ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1740/2015

După deliberare,

asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 22 octombrie 2014, reclamantul Sindicatul

pentru Unitatea Salariaților TV, în numele membrilor săi, a chemat în judecată

pârâta Societate Română de Televiziune pentru ca prin hotărâre judecătorească

să fie obligată la majorarea salariului de bază cu indicii de creștere a

prețurilor de consum, comunicați de Institutul Național de Statistică,

raportați la salariul de bază, aferenți anilor 2008 - 2011 și primul trimestru

al anului 2012; plata diferențelor salariale rezultate în urma majorării

salariului de bază și plata cheltuielilor de judecată, invocând în drept

dispozițiile art. 266 și urm. C. muncii, art. 148, 208 și urm. din Legea nr.

62/2011.

Ulterior, la data de

23 martie 2015, reclamanta a precizat cererea, în sensul că a invocat și

nerespectarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 5 C. muncii, art. 1, 2, 3 și

27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 2789 din 24 martie 2015 a admis

acțiunea și a obligat pârâta să majoreze salariile de bază ale reclamanților

S.R., Ș.G., Ș.I., T.M., T.C., T.A., T.I., T.M.C., T.C.G., T.E.L., prin

Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TV, începând cu data de 7 aprilie 2012

cu indicii prețurilor de consum aferenți anilor 2008 - 2011 și primul trimestru

al anului 2012 și la plata diferențelor salariale rezultate în urma majorării

salariilor de bază, începând cu data de 7 aprilie 2012.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta Societatea Română de Televiziune, solicitând

prin cererea de apel și suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate

în temeiul dispozițiilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ.

În susținerea cererii

de suspendare provizorie a executării sentinței apelate a arătat că potrivit

art. 448 C. proc. civ., corelat cu art. 274 C. muncii, republicat, hotărârile

primei instanțe sunt provizoriu executorii de drept, în contextul în care

acestea au ca obiect plata unor drepturi izvorâte din raporturile juridice de

muncă și a dezvoltat argumente legate de fondul cauzei.

Cu soluționarea căii

de atac a apelului și a cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii

apelate - Sentința civilă nr. 2789 din 24 martie 2015 a Tribunalului București

- a fost învestită Curtea de Apel București, care a acordat termen în vederea

soluționării cererii de suspendare provizorie a executării la data de 16 iunie

2015.

Prin încheierea de

ședință din 16 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de

suspendare provizorie formulată de petentă, reținând, în esență, că nu se poate

analiza prin intermediul acestei instituții juridice modalitatea în care

instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente sau a celor

contractuale, iar urgența măsurii suspendării nu a fost dovedită, având în

vedere că reclamanții nu au pus în executare silită sentința, negociind cu

petenta o executarea de bunăvoie.

Împotriva acestei

încheieri a declarat apel Societatea Română de Televiziune, solicitând

admiterea căii de atac, motivată, în principal, pe ideea că punerea în

executare a hotărârii a cărei suspendare provizorie a executării se solicită ar

semnifica sistarea serviciului public de televiziune, întrucât costurile

estimate, în ipoteza executării debitului la care a fost obligată, depășesc

bugetul mediu lunar al societății apelante.

Examinând, cu

prioritate, excepția de inadmisibilitate a căii de atac formulate în cauză,

potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este întemeiată și urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu

modificările ulterioare, hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și

executorii de drept.

În temeiul art. 450

alin. (1) C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării,

iar potrivit alin. (3) cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel,

prevederile art. 719 alin. (6) din același act normativ fiind aplicabile.

Potrivit acestor

dispoziții, la care norma care reglementează procedura de suspendare a

executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării

poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ. prevăd că dacă există urgență

instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea

provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea instanței

în această situație nefiind supusă niciunei căi de atac.

Aparent, între

textele legale menționate există o neconcordanță cu privire la calea de atac la

care poate fi supusă hotărârea pronunțată în temeiul art. 450 alin. (1) C.

proc. civ.

În speță, hotărârea

împotriva căreia s-a formulat cerere de suspendare provizorie a executării este

dată într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu

sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului, la curtea de apel.

Prin urmare, cum în

speță Sentința civilă nr. 2789 din 24 martie 2015 a Tribunalului București este

supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunțată în soluționarea

cererii de suspendare provizorie a executării formulată prin cererea de apel

este definitivă, pentru că nu se poate ca încheierea de suspendare a executării

unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are

deschise împotriva hotărârii supuse executării.

În ceea ce privește

normele de competență, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri, precum și orice

alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie,

art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară

prevede că "Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios

administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă

recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate

împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice

natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost

întrerupt în fața curților de apel". În ceea ce privește completele de

judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeași lege "Completele de

judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții".

Coroborând

dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate

normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, Înalta Curte

apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă întrucât, deși potrivit

art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se

poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea

că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în prezenta speță este

pronunțată, în faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.

În reglementarea

dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și ale Legii nr.

303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe

în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în

care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o

astfel de abilitare.

Pentru a judeca,

potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin

lege în competență, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în

sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în economia textelor de lege

nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curți competență în

soluționarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere

de suspendare a executării unei hotărâri.

Se reține și că, în

materia suspendării, art. 484 C. proc. civ. stipulează că, în situația în care

se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate,

aceasta se va fi soluționa prin încheiere motivată, definitivă, deci care nu

mai este supusă unei alte căi de atac.

Prin urmare, deși

conform prevederilor legale menționate anterior încheierea de suspendare a

executării provizorii pronunțată în apel poate fi atacată cu apel, în situația

particulară în care aceasta a fost pronunțată de curtea de apel devine o

hotărâre definitivă, cu un regim juridic ce poate fi asimilat celui reglementat

de art. 484 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la

instanța imediat superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 483 alin. (1) prevăd că hotărârile date în apel sunt supuse

recursului, iar art. 466 C. proc. civ. definesc ce hotărâri sunt supuse

apelului, astfel, alin. (1) Hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi

atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel, iar alin. (2)

prevede că sunt supuse apelului și hotărârile date în ultimă instanță dacă,

potrivit legii, instanța nu putea să judece decât în primă instanță.

Or, încheierea

apelată prin prezenta cale de atac nu se regăsește în niciuna din ipotezele

textului legal citat, fiind o hotărâre dată în apel, astfel încât calea de atac

cu care a fost învestită instanța în prezenta speță reprezintă, practic, un

apel la apel, ceea ce în condițiile art. 460 alin. (1) nu este posibil decât cu

încălcarea principiului unicității căii de atac.

Pentru toate aceste considerente,

calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta Societatea

Română de Televiziune împotriva încheierii pronunțată în data de 16 iunie 2015

de către Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta

Societatea Română de Televiziune împotriva încheierii pronunțată în data de 16

iunie 2015 de către Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 iulie 2015.

Procesat de GGC - CL