ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de recurs în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 243 din data de 03 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 11587/318/2014*, în baza art. 257 alin. (1) și alin. (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la data de 11 august 2014 la data de 08 octombrie 2014 și s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar.

S-a admis acțiunea civilă formulată de persoana vătămată G.C. și a fost obligat inculpatul C.V. la echivalentul în lei a 5.000 euro, daune morale către partea civilă G.C.; a fost obligat inculpatul la 1.400 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu la urmărirea penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu nr. 4055/P/2014 din 21 august 2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., constând în fapt în aceea că la data de 10 august 2014, în jurul orelor 15.30, un echipaj de poliție format din doi agenți de poliție, respectiv persoana vătămată G.C. și martorul A.C.S.C., se aflau pe raza com. Bâlteni în exercitarea atribuțiilor deserviciu, acționând cu aparatul video montat pe autoturismul înmatriculată sub nr. M.A.I.

Întrucât conducătorul autoturismului a făcut o depășire neregulamentară și nu a oprit la semnalul agentului de poliție G.C., continuându-și deplasarea, cei doi agenți de poliție au pornit în urmărirea autoturismului menționat. Din verificările efectuate s-a constatat că autoturismul era condus de inculpatul C.V., care a părăsit drumul principal virând dreapta spre satul Peșteana Jiu, fiind nevoit să oprească la trecerea cu calea ferată din halta Peșteana, deoarece barierele erau coborâte, întrucât urma să vină trenul care circula pe ruta Târgu Jiu - Craiova.

În autoturismul condus de inculpat se aflau doi minori și soția acestuia, care, la solicitarea inculpatului, au coborât, au ridicat prima barieră și, în timp ce inculpatul se afla la volanul autoturismului, oprit între cele două bariere de la trecerea la nivel cu calea ferată, persoana vătămată G.C. a coborât din mașina poliției, care fusese oprită înaintea primei bariere și a efectuat semnal regulamentar de oprire, solicitându-i șoferului să oprească.

Inculpatul a refuzat, continuându-și deplasarea în trombă, forțând a doua barieră care fusese ridicată de soția sa și a acostat-o pe persoana vătămată, care a fost trântită la pământ, suferind leziuni descrise în raportul de constatare medico legală din 10 august 2014 emis de S.M.L. Gorj.

Autoturismul condus de inculpatul C.V. a fost descoperit ulterior pe un drum de carieră, întrucât avea pană la una din roți, iar inculpatul a fost identificat pe raza satului Olari.

Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a constatat că; în drept, fapta săvârșită de inculpat în condițiile mai sus descrise, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 74 C. pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a)-g) din această normă legală, raportate în prezenta cauză, reținându-se așadar gradul ridicat de pericol social al faptei și atitudinea nesinceră manifestată pe parcursul procesului penal, în vederea satisfacerii scopului pedepsei. Astfel, s-a avut în vedere că infracțiunea a avut loc între cele două bariere de la trecerea de nivel cu calea ferată (în așteptarea sosirii trenului), iar plecarea în trombă a inculpatului cu autoturismul pe care-l conducea, în timp ce persoana vătămată a fost acroșată, a creat o stare de pericol social sporit, concretizat în valorile sociale puse în pericol și care ar fi putut vătăma viața persoanei, sănătatea, integritatea acesteia, precum siguranța traficului feroviar și rutier, împrejurări care au impus adoptarea unei conduite de respect față de autoritățile de stat și a funcționarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, pe de o parte, iar pe de altă parte, de respectare a relațiilor sociale referitoare la viața și integritatea corporală sau sănătatea funcționarului public. Totodată, s-a avut în vedere faptul că inculpatul a comis fapta cu scopul de a se sustrage de la controlul efectuat de agenții de poliție și că, după săvârșirea infracțiunii și pe parcursul procesului penal, acesta a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Deopotrivă, la individualizarea pedepsei s-a ținut seama de principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol al faptei comise, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii și gradul de participare al infractorului la activități infracționale.

