ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 390/2012 din 21

noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta

SC R. SRL în contradictoriu cu Consiliul Național al Audiovizualului și, în

consecință, a anulat Decizia nr. 299 din 24 mai 2012 emisă de Consiliul

Național al Audiovizualului și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma

de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a analizat Decizia nr. 299 din 24 mai 2010 prin care

pârâtul CNA a dispus amendarea reclamantei cu suma de 10.000 lei pentru

încălcarea disp. art. 34, alin. (1) și art. 40 alin. (1), (2) și art. 47, alin.

(2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului

audiovizual și a disp. art. 9, lit. f) din Decizia nr. 195/2012 privind

principii și reguli de desfășurare, prin intermediul posturilor de radio și

televiziune, a campaniei electorale din anul 2012, pentru alegerea

autorităților administrației publice locale.

Analizând motivul de

pretinsă nelegalitate (numit de nulitate absolută) privind nerespectarea

dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 față de neindicarea, în cuprinsul

deciziei, a actului normativ prin care se stabilește și se sancționează

contravenția, curtea l-a respins ca nefondat față de împrejurarea că textul

indicat nu este incident în speță, reținând că numai contravențiilor constatate

de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații le

sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, potrivit art. 94 din Legea-cadru nr. 504/2002. Per a

contrario, fiind vorba despre o normă derogatorie de la regimul general

conferit de Legea-cadru nr. 504/2002 - dispoziția sus-menționată nu poate fi

extinsă, prin analogie, la sfera contravențiilor aplicate și de către CNA. Ca

atare, concluzia firească a fost aceea că deciziilor cum este cea din speță nu

le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În același registru,

a fost respinsă și solicitarea subsidiară de înlocuire a sancțiunii amenzii cu

avertismentul, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 504/2002 nu cuprinde o astfel

de posibilitate, gradarea sancțiunilor fiind realizată într-o manieră proprie.

Așadar, a reținut

Curtea, prima fază o constituie emiterea somației iar perseverența în

încălcarea normelor, respectiv nerespectarea condițiilor stabilite prin

somație, atrage după sine aplicarea amenzii. Din acest punct de vedere trebuie

remarcat că norma din alin. (2) al art. 91 are caracter imperativ și nu

dispozitiv.

În speță, prin

Decizia nr. 281 din 22 mai 2012, CNA a sancționat reclamanta cu somație publică

pentru încălcarea normelor privind dreptul persoanei la imagine și a celor

privind campania electorală pentru alegerile locale. Faptele respective s-au

petrecut în emisiunile de dezbatere electorală din perioada 11 - 17 mai 2012 și

au fost analizate în Ședința din 22 mai 2012. S-a stabilit termenul de intrare

în legalitate de îndată, în ceea ce privește dispozițiile art. 34 alin. (1) și

art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 și art. 5 alin. (2) și (9) lit. f)

din Decizia 195/2012, respectiv pentru 28 mai 2012, inclusiv, în ceea ce

privește încălcarea dispozițiilor art. 3 din Decizia 195/2012.

Prin Decizia nr. 299

din 24 mai 2012, CNA a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 lei

pentru încălcarea normelor privind interzicerea discriminării pe criterii de

etnie, respectiv a celor privind dreptul persoanei la imagine. Faptele

respective s-au petrecut în emisiunile de dezbatere electorală din 10 și 14 mai

2012 și au fost analizate în ședința din 24 mai 2012.

Curtea a remarcat că

trebuie să decidă dacă somația publică aplicată prin Decizia nr. 281 din 22 mai

2012 permite pârâtei să aplice amenda prin Decizia nr. 299/2012.

Față de conținutul

dispozițiilor art. 91 alin. (3) rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea

de a sancționa perseverența în încălcarea dispozițiilor legale, ceea ce

înseamnă că evenimentul care determină aplicarea sancțiunii amenzii trebuie să

fie ulterior termenului de intrare în legalitate stabilit prin decizia de

aplicare a somației publice.

Or, în speță,

termenul de intrare în legalitate îl reprezintă 23 mai 2012, respectiv 28 mai

2012, iar amenda este aplicată pentru fapte din 10 și 14 mai 2012, adică

anterioare atât termenului de intrare în legalitate, cât și faptelor pentru

care s-a emis decizia de aplicare a somației publice.

