ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În primul litigiu, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.05.2018 pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentate de diferența dintre salariul efectiv achitat și salariul cuvenit conform sentinței civile nr. 3161/31.03.2015 începând cu data de 08.12.2015 și până la data de 30.04.2018 inclusiv, actualizate cu rata inflației, precum și la plata a dobânzii legale începând de la data scadenței la data plății efective, cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7374/15.10.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3161/31.03.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2014; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale achitate și drepturile salariale majorate cu indicii prețurilor de consum aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru al anului 2012, acordate prin sentința civilă nr. 3161/31.03.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2014, începând cu data de 08.12.2015 și până la data de 30.04.2018 inclusiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a diferențelor rezultate, calculată de la data scadenței fiecărui salariu din perioada de mai sus și până la data plății efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Societatea Română de Televiziune, în termen legal, în temeiul dispozițiile art. 466 C. proc. civ., art. 275 Codul muncii și art. 214 din Legea nr. 62/2011.

Prin decizia civilă nr. 2423 din 2 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul formulat de apelanta pârâtă Societatea Română de Televiziune împotriva sentinței civile nr. 7374/15.10.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul reclamant A., ca nefondat.

În cel de-a doilea litigiu, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.03.2021 pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentate de diferența dintre salariul efectiv achitat și salariul majorat cu indicii creștere a prețurilor de consum aferenți anilor 2008-2011 și primul trimestru al anului 2012, conform sentinței civile nr. 3161/31.03.2015 începând cu data de 01.05.2018 și până la data de 31.01.2021 inclusiv, actualizate cu rata inflației, precum și la plata a dobânzii legale de la data scadenței la data plății efective, cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3721 din data de 21 mai 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale achitate și drepturile salariale majorate cu indicii prețurilor de consum aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru al anului 2012, acordate prin sentința civila nr. 3161/31.03.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2014 începând cu data de 01.05.2018 și până la data de 31.01.2021 inclusiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a diferențelor rezultate, calculată de la data scadenței fiecărui salariu din perioada de mai sus și până la data plății efective și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Societatea Română de Televiziune.

Prin decizia civilă nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Societatea Română de Televiziune împotriva sentinței civile nr. 3721 din data de 21 mai 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.

La 13 mai 2022 (plic fila x), A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul ar. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, cu consecința anulării deciziei civile nr. 2540/15.04.2022 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță; cu cheltuieli de judecată.

După prezentarea situației de fapt (respectiv soluțiile și o parte din considerentele pronunțate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2018 și nr. z/2021) și cu mențiunea că, încă nu i s-a comunicat decizia atacată, în ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, a arătat revizuentul, deși sub imperiul vechiul C. proc. civ. s-a reținut în mod constant că între cele două cauze trebuie să existe o triplă identitate de părți, obiect și cauză, îndeplinirea acestei condiții nu mai este necesară sub imperiul noului C. proc. civ., în special ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, sub un prim aspect, s-a susținut că noțiunea de autoritate de lucru judecat, la care fac referire dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu poate fi înțeleasă decât prin raportare la dispozițiile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., dispoziții care consacră atât efectul pozitiv, cât și efectul negativ al autorității de lucru judecat. Or, în condițiile în care autoritatea de lucru judecat include și efectul pozitiv, revizuirea întemeiată pe textul indicat poate avea ca obiect și contrarietatea de considerente, fără a fi necesară astfel îndeplinirea condiției triplei identități.

Sub un al doilea aspect, s-a arătat că posibilitatea de a formula o cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând contraritatea unor hotărâri judecătorești prin prisma considerentelor acestora, rezultă și din modificarea dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., dispoziții care reglementează soluția pe care instanța de judecată o va pronunța în măsura în care constată încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru de lucru judecat.

Pe cale de consecință, prezenta cerere de revizuire este admisibilă, toate condițiile cerute de lege fiind îndeplinite, inclusiv existența unei contradicții între decizia a cărei revizuire se solicită și hotărârea potrivnică, în condițiile în care singurul motiv pentru care, prin decizia civilă nr. 2540/15.04.2022, Curtea de Apel București putea să admită apelul SRTv și să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, se referă la faptul că revizuentul nu ar fi justificat un temei pentru a pretinde menținerea salariului de bază majorat conform sentinței civile nr. 3161/31.03.2015 și pentru perioada 01.05.2018 - 31.01.2021, invocându-se faptul că prevederile art. 102 alin. (1) lit. d) din CCM încheiat la nivel de SRTv pe anii 2010-2012 nu puteau produce efecte după data de 07.04.2012, atunci când și-a încetat valabilitatea.

Or, întinderea în timp a obligației SRTv de a menține salariul de bază al revizuentului la nivelul majorat conform sentinței civile nr. 3161/31.03.2015 a fost deja tranșată în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2018

Astfel, instanțele de judecată au reținut cu putere de lucru judecat: "întrucât indexarea implică menținerea valorii reale a salariului (corelarea salariilor cu nivelul prețurilor), tribunalul reține că aceasta se perpetuează fără limită în timp. Aceasta implică o creștere a valorii nominale a salariului. Nu se poate accepta ideea că valoarea nominală a unui salariu, crescută în baza unui anumit temei de drept cu scopul determinat de a se menține cantitatea de bunuri materiale și servicii pe care o poate cumpăra un salariat prin raportare la modificarea prețurilor și tarifelor, trebuie scăzută la valoarea inițială la data încetării valabilității acelui temei", precum și faptul că: "Față de aceste aspecte, nu este fondată susținerea apelantei-pârâte în sensul că pentru perioada dedusă judecății nu există un temei pentru plata sumelor solicitate de reclamant, în condițiile în care temeiul este chiar obligația de a-i majora salariul, dar și de a-l menține în acel cuantum stabilit prin titlul executoriu și care a intrat în conținutul contractului individual de muncă dintre părți."

