ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 20 noiembrie 2012, reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a sesizării înregistrate de Inspecția Judiciară sub nr. X1/2012, obligarea pârâtului la efectuarea verificărilor privind faptele prevăzute ca abateri disciplinare conform art. 99 lit. b) și art. 99 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, faptul că s-a adresat cu sesizare Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, înregistrată sub nr. X2 din 7 septembrie 2012, că obiectul sesizării se referă la faptele prevăzute ca abateri disciplinare potrivit art. 99 lit. b) și art. 99 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, despre care reclamantul afirma că au fost comise de judecătorii M.B., G.T., I.C.M. din cadrul Tribunalului Giurgiu care au soluționat Dosarul nr. 3869/236/2010. A mai arătat că obiectul sesizării a fost schimbat de către pârâtă, în sensul că reclamantul ar fi sesizat modul de soluționare a Dosarului nr. 3869/236/2010 al Tribunalului Giurgiu, ceea ce, în opinia reclamantului, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a petiției.

A mai arătat faptul că rezoluția de clasare reprezintă o măsură ilegală. La data de 27 decembrie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. 1.2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 885 din 4 martie 2013, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul D.G. ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele Prin Rezoluția Inspecției Judiciare nr. X1 din 2 noiembrie 2012 s-a clasat sesizarea reclamantului sub aspectul săvârșirii de către judecătorii M.B., G.T., I.C.M. din cadrul Tribunalului Giurgiu a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Soluția clasării a fost dispusă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 46 lit. b) din Legea nr. 317/2004, reținându-se în esență că soluțiile pronunțate de instanță nu pot fi analizate sau cenzurate de Consiliul Superior al Magistraturii întrucât s-ar aduce atingere principiilor independenței judecătorilor, a supunerii lor numai legii și autorității de lucru judecat, statuate în Constituția României (art. 124 alin. (3), art. 129) și de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În ceea ce privește participarea d-nei M.B. în compunerea completului de recurs, s-a reținut că petentul a înțeles să uzeze de beneficiul recuzării și a formulat cerere de recuzare împotriva d-nei judecător B., solicitare asupra căreia în condițiile art. 98 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești instanța s-a pronunțat prin Încheierea de ședință din data de 15 februarie 2012, respingând-o.

Cu privire la celelalte aspecte indicate prin petiție, Inspecția Judiciară și-a menținut punctele de vedere anterior formulate și comunicate cu Adresele din 18 octombrie 2010, 5 august 2011, respectiv că nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004. În speță, reclamantul contesta rezultatul verificărilor prealabile, însă Curtea remarcă faptul că acesta nu poate fi considerat ca refuz al îndeplinirii de către inspectorul judiciar a atribuțiilor prevăzute de art. 45, 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Inspectorul judiciar din cadrul Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, desemnat a soluționa lucrarea înregistrată sub nr. X1/2012, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a procedat la efectuarea verificărilor prealabile a aspectelor semnalate de reclamantul D.G. pentru a stabili dacă există indicii de săvârșire a unei abateri disciplinare de către judecătorii din cadrul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, învestiți cu soluționarea Dosarului nr. 3869/236/2010.

În urma verificărilor efectuate, inspectorul judiciar a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, astfel încât, prin Rezoluția din 2 noiembrie 2012, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 46 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus clasarea sesizării formulate de petentul D.G., rezoluția fiind definitivă. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut următoarele. Din conținutul dispozițiilor legale prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 317/2004 rezultă că poate fi contestată, de către persoana care a formulat sesizarea către Inspecția Judiciară, numai rezoluția prin care s-a respins sesizarea sau când inspectorul-șef infirmă rezoluția inspectorului judiciar și dispune respingerea sesizării.

În cauza de față, se constată că nu există niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, fiind o rezoluția de clasare, care este definitivă și împotriva căreia nu este prevăzută cale de atac. 1.3. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 885 din 4 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul D.G. În susținerea recursului declarat, reclamantul D.G. a expus, în special, critici cu privire la răspunsul comunicat în urma sesizării adresate Inspecției Judiciare, reiterând aspectele menționate în cuprinsul sesizării formulate cu privire la modul în care a fost soluționat recursul declarat în Dosarul nr. 3869/236/2010, în care recurentul a avut calitatea de parte.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului reclamant, constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Instanța de fond, raportându-se la dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și completată de Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care arată că rezoluția de clasare adoptată în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) este definitivă, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Înalta Curte observă că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" este neconstituțională. În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. A evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of.

nr. 53/23.01.2007, care a statuat în sensul că în sfera principiului constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, se înscrie și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție.

Curtea a concluzionat, astfel, că în ipoteza în care inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate decât să dea efect deciziei instanței constituționale, în sensul constatării că sentința recurată este lipsită de temei legal.

Menținerea hotărârii instanței de fond ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G. împotriva Sentinței nr. 885 din 4 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2014. Procesat de GGC - AZ