ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții

reclamanți D.I., C.A., B.E.D., C.A., V.D., S.C., P.D., V.R., C.M., B.E., B.M.,

H.L., B.M., K.M., V.R. au chemat în judecată pe pârâtul M.J.L.C., solicitând ca

prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea executării adresei din

3 iulie 2009, emisă de pârât.

În motivarea cererilor s-a arătat ca prin adresa din

3 iulie 2009 s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se

achite fără includerea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică, această modalitate de calcul urmând să se păstreze și pentru

viitor. Reclamanții au susținut că există serioase dubii asupra legalității

actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de drept care a stat la

baza emiterii lui, fiind enunțate doar o serie de argumente în susținerea

măsurilor dispuse. Plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului

nr. 1165/C/2009, l-a transformat într-un drept salarial asupra căruia ministrul

nu mai poate dispune, iar neplata acestui spor reprezintă o diminuare a

drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situația unei sancțiuni disciplinare,

or, susțin reclamanții, ei nu au făcut obiectul nici unei astfel de sancțiuni,

și oricum, ministrul justiției nu are nici o competență în acest sens.

Reclamanții au susținut că actul administrativ

atacat, prin refuzul plății sporului aferent lunii iunie 2009, încalcă în mod

flagrant dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevăd

că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile.

De asemenea, au arătat reclamanții, C.E.D.O. s-a pronunțat

în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale, între care se

regăsesc și sporurile, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului.

Prin sentința civilă nr. 193/CA/2009/P.I. din 19

octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a anulat

actul administrativ emis de pârât la 3 iulie 2009.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în

esență, următoarele:

Prin adresa din 3 iulie 2009, emisă de către M.J.L.C.,

s-a învederat ordonatorilor secundari și terțiari de credite, ca începând cu

data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor

achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pe viitor,

plata acestui spor urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de

O.U.G. nr. 71/2009.

Curtea de apel a reținut faptul că în virtutea

principiului legalității, actele administrative trebuie să fie emise pe baza și

în executarea legii. A constatat însă instanța, că dispozițiile O.U.G. nr.

71/2009 nu sunt incidente în cauza de față, având în vedere faptul că, pe de o

parte, respectivul act normativ, încă din preambulul său, face trimitere la

titlurile executorii emise anterior intrării sale în vigoare, așadar titlurile

executorii emise anterior datei de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte, art. 3

din această ordonanță prevede că plățile restante la sumele aferente titlurilor

executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 76/2009 și a dispozițiilor Ordinului nr.

1.859/C/2.484/26.650/131/3.774.C.2008 se execută cu respectarea prevederilor

art. 1 și 2.

Instanța a constatat însă, că în cauza dedusă

judecății, nu se poate pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr.

71/2009, care menționează faptul că plata sumelor prevăzute prin hotărâri

judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială

stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii

până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare

în perioada 2010 - 2012, având în vedere că în speță, este vorba inclusiv de

plata salariilor pe luna iunie 2009, așadar pentru o perioadă anterioară

intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

A concluzionat astfel instanța, că în speță, a avut

loc o aplicare retroactivă a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care

este normă cu putere de lege, situație ce este de natură să încalce atât

principiul constituțional al neretroactivității legii civile, cât și pe cel al

securității raporturilor juridice, o persoană care și-a adaptat comportamentul

în funcție de lege, trebuind să aibă însă posibilitatea de a se baza în mod

legitim pe menținerea respectivei situații de drept, respectiv să se poată

bucura de ceea ce practica și doctrina au numit "încredere legitimă".

Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că în

speță, este vorba de o creanță actuală, certă și exigibilă, respectiv de

salariul cuvenit pentru luna iunie 2009 și pentru lunile următoare, cu toate

componentele sale, așa cum este individualizat în art. 155 C. muncii și O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției. Astfel

fiind, și întrucât plata salariilor nu poate fi eșalonată de nici o autoritate

publică în alte condiții decât cele prevăzute de dispoziții legale în vigoare,

iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor

și procurorilor, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot

fi diminuate sau suspendate decât în cauzele prevăzute de respectiva lege,

curtea de apel a constatat că pârâtul a acționat cu exces de putere, prin

încălcarea dreptului reclamanților la plata salariului cuvenit pentru luna

iunie 2009, cu toate componentele sale, care sunt individualizate în carnetele

de muncă și în actele de stabilire a drepturilor.

