ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de contestație în anulare formulată de condamnatul N.M.G., împotriva deciziei penale nr. 1082 din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Contestatorul a fost obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel s-au reținut următoarele:

La data de 17 noiembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cererea de contestație în anulare formulată de condamnatul N.M.G. împotriva deciziei penale nr. 1082 din data de 06 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești. În motivarea contestației, condamnatul a invocat cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 alin. (1) lit. a), lit. c) și lit. f) C. proc. pen., susținând că la termenul din data de 06 noiembrie 2014, când s-a judecat apelul împotriva sentinței penale nr. 356/2014 a Judecătoriei Târgoviște, nu a fost citat legal și nici nu cunoștea acest termen de judecată.

De asemenea, condamnatul a susținut că judecarea apelului a avut loc în lipsa sa și în lipsa apărătorului său ales deși era obligatorie asistența juridică.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești a constatat că acesta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., când cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se întemeiază contestația este dintre cele prevăzute de art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, instanța admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Astfel, în ceea ce privește cazul prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curte a constatat că din actele aflate la dosarul de apel se observă că pentru primul termen de judecată din 08 octombrie 2014, contestatorul N.M.G. nu a fost citat astfel că, prin încheierea de ședință, instanța de apel a constatat lipsa de procedură și a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 29 octombrie 2014, cu citarea apelantului.

Deși citația emisă pentru contestatorul-inculpat a fost înapoiată, agentul procedural completând procesul-verbal în sensul că nu a găsit nici o persoană la adresa indicată, contestatorul N.M.G. a trimis prin fax o cerere din data de 28 octombrie 2014 și înregistrată la dosar la 29 octombrie 2014, prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat, cerere admisă de instanța de apel. În cuprinsul cererii inculpatul a menționat numărul dosarului și termenul de judecată la care ar fi trebuit să se prezinte. La următorul termen de judecată, instanța de apel a rămas în pronunțare, contestatorul-inculpat nefiind prezent, ci doar reprezentat de apărătorul din oficiu M.I.

S-a reținut că din derularea procesului la instanța de apel a rezultat cu claritate că inculpatul-contestator a cunoscut termenul de judecată, deoarece a formulat personal cerere pentru termenul din 29 octombrie 2014, când a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător ales.

Citația are rolul și menirea de a încunoștința partea de termenul de judecată acordat de instanță, dar în situația în care aceasta, deși are cunoștință de următorul termen de judecată, întrucât a solicitat amânarea cauzei prin cerere scrisă, nu se mai interesează de soarta procesului, nu este culpa instanței de judecată, care poate judeca și în lipsa părții dacă prezența nu este obligatorie. în aceste condiții, s-a reținut că nu se poate afirma că este incident cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de contestație prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., Curtea a constată că acesta se referă la continuitatea completului ce a luat parte la dezbateri, complet care trebuie să fie același cu cel care pronunță hotărârea.

S-a reținut că din practicaua deciziei rezultă că la dezbateri completul de judecată a fost format din domnii judecători L.C. și F.T., complet care a și pronunțat decizia la aceeași dată când au avut loc dezbaterile judiciare (06 noiembrie 2014), astfel că nu există motivul de discontinuitate al completului de judecată.

În legătură cu ultimul caz de contestație invocat de inculpatul N.M.G., respectiv cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că judecata a avut loc în lipsa apărătorului, deși asistența juridică era obligatorie, Curtea a observat că la dosar există delegație de apărător din oficiu, iar din practicaua deciziei contestate rezultă prezența efectivă a apărătorului din oficiu care la reprezentat pe inculpatul-contestator și a pus concluzii în dezbateri.

Împotriva deciziei penale nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, condamnatul N.M.G. a formulat apel.

Apelul declarat de condamnatul N.M.G. este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. decizia în contestație în anulare dată în apel este definitivă. În consecință, în cauză a fost exercitată o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive; or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente,

va fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul N.M.G. împotriva deciziei penale nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul N.M.G. împotriva deciziei penale nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2015.