ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4642/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4642/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 72/45 din 18 ianuarie 2012,

reclamantul S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.I. anularea

Raportului de evaluare înregistrat la A.N.I. – I.I. sub nr. l31036/G/II din 30

decembrie 2011, cu plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei și

cheltuieli de judecată.

La data de 18

noiembrie 2011, pârâta A.N.I. s-a sesizat din oficiu, prin nota înregistrată cu

nr. 122244/A/II din 22 noiembrie 2011, cu privire la faptul că reclamantul nu a

respectat regimul juridic al conflictelor de interese, angajându-și rudele la

propriul cabinet parlamentar.

Prin adresa nr. 123895/G/II

din 30 noiembrie 2G11, reclamantul a fost informat, în temeiul art. 20 din

Legea nr. 176/2010, că au fost identificate elemente de încălcare a legislației

privind regimul juridic al conflictelor de interese în sensul că, a semnat în

calitate de beneficiar convențiile civile nr. 152 din 15 decembrie 2008 și 151

din 15 decembrie 2008, prin care S.E.M. și S.A.C., nora reclamantului respectiv

fiul acestuia, au fost angajați în funcțiile de referent la biroul parlamentar

al reclamantului, reclamantul fiind informat că urmează a fi invitat să-și facă

apărări, cu indicarea unui număr de contact în acest sens. Corespondența a fost,

de asemenea, returnată, confirmarea de primire purtând mențiunea „Avizat,

reavizat, expirat termen de păstrare”.

Urmare a

verificărilor întreprinse în baza competențelor legale conferite, pârâta a

întocmit Raportul de evaluare înregistrat la A.N.I. – I.I. sub nr. l31036/G/II

din 30 decembrie 2011, în finalul căruia a concluzionat în sensul existenței

conflictului de interese întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010,

confirmându-se realitatea situației de fapt sus-menționate, drept care a dispus

comunicarea raportului către reclamant, ca persoană evaluată, și respectiv

către Camera Deputaților, în care acesta își desfășoară activitatea, cu

sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253

1

C. pen.

La termenul din 25

martie 2013, reclamantul a formulat o cerere de chemare în garanție a P.R. –

C.D.

Prin Încheierea de

ședință din 13 mai 2013, Curtea a respins în principiu cererea de chemare în

garanție a P.R. – C.D., ca inadmisibilă, motivat de faptul că în cauză nu-și

găsesc incidența prevederile art. 60 – art. 63 C. proc. civ., atât timp cât

regimul conflictelor de interese se apreciază

exclusiv în raport de faptele personale ale persoanelor implicate, și au consecințe

directe asupra carierei acestora, situație în care răspunderea lor directă

pentru fapta proprie, astfel cum este prevăzută în legea specială, nu poate fi

extinsă asupra autorităților în care acestea își desfășoară activitatea, cum se

pretinde de reclamant.

Prin Sentința nr. 95

din 20 mai 2013, Curtea de Apel Iași a respins contestația formulată de

contestatorul S.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. București ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele.

Actul în litigiu a

fost comunicat reclamantului la domiciliul acestuia din str. Bașotă, primirea

corespondenței fiind confirmată de destinatarul reclamant la 06 ianuarie 2012, astfel

că în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010,

acesta a formulat prezenta contestație la instanța de contencios administrativ.

Curtea a constatat că

nu se poate reține susținerea reclamantului privind pretinsa încălcare a

dreptului său la apărare, motivat de împrejurarea că nu ar fi intrat în posesia

corespondențelor aferente acestei evaluări a conflictului de interese, față de

cuprinsul prevederilor legale incidente în ceea ce privește informarea de către

A.N.I. a reclamantului cu privire la existența elementelor conflictului de

interese art. 20 și 21 din Legea nr. 176/2010.

În opinia instanței, mențiunea

P.R. „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare” semnifică faptul că, deși

destinatarul a fost înștiințat de primirea corespondenței, acesta nu a procedat

la ridicarea corespondenței, care, la expirarea termenului de păstrare, a fost

returnată expeditorului, în condițiile în care legiuitorul instituie o

prezumție legală în sensul că această procedură se consideră îndeplinită, chiar

dacă nu există confirmarea de primire, situație ce se regăsește și în cauză.

