ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2183/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Vâlcea la data de 24 octombrie 2014, reclamanta C.M.F. a chemat în judecată

pârâții M.J., Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba solicitând să se

dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii,

respectiv dobânda legală penalizatoare, reprezentând echivalentul prejudiciului

suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită, în mod

irevocabil, în sarcina acestora prin titluri executorii, calculată atât pentru

sumele neachitate, cât și pentru cele achitate cu întârziere - în cuantum fix,

ce urmează a fi determinat prin expertiză contabilă, pentru perioada cuprinsă

între data pronunțării hotărârilor ce constituie titluri executorii și data

introducerii acțiunii; în continuare, de la data introducerii acțiunii până la

achitarea integrală a sumelor pe care pârâții i le datorează cu titlul de

drepturi salariate, conform sentințelor indicate.

Prin Sentința nr. 720

din 22 mai 2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În motivare s-a

reținut că, din coroborarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. rezultă că un judecător care are calitatea de reclamant are obligația să

sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în

circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în

a cărei circumscripție se află instanța pe lângă care se află parchetul la care

acesta își desfășoară activitatea, dacă sunt îndeplinite două condiții:

judecătorul respectiv să fie în activitate; cererea formulată de acesta să fie

de competența instanței la care își desfășoară activitatea. În condițiile în

care nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 127 C. proc. civ., instanța

competentă din punct de vedere teritorial se determină potrivit regulilor

generale.

Având în vedere că

prezentul litigiu este unul de muncă sunt aplicabile, din punct de vedere al

competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul

muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora,

cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se

adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

În prezenta cauză,

reclamanta este judecător în activitate, însă instanța la care funcționează

este Curtea de Apel Alba Iulia, ori prezentul litigiu de muncă este de

competența materială a tribunalului și nu a curții de apel.

Cum domiciliul

reclamantei este în municipiul Alba Iulia, județul Alba, iar locul de muncă

este Curtea de Apel Alba Iulia, situată tot în municipiul Alba Iulia, instanța

a apreciat că, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ.

Față de domiciliul

reclamantei și de prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul

muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, instanța

competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Alba.

Prin Sentința nr.

1.429 din 22 septembrie 2015, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, deși reclamanta este judecător în cadrul Curții

de Apel Alba Iulia sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât noțiunea de "instanța la care își desfășoară

activitatea" trebuie interpretată în sens larg, cu referire la toate

ciclurile procesuale ale judecății, deoarece finalitatea acestei dispoziții

legale este aceea de a înlătura cazurile de bănuială legitimă care ar fi condus

la formularea unei cereri de strămutare, conform C. proc. civ. adoptat prin

Legea nr. 134/2010.

Instanța a apreciat

că norma prevăzută de art. 127 C. proc. civ. prevalează față de dispozițiile

art. 208 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, dată fiind funcțiunea

normei statuate de art. 127 C. proc. civ., și anume aceea de înlăturare a

oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității

părții.

Cu privire la

conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 127

alin. (1) C. proc. civ. "Dacă un judecător are calitatea de reclamant

într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va

sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflat în

circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în

a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară

activitatea."

Aceste dispoziții

legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, în raport de calitatea

sa de magistrat care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze

cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de

apel învecinate.

Noțiunea de

"instanța la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul

legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile

procesuale ale judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții este aceea de

a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de

strămutare sub vechea reglementare.

În speță, este

adevărat că judecătorul care are calitatea de reclamant nu funcționează la

Tribunalul Alba - competent material în primă instanță să soluționeze litigiul,

însă apelurile declarate împotriva hotărârii date de Tribunalul Alba ar urma să

se judece la Curtea de Apel Alba Iulia, așadar la instanța unde funcționează

reclamanta, în conformitate cu dispozițiile art. 214 și art. 216 din Legea

dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc.

civ.

Drept urmare, norma

cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu poate fi interpretată limitativ, efectele

sale extinzându-se și la instanțele superioare, competente să judece căile de

atac reglementate de lege.

Față de cele ce

preced, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta pricină este

Tribunalul Vâlcea, în favoarea căreia va fi stabilită competența de

soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2015.

Procesat de GGC - N