Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 357/2015

HOTĂRÂRE
04.02.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 357/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 365/A din 29 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3342/325/2013**, s-a respins apelul declarat de reclamanta K.V. împotriva sentinței civile nr. 8937 din 26 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 3342/325/2013, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de anulare a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 17 ianuarie 2013, precum și anularea măsurii retragerii permisului de conducere, dispusă de Inspectoratul Poliției județului Timiș. Împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul Timiș, reclamanta K.V.

a declarat recurs, solicitând casarea deciziei întrucât tribunalul a judecat incorect și astfel, se impune trimiterea cauzei la prima instanță, pentru a fi luate în considerare înscrisurile medicale care atestă că este apt conducător auto și are dreptul la restituirea carnetului de conducere. Prin decizia civilă nr. 664 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a constatat nul, pentru nemotivare, recursul declarat de reclamanta K.V. împotriva deciziei civile nr. 365/A din 29 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș. Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat din nou recurs reclamanta, recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3342/325/2013**.

Înalta Curte, la termenul din 4 februarie 2015, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ. Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta K.V. împotriva deciziei civile nr. 664 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 760/2015
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Curții de Apel Timișoara la data de 6 octombrie 2014, revizuientul A.L. a solicitat revizuirea Deciziei ci
ÎCCJ 2014-05-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1709/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 965 din 10 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins ca inadmisibile recursurile declarate de reclamantul C.
ÎCCJ 2015-01-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2015
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 409/R, pronunțată la data de 6 mai 2014, în Dosarul nr. 199/273/2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respi
ÎCCJ 2015-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2769/2015
Decizia nr. 2769/2015 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, sub nr. x/59/2015 din data de 17 iunie 2015, revizuientul A. a solicitat revizuirea
ÎCCJ 2015-10-14
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2015
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 233 din 28 mai 2015, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul R.S.A. împotriva Deciziei civile nr. 48 din 10 februarie 2015 pronun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă