orice persoană care,

având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 -

1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului

”

Din

înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că pârâtul C.P. a avut gradul

de locotenent - major și funcția de șef al Biroului „T” (cu profil de

interceptare a telefoanelor) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate

Tulcea (1987), aspect necontestat în cauză.

Astfel,

curtea de apel a apreciat îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art.

2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofițer

al Securității.

Din

înscrisurile atașate acțiunii în constatare și necontestate, rezultă că din

poziția deținută, pârâtul a desfășurat activități de urmărire informativă a

dispus instalarea mijloacelor de tehnică operativă în vederea interceptării

convorbirilor telefonice și a discuțiilor interioare prin intermediul

telefonului, asupra obiectivului „L.”, semnalat cu intenții de evaziune din

țară. în ceea ce privește îngrădirea dreptului la viață privată, prima instanță

a reținut că pe baza măsurilor dispuse de către pârât, securitatea a pătruns în

anturajul persoanei urmărite prin investigațiile la domiciliu, prin

interceptarea corespondenței și nu în ultimul rând prin interceptarea

convorbirilor.

Din

conținutul înscrisurilor menționate anterior, reiese în mod evident că în

virtutea funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și

garantate de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul

persoanelor urmărite.

În

consecință, instanța de fond a constatat că și a doua condiție prevăzută de

dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită în sensul

că, prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor

Securității, pârâtul a adus atingere dreptului la viață privată, secretul

corespondenței și al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituția României

din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la

Drepturile Civile și Politice).

A mai

reținut prima instanță că O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar

și deconspirarea Securității a preluat rațiunea actului normativ inițial -

Legea nr. 187/1999: prin art. 3 lit. a)-z) se consacră dreptul la informare cu

privire la existența sau inexistenta calității de lucrător al Securității sau

de colaborator al acesteia, în sensul ordonanței de urgență, a candidaților la

alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European,

precum și a persoanelor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate.

Dispozițiile

nu instituie premisele unei răspunderi morale și juridice colective, tară

existența unei fapte infamante și fără vinovăție, ci reflectă doar o

materializare a dreptului la informare al cetățenilor cu privire la persoanele

care ocupă funcții sau demnități publice, dacă și în ce măsură aceștia au

suprimat sau îngrădit, prin acțiunile lor, drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, evaluare care se face de instanța de judecată in concreto, în

raport de situația particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor

acțiuni.

În acest

context a conchis curtea de apel că, în cauză apărările pârâtului referitoare

la exercitarea atribuțiilor de serviciu nu au relevanță față de scopul explicit

al reglementării, întrucât nu se urmărește stabilirea unei responsabilități, ci

aducerea la cunoștința publică a activităților desfășurate. Calea de atac

exercitată

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304

punctele 7 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat următoarele:

și-a întemeiat sentința pe un act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 187/1999,

din această perspectivă, hotărârea atacată fiind nulă absolut.

atacată nu este motivată corespunzător dispozițiilor imperative instituite de art.

261 pct. 5 C. proc. civ. (art. 304 punctul 7 C. proc. civ.).

Astfel,

se arată că instanța de fond a omis să arate explicit motivele pentru care au

fost înlăturate susținerile și apărările pârâtului, motivarea fiind neclară,

confuză și irațională.

Afirmă

recurentul-pârât că lipsa motivării hotărârii este sancționată cu nulitatea

absolută, potrivit dispozițiilor art. 105 C. proc. civ., în acest sens fiind

atât doctrina cât și practica judiciară.

Mai susține

recurentul că nemotivarea hotărârii conduce și la încălcarea principiului

legalității și pe cel al imparțialității, principii ridicate la rang

constituțional prin art. 124 din Constituția României.

3.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii

(art. 304 punctul 9

C. proc. civ.).

În

cadrul acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susține că instanța a dat o

interpretare greșită înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată.

De

asemenea, se arată că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G nr. 24/2008, motivând generic faptul că

acțiunile pârâtului au avut drept consecință suprimarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului. în realitate, afirmă recurentul, a

desfășurat activități în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea

ordinelor de serviciu și a cadrului legal în vigoare, nefiind dovedit vreun

abuz din partea sa.

