ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1543/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1.012 din 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată inculpații S.C.G., B.A. și V.C. din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București a pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani și 6 luni.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția condamnatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei - săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare, neplata despăgubirilor civile și nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 6 octombrie 2010 la 13 octombrie 2010.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București a pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția condamnatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei - săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare, neplata despăgubirilor civile și nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 6 octombrie 2010 la 13 octombrie 2010.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba a pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția condamnatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei - săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare, neplata despăgubirilor civile și nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore la data de 14 octombrie 2010.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. cu ref. la art. 998 - 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M.C. și au fost obligați inculpații în solidar să achite părții civile sumele de 4.000 euro plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 16 august 2010 și până la data plății efective, respectiv 1.500 RON plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 7 septembrie 2010 și până la data plătii efective.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare din inculpați la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada iulie - august 2010, cei trei inculpați, acționând concertat, au indus în eroare pe partea civilă M.C., promițându-i că prin relațiile de care dispun vor rezolva angajarea celor doi nepoți ai săi, M.L.E. și M.C., în structurile Ministerului Administrației și Internelor (poliție sau jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu sumele de 4.000 euro și 1.500 RON de la partea civilă. Evident, inculpații nu și-au adus la îndeplinire promisiunile și nu au restituit părții civile banii primiți. Astfel, în data de 27 iulie 2010, M.C., aflat în gara din Blaj, l-a întâlnit pe inculpatul V.C., care, aflând despre faptul că cei doi nepoți ai părții civile nu își găsesc de lucru, s-a arătat dispus să îl ajute, spunându-i că are o cunoștință care poate rezolva această problemă prin angajarea nepoților în cadrul MAI. Drept urmare, la data de 29 iulie 2010, partea civilă, inculpatul V.C. și martora S.O. s-au deplasat în stațiunea Covasna, unde s-au întâlnit cu inculpatul B.A., aflat acolo la tratament.

După ce i s-a prezentat situația, inculpatul B. a fost de acord să îl ajute pe numitul M.C., solicitându-i însă suma de 1.000 RON în schimbul acestui ajutor, sumă pe care partea civilă a achitat-o chiar cu acea ocazie. De asemenea, B.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.C.G., după ce anterior îi spusese părții civile că acesta din urmă poate rezolva angajarea celor doi nepoți în structurile Ministerului Administrației și Internelor. în urma discuției purtate cu inculpatul S., s-a stabilit ca partea vătămată și inculpații să se întâlnească în scurt timp la București, unde urmau să fie stabilite detaliile angajării celor doi nepoți.

În acest context, Tribunalul a precizat că, la acel moment, cei doi nepoți ai părții civile își depuseseră deja actele pentru a se înscrie la Școala de Agenți de Poliție din Cluj.

S-a menționat, de asemenea, că inculpatul V. și M.C. căzuseră de acord ca acesta din urmă să îi achite inculpatului suma de 100 de RON pentru fiecare zi în care V.C. urma să îl însoțească în vederea rezolvării problemei angajării celor doi nepoți (inculpatul motivând că această sumă va trebui plătită persoanei care îi va ține locul la firma unde este angajat) și, de asemenea, ca partea civilă să îi achite contravaloarea transportului în localitățile unde urmau să se deplaseze.

În consecință, în jurul datei de 10 august 2010, partea civilă împreună cu inculpatul V. s-au deplasat la București unde s-au întâlnit cu inculpații B.A. și S.C. După toate probabilitățile, la această întâlnire, inculpatul S. a spus părții civile că poate să rezolve angajarea nepoților săi și, de asemenea, s-a căzut de acord asupra sumei pe care M.C. urma să o achite în acest scop.

La data de 16 august 2010, inculpatul V. și partea civilă, însoțiți de martora F.P.L. s-au întâlnit din nou la București, într-un restaurant, cu inculpații B. și S. Cu această ocazie, partea civilă i-a înmânat inculpatului S. dosarele de angajare ale celor doi nepoți, acestea conținând actele necesare în acest scop, precum și un plic în care se afla suma de 4.000 euro.

Deoarece problema angajării nepoților săi nu fusese rezolvată, partea civilă și inculpatul S. s-au întâlnit din nou, la data de 27 august 2010, în localitatea Teiuș și s-au deplasat la Școala de Agenți de Poliție din Cluj, unde urmau să depună din nou dosarele celor doi nepoți ai lui M.C. (partea civilă retrăsese dosarele în urmă întâlnirilor de la București cu inculpații, sperând că aceștia vor fi angajați direct pe post, fără a mai absolvi școala de agenți). Cei doi au fost însoțiți până la Cluj de martora C.A.L., vecină a părții civile. După ce au ajuns la Școala de Agenți de Poliție, partea civilă a încercat să depună din nou dosarele nepoților, fiind însă refuzat. Drept urmare, după ce inculpatul S. s-a întors la Școala de Agenți pentru a-i lua cu mașina pe partea civilă și martoră, între acesta și M. a urmat o discuție tensionată, în cadrul căreia acesta din urmă i-a solicitat lui S. să îi înapoieze o sumă de 7.000 de euro.

