ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanții J.L.D., S.M., G.I., B.D., B.N., C.A., C.R., F.F., M.F., M.C., O.I., O.R.G., P.B.E., S.C.T., T.C.V.D.D., V.I., C.M., T.A., C.F.I., B.L., A.T., U.C., L.B., P.N.C., T.V.A., B.V., D.M.C., H.M., P.E.G., B.M., B.F., D.A.C., C.P.A., B.G.I., A.E., B.C., D.B., S.D., U.I.M., C.S.V., S.S.R., C.D., A.C., F.C., G.M., H.A., M.S., I.O., R.D., M.D., M.G., M.M., M.CO., N.M., O.M.R., P.M.C., P.N., P.I., P.D.D., P.M., I.P., S.A., S.L., S.F., L.S., D.D., C.AN., R.C., F.R., T.F.D., T.F.F., M.O.V., P.S.I., B.S., D.P.I., V.C., T.L., C.A.I., S.B., L.SI., T.V., T.AR.

au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea adresei din 03 iulie 2009, emisă de pârât. În motivarea cererilor s-a arătat ca prin adresa din 03 iulie 2009 s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără includerea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând să se păstreze și pentru viitor. Reclamanții au susținut că există serioase dubii asupra legalității actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de drept care a stat la baza emiterii lui, fiind enunțate doar o serie de argumente în susținerea măsurilor dispuse.

Plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului nr. 1165/C/2009, l-a transformat într-un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune, iar neplata acestui spor reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situația unei sancțiuni disciplinare, or, susțin reclamanții, ei nu au făcut obiectul niciunei astfel de sancțiuni și oricum, ministrul justiției nu are nicio competență în acest sens. Reclamanții au susținut că actul administrativ atacat, prin refuzul plății sporului aferent lunii iunie 2009, încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

De asemenea, au arătat reclamanții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale, între care se regăsesc și sporurile, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Prin sentința civilă nr. 194/CA/2009 - P.I.

din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat actul administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 03 iulie 2009. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin adresa din 03 iulie 2009, emisă de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, s-a învederat ordonatorilor secundari și terțiari de credite, ca începând cu data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pe viitor, plata acestui spor urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G.

nr. 71/2009. Curtea de apel a reținut faptul că în virtutea principiului legalității, actele administrative trebuie să fie emise pe baza și în executarea legii. A constatat însă instanța, că dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente în cauza de față, având în vedere faptul că, pe de o parte, respectivul act normativ, încă din preambulul său, face trimitere la titlurile executorii emise anterior intrării sale în vigoare, așadar titlurile executorii emise anterior datei de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte, art. 3 din această ordonanță prevede că plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 și a dispozițiilor Ordinului nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774.C.2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2. Instanța a constatat însă, că în cauza dedusă judecății, nu se poate pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 71/2009, care menționează faptul că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012, având în vedere că în speță, este vorba inclusiv de plata salariilor pe luna iunie 2009, așadar pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanțe. A concluzionat astfel instanța, că în speță, a avut loc o aplicare retroactivă a prevederilor art. 1 din O.U.G.

nr. 71/2009, care este normă cu putere de lege, situație ce este de natură să încalce atât principiul constituțional al neretroactivității legii civile, cât și pe cel al securității raporturilor juridice, o persoană care și-a adaptat comportamentul în funcție de lege, trebuind să aibă însă posibilitatea de a se baza în mod legitim pe menținerea respectivei situații de drept, respectiv să se poată bucura de ceea ce practica și doctrina au numit ”încredere legitimă”. Pe de altă parte, Curtea de apel a constatat că în speță, este vorba de o creanță actuală, certă și exigibilă, respectiv de salariul cuvenit pentru luna iunie 2009 și pentru lunile următoare, cu toate componentele sale, așa cum este individualizat în art. 155 C. muncii și O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției. Astfel fiind și întrucât plata salariilor nu poate fi eșalonată de nicio autoritate publică în alte condiții decât cele prevăzute de dispoziții legale în vigoare, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cauzele prevăzute de respectiva lege, Curtea de apel a constatat că pârâtul a acționat cu exces de putere, prin încălcarea dreptului reclamanților la plata salariului cuvenit pentru luna iunie 2009, cu toate componentele sale, care sunt individualizate în carnetele de muncă și în actele de stabilire a drepturilor.

De asemenea, Curtea a apreciat că nelegalitatea actului contestat este cu atât mai evidentă cu cât, în cauză, este vorba despre drepturi dobândite – respectiv dreptul la salariul în cuantumul consfințit în carnetul de muncă, iar obligația autorităților statului de a proteja drepturile dobândite derivă din principiul securității juridice – principiu ce impune menținerea situației juridice existente. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinței: - adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002. - în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, reclamanții nejustificând astfel, vătămarea unui drept sau a unui interes legitim, atâta timp cât drepturile lor salariale sunt și au fost calculate în conformitate cu O.U.G.

nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești care va fi realizată nu ca până în acest moment, lunar, ci potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009. - ca un argument suplimentar al susținerii că în cauză nu poate fi vorba de o vătămare a drepturilor reclamanților, recurentul a invocat faptul că începând cu data de 12 noiembrie 2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, reclamanții beneficiază în temeiul legii de un spor de risc și suprasolicitare psihică de 25%, precum și de un spor de 5% de confidențialitate, urmând ca de la 1 ianuarie 2010 cuantumul să fie majorat cu un adaos de 25% la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv 10% pentru confidențialitate, în condițiile în care fac parte din categoriile profesionale expres și limitativ prevăzute de lege.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În cauza de față, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei solicitate a fi anulate. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În mod evident, adresa în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor de serviciu existente între reclamanți și stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009. În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește susținerile recurentului privitoare la lipsa justificării de către intimații-reclamanți a unui drept sau interes legitim, sau la lipsa caracterului retroactiv al actului administrativ atacat, instanța de recurs le va respinge ca neîntemeiate, reținând că instanța de fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are caracter retroactiv și contravine dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reclamanții fiind vătămați în dreptul lor la plata salariului. Aprecierile instanței de fond sunt temeinice și legale, întrucât O.U.G.

nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speță hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Este necontestat caracterul retroactiv adresei din 03 iulie 2009 față de emiterea acesteia în cursul lunii iulie și dispunerea prin conținutul acesteia a suspendării la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie. În același sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actului administrativ cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, adresa din 03 iulie 2009 trebuia să fie elaborată și emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actului contestat, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al actului administrativ dedus judecății. Înalta Curte apreciază că prin emiterea adresei din 03 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivității se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ în cauză cu încălcarea principiului retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie. Faptul că ulterior emiterii adresei atacate în cauză, a fost adoptată Legea nr. 330/2009 - legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este irelevant cauzei, legalitatea adresei din 03 iulie 2009 neputând fi în nici un fel raportată la un act normativ adoptat ulterior emiterii acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 194/CA/2009 – P.I. din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.