ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2094/2014

Asupra recursului de

față,

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 209 din 30 aprilie

2013 a Curții de Apel București, s-a dispus respingerea ca inadmisibila a

contestației la executare formulată de contestatoarea R.A. cu privire la

Sentința penală nr. 401/F pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală la data de 21 septembrie 2011 în Dosarul nr. 5275/2/2011.

Pentru a se pronunța

în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2371/2/2013, condamnata R.A., a

formulat contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 401/F

pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 21

septembrie 2011 în Dosarul nr. 5275/2/2011, solicitând instanței modificarea

modalității de executare a Sentinței penale nr. 401 din 21 septembrie 2011

pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul

nr. 5275/2/2011, în sensul măririi intervalului la care trebuie să se prezinte

la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul

Probațiune) de pe lângă Tribunalul București.

În motivarea cererii

contestatoarea a arătat că, prin Sentința penală nr. 401 din 21 septembrie 2011

pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul

nr. 5275/2/2011 a fost condamnată - pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la trafic de influență - la pedeapsa de 8 luni închisoare cu

suspendare sub supraveghere. Termenul de încercare a fost stabilit la 3 ani și

8 luni, fiind obligata pe durata acestui termen de încercare să se prezinte

lunar la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a

infractorilor de pe lângă Tribunalul București.

Contestatoarea a

arătat că, până în prezent a îndeplinit întocmai dispoziția instanței,

prezentându-se la Serviciul Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la

termenele stabilite prin hotărârea de condamnare, respectându-și riguros

obligațiile care îi incumbă însă, datorită faptului că nu a reușit să găsească

un loc de muncă în România, a acceptat, încă din anul 2008, un serviciu în

Oslo, Norvegia unde s-a integrat foarte bine.

Având în vedere

eforturile deosebite pe care trebuie să le facă în prezent pentru a reuși să

respecte dispoziția instanței de judecată, petenta a solicitat instanței ca, pe

calea contestației la executare formulate, să-i permită să se prezinte la

intervale de trei luni la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare

socială a infractorilor (Serviciul Probațiune) de pe lângă Tribunalul

București.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În dovedirea cererii

s-au depus la dosarul cauzei, în copie certificată, fișele de plată a

salariului emise de către societatea comercială W.B. S. AS pe perioada iulie

2010 - mai 2011, recomandări și caracterizări, contractul de muncă încheiat cu

F.C. AS, contractul de închiriere a locuinței, dovezile de plată a chiriei,

fișa fiscală pe anul 2011, dovada eliberării de card bancar emisă de către

Banca F., contractul de muncă încheiat cu X. B. & S. AS.

Instanța, din oficiu

în baza rolului activ a dispus atașarea dosarului de fond în care s-a pronunțat

sentința penală de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, Sentința

penală nr. 401/F, respectiv dosarul Dosarul nr. 5275/2/2011.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 401/F pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data

de 21 septembrie 2011 în Dosarul nr. 5275/2/2011, în temeiul art. 26 raportat

la art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art.

41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnată inculpata R.A. la pedeapsa principală de 8 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de

trafic de influență în formă continuată și, în baza art. 86

1

C.

pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni, în cursul căruia inculpata a fost

obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte

lunar la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a

Infractorilor de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

Prin prezenta

contestație la executare, s-a solicitat instanței modificarea modalității de

executare, în sensul măririi intervalului la care trebuie petenta trebuie să se

prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a

infractorilor (Serviciul Probațiune) de pe lângă Tribunalul București.

În raport de motivele

invocate de contestator, prin prisma cazului prevăzut de art. 461 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., instanța a constatat că, cererea este inadmisibilă.

Astfel, contestația

la executare este un mijloc procesual care poate fi folosit înainte de punerea

în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut

de lege până în acel moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a

ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa dar în

legătură cu executarea, fără a schimba sau modifica soluția care a căpătat

autoritate de lucru judecat.

În cauză, motivele

invocate de petenta, deși pertinente, nu se circumscriu cazului de contestație

la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care vizează

situația în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă

cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident

ivit în cursul executării.

Aprecierea că,

prezentarea persoanei condamnate la Serviciul de probațiune o dată pe lună, așa

cum a fost fixat de instanța de judecată, nu se mai justifică, avându-se în

vedere buna colaborare și simțul de responsabilitate al acesteia, nu este un

argument legal de admisibilitate a cererii întrucât se opune autoritatea de

lucru judecat a hotărârii penale de condamnare, care se executa.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs contestatoarea R.A.

Contestatoarea nu a

depus la dosarul cauzei motivele de recurs.

Examinând recursul

formulat de contestatoarea R.A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu de premisă,

Înalta Curte amintește că contestația la executare este un mijloc procesual, cu

caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare

a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până

în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în

perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătura cu

executarea ei. Este un mijloc procesual de a se asigura punerea în executare și

executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea,

prin aplicarea dispozițiilor de drept penal și de drept procesual penal.

Analizând susținerile

contestatoarei, precum și actele dosarului, Înalta Curte reține că în speță

contestatoarea R.A. a invocat cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., respectiv „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea

care se execută sau vreo împiedicare la executare", solicitând în esență

modificarea modalității de executare a pedepsei aplicate prin Sentința penală

nr. 401 din 21 septembrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București,

secția a II-a penală în Dosarul nr. 5275/2/2011, în sensul măririi intervalului

la care trebuie să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și

reintegrare socială a infractorilor (Serviciul Probațiune) de pe lângă

Tribunalul București.

Înalta Curte constată

că, ceea ce a invocat contestatoarea nu tine de executarea sentinței penale

sus-menționate, neconstituind nici nelămurire cu privire la respectiva hotărâre

și nici împiedicare la executare, astfel că în mod corect instanța fondului a

respins prezenta contestație, apreciind că este inadmisibilă.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatoarea R.A. împotriva Sentinței penale nr. 209 din 30 aprilie 2013 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va obliga recurenta

contestatoare la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatoarea R.A. împotriva Sentinței penale

nr. 209 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta

contestatoare la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 iunie 2014.

Procesat de GGC - LM