În data de 7 septembrie 2010, după o nouă întâlnire la București cu inculpatul S., care a amânat din nou rezolvarea problemei sau restituirea banilor primiți, dându-și seama că este victima unei infracțiuni de înșelăciune, partea civilă a formulat un denunț cu privire la cei trei inculpați.

În data de 14 septembrie 2010, partea civilă s-a întâlnit cu inculpatul B. la restaurantul H.V. din București, unde urma să sosească și inculpatul S.C.. întreaga conversație purtată de părți, atât înainte, cât și după sosirea inculpatului S., a fost interceptată ambiental. Din discuțiile purtate rezultă cu claritate că partea civilă avansase anterior inculpatului.B. suma de 1.000 de RON și inculpatului S. suma de 4.000 de euro pentru angajarea nepoților săi în cadrul M.A.I. De asemenea, inculpatul S. recunoaște implicit primirea unui plic cu o sumă de bani, dar încearcă să convingă pe partea civilă că el a dat doar plicul mai departe fără a ști ce sumă se află în el.

Instanța de fond a mai remarcat și încercarea inculpatului B., survenită atât înainte de sosirea lui S.C., cât și după plecarea acestuia, de a determina pe partea civilă să recupereze banii dați celuilalt inculpat și să îi înmâneze lui, care va încerca să îi angajeze nepoții apelând la alte persoane. Inculpatul B. îi atrage atenția în mai multe rânduri părții civile că nu trebuie să îi spună nimic despre aceasta lui S.C. și dorește chiar ca M.C. să îi trimită banii pe card.

După această întâlnire, atât între inculpați, cât și între partea civilă și aceștia se poartă o serie de convorbiri telefonice care confirmă aspectele esențiale din cuprinsul denunțului formulat de partea civilă și, de asemenea, ajută la lămurirea modului în care inculpații au împărțit sumele de bani primite de la M.C. Astfel, în discuțiile din datele de 18 septembrie 2010, 21 septembrie 2010, 22 septembrie 2010, B.A. îi spune părții civile că va continua demersurile sale, separate de cele ale lui S.C., în vederea angajării celor doi nepoți, inculpatul și partea civilă făcând și referiri la suma de 4.000 de euro pe care S. trebuia să o restituie părții civile.

În discuțiile din 27 septembrie 2010, inculpatul V., deranjat de faptul că partea civilă depusese o serie de reclamații cu privire la cele întâmplate (neștiind însă și că acesta se adresase organelor de urmărire penală), dorește să rezolve problema restituirii banilor, însă inculpații B. și S. par a fi destul de reticenți față de propunere (B. dorește să îl amâne în continuare pe M., iar S. afirmă că nu va înapoia banii și va spune că nu a primit nimic).

La data de 29 septembrie 2010, partea civilă le-a transmis fiecărui inculpat câte un sms aproape identic ca și conținut în cuprinsul căruia le solicită înapoierea sumei de 7.000 de euro până la 1 octombrie 2010, în caz contrat urmând să sesizeze D.N.A. și să se adreseze televiziunilor. Urmare a acestui mesaj și a altor demersuri efectuate de partea civilă (discuție cu deputatul N.P., sesizări la locurile de muncă ale inculpaților), inculpatul V. încearcă din nou să îl determine pe B.A. să restituie banii primiți, dar acesta din urmă continuă să fie reticent, spunând că el și S. vor nega primirea vreunei sume de bani, iar părții civile să i se spună că banii au fost dați "nu știu cui, acolo, unui consilier de la B.".

În data de 30 septembrie 2010, inculpații V. și B. fac o socoteală cu privire la banii pe care ar trebui să îi dea ei părții civile "5 și 5" plus "4x4", în total "16 și cu 5, 21". Evident, este vorba de suma de 2.100 RON, compusă din cei 1.000 RON pe care partea civilă îi dăduse lui B. la Covasna, iar acesta și V. îi împărțiseră, respectiv contravaloarea sumei de 400 euro (4x4, inculpații calculând 1 euro la cursul de 4 RON), pe care fiecare din ei o primise din cei 4.000 de euro dați de partea civilă lui S.C.

De asemenea, într-o discuție din 4 octombrie 2010, cei doi inculpați lămuresc și mai explicit problema sumelor de bani pe care le datorează părții civile - fiecare câte 500 RON și câte 400 de euro. Totodată, B.A. recunoaște expres într-o discuție cu M.C. din data de 30 septembrie 2010 că îi datorează 1.000 de RON.