Împrejurările de fapt prezente au creat convingerea instanței de fond asupra faptului că inculpatul nu a conștientizat pe deplin gravitatea faptei comise, cu toate că este o persoană la vârsta deplinei maturități, căsătorită, cu doi copii minori (care au asistat la activitatea sa infracțională), astfel că prin aplicarea unei pedepse în cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, i se va oferi posibilitatea să conștientizeze fapta comisă și urmările acesteia, iar pe viitor să adopte o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de conviețuire socială.

Instanța de fond a făcut în speță aplicația dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. privind pedeapsa complementară, precum și a art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat în esență de instanța de fond că prestigiul autorității a fost restabilit prin pedepsirea inculpatului, care a încălcat norma de drept, însă infracțiunea fiind comisă în cazurile prevăzute de art. 257 alin. (1) și (40 C. pen., când funcționarul public a suferit o vătămare corporală, situație îh care fapta dobândește un dublu caracter de infracțiune contra autorității, cu consecință asupra persoanei, aceasta este îndreptățită, potrivit art. 1357 C. civ., la repararea prejudiciului moral. La evaluarea daunelor morale, s-a avut în vedere importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea infracțiunii de ultraj, inclusiv personalitatea victimei, cu referire la statutul său social, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice provocate de agresor, astfel încât cuantumul acestora să exprime cerințele de dreptate și echitate.

În raport de aceste considerente și constatând îndeplinite condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, consecința este ca prejudiciul moral cauzat părții civile să fie reparat de către inculpat, reparație care se realizează însă printr-o despăgubire patrimonială, bănească, al cărei cuantum s-a apreciat de către instanța de fond în raport de consecințele produse, de atingerea adusă integrității fizice precum și onoarei și demnității părții civile. Prin urmare, sumă de 5.000 euro s-a apreciat ca fiind adecvată pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă și pentru protejarea valorilor morale vătămate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.V., în cadrul dezbaterilor, personal și prin apărătorul ales, solicitând desființarea sentinței de fond și, în rejudecare, în principal, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., învederând că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că ar fi exercitat acte de violență împotriva persoanei vătămate în momentul în care aceasta a refuzat să se oprească la semnele agentului de circulație, arătând că la dosarul cauzei există doar probe testimoniale și un proces verbal de cercetare la fața locului. De asemenea, inculpatul a precizat că, din examinările autovehiculului, pe caroseria acestuia nu au fost identificate urme de lovire a agentului de circulație, iar instanța de fond a înlăturat declarațiile soției și a celor doi copii ai săi, însă a ținut cont de declarația martorului N., care a arătat că partea vătămată se afla în fața mașinii inculpatului. S-a apreciat astfel că acest lucru ar fi fost imposibil din moment ce alerga după mașina sa. Referitor la plecarea în trombă, s-a arătat că mașina era un microbuz și nu putea porni printr-un astfel de mod. A mai precizat inculpatul că leziunile suferite de către agentul de circulație au fost cauzate prin cădere, având nevoie de 6 zile de îngrijiri medicale, nefîind în fapt lovit de către autovehiculul condus de el, iar referitor la bariere, a menționat că Regionala C.F. a comunicat că acestea nu puteau fi ridicate manual, iar între bariere există o distanță de circa 30-40 m, astfel că soția sa nu ar fi avut timp să ridice a doua barieră, nefîind dovedită intenția sa de a-l lovi pe polițist și nici nu se i se poate reține vinovăția, întrucât, din declarațiile martorilor a rezultat faptul că polițistul a căzut pe pietrele care se aflau în jurul barierei, în timp ce alerga după mașină, astfel că nu există legătură de cauzalitate între părăsirea locului și căderea polițistului.

În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, raportat la faptul că are doi copii în întreținere și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Prin Decizia penală nr. 841 din 10 iunie 2015 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 243 din data de 03 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 11587/318/2014* ca nefondat, obligând apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanța de apel a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat. Astfel, a reținut că prima instanță a arătat în considerentele hotărârii probele ce au fost administrate în cursul cercetării judecătorești și motivul pentru care a reținut depozițiile martorilor I.M., A.C.S.C., N.V. și P.M.L., ca fiind expresia realității și, de asemenea, că a înlăturat declarațiile martorilor C.M.E., soția inculpatului, P.C. și U.M., întrucât nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, apreciindu-le ca fiind subiective prin prisma relațiilor martorilor Poenaru și Ungureanu cu soția inculpatului, care i-a contactat și le-a povestit ce s-a întâmplat.

De altfel, audiat în apel, inculpatul a prezentat o altă stare de fapt decât cea expusă de soția sa. Astfel, a susținut că în ziua de 10 august 2014, conducând autoturismul, avea ca destinație Halta Peșteana, de unde cei doi copii ai săi urmau să călătorească cu trenul la un ștrand din Murgești, nu a observat ca un echipaj de poliție să fi plecat în urmărirea lui. Ajunși la Halta Peșteana, copii au coborât din autovehicul oprit în fața barierelor și, în timp ce soția sa căuta în poșetă pentru a le da bani de buzunar, un lucrător de poliție i-a pus pistolul la tâmplă, somându-l să stea, că altfel îl împușcă. în consecință, inculpatul a pus autovehiculul în mișcare, portierele din dreapta fiind deschise. Observându-l pe lucrătorul de poliție, soția și copii inculpatului au fugit. Ajuns pe calea ferată, inculpatul a oprit din nou autoturismul și din nou lucrătorul de poliție l-a amenințat cu pistolul. Inculpatul nu a acroșat-o pe persoana vătămată, însă a aflat ulterior de la soție că aceasta s-a împiedicat între bariere și a căzut pe calea ferată, lovindu-se la deget cu tocul pistolului. La 11 august 2014, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Târgu-Jiu investit cu soluționarea propunerii de arestare, inculpatul a prezentat pentru prima dată această stare de fapt, însă nu a mai susținut că a fost somat de două ori să stea, sub amenințarea pistolului, precizând în plus că a văzut un echipaj de poliție imediat după ce efectuase o manevră regulamentară de depășire a unui alt autovehicul și nu i s-a făcut semn de oprire de către respectivul echipaj de poliție. în declarațiile date la 10 și 11 august 2014, în calitate de suspect, ultima declarație dată în prezența apărătorului ales, inculpatul a arătat că echipajul de poliție a făcut semn de oprire, însă, întrucât tocmai depășise un camion, nu a știut cărui conducător i se adresa lucrătorul de poliție și, în consecință, și-a continuat drumul. De asemenea, a mai arătat în aceste două declarații că barierele la trecerea de cale ferată erau coborâte, dar nu suficient încât să îl împiedice să treacă pe sub ele, ceea ce a făcut în momentul în care un polițist a apărut lângă mașină și l-a somat să stea. Motivul pentru care inculpatul ar fi condus autoturismul până la Halta Peșteana diferă ușor în cele două declarații. Astfel în prima a declarat că le-a cerut copiilor și soției să se deplaseze cu trenul la Turceni și să rămână la ștrand, ca urmare a faptului că avea o defecțiune la autoturism pe care intenționa să o remedieze, în timp ce în a doua declarație, dorința copiilor de a se duce la ștrand este motivul pentru care îi transportă la haltă.

În declarația dată de martora C.E.M., la data de 11 august 2014, în prezența apărătorului ales atât pentru martoră cât și pentru soțul său, aceasta a susținut că, după ce soțul său efectuase o manevră regulamentară de depășire, a observat un lucrător de poliție făcând semn de oprire, dar, deoarece trecuseră deja de acesta, a considerat că semnul îi este aresta conducătorului autoturismului din spate. Martora a mai susținut că nu a observat ca mașina poliției să pornească în urmărirea autoturismului în care se aflau. Familia inculpatului mergea spre locuința din Olari și aveau mai multe variante de a ajunge la destinație, fie pe drumul național, fie pe drumul comunal din Peșteana. Au ales această din ultimă variantă deoarece hotărâseră să rămână la un picnic pe marginea râului Jiu. Când au ajuns la Halta Peșteana au constatat că barierele sun lăsate și, așteptând, martora a deschis ușa pentru pătrunde aer curat în autoturism. A observat în spatele lor o mașină de poliție, însă nu poate preciza dacă avea semnalele acustice sau pe cele luminoase în funcțiune. Imediat a văzut cum un agent de poliție a îndreptat pistolul către soțul său, prin geam, amenințând că trage. De frică, în acel moment martora și copii au coborât din mașina oprită în fața barierelor și au fugit, oprindu-se, la somarea polițistului, în zona celei de-a doua bariere. Din acest loc (unde ajunse, potrivit susținerilor sale pe jos, în fugă n.i.), martora a observat cum soțul său a forțat prima barieră și a trecut, fără a-l lovi pe polițistul aflat în partea stângă a autoturismului. Agentului de poliție i-au alunecat picioarele pe pietriș și a căzut într-o parte. Inculpatul a trecut și de cea de-a doua barieră, fără ca martora să o ridice și și-a continuat drumul, iar martora și copii au rămas la Halta Peșteana.

