ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2614/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2614/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestație de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 130 din 14 martie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare privitoare la

incidența art. 6 C. proc. pen., formulată de condamnatul G.G. (în prezent

deținut în Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova), referitor la aplicarea

art. 6 din noul C. proc. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că la data de 5 februarie 2014, a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, cererea formulată de condamnatul G.G. (deținut în Penitenciarul de

Maximă Securitate Craiova) cu privire la aplicarea art. 6 C. proc. pen. privind

aplicarea legii penale mai favorabile, sub aspectul pedepselor aplicate prin

sentința penală din 10 aprilie 2008 pronunțată de Circumscripția Judiciară din

Faro (Portugalia), recunoscută prin Sentința penală nr. 44/F/28 ianuarie 2011 a

Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 22 martie 2011, prin

care s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România,

pentru continuarea pedepsei de 13 ani închisoare.

În vederea

soluționării sesizării, au fost atașate: fișa de evaluare din data de 11

februarie 2014; întocmită de Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova,

mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 48/2011 din 23 martie 2011

emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în baza Sentinței penale

nr. 44 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București; mandat de executare a

pedepsei închisorii nr. 834/2002 din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Dolj, emis

în baza Sentinței nr. 726 din 27 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj, xerocopia

Sentinței penale nr. 44/F din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 12343/2/2010, rămasă definitivă

prin nerecurare la 22 martie 2011, precizându-se că executarea pedepsei începe

la data de 12 februarie 2006 și expiră la 11 februarie 209.

De asemenea, la 12

februarie 2014, Administrația Națională a Penitenciarelor a menționat cu adresa

nr. N 24805/PCDJ din 11 februarie 2014 că persoana privată de libertate G.G. nu

a beneficiat de contopirea pedepselor și a fost arestat la data de 12 februarie

2006.

În conformitate cu

dispozițiile art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013, s-a comunicat

condamnatului termenul de soluționare al cererii, precum și faptul că poate

formula concluzii scrise.

Potrivit mențiunilor

făcute în cuprinsul Adresei cu nr. 193/54/2014 din 3 februarie 2014 a Curții de

Apel Craiova, condamnatul a declarat că nu înțelege să formuleze concluzii

scrise.

Analizând sesizarea

formulată de Comisia; de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu

Severin, prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor și

lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea a constatat următoarele:

Procedura instituită

de art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., impune

modificarea pedepselor definitive, aflate în curs de executare sau deja

executate, dacă legea a intervenit o lege mai favorabilă fie sub aspectul

dezincriminării faptelor, fie sub aspectul reducerii maximului special al

pedepselor principale ori complementare, fie sub aspectul modificării

conținutului pedepselor complementare.

În speță, petentul

execută în prezent o pedeapsă de 13 ani închisoare aplicată în străinătate

pentru comiterea a 30 de infracțiuni de furt calificat, fiind încarcerat la

data de 12 februarie 2006 și transferat în România, ca efect al recunoașterii

hotărârii penale de condamnare pronunțată în Portugalia în baza MEPI nr. 48 din

23 martie 2011; de asemenea, împotriva condamnatului s-a emis și MEPI nr. 834

din 2 decembrie 2004 privitor la pedeapsa închisorii de 1 an aplicată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

C. pen. anterior, pedeapsă care încă nu a fost pusă în executare.

Ori, pentru ca

prezenta contestație să fie admisibilă, este necesară verificarea maximului

special prevăzut de legea penală invocată de către condamnat ca fiind mai

favorabilă, din perspectiva art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai

favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

Astfel, s-a reținut

că atât în reglementarea penală anterioară cât și în reglementarea penală

actuală, faptele de furt, fals în înscrisuri sub semnătură privată și asociere

în vederea săvârșirii de infracțiuni, precum și de trafic de influență sunt

incriminate ca infracțiuni, după cum urmează:

- în Codul penal

anterior, furtul simplu era sancționat cu o pedeapsă de la 1 la 12 ani

închisoare (art. 208 alin. (1) și (2)), iar furtul calificat era incriminat cu

o pedeapsă de la 3 la 15 ani (art. 208, 209 alin. (1) și (2)), pedeapsa

stabilită de legea penală pentru instigator fiind aceeași ca și pedeapsa

autorului (art. 25 raportat la art. 24 C. pen. anterior, respectiv art. 49

raportat la art. 47, 46 C. pen. actual), iar în Codul penal actual, furtul

simplu este sancționat cu o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare (art. 228

alin. (1) - 3), furtul calificat este incriminat cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani

închisoare (în cazul furtului comis cu agravantele prevăzute de art. 229 alin.