Ulterior, în contextul în care cel puțin aparent părțile căzuseră de acord să se întâlnească în data de 5 octombrie 2010 la Blaj pentru a restitui banii lui M.C., inculpații V. și B. discută din nou despre sumele datorate, însă, de asemenea, sunt îngrijorați deoarece S.C. nu dorește să înapoieze părții civile partea din bani care îi revenise lui (3.200 de euro) și că va veni la Blaj "iar cu vrăjelile alea" sau "cu cioace d-astea". Această convorbire dovedește de altfel și mai clar faptul că inculpatul S. nu transmisese mai departe, unei alte persoane, banii primiți de la M.C.

În fine, la data de 5 octombrie 2010, partea civilă și inculpații V.C. și S.C. se întâlnesc la Blaj într-un restaurant, discuția purtată fiind și de această dată interceptată ambiental. Fără a expune detaliat conținutul conversației, care are o lungime considerabilă, Tribunalul reține doar că și aceste discuții confirmă acuzațiile aduse inculpaților - S. se referă la banii primiți ca fiind "poze" sau "plicul cu poze", evită să numească expres sume sau monede, preferând să scrie pe o foaie de hârtie aceste elemente, dar nu neagă niciodată primirea sumei de 4.000 de euro, atunci când partea civilă o precizează expres. De asemenea acesta afirmă că "a oprit tot" și că "trebuie să returneze pozele omului", iar V.C. confirmă și el faptul că la una din întâlnirile de la București partea civilă a avut asupra sa suma de 4.000 de euro.

În cele din urmă, la inițiativa lui S.C., sprijinit de V.C., partea civilă și S. decid să întocmească un înscris în două exemplare, semnat de ambii, prin care partea civilă se obligă să își retragă toate plângerile făcute împotriva lui S.C., iar acesta din urmă recunoaște că îi datorează suma de 4.000 de euro, înscrisul fiind semnat ca martor de inculpatul V. și fiul acestuia.

La finalul întâlnirii, inculpatul S. a fost ridicat de organele de poliție, care au intrat și în posesia înscrisului semnat de acesta și M.C.

Audiat de organele de urmărire penală, V.C. a recunoscut faptul că S.C. a solicitat părții civile suma de 4.000 de euro pentru angajarea celor doi nepoți, iar acesta din urmă i-a dat acești bani inculpatului la o întâlnire ulterioară.

Martora S.O.M. a confirmat atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței că la întâlnirea de la Covasna dintre partea civilă și inculpații V. și B. s-a stabilit ca inculpații să îl ajute pe M. la angajarea nepoților.

Martora F.P.L., audiată doar în faza de urmărire penală a precizat că la întâlnirea din 16 august 2010 de la București partea civilă a dat inculpatului S. un plic de culoare albă în care "a presupus că erau bani", partea civilă și inculpatul discutaseră anterior despre angajarea celor doi nepoți, iar M.C. precizase că "era pregătit să achite costurile". Martora a mai declarat și că, după întâlnirea cu M., când inculpații s-au deplasat într-un alt local, inculpatul V. a spus că și el cu B. ar fi primit o parte din banii dați de partea civilă lui S. Și martora C.A.L. a confirmat faptul că în cursul deplasării cu partea civilă și inculpatul S. la Cluj de la sfârșitul lunii august 2010, M.C. a solicitat inculpatului înapoierea banilor, însă acesta a afirmat că banii nu se află la el, fiind dați mai departe. Raportat la situația de fapt anterior prezentată, Tribunalul a apreciat ca nefondate apărările inculpaților.

Astfel, inculpatul V. a recunoscut în principiu cele petrecute, însă a încercat să schimbe semnificația sumelor de 500 RON și 400 euro primite de la ceilalți inculpați, afirmând că acestea ar fi reprezentat fie bani pe care B.A. îi datora dinainte (cei 500 RON), fie un împrumut acordat de inculpatul S. (cei 400 de euro). Inculpatul a recunoscut faptul că partea civilă i-a dat câte 100 RON pentru fiecare zi în care l-a însoțit la București sau Covasna, primind în total 500 RON.

Evident, s-a reținut că susținerile sale privind semnificația primirii unei părți din banii dați de partea civilă celorlalți inculpați nu pot fi acceptate în raport de interceptările convorbirilor telefonice dintre acest inculpat și B.A., deja prezentate.

Inculpatul B. s-a mărginit doar să nege primirea oricărei sume de bani de la partea civilă, însă susținerile sale nu sunt confirmate de probatoriul administrat, care demonstrează atât că a primit suma de 1.000 de RON cu ocazia deplasării părții civile în stațiunea Covasna, precum și că a beneficiat de suma de 400 de euro din cei 4.000 de euro dați de M.C. lui S.C.

