ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2015

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 409/R, pronunțată la data de 6 mai 2014, în Dosarul nr. 199/273/2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamantele B.D. și B.M., prin mandatar B.G. împotriva deciziei civile nr. 40/R din 13 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, întrucât decizia civilă nr. 40 din 13 februarie 2014 a fost pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în calea de atac a recursului, potrivit art. 299 C. proc. civ., împotriva ei nu mai este permisă exercitarea unui alt recurs, din care cauză Curtea a respins, ca inadmisibil, prezentul recurs exercitat de reclamante prin mandatarul lor.

Cu privire la această decizie a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant B.G., în calitate de reprezentant al B.D. și B.M., și întemeiată în drept pe prevederile pct. 1, pct. 2, pct. 3, pct. 4 și pct. 7 ale art. 322 C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, în raport cu prevederile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere” în cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Din interpretarea dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că, obiect al revizuirii poate fi o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, fără nu o hotărâre pronunțată, la rândul ei, într-un recurs respins ca inadmisibil. Admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, se examinează, restrictiv, în raport cu motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., iar retractarea hotărârii atacate este condiționată de caracterul fondat al acestora. Intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar pe cale de retractare numai al hotărârilor suspuse deja reformării, în acest sens fiind și dispozițiile art. 322 alin. (1) teza a ll-a C. proc.

civ., care fac trimitere expresă la hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Or, în speță, este de observat că, obiect al cererii de revizuire de față îl constituie decizia civilă nr. 409/R din 6 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 199/273/2013, prin respectiva decizie fiind respins, ca inadmisibil, un recurs formulat de aceeași parte împotriva unei hotărâri date într-un alt recurs (hotărâre irevocabilă). În atari condiții, decizia Curții de Apel Timișoara nu era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., respectiv, o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, sau o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovate de revizuent, căci, prin hotărârea revizuită, recursul declarat de către aceeași parte împotriva unei hotărâri irevocabile a fost respins, ca inadmisibil. Or, în lipsa unei dispoziții derogatorii, hotărârea prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul, nu poate fi atacată nici prin căile ordinare, și nici prin căile extraordinare de atac, cererea de revizuire a unei asemenea hotărâri fiind inadmisibilă, întrucât, hotărârea revizuită nu este din cea la care se referă textul art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în recurs inadmisibil să fie supusă unei cereri de revizuire, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 322 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție. Prin dispozițiile legii procesual-civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele examinării unei hotărâri. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Și în cazul cererii de revizuire, dacă s-ar crea limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul extraordinar al căii de atac, privind anumite neregularități prevăzute de lege, ceea ce nu este în sprijinul reglementării date de lege acestei instituții. Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea unei cereri de revizuire împotriva unei decizii date asupra unui recurs inadmisibil și, în aceste condiții, decizia nu mai este susceptibilă de a fi atacată separat cu nici o cale de atac, încalcă principiul legalității căii de atac, în raport de prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

Așa fiind, în speță, decizia dată în recurs nu întrunește condiția cerută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă. Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, în conformitate cu prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentei cereri de revizuire deduse judecății, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G., în calitate de reprezentant al B.D. și B.M. cu privire la decizia civilă nr. 409/R din 6 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 199/273/2013, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.