S-a reținut că depoziția martorei din cursul cercetării judecătorești prezintă aceeași stare de fapt pe care a susținut-o și inculpatul în fața judecătorului de drepturi și libertăți și apoi a instanței, susținând, printre altele, că lucrătorul de poliție nu a făcut semn de oprire, ci a gesticulat iar soții s-au îndreptat către Halta Peșteana pentru a-și duce copii care doreau să ia trenul spre ștrand. Martora a mai precizat în această declarație că barierele de cale ferată nu erau coborâte.

Față de contradicțiile existente în declarațiile inculpatului și soției sale și față de inconsistența susținerilor acestora, în mod corect prima instanță a reținut că declarația părții civile G.C. se coroborează cu depozițiile martorilor I.M., A.C.S.C., N.V. și P.M.L., dar și cu restul probelor administrate la urmărirea penală, printre care planșele foto privind contravenția comisă de inculpat pe raza com. Bâlteni și cele prin care se constată urme de frecare și depunere de vopsea albă și roșie pe portbagajul montat pe plafonul autoturismului condus de inculpat, reținând starea de fapt expusă mai sus și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Ca nefondat a apreciat și motivul subsidiar de apel invocat de inculpat. Prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicabile inculpatului și a expus argumentele pentru care a ales ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție, argumente pe care instanța de apel și le-a însușit.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 12 august 2015, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. a declarat recurs în casație inculpatul C.V., invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că instanțele au dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin Încheierea nr. 347/RC din 19 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 11587/318/2014* al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 841 din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, dispunând trimiterea cauzei în vederea judecării acestuia.

Admiterea în principiu a cererii de recurs în casație a fost generată, exclusiv de Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul acestora este neconstituțională.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul C.V., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se, astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza, potrivit cu care, în această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel un mijloc de reparare a ilegalităților, și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabilire a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/ nesatisfăcătoare. în această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale- încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege)- invocat în cauza dedusă judecății- Înalta Curte reține că aceasta vizează ipoteza faptelor de natură disciplinară, civilă, contravențională sau când faptele au fost dezincriminate. De asemenea, intră sub incidența acestui caz de casare ipoteza în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă căreia îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Acest impediment la punerea sau exercitarea acțiunii penale, deși nu mai este reglementat expres în legea procesual penală, este cuprins în dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, întrucât fapta săvârșită, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive circumscrise normei de incriminare, nu este prevăzută de legea penală.

Raportând datele speței - inculpatul fiind trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., constând în aceea că în data de 10 august 2014, fiind identificat în trafic a refuzat solicitarea părții vătămate G.C., a acostat-o, după care a trântit-o la pământ, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 5-6 zile îngrijiri medicale - la condițiile cerute de lege, se constată că motivele invocate de inculpat nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, inculpatul C.V. se referă la starea de fapt contradictorie reținută de prima instanță, înlăturarea nejustifîcată a unor probe și fundamentarea hotărârii de condamnare pe depozițiile a trei martori, greșita încadrare juridică a faptelor, în opinia apărării, prin raportare la probele administrate, fapta s-ar circumscrie dispozițiilor art. 196 C. pen., dar, în raport de zilele de îngrijiri medicale, ea nu constituie infracțiune.

Prin urmare, ceea ce s-a urmărit prin recursul în casație formulat, este remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate și nu îndreptarea unei erori de drept.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) C. pen., se va respinge ca nefondat recursul în casație formulată de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 841 din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 11587/318/2014*.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 841 din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 11587/318/2014*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 264 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 noiembrie 2015.