(1) lit. a) - e), respectiv de la 2 la 7 ani închisoare (în cazul furtului

comis cu agravantele prevăzute de art. 229 alin. (2) lit. a - c);

- falsul în

înscrisuri sub semnătură privată era incriminat cu o pedeapsă de la 3 luni la 2

ani în codul penal anterior (art. 290 alin. (1)), iar în Codul penal actual

este sancționat cui pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani (art. 322);

- asocierea în

vederea săvârșirii de infracțiuni era incriminată cu o pedeapsă de la 3 ani la

15 ani închisoare în Codul penal anterior, fără a se putea depăși pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea care intra în scopul asocierii (art. 323:

alin. (1) și (2)), iar în Codul penal actual este incriminat cu o pedeapsă de

la 11 la 15 ani închisoare (art. 367 alin. (1));

- traficul de

influență era incriminat cu o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare (art. 257

alin. (1)), iar în Codul penal actual, este incriminat cu o pedeapsă de la 2

ani la 7 ani închisoare (art. 29.1 alin. (1)).

Totodată, în privința

hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate, s-a reținut că persoana

condamnată a săvârșit: 30 de infracțiuni de instigare la furt calificat în

modalitățile agravate a comiterii faptelor în participație și din locuri

publice, care în legea penală română, la data recunoașterii hotărârii străine,

erau incriminate de art. art. 208, 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.

anterior; 2 infracțiuni de falsificare de documente, având corespondent în

legea penală română în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior și o

infracțiune de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, având

corespondent în legea penală română în art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen.

anterior.

Ori, pentru a se

verifica dacă pentru infracțiunile pentru care s-au aplicat pedepsele ce se

execută în prezent a intervenit o lege penală mai favorabilă, este necesar să

se examineze, pe de o parte, limita maximă a pedepsei prevăzută de legea penală

actuală, iar, pe de altă parte, cuantumul pedepsei rezultante la care s-ar

putea ajunge potrivit legii penale în vigoare și, ulterior, să se compare cu

pedeapsa rezultantă aflată în curs de executare la pronunțării prezentei,

pentru a se decide dacă în Codul penal actual există prevederi mai favorabile

persoanei condamnate, obligatoriu de aplicat în condițiile art. 6 C. pen.

actual.

Totodată, s-a

constatat că prin Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost modificată de Legea nr.

300/2013, s-a statuat expres în sensul că recunoașterea hotărârii penale

străine, în vederea executării în România a pedepsei închisorii aplicate în

străinătate, se realizează prin substituirea pedepsei din hotărârea de

condamnare a unei pedepse corespunzătoare prevăzută de legea penală română, pe

cât posibil de aceeași natură, conținut și durată, fără a se putea crea o

situație mai gravă persoanei condamnate, legiuitorul statuând că se poate

adapta pedeapsa aplicată în statul de condamnare numai dacă „durata acesteia

depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru

aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute

de legea română, sau când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui

concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru

infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă

de legea română".

În speță, din

considerentele Sentinței penale nr. 44/F din 28 ianuarie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București în Dosar nr. 12343/2/2010, a rezultat că pedeapsa de

13 ani închisoare este o pedeapsă rezultantă aplicată persoanei condamnate în

străinătate pentru comiterea a 33 de infracțiuni, din care, 30 de infracțiuni

de instigare la furt calificat (în participație și din loc public), 2 infracțiuni

de fals în înscrisuri sub semnătură privată și o infracțiuni de asociere în

vederea săvârșirii de infracțiuni, în privința căreia s-a reținut că persoana

condamnată a îndeplinit rolul de lider, acesta aducând din România pe membrii

grupării infracționale, asigurându-le cazarea în apartamente pe care acesta

le-a închiriat pe teritoriul Portugaliei, dar și transportul la locul

infracțional cu autoturisme închiriate și cu șoferi pe care i-a angajat, iar

din bunurile sustrase din complexe comerciale și magazine, după planul

infracțional organizat de persoana condamnată, care-i și supraveghea pe autorii

furturilor, îi revenea un procent însemnat.