Mai

arată recurentul că instanța de fond a ignorat faptul că activitatea persoanei

vizate - trecerea frauduloasă a frontierei - era încriminată de legislația în

vigoare la momentul respectiv, ca și în prezent, limitarea exercitării unor

drepturi fiind permisă, în anumite condiții și în prevederile C.E.D.O.

Hotărârea

și considerentele instanței de recurs

Examinând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și

dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, având în vedere considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.

ceea ce privește prima critică dezvoltată de recurentul-pârât, referitoare la

întemeierea hotărârii pronunțate pe un act normativ abrogat,

Înalta Curte constată că aceasta nu

are suport în considerentele instanței de fond.

Astfel,

din conținutul motivării, rezultă, fără echivoc faptul că judecătorul fondului

a invocat Legea nr. 187/1999 doar din perspectivă istorică, arătând că a fost

prima lege care a reglementat înființarea și scopul C.N.S.A.S.

Se

constată că pretențiile deduse judecății au fost analizate prin prisma

dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, act normativ invocat ca temei de drept al

acțiunii de către reclamant, în vigoare la momentul sesizării instanței.

ce privește critica nemotivării hotărârii atacate, Înalta Curte constată că și

aceasta este neîntemeiată.

Înalta Curte

constată că judecătorul fondului a dezvoltat raționamentul juridic pe care și-a

întemeiat soluția, atât în fapt, cât și în drept, astfel încât, prin prisma

exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nu se

poate reține o nemotivare a hotărârii în sensul ipotezei textului prevăzut de

punctul 7 al art. 304 din același cod.

Astfel,

după ce a reținut situația de fapt, astfel cum a rezultat din actele dosarului,

analizând conținutul înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată,

instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

temei de drept al acțiunii în constatare, astfel încât susținerea recurentului

privind nemotivarea hotărârii nu poate fi reținută.

De

altfel, recurentul-pârât nu a depus la dosar nicio probă în dovedirea

apărărilor sale, acestea reprezentând simple susțineri, pe care instanța le-a

înlăturat motivat prin prisma rațiunii adoptării O.U.G. nr. 24/2008.

Prin

urmare și această critică dezvoltată prin cererea de recurs este nefondată.

3.A

treilea motiv de recurs invocat de recurentul-pârât C.P. este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.,

afirmându-se că hotărârea este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, precum și cu interpretarea greșită a înscrisurilor

depuse la dosar.

Înalta Curte

reține că sunt aplicabile speței prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

potrivit cărora, prin „lucrător al Securității” se înțelege „orice persoană

care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției

cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945

- 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

Rezultă

din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o

persoană să poată fi considerată „lucrător al Securității”: calitatea de ofițer

sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de

Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, și desfășurarea

de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Așa cum

rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a

avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima

condiție legală fiind, deci, îndeplinită.

Pentru a

fi întrunită cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale,

ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului”.

Așa cum

rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa

de ofițer de Securitate - șef Birou T.O. a aprobat, sub semnătură olografa,

Raportul cu propunere de instalare a mijloacelor T.O. din data de 25 iulie 1987,

în vederea interceptării convorbirilor telefonice și a discuțiilor interioare

prin intermediul telefonului la obiectivul „Leon” semnalat că face pregătiri să

plece din țară în mod fraudulos.

De

asemenea, în cadrul verificării persoanei urmărite, pârâtul a propus un plan de

măsuri, aprobat de șefii ierarhici (fila 16 dosar fond) constând, printre

altele, în introducerea urgentă a mijloacelor T.O. complexe la domiciliului

lui; identificarea a 1-2 surse din legătura personală, care să aibă

posibilități de informare pe lângă obiectiv; va fi semnalat la Biroul

pașapoarte pentru a nu i se elibera pașaport individual sau colectiv care să-i

permită ieșirea din țară.

Măsurile

operative privind persoana urmărită au fost puse în aplicare, astfel cum reiese

din înscrisurile depuse la dosar (filele 21-93 dosar fond).

Or,

semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri

contrare dreptului la viață privată, secretului corespondenței, dreptului la

liberă exprimare și la libertatea opiniei și dreptului la libera circulație,

reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, desfășurarea

unei „activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului”.

Pentru

considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat

prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de

fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.P., împotriva Sentinței civile nr. 3411 din 15

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 iunie 2012.