ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2614/2014

Asupra contestație de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 130 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare privitoare la incidența art. 6 C. proc. pen., formulată de condamnatul G.G. (în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova), referitor la aplicarea art. 6 din noul C. proc. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 5 februarie 2014, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cererea formulată de condamnatul G.G.

(deținut în Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova) cu privire la aplicarea art. 6 C. proc. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, sub aspectul pedepselor aplicate prin sentința penală din 10 aprilie 2008 pronunțată de Circumscripția Judiciară din Faro (Portugalia), recunoscută prin Sentința penală nr. 44/F/28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 22 martie 2011, prin care s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, pentru continuarea pedepsei de 13 ani închisoare.

În vederea soluționării sesizării, au fost atașate: fișa de evaluare din data de 11 februarie 2014; întocmită de Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova, mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 48/2011 din 23 martie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în baza Sentinței penale nr. 44 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București; mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 834/2002 din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Dolj, emis în baza Sentinței nr. 726 din 27 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj, xerocopia Sentinței penale nr. 44/F din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 12343/2/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la 22 martie 2011, precizându-se că executarea pedepsei începe la data de 12 februarie 2006 și expiră la 11 februarie 209. De asemenea, la 12 februarie 2014, Administrația Națională a Penitenciarelor a menționat cu adresa nr. N 24805/PCDJ din 11 februarie 2014 că persoana privată de libertate G.G.

nu a beneficiat de contopirea pedepselor și a fost arestat la data de 12 februarie 2006. În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013, s-a comunicat condamnatului termenul de soluționare al cererii, precum și faptul că poate formula concluzii scrise. Potrivit mențiunilor făcute în cuprinsul Adresei cu nr. 193/54/2014 din 3 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, condamnatul a declarat că nu înțelege să formuleze concluzii scrise. Analizând sesizarea formulată de Comisia; de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea a constatat următoarele: Procedura instituită de art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc.

pen., impune modificarea pedepselor definitive, aflate în curs de executare sau deja executate, dacă legea a intervenit o lege mai favorabilă fie sub aspectul dezincriminării faptelor, fie sub aspectul reducerii maximului special al pedepselor principale ori complementare, fie sub aspectul modificării conținutului pedepselor complementare. În speță, petentul execută în prezent o pedeapsă de 13 ani închisoare aplicată în străinătate pentru comiterea a 30 de infracțiuni de furt calificat, fiind încarcerat la data de 12 februarie 2006 și transferat în România, ca efect al recunoașterii hotărârii penale de condamnare pronunțată în Portugalia în baza MEPI nr. 48 din 23 martie 2011; de asemenea, împotriva condamnatului s-a emis și MEPI nr. 834 din 2 decembrie 2004 privitor la pedeapsa închisorii de 1 an aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

anterior, pedeapsă care încă nu a fost pusă în executare. Ori, pentru ca prezenta contestație să fie admisibilă, este necesară verificarea maximului special prevăzut de legea penală invocată de către condamnat ca fiind mai favorabilă, din perspectiva art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

Astfel, s-a reținut că atât în reglementarea penală anterioară cât și în reglementarea penală actuală, faptele de furt, fals în înscrisuri sub semnătură privată și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, precum și de trafic de influență sunt incriminate ca infracțiuni, după cum urmează: - în Codul penal anterior, furtul simplu era sancționat cu o pedeapsă de la 1 la 12 ani închisoare (art. 208 alin. (1) și (2)), iar furtul calificat era incriminat cu o pedeapsă de la 3 la 15 ani (art. 208, 209 alin. (1) și (2)), pedeapsa stabilită de legea penală pentru instigator fiind aceeași ca și pedeapsa autorului (art. 25 raportat la art. 24 C. pen. anterior, respectiv art. 49 raportat la art. 47, 46 C. pen.

actual), iar în Codul penal actual, furtul simplu este sancționat cu o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare (art. 228 alin. (1) - 3), furtul calificat este incriminat cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare (în cazul furtului comis cu agravantele prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. a) - e), respectiv de la 2 la 7 ani închisoare (în cazul furtului comis cu agravantele prevăzute de art. 229 alin. (2) lit. a - c); - falsul în înscrisuri sub semnătură privată era incriminat cu o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani în codul penal anterior (art. 290 alin. (1)), iar în Codul penal actual este sancționat cui pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani (art. 322); - asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni era incriminată cu o pedeapsă de la 3 ani la 15 ani închisoare în Codul penal anterior, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care intra în scopul asocierii (art. 323: alin. (1) și (2)), iar în Codul penal actual este incriminat cu o pedeapsă de la 11 la 15 ani închisoare (art. 367 alin. (1)); - traficul de influență era incriminat cu o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare (art. 257 alin. (1)), iar în Codul penal actual, este incriminat cu o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani închisoare (art. 29.1 alin. (1)). Totodată, în privința hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate,

s-a reținut că persoana condamnată a săvârșit: 30 de infracțiuni de instigare la furt calificat în modalitățile agravate a comiterii faptelor în participație și din locuri publice, care în legea penală română, la data recunoașterii hotărârii străine, erau incriminate de art. art. 208, 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. anterior; 2 infracțiuni de falsificare de documente, având corespondent în legea penală română în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior și o infracțiune de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, având corespondent în legea penală română în art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior.

Ori, pentru a se verifica dacă pentru infracțiunile pentru care s-au aplicat pedepsele ce se execută în prezent a intervenit o lege penală mai favorabilă, este necesar să se examineze, pe de o parte, limita maximă a pedepsei prevăzută de legea penală actuală, iar, pe de altă parte, cuantumul pedepsei rezultante la care s-ar putea ajunge potrivit legii penale în vigoare și, ulterior, să se compare cu pedeapsa rezultantă aflată în curs de executare la pronunțării prezentei, pentru a se decide dacă în Codul penal actual există prevederi mai favorabile persoanei condamnate, obligatoriu de aplicat în condițiile art. 6 C. pen. actual.

