ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2449/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă

de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale,

la data de 17 aprilie 2014,

reclamanții B.I., Ș.L. și P.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea

de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, să se dispună obligarea la achitarea dobânzii legale la debitele

restante stabilite prin sentința civilă nr. 973 din 10 aprilie 2009, pronunțată

de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte

de muncă și asigurări sociale, începând cu data de 10 decembrie 2007 și până la

plata efectivă a sumelor datorate, dobânda calculată ținând seama de plățile parțiale

efectuate în tranșe de pârâți, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie

obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.

Prin sentința civilă nr. 6019 din 6 noiembrie

2014 Tribunalul Cluj

și-a

declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că prin sentința civila nr. 973 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunaiul

Ciuj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflictele de muncă

și asigurări sociale s-a admis acțiunea formulată de reclamante și au fost obligați

pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Ciuj Ia plata către

reclamanți a drepturilor salariale reprezentând 50% din indemnizația brută lunară

începând cu data de 6 noiembrie 2008 și în continuare.

Această sentință a fost menținută prin

decizia civilă nr. 2841 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

S-a mai reținut că reclamanții îndeplinesc

funcții de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel Cluj, iar

potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dacă un grefier are calitatea

de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea,

va fi sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad, în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate, cu curtea de apel în a cărei circumscripție

se afla instanța la care își desfășoară activitatea.

Prin sentința civilă nr. 1079 din 24 septembrie

2015 Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale,

a declinat în favoarea Tribunalului Cluj

competența

soluționării cererii de chemare în judecată și, constatând ivit conflictul negativ

de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea

soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

întrucât reclamanții nu au calitatea prevăzută de acest text de lege, ci, potrivit

notelor scrise depuse la Curtea de Apel Cluj și necontestate, reclamantele B.I.

și Ș.L. nu au calitatea de grefieri, ci au funcția de aprod, personal conex în sensul

art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, iar reclamanta P.M. are calitatea de pensionar

începând cu data de 1 ianuarie 2012.

S-a mai reținut că dispozițiile art. 127

C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme derogatorii de la normele

de competența teritorială de drept comun și nu pot fi extinse prin analogie.

Ca atare, potrivit prevederilor C. muncii,

cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă suni individuale

sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul

își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale C. muncii au fost

modificate implicit, parțial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin

art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia, cererile referitoare la soluționarea

conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție

își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Rezultă că, în ipoteza conflictelor

individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamanții au dreptul

de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă.

S-a mai reținut că reclamanții au locul

de muncă și domiciliul în județul Cluj.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal

învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul

Cluj și Tribunalul Mureș, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Cluj,

pentru

considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc.

civ.: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența

instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești

de același grad aliate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate

cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară

activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce

împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă

să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de

același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate

cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă,

potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică

în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Așa cum rezultă din conținutul cererii

de chemare în judecată, aspect reținut în motivarea sentinței civile nr. 973 din

10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ

și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantele B.I. și Ș.L.

au funcția de aprod, fiind personal conex, în cadrul Curții de Apel Cluj, iar reclamanta

P.M. are calitatea de pensionar astfel că, în privința lor, nu sunt incidente dispozițiile

art. 127 C. proc. civ.

Pe cale de consecință devin incidente dispozițiile

art. 208 și 210 din Legea dialogului sociale nr. 62/2011, cu modificările ulterioare.

Astfel, art. 210 din această lege statuează: „Cererile referitoare la soluțio tarea

conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție

își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Cum reclamantele au focul de muncă și domiciliul

în județul Cluj, potrivit datelor de identificare din cererea de chemare în judecată

și procesului verbal din 11 aprilie 2014 privind procedura de mediere, aflat Dosarul

nr. 2396/117/2014 al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ.,

urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

30 octombrie 2015.