ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la data de 20 noiembrie 2012, reclamantul D.G. în

contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al

Magistraturii a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

constate refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a sesizării

înregistrate de Inspecția Judiciară sub nr. X1/2012, obligarea pârâtului la

efectuarea verificărilor privind faptele prevăzute ca abateri disciplinare

conform art. 99 lit. b) și art. 99

1

alin. (1) din Legea nr.

303/2004.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, faptul că s-a adresat cu sesizare Inspecției

Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, înregistrată sub

nr. X2 din 7 septembrie 2012, că obiectul sesizării se referă la faptele

prevăzute ca abateri disciplinare potrivit art. 99 lit. b) și art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, despre care reclamantul afirma că au fost

comise de judecătorii M.B., G.T., I.C.M. din cadrul Tribunalului Giurgiu care

au soluționat Dosarul nr. 3869/236/2010.

A mai arătat că

obiectul sesizării a fost schimbat de către pârâtă, în sensul că reclamantul ar

fi sesizat modul de soluționare a Dosarului nr. 3869/236/2010 al Tribunalului

Giurgiu, ceea ce, în opinia reclamantului, reprezintă un refuz nejustificat de

soluționare a petiției. A mai arătat faptul că rezoluția de clasare reprezintă

o măsură ilegală.

La data de 27

decembrie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii.

1.2. Soluția

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 885 din 4 martie 2013, Curtea de Apel București a respins acțiunea

formulată de reclamantul D.G. ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele

Prin Rezoluția

Inspecției Judiciare nr. X1 din 2 noiembrie 2012 s-a clasat sesizarea

reclamantului sub aspectul săvârșirii de către judecătorii M.B., G.T., I.C.M.

din cadrul Tribunalului Giurgiu a vreunei abateri disciplinare prevăzute de

art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Soluția clasării a

fost dispusă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 46 lit. b)

din Legea nr. 317/2004, reținându-se în esență că soluțiile pronunțate de

instanță nu pot fi analizate sau cenzurate de Consiliul Superior al

Magistraturii întrucât s-ar aduce atingere principiilor independenței

judecătorilor, a supunerii lor numai legii și autorității de lucru judecat,

statuate în Constituția României (art. 124 alin. (3), art. 129) și de art. 46

alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În ceea ce privește

participarea d-nei M.B. în compunerea completului de recurs, s-a reținut că

petentul a înțeles să uzeze de beneficiul recuzării și a formulat cerere de

recuzare împotriva d-nei judecător B., solicitare asupra căreia în condițiile

art. 98 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești instanța s-a pronunțat prin Încheierea de ședință din data de 15

februarie 2012, respingând-o. Cu privire la celelalte aspecte indicate prin

petiție, Inspecția Judiciară și-a menținut punctele de vedere anterior

formulate și comunicate cu Adresele din 18 octombrie 2010, 5 august 2011,

respectiv că nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei abateri

disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În speță, reclamantul

contesta rezultatul verificărilor prealabile, însă Curtea remarcă faptul că

acesta nu poate fi considerat ca refuz al îndeplinirii de către inspectorul

judiciar a atribuțiilor prevăzute de art. 45, 46 din Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Inspectorul judiciar

din cadrul Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru

judecători, desemnat a soluționa lucrarea înregistrată sub nr. X1/2012, potrivit

art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, republicată, a procedat la efectuarea verificărilor prealabile a

aspectelor semnalate de reclamantul D.G. pentru a stabili dacă există indicii

de săvârșire a unei abateri disciplinare de către judecătorii din cadrul

Tribunalului Giurgiu, secția civilă, învestiți cu soluționarea Dosarului nr.

3869/236/2010.

În urma verificărilor

efectuate, inspectorul judiciar a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a

uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr.

303/2004, republicată și modificată, astfel încât, prin Rezoluția din 2

noiembrie 2012, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 46 lit. b)

din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus

clasarea sesizării formulate de petentul D.G., rezoluția fiind definitivă.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut următoarele.

Din conținutul

dispozițiilor legale prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din

Legea nr. 317/2004 rezultă că poate fi contestată, de către persoana care a

formulat sesizarea către Inspecția Judiciară, numai rezoluția prin care s-a

respins sesizarea sau când inspectorul-șef infirmă rezoluția inspectorului judiciar

și dispune respingerea sesizării.

În cauza de față, se

constată că nu există niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 47 alin. (5)

din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

republicată, fiind o rezoluția de clasare, care este definitivă și împotriva

căreia nu este prevăzută cale de atac.

1.3. Cererea de

recurs

Împotriva Sentinței

civile nr. 885 din 4 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București a

declarat recurs reclamantul D.G.

În susținerea

recursului declarat, reclamantul D.G. a expus, în special, critici cu privire

la răspunsul comunicat în urma sesizării adresate Inspecției Judiciare,

reiterând aspectele menționate în cuprinsul sesizării formulate cu privire la

modul în care a fost soluționat recursul declarat în Dosarul nr. 3869/236/2010,

în care recurentul a avut calitatea de parte.

Înalta Curte,

examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față

de criticile recurentului reclamant, constată recursul fondat și îl va admite,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de fond,

raportându-se la dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și completată de Legea

nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, care arată că rezoluția de clasare

adoptată în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) este definitivă, a

respins acțiunea ca inadmisibilă.

Înalta Curte observă

că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr.

529/16.07.2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția

de clasare este definitivă" este neconstituțională.

În considerentele

deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6

alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei

sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra

încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

A evocat

jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19

decembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 53/23.01.2007, care a statuat în sensul

că în sfera principiului constituțional instituit de art. 21 din legea

fundamentală, privind accesul liber la justiție, se înscrie și posibilitatea

oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată

pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca

urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare

obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei,

încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție.

Curtea a

concluzionat, astfel, că în ipoteza în care inspectorul judiciar face o

cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu

privire la săvârșirea unei abateri disciplinare, textul de lege criticat,

potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă

controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental

consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de

accesul la o instanță judecătorească.

Din această

perspectivă, Înalta Curte nu poate decât să dea efect deciziei instanței

constituționale, în sensul constatării că sentința recurată este lipsită de

temei legal.

Menținerea hotărârii

instanței de fond ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care

nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor

legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și

libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate

neconstituționale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va

trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.G. împotriva Sentinței nr. 885 din 4 martie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