ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7027/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta T.C.M. a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

anularea Deciziei nr. 3269 din 03 februarie 2010 emisă de pârât și obligarea acestuia

la emiterea unui Ordin privitor la atribuirea drepturilor salariale cuvenite ca

efect al obținerii titlului științific de Doctor în Drept.

Prin sentința civilă nr.

423 din 24 ianuarie Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins plângerea, formulată de către reclamanta T.C.M.,

în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție a M.F.P.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că începând cu data de 01 ianuarie 2010,

sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut pentru

procurorii care posedă titlul științific de doctor în dispozițiile art. 5 din O.U.G.

nr. 27/2006, nu a mai fost prevăzut în noile dispoziții privind salarizarea,

aplicabile reclamantei, prevăzut de Legea cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta T.C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată următoarele:

În baza principiului

neretroactivității legii civile cererea urma să fie soluționată raportat la

legea în vigoare la data formulării și nu avându-se în vedere dispozițiile Legii

nr. 330/2009 care urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2010.

În acest context,

cererea de acordare a sporului de 15% ca efect al obținerii titlului științific

de Doctor în Drept trebuia apreciată și soluționată raportat la legislația în

vigoare la data formulării - respectiv 28 decembrie 2009, dată la care era în

vigoare art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul

justiției aprobată prin Legea nr. 45/2007 și nu avându-se în vedere

dispozițiile unui act normativ care urma să intre în vigoare la o dată

ulterioară respectiv Legii nr. 330/2009.

În același context,

dispozițiile art. 4 alin (3) lit. b). - anexa VI din Legea nr. 330/2009

stipulează că "Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea

în funcție sau, după caz, în specialitate și drepturile aferente acestora, avute

la 31 decembrie 2009, se mențin"' . Reglementarea legală privește dreptul

avut (în sensul de drept câștigat) la 31 decembrie 2009 și nu acordarea

efectivă, respectiv dreptul la acordarea sporului de 15% prevăzut de art. 5 din

O.U.G. nr. 27/2006 - drept câștigat la data de 31 decembrie 2009, or numai acordarea

acestui drept a fost prorogată pentru luna imediat următoare celei în care a

fost solicitat.

Raportat la contextul

juridic creat datorită intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 respectiv

împrejurarea că pentru aceeași funcție, aceeași normă de muncă, aceeași încadrare

și același titlu științific de doctor în drept se beneficiază de sporul de 15%,

în timp ce recurenta nu beneficiază, se solicită a se da eficiență cu prioritate

tratatelor la care România este parte și care prevalează în raport de dreptul

intern conform principiului consacrat prin art. 20 din Constituția României,

precum și a art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit căruia:

„Orice persoana are

dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabil și

satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului.

Toți oamenii, fără

nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală.”

Convenția O.I.M. nr. 95

(1949)

privind

protecția salariului, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, a

stabilit că, în sensul acestei convenții, termenul salariu înseamnă, oricare

i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câștigurile susceptibile

de a fi evaluate în bani și stabilite prin acordul părților sau de către

legislația națională, pe care angajatorul le datorează unui salariat în baza

unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care

urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi

prestate.

Unul dintre

principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în

stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României și

de art. 6 alin. (3) C. muncii (text introdus prin O.U.G. nr. 55/2006 pentru

modificarea și completarea Legii nr.  53/2003 - C. muncii în concordanță cu

normele U.E.).

Acest principiu de

ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude

orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul

muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă

munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Sporul pentru titlul

științific de doctor era prevăzut de în art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea

și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal

din sistemul justiției care prevedea că:„Judecătorii, procurorii, personalul

asimilat acestora și magistrați asistenți carte posedă titlul științific de

doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare

brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în

care s-a solicitat”.

Prin urmare, acest spor

nu se acordă decât la solicitarea persoanei și nu se acordă de la data obținerii

titlului științific, ci de la data solicitării.

Prin Legea - cadru nr.

330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,

lege ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, au fost abrogate multe

dispoziții din O.U.G. nr. 27/2006, între care și art. 5.

În cauza de față,

recurenta-reclamantă a formulat cererea la data de 28 decembrie 2009, iar plata

sporului solicitat ar fi urmat să înceapă de la data de 1 ianuarie 2010,

conform dispozițiilor legale mai sus citate.

Înalta Curte constată

că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea legii, reținând că de la

această dată, anume 1 ianuarie 2010, nu mai exista temei legal pentru acordarea

acestui spor.

Argumentul principal

al recurentei - reclamante potrivit căruia cererea ar fi trebuit aprobată,

conform legislației în vigoare la data formulării sale, nu poate fi primit,

deoarece chiar această legislație de care se prevalează recurenta - reclamantă

în susținerea pretențiilor sale prevedea că sporul solicitat se acordă de la

data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.

Recurenta a solicitat

acordarea sporului pentru acest titlu sub forma unor „sume compensatorii cu

caracter tranzitoriu” invocând principiile din legile de salarizare și

caracterul contractual al activității doctorale, însă aceste susțineri sunt nefondate.

Caracterul

contractual al studiilor doctorale nu poate justifica acordarea sporului de doctorat

pentru că în H.G. nr. 567/2005 (în vigoare pe durata studiilor doctorale) nu

era prevăzută obligativitatea acordării sporului de doctorat în cazul obținerii

titlului universitar.

Acordarea sporului era

prevăzută în O.U.G. nr. 27/2006, dar de la momentul obținerii titlului de doctor

de către recurentă, iar art. 5 din acest act normativ este abrogat.

Prin urmare, nu se

poate susține obținerea unui spor în condițiile în care legea nu mai prevede

acordarea lui, pentru că ar însemna ca sporul să fie acordat deși nu există temei

legal.

Principiile ce au

stat la baza legilor de salarizare adoptate în anul 2010 și 2011 nu pot justifica,

nici ele, acordarea acestui spor întrucât nici ele nu au prevăzut posibilitatea

acordării acestui spor pentru cei care au obținut titlul de doctor după data abrogării

art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta T.C.M. împotriva sentinței civile nr. 423 din 24

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2013.