ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7027/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta T.C.M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 3269 din 03 februarie 2010 emisă de pârât și obligarea acestuia la emiterea unui Ordin privitor la atribuirea drepturilor salariale cuvenite ca efect al obținerii titlului științific de Doctor în Drept. Prin sentința civilă nr. 423 din 24 ianuarie Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins plângerea, formulată de către reclamanta T.C.M., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție a M.F.P.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că începând cu data de 01 ianuarie 2010, sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut pentru procurorii care posedă titlul științific de doctor în dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, nu a mai fost prevăzut în noile dispoziții privind salarizarea, aplicabile reclamantei, prevăzut de Legea cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta T.C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată următoarele: În baza principiului neretroactivității legii civile cererea urma să fie soluționată raportat la legea în vigoare la data formulării și nu avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009 care urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2010. În acest context, cererea de acordare a sporului de 15% ca efect al obținerii titlului științific de Doctor în Drept trebuia apreciată și soluționată raportat la legislația în vigoare la data formulării - respectiv 28 decembrie 2009, dată la care era în vigoare art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției aprobată prin Legea nr. 45/2007 și nu avându-se în vedere dispozițiile unui act normativ care urma să intre în vigoare la o dată ulterioară respectiv Legii nr. 330/2009.

În același context, dispozițiile art. 4 alin (3) lit. b). - anexa VI din Legea nr. 330/2009 stipulează că "Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate și drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se mențin"' . Reglementarea legală privește dreptul avut (în sensul de drept câștigat) la 31 decembrie 2009 și nu acordarea efectivă, respectiv dreptul la acordarea sporului de 15% prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 - drept câștigat la data de 31 decembrie 2009, or numai acordarea acestui drept a fost prorogată pentru luna imediat următoare celei în care a fost solicitat.

Raportat la contextul juridic creat datorită intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 respectiv împrejurarea că pentru aceeași funcție, aceeași normă de muncă, aceeași încadrare și același titlu științific de doctor în drept se beneficiază de sporul de 15%, în timp ce recurenta nu beneficiază, se solicită a se da eficiență cu prioritate tratatelor la care România este parte și care prevalează în raport de dreptul intern conform principiului consacrat prin art. 20 din Constituția României, precum și a art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit căruia: „Orice persoana are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabil și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului.

Toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală.” Convenția O.I.M. nr. 95 (1949) privind protecția salariului, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, a stabilit că, în sensul acestei convenții, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câștigurile susceptibile de a fi evaluate în bani și stabilite prin acordul părților sau de către legislația națională, pe care angajatorul le datorează unui salariat în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate. Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României și de art. 6 alin. (3) C. muncii (text introdus prin O.U.G.

nr. 55/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - C. muncii în concordanță cu normele U.E.). Acest principiu de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Sporul pentru titlul științific de doctor era prevăzut de în art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției care prevedea că:„Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrați asistenți carte posedă titlul științific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat”. Prin urmare, acest spor nu se acordă decât la solicitarea persoanei și nu se acordă de la data obținerii titlului științific, ci de la data solicitării. Prin Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, au fost abrogate multe dispoziții din O.U.G.

nr. 27/2006, între care și art. 5. În cauza de față, recurenta-reclamantă a formulat cererea la data de 28 decembrie 2009, iar plata sporului solicitat ar fi urmat să înceapă de la data de 1 ianuarie 2010, conform dispozițiilor legale mai sus citate. Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea legii, reținând că de la această dată, anume 1 ianuarie 2010, nu mai exista temei legal pentru acordarea acestui spor. Argumentul principal al recurentei - reclamante potrivit căruia cererea ar fi trebuit aprobată, conform legislației în vigoare la data formulării sale, nu poate fi primit, deoarece chiar această legislație de care se prevalează recurenta - reclamantă în susținerea pretențiilor sale prevedea că sporul solicitat se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.

Recurenta a solicitat acordarea sporului pentru acest titlu sub forma unor „sume compensatorii cu caracter tranzitoriu” invocând principiile din legile de salarizare și caracterul contractual al activității doctorale, însă aceste susțineri sunt nefondate. Caracterul contractual al studiilor doctorale nu poate justifica acordarea sporului de doctorat pentru că în H.G. nr. 567/2005 (în vigoare pe durata studiilor doctorale) nu era prevăzută obligativitatea acordării sporului de doctorat în cazul obținerii titlului universitar. Acordarea sporului era prevăzută în O.U.G. nr. 27/2006, dar de la momentul obținerii titlului de doctor de către recurentă, iar art. 5 din acest act normativ este abrogat.

Prin urmare, nu se poate susține obținerea unui spor în condițiile în care legea nu mai prevede acordarea lui, pentru că ar însemna ca sporul să fie acordat deși nu există temei legal. Principiile ce au stat la baza legilor de salarizare adoptate în anul 2010 și 2011 nu pot justifica, nici ele, acordarea acestui spor întrucât nici ele nu au prevăzut posibilitatea acordării acestui spor pentru cei care au obținut titlul de doctor după data abrogării art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta T.C.M. împotriva sentinței civile nr. 423 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2013.