Totodată, s-a constatat că prin Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 300/2013, s-a statuat expres în sensul că recunoașterea hotărârii penale străine, în vederea executării în România a pedepsei închisorii aplicate în străinătate, se realizează prin substituirea pedepsei din hotărârea de condamnare a unei pedepse corespunzătoare prevăzută de legea penală română, pe cât posibil de aceeași natură, conținut și durată, fără a se putea crea o situație mai gravă persoanei condamnate, legiuitorul statuând că se poate adapta pedeapsa aplicată în statul de condamnare numai dacă „durata acesteia depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea română, sau când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea română". În speță, din considerentele Sentinței penale nr. 44/F din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosar nr. 12343/2/2010, a rezultat că pedeapsa de 13 ani închisoare este o pedeapsă rezultantă aplicată persoanei condamnate în străinătate pentru comiterea a 33 de infracțiuni, din care,

30 de infracțiuni de instigare la furt calificat (în participație și din loc public), 2 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și o infracțiuni de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, în privința căreia s-a reținut că persoana condamnată a îndeplinit rolul de lider, acesta aducând din România pe membrii grupării infracționale, asigurându-le cazarea în apartamente pe care acesta le-a închiriat pe teritoriul Portugaliei, dar și transportul la locul infracțional cu autoturisme închiriate și cu șoferi pe care i-a angajat, iar din bunurile sustrase din complexe comerciale și magazine, după planul infracțional organizat de persoana condamnată, care-i și supraveghea pe autorii furturilor, îi revenea un procent însemnat.

Față de acestea, verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune două etape: mai întâi este necesar să se verifice dacă limita maximului special prevăzută de codul penal actual este inferioară pedepselor aplicate persoanei condamnate, după care, urmează să se verifice dacă pedeapsa rezultantă stabilită în condițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual este inferioară pedepsei rezultante pe care condamnatul o execută în prezent - în cazul sentinței penale pronunțate de instanța străină și recunoscută în procedura specială prevăzută de Legea nr. 302/2004; similar, în cazul pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 727 din 27 ianuarie 2002 a Tribunalului Dolj, se va verifica dacă pedeapsa aplicată depășește maximul special al infracțiunii de trafic de influență prevăzut în Codul penal actual.

În ceea ce privește pedepsele aplicate prin hotărârea de condamnare străină, s-a reținut că organul judiciar din statul de condamnare nu a stabilit pedepse separat pentru infracțiunile concurente, ci o pedeapsă rezultantă aplicată concursului de infracțiuni, astfel că verificarea în prezenta cauză s-a realizat în raport de pedeapsa rezultantă, după cum urmează: în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă pentru un număr de 30 de infracțiuni de instigare la furt simplu prevăzute de art. 47 raportat la art. 228 C. pen.

- evaluată la pedepse de câte 3 ani închisoare (maximul special prevăzut de lege) pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, faptele de furt calificat constituind, în raport de dispozițiile penale actuale, doar infracțiunea de furt simplu, deoarece agravantele săvârșirii faptei în participare și în loc public nu au mai fost prevăzute ca modalități agravate în conținutul furtului calificat -, un număr de 2 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 - evaluată la pedepse de câte 3 ani închisoare (maximul special prevăzut de lege) pentru fiecare dintre infracțiunile concurente și o infracțiune de constituire de grup infracțional organizat - evaluată la pedeapsa de 5 ani închisoare (maximul special prevăzut de lege) -, ar fi de 5 ani, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul însumat al celorlalte pedepse aplicabile infracțiunilor concurente, adică o treime din însumarea a 29 pedepse a câte 3 ani închisoare și 2 pedepse a câte 3 ani închisoare, respectiv sporul de 31 ani închisoare, adică 36 de ani închisoare, care s-ar reduce la maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de legea penală română (art. 60 C. pen.), de 30 de ani.

Față de acestea, s-a constatat că pedeapsa de 13 ani închisoare pe care condamnatul o execută în prezent ca efect al recunoașterii hotărârii penale de condamnare pronunțate în statul străin, este inferioară pedepsei rezultante, calculată conform prevederilor C. pen. actual, astfel că art. 6 C. pen. privind la incidența legii penale mai favorabile, nu este incident. În ceea ce privește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 726 din 27 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 C. pen. anterior, având corespondent în infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.

actual, s-a constatat, de asemenea, că nu este incident art. 6 C. pen. privitor la aplicarea legii penale mai favorabile, deoarece pedeapsa aplicată condamnatului este inferioară minimului special prevăzut de Codul penal actual, acela de 2 ani închisoare și implicit, este inferioară și maximului special, de 7 ani închisoare. În raport de toate considerentele expuse, s-a reținut că prezenta contestație este nefondată, deoarece modificarea pedepselor privative de libertate definitive are loc numai dacă a intervenit o lege penală care prevede o pedeapsă mai ușoară, în sensul că „pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită" și numai în această situație este obligatorie reducerea pedepsei care se execută la maximul special prevăzut de legea mai favorabilă.

Împotriva acestei sentințe, condamnatul G.G. a formulat contestație, iar la termenul de astăzi, 18 septembrie 2014, a precizat, personal, că își retrage contestația formulată în cauză. Înalta Curte, față de declarația contestatorului, în sensul retragerii contestației formulate, aceasta reprezentând manifestarea sa de voință, în baza art. 415 C. proc. pen., va lua act de retragerea contestației formulată de condamnatul G.G. împotriva Sentinței penale nr. 130 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul G.G. împotriva Sentinței penale nr. 130 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM