ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 699/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 699/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanții G.C., ș.a., au chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești, solicitând ca prin

sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea adresei

nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de pârât.

În motivarea cererilor s-a arătat ca

prin adresa 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus ca drepturile salariale aferente

lunii iunie 2009 să se achite fără includerea sporului de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, această modalitate

de calcul urmând să se păstreze și pentru viitor.

Reclamanții au susținut că există serioase dubii asupra

legalității actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de

drept care a stat la baza emiterii lui, fiind enunțate doar o serie de

argumente în susținerea măsurilor dispuse. Plata acestui spor în

lunile anterioare, în baza Ordinului nr. 1165/ C/ 2009, l-a transformat într-un

drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune, iar neplata

acestui spor reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate

avea loc doar în situația unei sancțiuni disciplinare, or,

susțin reclamanții, ei nu au făcut obiectul niciunei astfel de

sancțiuni, și oricum, ministrul justiției nu are nicio

competență în acest sens.

Reclamanții au susținut că

actul administrativ atacat, prin refuzul plății sporului aferent

lunii iunie 2009, încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 15 alin.

(2) din Constituția României, care prevăd că legea dispune numai

pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai

favorabile.

De asemenea, au arătat reclamanții,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant

în sensul că neplata drepturilor salariale, între care se regăsesc

și sporurile, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului.

Prin sentința civilă nr. 418 din 28

septembrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești,

și admițând acțiunea formulată de reclamanți, a anulat

actul administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut,

în esență, următoarele:

In ceea ce privește excepția

inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești, prin întâmpinare,

curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând că

adresa a cărei anulare s-a solicitat este un act administrativ, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece respectivul act este

dat în executarea O.U.G. nr. 71/2009 și are ca efect modificarea unor

raporturi juridice, în sensul dispunerii încetării plății

sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Asupra fondului cauzei, curtea de apel a

reținut faptul că în virtutea principiului legalității,

actele administrative trebuie să fie emise pe baza și în executarea

legii. A constatat însă instanța, că dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009 nu sunt incidente în cauza de față, având în vedere

faptul că, pe de o parte, respectivul act normativ, încă din

preambulul său, face trimitere la titlurile executorii emise anterior

intrării sale în vigoare, așadar titlurile executorii emise anterior

datei de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte, art. 3 din această

ordonanță prevede că plățile restante la sumele

aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G.

nr. 75/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 și a

dispozițiilor ordinului nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774.C.2008 se

execută cu respectarea prevederilor art. 1 și art. 2.

Instanța a constatat însă, că în

cauza dedusă judecății, nu se poate pune problema

incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care

menționează faptul că plata sumelor prevăzute prin

hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi

de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul

bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va

realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012, având în

vedere că în speță, este vorba inclusiv de plata salariilor pe

luna iunie 2009, așadar pentru o perioadă anterioară

intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

A concluzionat astfel instanța, că

în speță, a avut loc o aplicare retroactivă a prevederilor art.

1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este normă cu putere de lege, situație

ce este de natură să încalce atât principiul constituțional al

neretroactivității legii civile, cât și pe cel al

securității raporturilor juridice, o persoană care și-a

adaptat comportamentul în funcție de lege, trebuind să aibă

însă posibilitatea de a se baza în mod legitim pe menținerea

respectivei situații de drept, respectiv să se poată bucura de

ceea ce practica și doctrina au numit "încredere legitimă".

Pe de altă parte, curtea de apel a

constatat că în speță, este vorba de o creanță

actuală, certă și exigibilă, respectiv de salariul cuvenit

pentru luna iunie 2009 și pentru lunile următoare, cu toate

componentele sale, așa cum este individualizat în art. 155 C. muncii

și O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din

sistemul justiției. Astfel fiind, și întrucât plata salariilor nu

poate fi eșalonată de nicio autoritate publică în alte

condiții decât cele prevăzute de dispoziții legale în vigoare,

iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul

judecătorilor și procurorilor, drepturile salariale ale

judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate

decât în cauzele prevăzute de respectiva lege, curtea de apel a constatat

că pârâtul a acționat cu exces de putere, prin încălcarea dreptului

reclamanților la plata salariului cuvenit pentru luna iunie 2009, cu toate

componentele sale, care sunt individualizate în carnetele de muncă și

în actele de stabilire a drepturilor.

De asemenea, curtea a apreciat că nelegalitatea

actului contestat este cu atât mai evidentă cu cât în cauză este

vorba despre drepturi dobândite - respectiv dreptul la salariul în cuantumul

consfințit în carnetul de muncă, iar obligația

autorităților statului de a proteja drepturile dobândite derivă

din principiul securității juridice - principiu ce impune

menținerea situației juridice existente.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

In motivarea recursului, încadrat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a formulat

următoarele critici de nelegalitate ale sentinței:

-

adresa contestată nu

constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o

măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina

celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei

adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de

încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de

credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr.