Inculpatul S. a prezentat o apărare mai elaborată, arătând că nu a primit nicio sumă de bani de la partea civilă, ci doar actele celor doi nepoți, pe care urma să le studieze pentru a stabili dacă aceștia îndeplineau condițiile pentru a se angaja în cadrul M.A.I. A mai arătat inculpatul că în afară de dosarele ce conțineau aceste acte, ar mai fi primit la cea de-a doua întâlnire cu M. și un plic cu pozele nepoților acestuia. Inculpatul a învederat că în urma unor amenințări primite de la M.C., sfătuit fiind de martorul A.A., avocat, a acceptat să se întâlnească la Blaj cu partea civilă și să încheie înscrisul menționat mai sus. Conform celor arătate de inculpat, acesta ar fi dorit ca prin acel înscris să dovedească faptul că partea civilă încerca să îl șantajeze și că urma să depună plângere penală în acest sens.

Și aceste apărări ale inculpatului au fost înlăturate de către instanța de fond, întrucât primirea sumei de 4.000 de euro și scopul în care acești bani au fost dați rezultă cu claritate din cuprinsul discuțiilor interceptate deja menționate, declarațiile inculpatului V.C., ale martorilor C.A.L. și F.P.L. Nu există niciun indiciu în sensul că inculpatul S. sau familia acestuia ar fi fost amenințați cu acțiuni ilicite de către partea civilă. Din probele administrate rezultă că M.C. s-a adresat doar deputatului N.P., a făcut sesizări la locurile de muncă ale inculpaților și a formulat denunțul din prezenta cauză. Sms-urile transmise inculpaților nu cuprind decât avertismente în sensul că se va prezenta la D.N.A. și va aduce situația sa în atenția televiziunilor, aspecte care nu au caracter ilicit și nu pot reprezenta un șantaj. Totodată, în cuprinsul niciuneia din conversațiile interceptate M.C. nu amenință pe vreunul din inculpați ci, dimpotrivă, se adresează chiar cu deferentă lui S.C.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpaților - care, în perioada iulie - august 2010, au indus în eroare pe partea civilă M.C., promițându-i în mod mincinos că prin relațiile de care dispun vor rezolva angajarea celor doi nepoți ai săi, M.L.E. și M.C., în structurile Ministerului Administrației și Internelor (poliție sau jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu sumele de 4.000 euro și 1.500 RON - întrunește, în privința fiecărui inculpat, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică dată faptei inculpaților, Tribunalul a apreciat că aceasta nu reprezintă o infracțiune de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a susținut prin rechizitoriu.

Astfel, conform art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influentă reprezintă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase (...) pentru sine sau pentru altul, săvârșită de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

În literatura juridică și în practica judiciară au existat întotdeauna controverse privind încadrarea juridică a faptei - trafic de influență sau înșelăciune - în situația în care se dovedește că traficantul/traficanții de influență nu au influență asupra vreunui funcționar public și nu sunt în măsură să influențeze în vreun fel luarea deciziilor acestuia.

S-a reținut că este însă unanim acceptat că, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca persoana funcționarului asupra căruia traficantul își va exercita influența să fie individualizat măcar la modul general - indicarea funcției, a locului de muncă, etc. De asemenea, s-a arătat că este necesar ca traficantul de influență să nu pretindă banii sau foloasele pentru sau în numele funcționarului public care are competența de a îndeplini sau a nu îndeplini actul dorit, deoarece în acest caz se săvârșește o infracțiune de luare de mită.

După cum a rezultat din probele administrate în cauză, inculpații B. și V. au solicitat părții civile diverse sume de bani pentru a-i face legătura cu inculpatul S.C., despre care au afirmat că poate rezolva problema angajării nepoților săi. La rândul său, după cum rezultă din convorbirile telefonice și din mediul ambiental interceptate, inculpatul S. a susținut în mod constant, sprijinit fiind și de ceilalți doi inculpați, că suma de 4.000 de euro primită de la partea civilă nu i-a rămas lui ci "a fost dată mai departe". O astfel de poziție era de altfel normală din partea inculpaților, care în acest mod scuzau întârzierea în restituirea banilor către M.C. Evident, dacă S. ar fi spus părții civile că cei 4.000 de euro erau doar pentru el, atunci ar fi fost obligat să înapoieze această sumă imediat.

A rezultat așadar că inculpatul S., susținut de B.A. și V.C., a prezentat părții civile o situație de fapt în care el era doar un intermediar prin care banii avansați de partea civilă ajungeau la o persoană cu putere de decizie care urma să decidă angajarea celor doi nepoți. Mai rezultă și că determinantă pentru decizia funcționarului nu ar fi fost influența inculpatului S., acesta fiind doar o persoană "de încredere" care avea "intrare" la acel funcționar, ci suma de bani dată de M.C. În aceste condiții, dacă susținerile inculpaților ar fi fost reale, iar funcționarul căruia i s-ar fi transmis banii ar fi existat în realitate, inculpații ar fi comis o infracțiune de complicitate la luare de mită, iar funcționarul ar fi fost autor al acestei infracțiuni.

