ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2094/2014

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 209 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, s-a dispus respingerea ca inadmisibila a contestației la executare formulată de contestatoarea R.A. cu privire la Sentința penală nr. 401/F pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 21 septembrie 2011 în Dosarul nr. 5275/2/2011.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2371/2/2013, condamnata R.A., a formulat contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 401/F pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 21 septembrie 2011 în Dosarul nr. 5275/2/2011, solicitând instanței modificarea modalității de executare a Sentinței penale nr. 401 din 21 septembrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 5275/2/2011, în sensul măririi intervalului la care trebuie să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul Probațiune) de pe lângă Tribunalul București.

În motivarea cererii contestatoarea a arătat că, prin Sentința penală nr. 401 din 21 septembrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 5275/2/2011 a fost condamnată - pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență - la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Termenul de încercare a fost stabilit la 3 ani și 8 luni, fiind obligata pe durata acestui termen de încercare să se prezinte lunar la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București.

Contestatoarea a arătat că, până în prezent a îndeplinit întocmai dispoziția instanței, prezentându-se la Serviciul Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la termenele stabilite prin hotărârea de condamnare, respectându-și riguros obligațiile care îi incumbă însă, datorită faptului că nu a reușit să găsească un loc de muncă în România, a acceptat, încă din anul 2008, un serviciu în Oslo, Norvegia unde s-a integrat foarte bine. Având în vedere eforturile deosebite pe care trebuie să le facă în prezent pentru a reuși să respecte dispoziția instanței de judecată, petenta a solicitat instanței ca, pe calea contestației la executare formulate, să-i permită să se prezinte la intervale de trei luni la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul Probațiune) de pe lângă Tribunalul București.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În dovedirea cererii s-au depus la dosarul cauzei, în copie certificată, fișele de plată a salariului emise de către societatea comercială W.B. S. AS pe perioada iulie 2010 - mai 2011, recomandări și caracterizări, contractul de muncă încheiat cu F.C. AS, contractul de închiriere a locuinței, dovezile de plată a chiriei, fișa fiscală pe anul 2011, dovada eliberării de card bancar emisă de către Banca F., contractul de muncă încheiat cu X. B. & S. AS. Instanța, din oficiu în baza rolului activ a dispus atașarea dosarului de fond în care s-a pronunțat sentința penală de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, Sentința penală nr. 401/F, respectiv dosarul Dosarul nr. 5275/2/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele: Prin Sentința penală nr. 401/F pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 21 septembrie 2011 în Dosarul nr. 5275/2/2011, în temeiul art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnată inculpata R.A.

la pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată și, în baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni, în cursul căruia inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte lunar la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; Prin prezenta contestație la executare, s-a solicitat instanței modificarea modalității de executare, în sensul măririi intervalului la care trebuie petenta trebuie să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul Probațiune) de pe lângă Tribunalul București.

În raport de motivele invocate de contestator, prin prisma cazului prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța a constatat că, cererea este inadmisibilă. Astfel, contestația la executare este un mijloc procesual care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acel moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa dar în legătură cu executarea, fără a schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat. În cauză, motivele invocate de petenta, deși pertinente, nu se circumscriu cazului de contestație la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., care vizează situația în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Aprecierea că, prezentarea persoanei condamnate la Serviciul de probațiune o dată pe lună, așa cum a fost fixat de instanța de judecată, nu se mai justifică, avându-se în vedere buna colaborare și simțul de responsabilitate al acesteia, nu este un argument legal de admisibilitate a cererii întrucât se opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale de condamnare, care se executa. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea R.A. Contestatoarea nu a depus la dosarul cauzei motivele de recurs.

Examinând recursul formulat de contestatoarea R.A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: Cu titlu de premisă, Înalta Curte amintește că contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătura cu executarea ei. Este un mijloc procesual de a se asigura punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea dispozițiilor de drept penal și de drept procesual penal.

Analizând susținerile contestatoarei, precum și actele dosarului, Înalta Curte reține că în speță contestatoarea R.A. a invocat cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", solicitând în esență modificarea modalității de executare a pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 401 din 21 septembrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 5275/2/2011, în sensul măririi intervalului la care trebuie să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul Probațiune) de pe lângă Tribunalul București.

Înalta Curte constată că, ceea ce a invocat contestatoarea nu tine de executarea sentinței penale sus-menționate, neconstituind nici nelămurire cu privire la respectiva hotărâre și nici împiedicare la executare, astfel că în mod corect instanța fondului a respins prezenta contestație, apreciind că este inadmisibilă. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea R.A. împotriva Sentinței penale nr. 209 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va obliga recurenta contestatoare la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea R.A. împotriva Sentinței penale nr. 209 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2014. Procesat de GGC - LM