Așa fiind, Curtea a

concluzionat că somația publică aplicată prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012

nu are relevanță din perspectiva art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în

prezenta cauză, astfel că ea nu-i permite pârâtei să aplice direct amenda prin

Decizia nr. 299/2012.

Totodată, față de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească

reclamantei suma de 2.000 lei, reprezentând onorariu apărător ales, cu titlul

de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței

nr. 390/2012 din data de 21 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în

termen legal pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate și modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii în

contencios administrativ formulată de reclamanta SC R.C. SRL Hunedoara.

S-a învederat, prin

motivele de recurs, că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind

dată cu interpretarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 91 din

Legea audiovizualului, în sensul că s-a făcut o confuzie atât în ceea ce

privește caracterul juridic al sancțiunii prevăzute la alin. (2) - somația

publică, cât și cu privire la momentul temporal al aplicării acesteia.

Astfel, cu privire la

caracterul juridic al somației, s-a susținut că instanța de fond a făcut

confuzie între aceasta, ca sancțiune prevăzută expres de lege și aplicată

printr-un act administrativ emis de autoritatea publică, și niște

"îndrumări". Or, somația este prevăzută ca sancțiune atât la art. 90

cât și la art. 91 din Legea audiovizualului, iar în speță au fost incidente

prevederile art. 91 alin. (3) teza a doua, potrivit cărora în situația în care

furnizorul de servicii media încalcă din nou aceste prevederi se aplică amenda

contravențională.

De aceea, în raport

de dispozițiile invocate, constatând că intimata reclamantă a încălcat din nou

prevederile legale în materie de campanie electorală și a celor privind

protecția dreptului persoanei la imagine, și ținând cont că pentru fapte

similare aceasta fusese somată, recurenta a decis, cu respectarea dispozițiilor

legale, amendarea reclamantei în conformitate cu art. 91 alin. (1) și (3) din

Legea audiovizualului.

Pe de altă parte,

recurenta a relevat că pornind de la premisa greșită că somația reprezintă o

"îndrumare" iar nu o sancțiune reglementată de lege, care se aplică

pentru nerespectarea anumitor fapte, prima instanță a apreciat că momentul

temporal la care intimata reclamantă a fost amendată a intervenit "după ce

faptele au fost săvârșite".

Interpretarea

instanței de fond, în sensul că amenda contestată este nelegală întrucât la

data aplicării acesteia intimata reclamantă săvârșise faptele reținute prin

decizia atacată, a fost considerată ca fiind nelegală și de natură a conduce la

acțiunea de cenzură, la o ingerință din partea autorității în politica

editorială.

Sub acest aspect, s-a

evocat că, în condițiile legii, dreptul de control asupra conținutului

emisiunilor "Hunedoara votează" și "Direct la subiect", ce

au făcut obiectul rapoartelor de monitorizare depuse la dosarul de fond putea

fi exercitat numai după ce intimata reclamantă le-a adus la cunoștință publică

prin difuzarea lor, deci după săvârșirea faptelor pentru care a fost

sancționată prin decizia contestată în litigiu.

În ceea ce privește

emisiunea talk-show "Direct la subiect" din data de 10 mai 2012, s-a

arătat că C.N.A. a fost sesizat cu o petiție, iar urmare primirii acesteia, s-a

dispus monitorizarea emisiunii în cauză, fiind întocmit un raport de monitorizare

(depus la dosarul de fond), care a fost analizat în ședința publică din data de

24 mai 2012 și în baza căruia au fost constatate faptele reținute în sarcina

intimatei reclamante prin actul contestat.

Cât privește

reținerea instanței de fond în sensul că anularea deciziei atacate se impune pe

motiv că nu i-ar fi "imputabil destinatarului sancțiunii nerespectarea

unor îndrumări de care nu avea cunoștință la momentul săvârșirii

faptelor", s-a precizat că aceasta nu este întemeiată, deoarece obligația

respectării normelor legale din domeniul audiovizualului (în care reclamanta

își desfășoară activitatea) este permanentă, deci nu poate lua naștere după

momentul difuzării programului sau a sancționării, cum greșit a apreciat

instanța.