De altfel, a observat

Curtea că deși contestă primirea raportului, reclamantul a fost în măsură să

conteste în termen legal la instanță acest act administrativ, din cuprinsul

motivelor contestației depuse la 18 ianuarie 2012, rezultând cu evidență că

acesta a avut cunoștință privind derularea și conținutul procedurii de evaluare

și a documentelor pe baza cărora s-a întemeiat aceasta.

Curtea nu a reținut

nici susținerile reclamantului privind o pretinsă excludere a parlamentarilor

de la aplicabilitatea art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri

pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a

funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea

corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, a reținut

instanța că, potrivit legii, la Biroul Parlamentar din circumscripțiile electorale pot fi angajați colaboratori, pe bază de contract civil perfectat de

parlamentarul respectiv cu persoana selectată în acest scop, conform modelului

prevăzut în anexa nr. 7 din Hotărârea nr. 1/2006 pentru aprobarea Normelor

privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente

cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale,

aprobată ulterior de Birourile permanente ale C.D.S., o atare atribuție

implicând așadar existența unei decizii administrative de natură patrimonială

emise de parlamentarul respectiv.

A constatat instanța

că, la dosar au fost depuse convențiile civile nr. 152 din 15 decembrie 2008 și

151 din 15 decembrie 2008, semnate de reclamant în calitate de beneficiar, prin

care S.E.M. și S.A.C., nora reclamantului respectiv fiul acestuia, au fost

angajați în funcțiile de referenți la biroul parlamentar al reclamantului, și

remunerați din bani publici, ceea ce demonstrează cu evidență latura obiectivă

a noțiunii de „conflict de interese”, constând în direcționarea unor bani

publici aflați la dispoziția demnitarului public reclamant, către membrii

familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură patrimonială,

rezultă faptul că este îndeplinită condiția legală constând în neîndeplinirea

atribuțiilor ce-i revin în calitate de deputat în cadrul P.R., în conformitate

cu principiile care stau la baza exercitării demnității publice.

Împotriva Sentinței nr.

95 din 20 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul S.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Astfel, prin recursul

formulat, reclamantul S.A. arată, în esență, că nu ar fi fost respectată

procedura de informare anterior emiterii Raportului de evaluare; cu privire la

cererea de chemare în garanție se arată că prin Încheierea pronunțată în data

de 13 mai 2013, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a

cererii de chemare în garanție și nu s-a pronunțat cu privire la aceasta; susține

recurentul că un parlamentar nu ar putea fi cercetat pentru conflict de

interese întrucât această situație nu este prevăzută expres de Legea nr. 96/2006

privind Statutul Deputaților.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În

cauză, instanța a fost sesizată potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și pentru

modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea

și funcționarea A.N.I., având competența de a se pronunța asupra legalității

Raportului de evaluare a conflictului de interese de natură administrativă nr. 131036/G/II

din 30 decembrie 2011.

Deși

conflictul de interese nu este prevăzut expres în Constituție, care nu se

referă la această situație, reglementându-se doar incompatibilitățile,

dispozițiile din legi și regulamente referitoare la problema în discuție

trebuie să respecte cadrul constituțional care configurează regimul juridic al

mandatului parlamentar, inclusiv sub aspectul îndatoririlor,

incompatibilităților și interdicțiilor în cazul deputaților și senatorilor.

Actele

normative relevante pentru reglementarea în cazul parlamentarilor, a

conflictului de interese pentru aspectele administrative sunt pe lângă Legea nr.

176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 96/2006 și regulamentele celor două

camere ale Parlamentului.

Conflictul

de interese este definit de art. 70 din Legea nr. 161/ 2003 ca fiind situația

în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un

interes personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu

obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și a altor

acte normative.

Aceeași

definiție a fost preluată în dispozițiile art. 174 alin. (3) din Regulamentul

Senatului, în Secțiunea a 2-a - Conflictul de interese, constatarea

incompatibilităților și ale interdicții, cu mențiunea că noțiunea de conflict

de interese nu este reglementată expres de Legea nr. 96/2006 în forma în

vigoare la data emiterii raportului de evaluare contestat.