Însă, după cum a reieșit din probele administrate, niciunul dintre inculpați nu avea influență asupra vreunui funcționar, iar banii dați de partea civilă au fost pur și simplu reținuți de inculpatul S., fără a fi transmiși nimănui. Practic, acesta, sperând că partea civilă nu va putea dovedi niciodată faptul că i-a dat cei 4.000 de euro și presupunând că aceasta nu va reclama fapta organelor de poliție deoarece darea unei sume de bani unui funcționar pentru ca acesta să angajeze niște persoane reprezintă infracțiune, intenționa să nu mai restituie lui M.C. suma primită.

În același timp, B.A. dorea să mențină în eroare pe M.C., pretinzând că ar putea el să rezolve situația celor doi nepoți în schimbul sumei de 4.000 de euro. Nu este clar dacă B.A. acționa astfel de coniventă cu ceilalți inculpați sau dorea să obțină doar pentru el banii respectivi. Singurul inculpat care, îngrijorat fiind de demersurile părții civile, dorea ca banii să-i fie înapoiați acesteia era V.C.

Totodată, Tribunalul a arătat că inculpații nu i-au precizat niciodată părții civile cine ar fi fost persoana căreia urmau să îi parvină banii respectivi, nici funcția deținută de aceasta și nici măcar instituția în cadrul căreia ar fi lucrat. Acest aspect rezultă cu evidență din declarațiile inițiale date de M.C. la data de 7 septembrie 2010. Drept, urmare, s-a reținut că, în aceste condiții, fapta inculpaților constituie infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., pe care aceștia au încercat să o camufleze față de partea civilă sub aparența unei infracțiuni de dare/luare de mită.

Instanța de fond a reținut, în cauză, nu sunt incidente disp. art. 215 alin. (2) C. pen. - folosirea de nume sau calități mincinoase - deoarece din probele administrate nu rezultă cu claritate că inculpații ar fi folosit astfel de subterfugii. Conform declarației părții civile doar doi dintre inculpați și-ar fi arogat astfel de calități - inculpatul B.A. ar fi pretins la Covasna că este "senator PSD", iar inculpatul S. că este "șeful Jandarmeriei Române" cu ocazia uneia din întâlnirile de la București.

Instanța de fond a apreciat însă ca neplauzibile afirmațiile părții civile, care, după cum rezultă din convorbirile interceptate, face anumite confuzii cu privire la funcțiile deținute de diverse persoane, relevantă sub acest aspect fiind afirmațiile sale din cadrul unei convorbiri telefonice interceptate în sensul că V.B. (lector în cadrul instituției Avocatului Poporului și persoana despre care B.A. pretindea că ar putea rezolva angajarea nepoților părții civile) ar fi chiar Avocatul Poporului, fiind necesar ca inculpatul V. să îl corecteze.

În acest context, Tribunalul a precizat că nici referirile inculpatului B. la numitul V.B. nu ar putea reprezenta un trafic de influență, deoarece angajații instituției Avocatului Poporului (nici chiar Avocatul Poporului, de fapt) nu au atribuții privind angajarea unor persoane în cadrul Poliției sau Jandarmeriei.

Nici martora S.O., prezentă la întâlnirea din stațiunea Covasna, nu a confirmat că la acea întâlnire inculpatul B. ar fi fost prezentat ca "senator PSD", dimpotrivă a arătat că știa încă dinaintea întâlnirii că acesta este consilier pe problemele minorităților la Primăria Sectorului 4 București. La fel, martora F.P.L., prezentă la întâlnirea dintre părți de la București, a arătat că la acel moment B.A. a precizat doar că este "consilier", iar inculpatul S. a spus că lucrează în poliție și a prezentat rapid o legitimație cu stema României. Trebuie precizat că la acel moment, S.C. era angajat în cadrul Poliției Comunitare Sector 6 București, deținând funcția de consilier 1.

În aceste condiții, instanța de fond a arătat că rezultă mai degrabă că inculpații au exagerat intenționat în fața părții civile calitățile deținute (cu toții aveau calitatea de "consilier", iar expresia "domnule director" folosită de B. și V. față de inculpatul S. este doar o modalitate de adresare, aceștia uzând același apelativ și în discuții la care nu participa M.C.) și s-au lăudat cu relațiile de care dispuneau.

Judecătorul fondului a apreciat că nici nu era logic ca inculpații să își asume astfel de funcții, în condițiile în care o minimă verificare ar fi dovedit falsitatea unor astfel de afirmații.

Oricum, s-a reținut că este evident că la data de 16 august 2010, când partea civilă a achitat suma de 4.000 de euro, era perfect conștient că B.A. nu este senator și că S.C. nu este șeful Jandarmeriei. în aceste condiții, chiar dacă anterior inculpații și-ar fi arogat aceste calități în fața părții civile, calitățile respective nu au avut nicio relevanță la momentul consumării infracțiunii de înșelăciune.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată inculpații S.C.G., B.A. și V.C. din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., constatând că fapta comisă de inculpați este de o gravitate medie, atât din punct de vedere al prejudiciului cauzat, cât și din punct de vedere al modalității de operare.