71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

- în mod greșit instanța de fond a

apreciat că în cauză este vorba de o diminuare a drepturilor

salariale, reclamanții nejustificând astfel, vătămarea unui

drept sau a unui interes legitim, atâta timp cât drepturile lor salariale sunt

și au fost calculate în conformitate cu O.U.G. nr. 27/2006, nefiind vorba

de o diminuare a acestora, ci doar de executarea unor hotărâri

judecătorești care va fi realizată nu ca până în acest

moment, lunar, ci potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr.

71/2009.

Astfel, având în vedere că plata

titlurilor executorii s-a realizat și se realizează exclusiv în

conformitate cu legea, plățile urmând a se efectua eșalonat

și avându-se în vedere și indexarea sumelor cu IPC nu se poate afirma

că există pericolul producerii unor daune grave în patrimoniul

reclamanților.

Recurentul mai invocă Decizia nr.

838/2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat

existența unui conflict juridic de natură constituțională

între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul

României și Guvernul României, pe de altă parte, solicitând

instanței de recurs să constate că după pronunțarea

deciziei Curții Constituționale, instanțele nu mai pot aplica

cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. 21 din 13 martie 2008 întrucât o asemenea conduită nu face

decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției

în ciuda celor constatate expres de Curtea Constituțională.

- adresa MJLC nu retroactivează, având

în vedere faptul că O.U.G. nr. 71/2009 a intrat în vigoare la 18 iunie

2009, data publicării în Monitorul Oficial, ordonanța respectivă

neretroactivând nici ea, ci producând efecte de la data de 18 iunie 2009.

Obligația de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii

iunie 2009 a devenit exigibilă la data de 10 iulie 2009, în conformitate

cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr.

500/2002, așadar ulterior datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele

și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

In cauza de față, nu poate fi

primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act

administrativ a adresei solicitate a fi anulate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul

normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se

înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

In mod evident, adresa în discuție

adoptă o măsură prin care se modifică un element

esențial al raporturilor de serviciu existente între reclamanți

și stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului

cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.

În plus, măsura supusă analizei în

cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în

vederea organizării executării unei norme cu putere de lege,

respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr.

18/2009.

In ceea ce privește susținerile

recurentului privitoare la lipsa justificării de către

intimații-reclamanți a unui drept sau interes legitim, sau la lipsa

caracterului retroactiv al actului administrativ atacat, instanța de

recurs le va respinge ca neîntemeiate, reținând că instanța de

fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are caracter

retroactiv și contravine dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea

nr. 303/2004, reclamanții fiind vătămați în dreptul lor la

plata salariului.

Aprecierile instanței de fond sunt

temeinice și legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect

reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin

hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi

de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul

bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este

evident faptul că în speță hotărârile

judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume

în favoarea reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de

urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului

respectiv.

Este necontestat caracterul retroactiv

adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 față de emiterea acesteia în

cursul lunii iulie și dispunerea prin conținutul acesteia a

suspendării la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în

litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor

salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada

anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

In același sens, instanța

reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege

și în privința actului administrativ cu caracter normativ ce

formează obiectul cauzei, adresa 76602 din 3 iulie 2009 trebuia să

fie elaborată și emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15

alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul

neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza

dedusă judecății.

Împrejurarea că plata drepturilor

salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată

ulterioară emiterii actului contestat, nu este de natură a

înlătura caracterul retroactiv al actului administrativ dedus

judecății.

Înalta Curte apreciază că prin

emiterea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 cu nesocotirea principiului

neretroactivității se aduce atingere principiului

securității raporturilor juridice, care este implicit în toate

articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost

consacrat în jurisprudența CEDO, atâta timp cât certitudinea

reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru

munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată

printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei

retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte

reține că, prin emiterea actului administrativ în cauză cu

încălcarea principiului retroactivității și a principiului

securității raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a

manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al

reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în

cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

În ceea ce privește aplicabilitatea

Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta

Curte retine următoarele:

Potrivit art. 147 alin. (4) din

Constituția României, deciziile Curții Constituționale se

publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind

general obligatorii și având putere numai pentru viitor.

Rezultă, așadar, că deciziile

Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor

judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în interesul

legii pronunțate în precedent de Înalta Curte.

De asemenea, conform art. 126 din Legea

fundamentală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta

Curte de Casație și Justiție și prin celelalte

instanțe judecătorești stabilite prin lege.

Nicio dispoziție

constituțională sau legală nu reglementează efectele

retroactive ale unei decizii a Curții Constituționale, în sensul

negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile

pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Concluzionând, Înalta Curte constată

că instanța de fond a dat o corectă dezlegare pricinii, motiv

pentru care în raport de cele mai sus reținute și față de

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de pârât ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 418 din 28

septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.