ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2136/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2136/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6.677 din 24 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Gherla a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu intimații B.Ș., L.M., B.E., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Fizeșu-Gherlii și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, prin care acesta a solicitat anularea parțială a Titlului de proprietate nr. 1661/1231 din 7 august 2002 în ceea ce privește terenul intravilan tarlaua A parcelele x și y cu suprafața totală de 1.235 mp, precum și a Procesului-verbal de punere în posesie aferent, cu obligarea pârâtelor la întocmirea documentației necesare în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate pe numele lui B.A.
cu suprafața de teren intravilan diminuată potrivit cotei soției acestuia, B.E., după tatăl ei P.I., și a unui titlu de proprietate pentru reclamant, potrivit cotei sale după același P.I. care i-a fost bunic patern. Împotriva acestei sentințe, reclamantul P.I. a formulat recurs, respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1078/R/2012 a Tribunalului Cluj. Prin Sentința civilă nr. 759 din 28 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul civil nr. 2843/235/2014 al Judecătoriei Gherla, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de P.I., în contradictoriu cu intimații B.Ș., L.M., B.E., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Fizeșul Gherlii și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 677/2012 a Judecătoriei Gherla.
La data de 7 iulie 2015, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă a fost înregistrat recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva Sentinței civile nr. 759 din 28 octombrie 2014 a Judecătoriei Gherla, secția civilă, în favoarea Tribunalului Cluj. La termenul de judecată din data de 9 octombrie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți în soluționarea recursului, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente: Competența materială are un caracter absolut, fiind reglementată de norme de ordine publică, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici cu autorizarea instanței. Potrivit normelor de procedură civilă în vigoare, căile de atac de reformare, apelul, recursul, se soluționează de instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.
Astfel, conform art. 2 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Tribunalul judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. Această prevedere se coroborează cu prevederile art. 299 alin. (2) raportat la alin. (1) C. proc. civ., aplicabile corespunzător, în sensul că recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. În speță, instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată este Tribunalului Cluj. De altfel, împotriva acestei hotărâri, P.I. a mai formulat o cerere de recurs, iar prin Decizia civilă nr. 57/R din 17 februarie 2015 a Tribunalului Cluj, a fost constatată nulitatea recursului.
Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 din același cod (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010), soluționarea recursului formulat de reclamantul P.I. va fi declinată în favoarea instanței competente, respectiv Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul P.I. împotriva Sentinței civile nr. 759 din 28 octombrie 2014 a Judecătoriei Gherla, secția civilă, în favoarea Tribunalului Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2015. Procesat de GGC - N
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.