De asemenea, curtea a apreciat că nelegalitatea

actului contestat este cu atât mai evidentă cu cât, în cauză, este vorba despre

drepturi dobândite - respectiv dreptul la salariul în cuantumul consfințit în

carnetul de muncă, iar obligația autorităților statului de a proteja drepturile

dobândite derivă din principiul securității juridice, principiu ce impune

menținerea situației juridice existente.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul M.J.L.C. a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele

critici de nelegalitate ale sentinței:

- adresa contestată nu constituie un act

administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de

ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem,

materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă

operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite,

realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu

Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză

este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, reclamanții nejustificând

astfel, vătămarea unui drept sau a unui interes legitim, atâta timp cât

drepturile lor salariale sunt și au fost calculate în conformitate cu O.U.G.

nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora, ci doar de executarea

unor hotărâri judecătorești care va fi realizată nu ca până în acest moment,

lunar, ci potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.

Astfel, având în vedere că plata titlurilor

executorii s-a realizat și se realizează exclusiv în conformitate cu legea,

plățile urmând a se efectua eșalonat și avându-se în vedere și indexarea

sumelor cu IPC nu se poate afirma că există pericolul producerii unor daune

grave în patrimoniul reclamanților.

Recurentul mai invocă Decizia nr. 838/2009 a Curții

Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de

natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și

Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, solicitând

instanței de recurs să constate că după pronunțarea deciziei Curții

Constituționale, instanțele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 21 din 13 martie 2008, întrucât o asemenea

conduită nu face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor

constatate expres de Curtea Constituțională.

- adresa M.J.L.C. nu retroactivează, având în vedere

faptul că O.U.G. nr. 71/2009 a intrat în vigoare la 18 iunie 2009, data

publicării în M. Of., ordonanța respectivă neretroactivând nici ea, ci

producând efecte de la data de 18 iunie 2009. Obligația de plată a drepturilor

salariale corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la data de 10

iulie 2009, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 53

alin. (1) din Legea nr. 500/2002, așadar ulterior datei intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 71/2009. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

În cauza de față, nu poate fi primită critica

recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei

solicitate a fi anulate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ

mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral

cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În mod evident, adresa în discuție adoptă o măsură

prin care se modifică un element esențial al raporturilor de serviciu existente

între reclamanți și stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului

salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.

În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a

fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei

norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi,

respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește susținerile recurentului

privitoare la lipsa justificării de către intimații - reclamanți a unui drept

sau interes legitim, sau la lipsa caracterului retroactiv al actului

administrativ atacat, instanța de recurs le va respinge ca neîntemeiate,

reținând că instanța de fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are

caracter retroactiv și contravine dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr.

303/2004, reclamanții fiind vătămați în dreptul lor la plata salariului.

Aprecierile instanței de fond sunt temeinice și

legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de

executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect

acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului

din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or

este evident faptul că în speță hotărârile judecătorești de acordare a sporului

de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei

anumite sume în favoarea reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de

urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Este necontestat caracterul retroactiv adresei din 3

iulie 2009 fată de emiterea acesteia în cursul lunii iulie și dispunerea prin

conținutul acesteia a suspendării la data de 1 iunie 2009 a plății sporului în

litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor

salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară,

respectiv în cursul lunii iunie.

În același sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din

aceeași lege și în privința actului administrativ cu caracter normativ ce

formează obiectul cauzei, adresa din 3 iulie 2009 trebuia să fie elaborată și

emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție,

republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a

întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente

lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară

emiterii actului contestat, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv

al actului administrativ dedus judecății.

Înalta Curte apreciază că prin emiterea adresei din 3

iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivității se aduce atingere

principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate

articolele C.E.D.O. și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O., atâta

timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se

cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată

printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu

poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin

emiterea actului administrativ în cauză cu încălcarea principiului

retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice,

autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert

al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în

cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

În ceea ce privește aplicabilitatea deciziei nr. 838

din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte retine următoarele:

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României,

deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, de la data

publicării fiind general obligatorii și având putere numai pentru viitor.

Rezultă, așadar, că deciziile Curții Constituționale

nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra

deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte.

De asemenea, conform art. 126 din Legea fundamentală,

justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție

și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege.

Nici o dispoziție constituțională sau legală nu

reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curții Constituționale,

în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate

de instanțele din sistemul judiciar.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de

fond a dat o corectă dezlegare pricinii, motiv pentru care în raport de cele

mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.J.L.C., împotriva

sentinței civile nr. 193/CA/2009 - P.I. din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie

2010.