Ca un aspect nefavorabil inculpaților, instanța de fond a reținut că aceștia nu au înțeles să despăgubească până în prezent pe numitul M.C., părând așadar a nu fi realizat gravitatea infracțiunii comise.

În același timp, săvârșirea faptei a fost facilitată în mod semnificativ și de disponibilitatea părții civile de a oferi avantaje materiale unor persoane cu funcții de decizie care ar fi putut rezolva angajarea nepoților săi. În acest sens, Tribunalul a constatat că partea civilă nu pare a înțelege nici în acest moment că prin darea sumei de 4.000 de euro accepta să participe la o faptă de corupție.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpaților, instanța a reținut că aceștia nu au antecedente penale, dețin mijloace legale de a-și câștiga traiul zilnic, iar inculpatul B.A. are probleme destul de grave de sănătate. Însă, la data săvârșirii faptei, aceștia ocupau funcții care presupuneau o corectitudine deosebită din partea acestora - inculpații B. și S. erau angajați în cadrul unor primării de sector din mun. București, iar inculpatul V. era consilier local în com. Jidvei.

La diferențierea pedepselor aplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere contribuția semnificativ mai mare în comiterea faptei avută de inculpatul S., care a deținut practic rolul principal în inducerea în eroare a părții civile. De asemenea, probele administrate au dus la concluzia că inculpatul S. nu avea nicio intenție de a restitui vreo sumă de bani lui M.C., în ciuda insistențelor coinculpatului V.C., care începuse să realizeze situația gravă în care se aflau. În alegerea modalității de executare, instanța de fond a optat pentru suspendarea sub supravegherea Serviciilor de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, respectiv Tribunalul Alba (în cazul inc. V.) a pedepselor principale și a celor accesorii pe un termen de încercare de 5 ani și 6 luni în cazul inculpatului S., respectiv 5 ani în cazul celorlalți inculpați.

Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M.C. și a obligat pe inculpați, în solidar, să achite părții civile sumele de 4.000 euro plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 16 august 2010 și până la data plății efective, respectiv 1.500 RON plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 7 septembrie 2010 și până la data plății efective. Evident, suma de 4.000 de euro acordată ca despăgubiri părții civile reprezintă plata efectuată de acesta la data de 16 august 2010, în București, inculpatului S.C.G.

În cazul sumei de 1.500 RON, aceasta este compusă din suma de 1.000 RON, dată de partea civilă inculpatului B. în stațiunea Covasna, la data de 29 iulie 2010, pe care ulterior acesta a împărțit-o în mod egal cu inculpatul V., respectiv din suma de 500 RON reprezentând plățile efectuate de partea civilă lui V.C. pentru fiecare zi în care inculpatul s-a deplasat împreună cu partea civilă la București, respectiv Covasna. S-a reținut că, practic, acestea sunt singurele sume cu privire la care se poate reține că partea civilă ar fi fost prejudiciată. Celelalte sume solicitate de aceasta cu titlu de daune materiale - contravaloarea consumației plătite la diferite restaurante sau contravaloarea unor bilete CFR - nu au cum să fie acordate de instanța de judecată, în lipsa oricăror dovezi cu privire la cuantumul acestora, iar în cazul biletelor CFR, în lipsa dovezilor privind achitarea efectivă a contravalorii lor. Părții civile nu i se pot acorda daune morale, în contextul în care aceasta a fost păgubită ca urmare a dorinței sale de a rezolva în mod ilicit, prin comiterea unei fapte de corupție, angajarea celor doi nepoți ai săi.

Cu privire la repartizarea prejudiciului între inculpați, pentru a preveni eventuale acțiuni în regres între aceștia în cazul în care unul dintre ei va achita întregul prejudiciu, Tribunalul a stabilit că inculpatul V.C. va răspunde pentru sumele de 400 euro și 1.000 RON, inculpatul B. pentru sumele de 400 euro și 500 RON, iar inculpatul S. pentru suma de 3.200 euro.

S-a arătat de către instanța de fond că această distribuire a prejudiciului produce efecte strict între inculpați și nu este de natură să afecteze dreptul părții civile de a se îndrepta, conform art. 1003 C. civ., împotriva oricăruia dintre inculpați pentru a obține plata tuturor sumelor la care aceștia au fost obligați în solidar.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații S.C.G., B.A., V.C., precum și partea civilă M.C., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Astfel, apelul Ministerului Public vizează greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor, în cea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cât și neaplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen., raportat la faptul că inculpații au acționat, în număr de trei, fiind astfel incidente dispozițiile textului de lege suscitat.

Inculpații au considerat soluția de condamnare ca nesusținută de probatoriul administrat.