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunțate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanța s-a pronunțat asupra autorității de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanța de revizuire.

Rațiunea acestei condiții este aceea ca instanța de revizuire învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Autoritatea de lucru judecat, respectiv efectele lucrului judecat sunt reglementate în art. 430 C. proc. civ., respectiv art. 431 C. proc. civ., rațiunea acestei reglementări o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile expres cerute de lege.

Astfel, în situația de față, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea la apelul SRTv, depusă în dosarul nr. x/2021, în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, intimatul A. (revizuentul de astăzi) a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 7374/15.10.2018 și ale deciziei civile nr. 2423/02.05.2019, redând o parte ale acestora, care privesc, în sinteză, următoarele: "Întrucât indexarea implică menținerea valorii reale a salariului (corelarea salariilor cu nivelul prețurilor), tribunalul reține că aceasta se perpetuează fără limită în timp. Aceasta implică o creștere a valorii nominale a salariului. Nu se poate accepta ideea că valoarea nominală a unui salariu, crescută în baza unui anumit temei de drept cu scopul determinat de a se menține cantitatea de bunuri materiale și servicii pe care o poate cumpăra un salariat prin raportare la modificarea prețurilor și tarifelor, trebuie scăzută la valoarea inițială la data încetării valabilității acelui temei (…)", precum și faptul că: "(…) Față de aceste aspecte, nu este fondată susținerea apelantei-pârâte în sensul că pentru perioada dedusă judecății nu există un temei pentru plata sumelor solicitate de reclamant, în condițiile în care temeiul este chiar obligația de a-i majora salariul, dar și de a-l menține în acel cuantum stabilit prin titlul executoriu și care a intrat în conținutul contractului individual de muncă dintre părți (…)."

De asemenea, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, instanța de judecată a reținut că "pentru perioada 08.12.2015-30.04.2018, prin sentința civilă nr. 7374/01.10.2018, instanța a continuat raționamentul juridic al instanței exprimat anterior prin sentința civilă nr. 3161/31.03.2015, fără însă ca acest raționament juridic să fie obligatoriu în prezenta cauză care privește o altă perioadă, respectiv 01.05.2018-31.01.2021. Obiectul celor două cereri de chemare în judecată este diferit, deoarece privesc perioade diferite. Așadar, în prezenta cerere nu se impune soluția pronunțată anterior în dosarul nr. x/2018 sau în dosarul nr. x/2014".

Instanța de apel a reținut, totodată, "că majorarea salariului de bază al intimatului-reclamant începând cu data de 07.04.2012, cu indicii preturilor de consum comunicați de INS aferenți anilor 2008-2011 si primul trimestru al anului 2012, conform art. 102 alin. (1) lit. d) din C. civ..M. încheiat la nivel de SRTV pe anii 2010-2012 nu mai este obligatorie, deoarece începând cu data de 01.05.2018 nu mai este aplicabil C. civ..M. încheiat la nivel de SRTV pe anii 2010-2012, ci noul CCM 2018-2019, care în art. 106 lit. b) prevede faptul că se poate compensa salariul de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, în funcție de posibilitățile financiare ale angajatorului. Prin urmare, spre deosebire de dispozițiile CCM 2010-2012, majorarea salariului de bază cu indicii prețurilor de consum nu mai este obligatorie, ci facultativă, în funcție de posibilitățile financiare ale angajatorului".

În speță, în conținutul cererii de revizuire, autorul prezentului demers judiciar susține că întinderea în timp a obligației SRTv de a menține salariul de bază al revizuentului la nivelul majorat, conform sentinței civile nr. 3161/31.03.2015, a fost deja tranșată în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2018, instanțele de judecată reținând cu putere de lucru judecat în sensul celor expuse de revizuent.

Înalta Curte constată că, în litigiul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, a fost analizată existența hotărârii pretins potrivnice și efectele acesteia, reținându-se că obiectul celor două cereri de chemare în judecată este diferit, deoarece privesc perioade diferite și că, în prezenta cerere nu se impune soluția pronunțată anterior în dosarul nr. x/2018 sau în dosarul nr. x/2014.

În acest context, cum în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate și raportat la dispozițiile legale menționate, instanța de revizuire nu poate să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către instanța în fața căreia s-a invocat acest aspect, așa cum tinde să solicite revizuentul.

Nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Prin cererea de revizuire de față nu se urmărește retractarea unei decizii pronunțate cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ci rediscutarea modului în care curtea de apel a rezolvat apărarea întemeiată pe dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., operațiune evident nepermisă.

Așa fiind, din cele menționate anterior, rezultă că în speță nu este îndeplinită condiția dedusă din dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2022.