ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2015

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38 din 2 martie 2015 a Curții de Apel Craiova s-a admis sesizarea, secției penale și pentru cauze cu minori, Compartimentul Executări Penale, în vederea anulării mandatului de executare a pedepsei nr. 629 din 2 februarie 2015, emis pe numele persoanei condamnate M.L.M.,  în prezent încarcerat în Penitenciarul din Vigevano, Italia.

S-a dispus anularea mandatului de executare.

Onorariul avocat oficiu a rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele:

La data de 25 februarie 2015, s-a înregistrat sesizarea Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, Compartimentul Executări Penale, potrivit dispozițiilor art. 554 C. proc. pen. și art. 27 lit. g) din Regulamentul de Ordine Interioară, aprobat prin hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, în vederea soluționării cauzei având ca obiect anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 629 din 2 februarie 2015, emis pe numele persoanei condamnate M.L.M.

În raport de actele și lucrările dosarului, s-au constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 302 din 17 octombrie 2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 31/A din 30 ianuarie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, privind transferarea persoanei condamnate M.L.M., deținut în Penitenciarul Vigevano - Italia, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Astfel, a fost recunoscută hotărârea autorităților italiene, respectiv sentința penală nr. 164/2013 pronunțată de Tribunalul din Vigevano prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, incriminată și în codul penal român, ca infracțiunea de viol în forma agravată prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen.

Totodată, s-a dispus transferarea persoanei solicitate în vederea continuării executării pedepsei, într-un penitenciar din România, substituindu-se pedepsele accesorii aplicate de autoritățile italiene în interdicția prevăzută ca pedeapsă accesorie de codul penal român, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. f) și k) C. pen.

Prin aceeași hotărâre s-a dedus din pedeapsă perioada executată de 685 de zile, calculată de autoritățile italiene până la data de 13 mai 2014, la care se adaugă 135 zile de liberare anticipată, considerate executate în baza legislației statului de condamnare, deducându-se în continuare perioada executată de la 13 mai 2014 la zi.

Ca urmare a sentinței penale mai sus arătate, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 629/2014, ce a fost înaintat Ministerului Justiției și I.G.P.R. Interpol în vederea transferării condamnatului într-un penitenciar din România.

Mandatul de executare a pedepsei nu a fost pus în executare, întucât prin adresa din 18 februarie 2015, Ministerul Justiției din Italia, Departamentul pentru afaceri de Justiție - D.G.J.P. a comunicat că, în raport de faptul că față de persoana solicitată se apropie data eliberării prevăzută pentru 12 martie 2015, fiind de acord cu părerea negativă exprimată de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Pavia, nu se va mai elibera autorizația necesară pentru predare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, la data de 24 martie 2015, a formulat contestație, prin apărătorul desemnat din oficiu, condamnatul M.L.M.

Examinând cererea de contestație formulată în prezenta cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 135 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 302/2004 prevede că, după emiterea mandatului de executare la pedeapsa închisorii sau la pedeapsa detențiunii pe viață, în urma recunoașterii hotărârii, dacă transferul condamnatului nu mai poate avea loc, instanța dispune anularea mandatului de executare iar recunoașterea hotărârii străine nu mai produce efecte decât cu privire la starea de recidivă.

Dispoziția menționată este imperativă iar legea nu distinge între motivele pentru care transferul persoanei condamnate nu mai poate avea loc.

În speță, așa cum rezultă din actele indicate de instanța de fond, autoritățile judiciare italiene au comunicat că nu mai sunt de acord cu transferul iar autoritatea judiciară română a aplicat întocmai prevederile legii, an ulând mandatul emis de instanța română.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică astfel că, în conformitate cu disp. art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M.L.M. împotriva sentinței penale nr. 38 din 2 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul M.L.M. împotriva sentinței penale nr. 38 din 02 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2015.