O

definiție a conflictului de interese pentru funcționarii publici este inclusă în

art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei.

Astfel,

se prevede: „Conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are

un interes personal care influențează sau pare că influențează îndeplinirea

atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private

ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia

sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau

apropiații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri.

Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public

le are față de persoanele enumerate mai sus”.

Deși

statutul constituțional și legal al deputaților și senatorilor este diferit de

statutul funcționarilor publici, existând particularități cu privire la

exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate justifica diferența de

tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane care exercită o

demnitate publică sau o funcție publică, pentru a se reține că parlamentarilor

nu le sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 care

reglementează conflictul de interese.

În

acest sens, prezintă relevanță considerentele Deciziei nr. 81/27 februarie 2013

(M. Of. nr. 136/14.03.2013), prin care Curtea Constituțională a soluționat

obiecția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea pentru modificarea

și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al

senatorilor.

Astfel,

Curtea Constituțională a reținut că, în vederea asigurării integrității în

exercitarea demnităților și funcțiilor publice, toate persoanele menționate la art.

1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se află în aceeași situație juridică,

circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma „funcții și demnități

publice”, în considerarea căreia le revin obligații specifice.

Or,

a mai constatat instanța constituțională, situația deputaților și a senatorilor,

prevăzută la pct. 3 din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/ 2010, este aceeași

cu a celorlalte categorii de demnitari și funcționari publici cărora li se aplică

actul normativ.

În

raport de cele menționate, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în

mod corect prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, reținând că acestea sunt

aplicabile tuturor categoriilor de persoane care exercită demnități sau funcții

publice, respectiv deputaților și senatorilor.

Curtea

reține, de asemenea, că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în

definiția cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 161/2003 interesul personal putând

fi reprezentat și de un beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană

apropiată îl obține ca urmare a deciziei luate de persoana ce exercită o

demnitate publică sau o funcție publică, de natură a influența exercitarea cu obiectivitate

a atribuțiilor.

Prin recursul formulat, S.A. susține că nu ar fi fost

respectată procedura de informare

anterior emiterii Raportului de Evaluare.

Cu privire la acest aspect, în mod corect a arătat prima

instanță că „deși destinatarul a fost înștiințat de primirea corespondenței,

acesta nu a procedat la ridicarea corespondenței, care, la expirarea termenului

de păstrare,

a fost returnată expeditorului, în condițiile în care legiuitorul

instituie o prezumție legală în sensul că această

procedură

se consideră îndeplinită, chiar dacă nu există confirmarea de primire, situație

ce

se regăsește și în cauză. De altfel, deși contestă

primirea raportului, reclamantul a fost în măsură să conteste în termen legal

la instanță acest

act administrativ, din cuprinsul motivelor contestației

depuse la 18 ianuarie 2012, rezultând cu evidență că acesta a avut cunoștință

privind derularea și conținutul procedurii de evaluare și a documentelor pe baza

cărora s-a întemeiat

aceasta”.

Cât

privește critica recurentului referitoare la cererea de chemare în garanție, aceasta

nu poate fi reținută, întrucât, în mod corect, prima instanță a arătat că „în

cauză nu-și găsesc incidența

prevederile art.

60 – art. 63 C. proc. civ., atât timp cât regimul conflictelor de interese se

apreciază exclusiv în raport de faptele personale ale persoanelor implicate și

au consecințe directe asupra carierei acestora, situație în

care răspunderea lor directă pentru fapta proprie,

astfel cum este prevăzută de legea specială, nu poate fi extinsă asupra

autorităților în care acestea îți desfășoară activitatea, cum se pretinde de

reclamant”.

În ceea ce privește afirmația recurentului în sensul că

un parlamentar nu ar putea fi cercetat pentru conflict

de

interese întrucât această situație nu este prevăzută expres de Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și

senatorilor, se observă că,

în cuprinsul Legii nr. 96/2006 nu există nicio

derogare expresă de la aplicarea prevederilor Legii nr. 176/2010, astfel că

recurentul nu poate invoca existența unei derogări în această

privință.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.A. împotriva Sentinței nr. 95 din 20 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2014.