ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2525/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea de ordonanță președințială, înregistrată la data de 24 iunie 2015 pe

rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, apelanta Societatea Română de Televiziune a

solicitat încuviințarea provizorie a suspendării executării provizorii a sentinței

civile nr. 3164 din data de 31 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

31583/3/2014, până la soluționarea cererii de suspendare a executării

provizorii formulată prin cererea de apel depusă în Dosarul nr. 31583/3/2014.

Prin sentința în cauză, Tribunalul

București a dispus obligarea Societății Române de Televiziune la plată,

începând din anul 2012, a drepturilor salariale majorate cu indicii de consum

aferenți anilor 2008 - 2011 și primul trimestru al anului 2012, pentru un număr

de 17 salariați.

Societatea Română de Televiziune a depus

certificatul de grefă, din care rezultă că a depus la instanța de fond cerere

de apel împotriva acestei sentințe civile, cu solicitarea suspendării

provizorii a executării ei, până la soluționarea apelului. A susținut

și că sentința civilă atacată cu apel nu este încă redactată, motivată și

comunicată părților, dar salariații reclamanți, a căror acțiune a fost admisă

de către instanța de fond, au solicitat, în scris, conducerii societății

calcularea drepturilor lor bănești și plata deîndată.

Prin sentința civilă nr. 2630 din 30 iunie

2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de ordonanță

președințială.

În motivare, a reținut că sunt îndeplinite

cele două condiții prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., respectiv

aparența de drept și măsura provizorie, dar nu este îndeplinită condiția

urgenței în ordonarea măsurii provizorii.

Curtea de apel a reținut și că apelanta

a indicat, în susținerea cererii, ipoteza reglementată de art. 997 alin.

(1) C. proc. civ., referitoare la prevenirea unei pagube iminente și care nu

s-ar putea repara, respectiv dificultatea de a recupera de la salariați sumele

plătite acestora în executarea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Instanța a considerat că paguba iminentă la

care face referire norma de drept semnifică un prejudiciu iminent care încă nu

s-a produs, dar se va produce cu siguranță dacă condițiile factuale afirmate se

perpetuează.

Prin urmare, un prejudiciu eventual nu poate

justifica ordonarea unei măsuri provizorii în procedura sumară a

ordonanței președințiale. Or, în cauză, apelanta a invocat

tocmai un prejudiciu eventual, plecând de la prezumția insolvabilității

eventualilor debitori.

Împotriva acestei sentințe, pârâta

Societatea Română de Televiziune a declarat apel, în susținerea căruia a

arătat că, în prezenta cauză, este îndeplinită condiția urgenței în ordonarea

măsurii provizorii, pe motiv că reclamantei îi lipsesc fondurile pentru plata

salariilor compensatorii.

A susținut și că, într-un alt dosar

similar, aflat pe rolul Curții de Apel București, instanța a

apreciat în sensul existenței condiției urgenței și a admis

cererea de suspendare.

La termenul de judecată din data de 24

septembrie 2015, Înalta Curte a recalificat calea de atac ca fiind recurs, cu

respectarea prevederilor art. 1.000 alin. (4) C. proc. civ., care prevăd că, în

situația în care competența de soluționare revine curții de apel, calea de atac

este recursul, curgând și un nou termen de motivare a căii de atac, în

sensul art. 457 alin. (4) C. proc. civ.

Ca urmare, la data de 29 septembrie 2015,

pârâta Societatea Română de Televiziune a depus motivele recursului, prin care

a arătat că decizia recurată nu este legală, instanța de judecată aplicând

greșit prevederile art. 997 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta a susținut că, în cauză, sunt

îndeplinite condiția de aparență de drept, cea a măsurii provizorii în cazuri

grabnice, pentru păstrarea unui drept, precum și cea a necesității păstrării

unui drept pentru prevenirea unei pagube iminente.

Analizând excepția lipsei de interes a

pârâtei Societatea Română de Televiziune în promovarea prezentului recurs,

invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Excepția lipsei de interes este o excepție de

fond, absolută și peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos

cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța are obligația să se pronunțe cu

prioritate asupra acesteia.

Astfel, interesul, ca și condiție de

exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană,

pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în

cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim,

respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual,

respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în

ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat

cererea.

Interesul procesual este o condiție de

exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de

manifestare a acțiunii civile, ce presupun exercitarea dreptului de a face uz

de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de

lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes

legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie.

Ca atare, interesul procesual actual, legitim

și personal este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare

etapă procesuală, inclusiv în recurs.

Așa cum rezultă copia încheierii de

ședință din data de 6 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția

a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins

cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 3164 din

data de 31 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Ulterior, prin decizia nr. 4142 din data de 3

noiembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâta Societatea Română de Televiziune împotriva aceleiași

sentințe.

Având în vedere cele hotărâte de curtea de

apel, Înalta Curte constată că demersul procesual inițiat de recurenta pârâtă,

prin care a urmărit încuviințarea suspendării executării provizorii a sentinței

civile nr. 3164 din data de 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 31583/3/2014,

până la soluționarea cererii de suspendare a executării provizorii formulată

prin cererea de apelul depusă în Dosarul nr. 31583/3/2014, a rămas fără

finalitate din punct de vedere juridic.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată

că recursul pârâtei Societatea Română de Televiziune este lipsit de interes, sens

în care, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat

de pârâta Societatea Română de Televiziune împotriva sentinței civile nr. 2630 din

30 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie

2015.