Partea civilă a criticat greșita soluționare a laturii civile, cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, pe care l-a apreciat ca insuficient pentru a acoperi efectiv prejudiciul cauzat.

Curtea, analizând apelurile declarate, în limita motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelul Ministerului Public este fondat - în parte - fiind admis, în limitele și pentru următoarele considerente:

Astfel, cu privire la apelul Parchetului, privind greșita schimbare a încadrării juridice și neaplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen.:

a) Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune fapta constând în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Pe de altă parte, potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune, fapta de inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

În cauză, faptele inculpaților sunt pe deplin dovedite, faptele constând în aceea că, în perioada iulie - august 2010, au indus în eroare pe partea civilă M.C., promițându-i, în mod mincinos că, prin relațiile de care dispun, vor rezolva angajarea celor doi nepoți ai săi, în structurile Ministerului Administrației și Internelor (poliție sau jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu, sumele de 4.000 euro și 1.500 RON, constituie infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Astfel, așa cum a reieșit din probele administrate de către instanța de fond, niciunul dintre inculpați nu avea influență asupra vreunui funcționar, iar banii dați de partea civilă au fost pur și simplu reținuți de inculpatul S.C.G., fără a fi trimiși nimănui, acesta sperând că partea civilă nu va reclama fapta organelor de poliție și nu va cere restituirea banilor. Tot astfel, inculpații nu i-au precizat niciodată părții civile cine ar fi persoana căreia urmau să-i parvină banii respectivi, nici funcția deținută de această persoană și nici instituția în cadrul căreia ar fi activat. Este evident că, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca persoana funcționarului asupra căruia traficantul își va exercita influența să fie individualizat cel puțin la modul general - respectiv indicarea funcției, a locului de muncă etc. - situație care nu se regăsește în cauza de față.

Față de aceste considerente, motivul de apel privind greșita schimbare a încadrării juridice dată faptelor, a fost respins ca nefondat.

În ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 (inculpații B.A. și V.C.), respectiv art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (inculpatul S.C.G. - Curtea a constatat că niciunul dintre inculpați - la data săvârșirii infracțiunii - nu (mai) aveau vreuna din funcțiile cerute de textul de lege sus arătat, fiind simpli lucrători în cadrul Primăriei Sectorului 4, Poliția locală Sector 6 etc., apelarea dintre ei, cu apelativul "director", "consilier", fiind doar o modalitate de adresare, astfel că și acest motiv de apel va fi respins, ca nefondat.

b) Cu privire la omisiunea reținerii circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen., Curtea a constatat acest motiv de apel, ca fiind întemeiat și l-a admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 75 lit. a) C. pen., constituie circumstanță agravantă și se pedepsește în condițiile prev. de art. 76 C. pen., săvârșirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună.

Cum, în speță, inculpații au acționat împreună, în scopul înșelării părții vătămate, instanța de fond trebuia să facă aplicarea și a acestor dispoziții de lege, astfel că acest motiv de apel a fost admis, prin procedura dispusă de prevederile art. 334 C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., Curtea - a constatat că fapta comisă de inculpați este de o gravitate medie, atât din punct de vedere al prejudiciului cauzat, cât și din punct de vedere al modalității de operare, că partea civilă nu a fost despăgubită până la momentul procesual analizat, numitul M.C., dar și împrejurarea că săvârșirea faptei a fost practic facilitată de disponibilitatea părții civile de a oferi avantaje materiale unor persoane cu funcții de decizie care ar fi putut rezolva angajarea nepoților săi, această parte civilă neconștientizând că prin remiterea sumelor de bani acceptă să participe la o faptă de corupție, dar reținând și circumstanțele personale ale inculpaților, în sensul că nu au antecedente penale, dețin mijloace legale de a-și câștiga traiul zilnic, iar inculpatul B.A. are probleme destul de grave de sănătate, dar și împrejurarea că la data săvârșirii faptei, aceștia ocupau funcții care presupuneau o corectitudine deosebită din partea lor (inculpații B. și S. erau angajați în cadrul unor primării de sector din mun. București, iar inculpatul V. era consilier local în com. Jidvei) - va menține pedepsele, astfel cum au fost aplicate de către judecătorul fondului, apreciind că prin modul cum au fost stabilite sunt apte să îndeplinească scopul acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Pentru aceste argumente, Curtea - în temeiul art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. - a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința atacată, dispunând potrivit celor menționate mai sus.

Cu privire la apelul inculpaților:

Potrivit art. 345 C. proc. pen., instanța hotărăște, prin sentință, asupra învinuirii inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunțându-se dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Din analiza coroborată a probelor administrate, a rezultat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute de către instanța de fond, constând în aceea că, inculpații B. și V. au solicitat părții civile diverse sume de bani pentru a-i face legătura cu inculpatul S.C., despre care au afirmat că poate rezolva problema angajării nepoților săi. La rândul său, după cum rezultă din convorbirile telefonice și din mediul ambiental interceptate, inculpatul S. a susținut în mod constant, sprijinit fiind și de ceilalți doi inculpați, că suma de 4.000 de euro primită de la partea civilă nu i-a rămas lui ci "a fost dată mai departe". O astfel de poziție era de altfel normală din partea inculpaților, care în acest mod scuzau întârzierea în restituirea banilor către M.C. Evident, dacă S. ar fi spus părții civile că cei 4.000 de euro erau doar pentru el, atunci ar fi fost obligat să înapoieze această sumă imediat.

Drept urmare, în mod corect s-a constatat că inculpatul S., susținut de B.A. și V.C., a prezentat părții civile o situație de fapt în care el era doar un intermediar prin care banii avansați de partea civilă ajungeau la o persoană cu putere de decizie care urma să decidă angajarea celor doi nepoți. Mai rezultă și că determinantă pentru decizia funcționarului nu ar fi fost influența inculpatului S., acesta fiind doar o persoană "de încredere" care avea "intrare" la acel funcționar, ci suma de bani dată de M.C. După cum rezultă tot din probe, niciunul dintre inculpați nu avea influență asupra vreunui funcționar, iar banii dați de partea civilă au fost reținuți de către inculpatul S., fără a fi transmiși altei persoane.

În același context, inculpatul B.A. dorea să mențină în eroare pe partea civilă, pretinzând că ar putea el să rezolve situația celor doi nepoți în schimbul sumei de 4.000 de euro. Nu este clar dacă inculpatul B.A. acționa de conivență cu ceilalți inculpați sau dorea să obțină doar pentru el banii respectivi. Singurul inculpat care, îngrijorat fiind de demersurile părții civile, dorea ca banii să-i fie înapoiați acesteia era V.C.

S-a reținut că apărările inculpaților, în susținerea nevinovăției lor, sunt pur formale și drept consecință, s-au respins - ca nefondate - apelurile promovate de către aceștia.

Cu privire la solicitarea de reindividualizare a pedepselor aplicate, Cutea a arătat că circumstanțele personale invocate de inculpați (deși acestea reprezintă, practic, o conduită normală), au fost deja reținute de prima instanță, iar ca și o consecință a admiterii apelului Ministerului Public, în sensul celor arătate mai sus, Curtea - în temeiul prev.de art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. - a constatat că apelurile declarate de către inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Și apelul părții civile s-a apreciat că este nefondat, fiind respins ca atare, deoarece latura civilă a cauzei a fost corect soluționată de către judecătorul fondului, care a reținut în mod just că se impune acordarea ca despăgubiri civile a sumelor de: 4.000 de euro - reprezentând plata efectuată în data de 16 august 2010, în București, inculpatului S.C.G. și respectiv 1.500 RON - reprezentând 1.000 RON, dată de partea civilă inculpatului B. în stațiunea Covasna, în data de 29 iulie 2010, pe care ulterior acesta a împărțit-o în mod egal cu inculpatul V. și suma de 500 RON - plățile efectuate de partea civilă lui V.C. pentru fiecare zi în care inculpatul s-a deplasat împreună cu partea civilă la București, respectiv Covasna. Celelalte solicitări ale părții civile, cu privire la alte sume, reprezentând daune materiale și morale au fost respinse de către instanța de fond punctual motivat.

Împotriva acestei decizii inculpații S.C.G. și B.A. în termen legal au declarat recursuri.

La termenul din 7 mai 2014, stabilit pentru soluționarea recursurilor aceștia și-au modificat motivele de recurs, în sensul că în raport de înscrisul depus la dosarul cauzei, respectiv, originalul procesului verbal de închidere a medierii între părți, înscris încheiat la data de 06 mai 2014 în baza Contractului de Mediere nr. 67.7 din aceiași dată la "Biroul de Mediator I.S.", au solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice dată faptei din art. 215 alin. (1) C. pen. anterior, în art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 5 C. pen., și în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părților. În latura civilă s-a solicitat înlăturarea obligării inculpaților la plata despăgubirilor civile ca urmare a acordului de mediere încheiat.

Examinând recursurile declarate de inculpați, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, sub aspectul aplicării art. 5 C.d pen. cu privire la recurenții inculpați S.C.G. și B.A.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se constată următoarele:

În ceea ce privește efectele abrogării art. 215 alin. (1) și (5) C. pen. anterior și reincriminarea faptei de înșelăciune în art. 244 C. pen., instanța de recurs constată că este în prezența situației descrise de art. 5 C. pen. și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 26 martie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 17 septembrie 2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează înșelăciunea, a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpată instanța de recurs urmează să analizeze: a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică; b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 215 C. pen. anterior și incriminarea înșelăciunii la art. 244 noul C. pen., instanța de recurs a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. și față de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Instanța va analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați inculpații, având în vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezincriminarea faptei față de aceasta.

Art. 215 Înșelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în