ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 202/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 202/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

data de 1 iulie 2009, pe rolul Tribunalului Maramureș, sub Dosar nr.

3940/100/2009, reclamantele U.L.G. și C.M. i-au chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Curtea de Apel Cluj,

Tribunalul Maramureș și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata sporului

de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47

din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar pentru viitor și

în continuare, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce

sumele necesare efectuării plăților.

Tribunalul Maramureș,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 1312 din 26 noiembrie 2009 a admis excepția

autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești prin întâmpinare.

A respins acțiunea

principală formulată de reclamantele U.L.G. și C.M., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul

Maramureș și Ministerul Finanțelor Publice, reținând că există autoritate de lucru

judecat.

A fost admisă

în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta A.M.L.,

în contradictoriu cu aceiași pârâți.

Au fost obligați

pârâții să calculeze și să plătească intervenientei drepturile salariale cuvenite,

reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%,

calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 17 iunie 2009 la zi,

precum și pentru viitor, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății

efective.

A fost obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților,

precum și pârâtul Tribunalul Maramureș a fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni

în carnetul de muncă al intervenientei A.M.L.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 1208 din data de 12

noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 5206/100/2007

a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele U.L. și C.M., în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Curtea de Apel Cluj,

Tribunalul Maramureș și Ministerul Finanțelor Publice, care au fost obligați să

le plătească acestora sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent

de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu 5 octombrie 2004 la zi.

A fost obligat,

de asemenea, Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor

salariale cuvenite reclamantelor.

În conformitate

cu dispozițiile art. 1201 C. civ., s-a reținut că există lucru judecat atunci când

a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Astfel, tribunalul

a apreciat întrunită în cauză tripla identitate cerută de lege și, în consecință,

în temeiul art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. a admis excepția autorității

de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

sens în care a respins acțiunea principală formulată de reclamantele U.L.G. și C.M.

Prin încheierea

din data de 3 aprilie 2009 a fost lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 1208

din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Maramureș, în sensul că obligația de plată

privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă în sarcina pârâților

și în continuare, deci pentru viitor, atâta timp cât actele normative în vigoare,

luate în considerare la momentul pronunțării hotărârii, își produc efectele.

Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, prin

decizia civilă nr. 2343/r/2009 din 3 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de

pârâtul Ministerul Justiției împotriva încheierii din 3 aprilie 2009 a Tribunalului

Maramureș pronunțată în Dosar 5206/100/2007, pe care a modificat-o în sensul că

a respins ca nefondată cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile

nr. 1208 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Maramureș.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut că, dispozitivul hotărârii nu cuprinde nici

o nelămurire sau dispoziții potrivnice în sensul art. 281

1

C. proc. civ.,

cererea formulată de reclamant în temeiul acestui text legal fiind netemeinic admisă

de tribunal, mai mult decât atât, prin încheierea dată dispozitivul hotărârii a

fost schimbat prin obligarea pârâților la plată și pentru viitor, față de conținutul

dispozitivului ce prevede obligația la zi.

Prin decizia civilă

nr. 1548/R/2010 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale pentru minori și familie, a admis recursurile declarate de

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerul Finanțelor Publice,

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș împotriva sentinței civile

nr. 1312 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă,

pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea formulată de intervenienta

A.M.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Maramureș,

Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, fiind obligații

pârâții de rd. 2-4 să calculeze și să plătească intervenientei drepturile salariale

curente, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent

de 50% calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 17 iunie 2009,

până la 11 noiembrie 2009, actualizate în raport de indicele de inflație la data

plății respective, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței atacate care nu

contravin prezentei decizii.

Împotriva sentinței

civile nr. 1312 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția

I civilă, revizuenta C.M. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul

acestui tribunal, la data de 27 august 2012, cererea fiind întemeiată pe prevederile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin sentința

civilă nr. 357 din 5 martie 2013, Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a admis

excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta

C.M., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii,

revizuenta C.M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații Tribunalul

Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice,

revizuirea sentinței civile nr. 1312 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul

Maramureș, în Dosar nr. 3940/100/2009 pentru contrarietate cu decizia civilă

nr. 2343 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosar nr. 829/33/2009.

În acest context,

revizuenta C.M. susține că, la momentul comunicării hotărârii a cărei revizuire

se solicită, nu mai deținea funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Sighetul

Marmației, unde s-a făcut comunicarea, iar în această situație nu a avut posibilitatea

exercitării căii de atac a recursului, în termenul legal, luând cunoștință de sentință

în cursul anului 2012, considerând că dovada de comunicare a hotărârii a fost făcută

prin afișare la ușa instanței, deși, personalul instanței cunoștea starea de fapt,

sens în care trebuia să se dispună restituirea acestei dovezi.

Din această perspectivă,

revizuenta C.M. susține că cele două hotărâri cuprind dispoziții contrare și că

acestea nu au putut fi duse la îndeplinire de către Direcția Economică a Tribunalul

Maramureș, sens în care apreciază caracterul admisibil al cererii, cu consecința

anulării hotărârii a cărei revizuire se solicită și judecarea pe fond a dosarului,

avându-se în vedere motivele și temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare

în judecată.

La termenul de

dezbateri, Înalta Curte a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, în

raport de dispozițiile prevăzute de art. 324 C. proc. civ., rămânând în pronunțare

asupra acesteia.

Revizuirea fiind

o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă

interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în

condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Din cuprinsul

capitolului II intitulat „Revizuirea hotărârilor” se desprind condițiile de admisibilitate

ale cererii de revizuire care țin de obiect, legitimare procesuală ca revizuient,

interes, motive, termene.

Dintre aceste

condiții, Înalta Curte a luat în examinare termenul cererii de revizuire, astfel

cum este stabilit în art. 324 C. proc. civ., potrivit căruia, termenul de revizuire

este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, pct. 2

și pct. 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile

au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare, iar

pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Din text se desprinde

cu claritate faptul că, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în

cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, pct. 2 și pct. 7 alin. (1), când hotărârile

au fost date de instanțe de recurs, de la pronunțare, iar pentru hotărârile prevăzute

la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Observând decizia

care constituie obiectul cererii de revizuire se constată că termenul de introducere

a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri curge de la pronunțarea

acestei hotărâri.

Astfel, hotărârea

atacată cu cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., a fost pronunțată la data de 26 noiembrie 2009, astfel că, cererea înregistrată

la data de 27 august 2012 este tardivă, întrucât aceasta putea fi introdusă până

cel târziu la data de 26 decembrie 2009.

Astfel, susținerea

revizuentei C.M., potrivit căreia, comunicarea hotărârii a cărei revizuire se solicită

a fost greșit trimisă Judecătoriei Sighetul Marmației, deși aceasta nu mai deținea

funcția de judecător la această instanță, se constată că nu poate fi primită, față

de dispozițiile art. 98 C. proc. civ., potrivit cărora „schimbarea domiciliului

uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă,

să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice

prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată

cu petiție prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului”.

În acest context,

se reține că cererea de revizuire formulată de revizuenta C.M. a fost depusă peste

termenul de o lună, prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ.

Așa fiind, Înalta

Curte va da eficiență prevederilor evocate și va respinge ca tardivă cererea de

revizuire formulată de revizuenta C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă

cererea de revizuire formulată de revizuenta C.M. împotriva sentinței civile

nr. 1312 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.