Față de acestea,

verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune două etape: mai

întâi este necesar să se verifice dacă limita maximului special prevăzută de

codul penal actual este inferioară pedepselor aplicate persoanei condamnate,

după care, urmează să se verifice dacă pedeapsa rezultantă stabilită în

condițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual este inferioară pedepsei

rezultante pe care condamnatul o execută în prezent - în cazul sentinței penale

pronunțate de instanța străină și recunoscută în procedura specială prevăzută

de Legea nr. 302/2004; similar, în cazul pedepsei aplicate prin Sentința penală

nr. 727 din 27 ianuarie 2002 a Tribunalului Dolj, se va verifica dacă pedeapsa

aplicată depășește maximul special al infracțiunii de trafic de influență

prevăzut în Codul penal actual.

În ceea ce privește

pedepsele aplicate prin hotărârea de condamnare străină, s-a reținut că organul

judiciar din statul de condamnare nu a stabilit pedepse separat pentru

infracțiunile concurente, ci o pedeapsă rezultantă aplicată concursului de

infracțiuni, astfel că verificarea în prezenta cauză s-a realizat în raport de

pedeapsa rezultantă, după cum urmează: în conformitate cu dispozițiile art. 39

alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă pentru un număr de 30 de

infracțiuni de instigare la furt simplu prevăzute de art. 47 raportat la art.

228 C. pen. - evaluată la pedepse de câte 3 ani închisoare (maximul special

prevăzut de lege) pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, faptele de

furt calificat constituind, în raport de dispozițiile penale actuale, doar

infracțiunea de furt simplu, deoarece agravantele săvârșirii faptei în

participare și în loc public nu au mai fost prevăzute ca modalități agravate în

conținutul furtului calificat -, un număr de 2 infracțiuni de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 - evaluată la pedepse de

câte 3 ani închisoare (maximul special prevăzut de lege) pentru fiecare dintre

infracțiunile concurente și o infracțiune de constituire de grup infracțional

organizat - evaluată la pedeapsa de 5 ani închisoare (maximul special prevăzut

de lege) -, ar fi de 5 ani, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime

din totalul însumat al celorlalte pedepse aplicabile infracțiunilor concurente,

adică o treime din însumarea a 29 pedepse a câte 3 ani închisoare și 2 pedepse

a câte 3 ani închisoare, respectiv sporul de 31 ani închisoare, adică 36 de ani

închisoare, care s-ar reduce la maximul general al pedepsei închisorii prevăzut

de legea penală română (art. 60 C. pen.), de 30 de ani.

Față de acestea, s-a

constatat că pedeapsa de 13 ani închisoare pe care condamnatul o execută în

prezent ca efect al recunoașterii hotărârii penale de condamnare pronunțate în

statul străin, este inferioară pedepsei rezultante, calculată conform

prevederilor C. pen. actual, astfel că art. 6 C. pen. privind la incidența

legii penale mai favorabile, nu este incident.

În ceea ce privește

pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 726 din 27

decembrie 2002 a Tribunalului Dolj pentru infracțiunea prevăzută de art. 257

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 C. pen.

anterior, având corespondent în infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. (1),

art. 36 alin. (1) C. pen. actual, s-a constatat, de asemenea, că nu este

incident art. 6 C. pen. privitor la aplicarea legii penale mai favorabile, deoarece

pedeapsa aplicată condamnatului este inferioară minimului special prevăzut de

Codul penal actual, acela de 2 ani închisoare și implicit, este inferioară și

maximului special, de 7 ani închisoare.

În raport de toate

considerentele expuse, s-a reținut că prezenta contestație este nefondată,

deoarece modificarea pedepselor privative de libertate definitive are loc numai

dacă a intervenit o lege penală care prevede o pedeapsă mai ușoară, în sensul

că „pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru

infracțiunea săvârșită" și numai în această situație este obligatorie

reducerea pedepsei care se execută la maximul special prevăzut de legea mai

favorabilă.

Împotriva acestei

sentințe, condamnatul G.G. a formulat contestație, iar la termenul de astăzi,

18 septembrie 2014, a precizat, personal, că își retrage contestația formulată

în cauză.

Înalta Curte, față de

declarația contestatorului, în sensul retragerii contestației formulate,

aceasta reprezentând manifestarea sa de voință, în baza art. 415 C. proc. pen.,

va lua act de retragerea contestației formulată de condamnatul G.G. împotriva

Sentinței penale nr. 130 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu

dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi

obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

contestației formulată de condamnatul G.G. împotriva Sentinței penale nr. 130

din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM