ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4642/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 72/45 din 18 ianuarie 2012, reclamantul S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.I. anularea Raportului de evaluare înregistrat la A.N.I. – I.I. sub nr. l31036/G/II din 30 decembrie 2011, cu plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei și cheltuieli de judecată. La data de 18 noiembrie 2011, pârâta A.N.I. s-a sesizat din oficiu, prin nota înregistrată cu nr. 122244/A/II din 22 noiembrie 2011, cu privire la faptul că reclamantul nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, angajându-și rudele la propriul cabinet parlamentar.

Prin adresa nr. 123895/G/II din 30 noiembrie 2G11, reclamantul a fost informat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 176/2010, că au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese în sensul că, a semnat în calitate de beneficiar convențiile civile nr. 152 din 15 decembrie 2008 și 151 din 15 decembrie 2008, prin care S.E.M. și S.A.C., nora reclamantului respectiv fiul acestuia, au fost angajați în funcțiile de referent la biroul parlamentar al reclamantului, reclamantul fiind informat că urmează a fi invitat să-și facă apărări, cu indicarea unui număr de contact în acest sens. Corespondența a fost, de asemenea, returnată, confirmarea de primire purtând mențiunea „Avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”.

Urmare a verificărilor întreprinse în baza competențelor legale conferite, pârâta a întocmit Raportul de evaluare înregistrat la A.N.I. – I.I. sub nr. l31036/G/II din 30 decembrie 2011, în finalul căruia a concluzionat în sensul existenței conflictului de interese întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, confirmându-se realitatea situației de fapt sus-menționate, drept care a dispus comunicarea raportului către reclamant, ca persoană evaluată, și respectiv către Camera Deputaților, în care acesta își desfășoară activitatea, cu sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253 1 C. pen. La termenul din 25 martie 2013, reclamantul a formulat o cerere de chemare în garanție a P.R.

– C.D. Prin Încheierea de ședință din 13 mai 2013, Curtea a respins în principiu cererea de chemare în garanție a P.R. – C.D., ca inadmisibilă, motivat de faptul că în cauză nu-și găsesc incidența prevederile art. 60 – art. 63 C. proc. civ., atât timp cât regimul conflictelor de interese se apreciază exclusiv în raport de faptele personale ale persoanelor implicate, și au consecințe directe asupra carierei acestora, situație în care răspunderea lor directă pentru fapta proprie, astfel cum este prevăzută în legea specială, nu poate fi extinsă asupra autorităților în care acestea își desfășoară activitatea, cum se pretinde de reclamant. Prin Sentința nr. 95 din 20 mai 2013, Curtea de Apel Iași a respins contestația formulată de contestatorul S.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I.

București ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele. Actul în litigiu a fost comunicat reclamantului la domiciliul acestuia din str. Bașotă, primirea corespondenței fiind confirmată de destinatarul reclamant la 06 ianuarie 2012, astfel că în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, acesta a formulat prezenta contestație la instanța de contencios administrativ. Curtea a constatat că nu se poate reține susținerea reclamantului privind pretinsa încălcare a dreptului său la apărare, motivat de împrejurarea că nu ar fi intrat în posesia corespondențelor aferente acestei evaluări a conflictului de interese, față de cuprinsul prevederilor legale incidente în ceea ce privește informarea de către A.N.I.

a reclamantului cu privire la existența elementelor conflictului de interese art. 20 și 21 din Legea nr. 176/2010. În opinia instanței, mențiunea P.R. „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare” semnifică faptul că, deși destinatarul a fost înștiințat de primirea corespondenței, acesta nu a procedat la ridicarea corespondenței, care, la expirarea termenului de păstrare, a fost returnată expeditorului, în condițiile în care legiuitorul instituie o prezumție legală în sensul că această procedură se consideră îndeplinită, chiar dacă nu există confirmarea de primire, situație ce se regăsește și în cauză.

De altfel, a observat Curtea că deși contestă primirea raportului, reclamantul a fost în măsură să conteste în termen legal la instanță acest act administrativ, din cuprinsul motivelor contestației depuse la 18 ianuarie 2012, rezultând cu evidență că acesta a avut cunoștință privind derularea și conținutul procedurii de evaluare și a documentelor pe baza cărora s-a întemeiat aceasta. Curtea nu a reținut nici susținerile reclamantului privind o pretinsă excludere a parlamentarilor de la aplicabilitatea art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, a reținut instanța că, potrivit legii, la Biroul Parlamentar din circumscripțiile electorale pot fi angajați colaboratori, pe bază de contract civil perfectat de parlamentarul respectiv cu persoana selectată în acest scop, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7 din Hotărârea nr. 1/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale, aprobată ulterior de Birourile permanente ale C.D.S., o atare atribuție implicând așadar existența unei decizii administrative de natură patrimonială emise de parlamentarul respectiv. A constatat instanța că, la dosar au fost depuse convențiile civile nr. 152 din 15 decembrie 2008 și 151 din 15 decembrie 2008, semnate de reclamant în calitate de beneficiar, prin care S.E.M.

și S.A.C., nora reclamantului respectiv fiul acestuia, au fost angajați în funcțiile de referenți la biroul parlamentar al reclamantului, și remunerați din bani publici, ceea ce demonstrează cu evidență latura obiectivă a noțiunii de „conflict de interese”, constând în direcționarea unor bani publici aflați la dispoziția demnitarului public reclamant, către membrii familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură patrimonială, rezultă faptul că este îndeplinită condiția legală constând în neîndeplinirea atribuțiilor ce-i revin în calitate de deputat în cadrul P.R., în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnității publice. Împotriva Sentinței nr. 95 din 20 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Astfel, prin recursul formulat, reclamantul S.A. arată, în esență, că nu ar fi fost respectată procedura de informare anterior emiterii Raportului de evaluare; cu privire la cererea de chemare în garanție se arată că prin Încheierea pronunțată în data de 13 mai 2013, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție și nu s-a pronunțat cu privire la aceasta; susține recurentul că un parlamentar nu ar putea fi cercetat pentru conflict de interese întrucât această situație nu este prevăzută expres de Legea nr. 96/2006 privind Statutul Deputaților. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, instanța a fost sesizată potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., având competența de a se pronunța asupra legalității Raportului de evaluare a conflictului de interese de natură administrativă nr. 131036/G/II din 30 decembrie 2011. Deși conflictul de interese nu este prevăzut expres în Constituție, care nu se referă la această situație, reglementându-se doar incompatibilitățile, dispozițiile din legi și regulamente referitoare la problema în discuție trebuie să respecte cadrul constituțional care configurează regimul juridic al mandatului parlamentar, inclusiv sub aspectul îndatoririlor, incompatibilităților și interdicțiilor în cazul deputaților și senatorilor.

Actele normative relevante pentru reglementarea în cazul parlamentarilor, a conflictului de interese pentru aspectele administrative sunt pe lângă Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 96/2006 și regulamentele celor două camere ale Parlamentului. Conflictul de interese este definit de art. 70 din Legea nr. 161/ 2003 ca fiind situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și a altor acte normative. Aceeași definiție a fost preluată în dispozițiile art. 174 alin. (3) din Regulamentul Senatului, în Secțiunea a 2-a - Conflictul de interese, constatarea incompatibilităților și ale interdicții, cu mențiunea că noțiunea de conflict de interese nu este reglementată expres de Legea nr. 96/2006 în forma în vigoare la data emiterii raportului de evaluare contestat.

O definiție a conflictului de interese pentru funcționarii publici este inclusă în art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Astfel, se prevede: „Conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare că influențează îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau apropiații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus”.

Deși statutul constituțional și legal al deputaților și senatorilor este diferit de statutul funcționarilor publici, existând particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate justifica diferența de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane care exercită o demnitate publică sau o funcție publică, pentru a se reține că parlamentarilor nu le sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 care reglementează conflictul de interese. În acest sens, prezintă relevanță considerentele Deciziei nr. 81/27 februarie 2013 (M. Of. nr. 136/14.03.2013), prin care Curtea Constituțională a soluționat obiecția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, în vederea asigurării integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma „funcții și demnități publice”, în considerarea căreia le revin obligații specifice. Or, a mai constatat instanța constituțională, situația deputaților și a senatorilor, prevăzută la pct. 3 din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/ 2010, este aceeași cu a celorlalte categorii de demnitari și funcționari publici cărora li se aplică actul normativ. În raport de cele menționate, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, reținând că acestea sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane care exercită demnități sau funcții publice, respectiv deputaților și senatorilor.

Curtea reține, de asemenea, că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în definiția cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 161/2003 interesul personal putând fi reprezentat și de un beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană apropiată îl obține ca urmare a deciziei luate de persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică, de natură a influența exercitarea cu obiectivitate a atribuțiilor. Prin recursul formulat, S.A. susține că nu ar fi fost respectată procedura de informare anterior emiterii Raportului de Evaluare.

Cu privire la acest aspect, în mod corect a arătat prima instanță că „deși destinatarul a fost înștiințat de primirea corespondenței, acesta nu a procedat la ridicarea corespondenței, care, la expirarea termenului de păstrare, a fost returnată expeditorului, în condițiile în care legiuitorul instituie o prezumție legală în sensul că această procedură se consideră îndeplinită, chiar dacă nu există confirmarea de primire, situație ce se regăsește și în cauză. De altfel, deși contestă primirea raportului, reclamantul a fost în măsură să conteste în termen legal la instanță acest act administrativ, din cuprinsul motivelor contestației depuse la 18 ianuarie 2012, rezultând cu evidență că acesta a avut cunoștință privind derularea și conținutul procedurii de evaluare și a documentelor pe baza cărora s-a întemeiat aceasta”.

Cât privește critica recurentului referitoare la cererea de chemare în garanție, aceasta nu poate fi reținută, întrucât, în mod corect, prima instanță a arătat că „în cauză nu-și găsesc incidența prevederile art. 60 – art. 63 C. proc. civ., atât timp cât regimul conflictelor de interese se apreciază exclusiv în raport de faptele personale ale persoanelor implicate și au consecințe directe asupra carierei acestora, situație în care răspunderea lor directă pentru fapta proprie, astfel cum este prevăzută de legea specială, nu poate fi extinsă asupra autorităților în care acestea îți desfășoară activitatea, cum se pretinde de reclamant”.

În ceea ce privește afirmația recurentului în sensul că un parlamentar nu ar putea fi cercetat pentru conflict de interese întrucât această situație nu este prevăzută expres de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, se observă că, în cuprinsul Legii nr. 96/2006 nu există nicio derogare expresă de la aplicarea prevederilor Legii nr. 176/2010, astfel că recurentul nu poate invoca existența unei derogări în această privință. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A. împotriva Sentinței nr. 95 din 20 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2014.