Intimata reclamantă

este datoare să răspundă, în raport de prevederile legii, pentru conținutul

programelor în cadrul cărora au fost constatate încălcările din prezenta cauză,

astfel că în consecință în mod eronat instanța de fond a apreciat că faptele nu

îi pot fi imputabile sub pretextul că aceasta nu ar fi cunoscut

"îndrumările" la momentul amendării. Or, la obținerea licenței

audiovizuale intimata reclamantă și-a asumat atât drepturile cât și obligațiile

legale ce decurg din aceasta. Mai mult decât atât, s-a susținut că deciziile cu

caracter normativ adoptate de Consiliu au efecte erga omnes pentru toți

furnizorii de servicii media, iar obligația respectării acestora este continuă

și nu depinde de emiterea unor îndrumări anterioare difuzării programului

audiovizual, cum în mod greșit a concluzionat instanța de fond.

Prin urmare, a

considerat recurentul că nu poate fi reținut argumentul instanței de fond

potrivit cu care nu i-ar fi imputabile intimatei faptele constatate pe motivul

că la data difuzării programului nu cunoștea conduita ilicită reglementată de

normele legale incidente în cauză, întrucât sancționarea a intervenit ulterior

săvârșirii faptelor reținute prin decizia contestată.

În concluzie, s-a

solicitat a se constata că argumentul instanței de fond potrivit căruia

"atât timp cât avertizarea, prin somație publică, intervine după ce

faptele au fost săvârșite nu se poate aprecia ca fiind imputabil destinatarului

sancțiunii nerespectarea unor îndrumări de care nu avea cunoștință la momentul

săvârșirii faptelor" este fundamental nelegal și neîntemeiat, întrucât

Legea audiovizualului, lege specială, care se aplică în materia contravențiilor

din domeniul audiovizualului, nu prevede astfel de derogări sau de exonerare de

răspundere în sensul celor reținute de instanța de fond cu privire la faptele

săvârșite de intimata reclamantă și constatate de C.N.A., fapte care constituie

contravenții în sensul legii.

Pe fondul cauzei,

recurentul a rugat a se avea în vedere și apărările formulate prin întâmpinarea

depusă la dosarul de fond și a se constata că faptele reținute în sarcina

intimatei reclamante au existat și au fost dovedite cu materialul probator

administrat în cauză, fapte care au constituit încălcări ale reglementărilor

privind dreptul la imagine a persoanei și discriminare de criterii de etnie și

cele privind alegerile locale, fapte cu privire la care și instanța de fond a

constatat că au fost corect reținute în sarcina reclamantei prin actul

contestat.

În litigiu a depus

întâmpinare intimata SC R.C. SRL Hunedoara, prin care s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a

hotărârii recurate, precum și a obligării recurentului la plata cheltuielilor

de judecată suportate de intimată în recurs.

În măsura în care

instanța de recurs ar aprecia ca întemeiat recursul, s-a solicitat a se dispune

înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 10.000 lei cu cea a

avertismentului, în baza art. 7 și art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, iar în cazul în care instanța de

recurs ar aprecia că nu se poate pronunța direct în calea extraordinară de atac

pe această solicitare, s-a solicitat a se dispune casarea hotărârii cu

trimitere spre rejudecare.

A considerat

intimata, în raport de conținutul dispozițiilor art. 91 alin. (1) - (3) din

Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările și completările

ulterioare, că sancțiunea amenzii contravenționale putea fi aplicată în două

ipoteze: 1. când furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în

legalitate în termenul și în condițiile prevăzute în somație; 2. când

furnizorul sau distribuitorul de servicii încalcă din nou aceste prevederi.

A relevat intimata,

în consecință, că intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa

perseverența în încălcarea dispozițiilor legale, ceea ce însemna ca evenimentul

care determina aplicarea sancțiunii amenzii trebuia să fie ulterior termenului

de intrare în legalitate sau ulterior comunicării cel puțin a unei somații.

Ori, în litigiu, atât termenul de intrare în legalitate, cât și data emiterii

somației, precum și a comunicării somației sunt ulterioare datei săvârșirii

faptelor pentru care intimata reclamantă a fost amendată prin Decizia nr. 299

din data de 24 mai 2012 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, astfel

că recurentul putea să aplice amenda doar pentru fapte pe care reclamanta le-ar

fi săvârșit după emiterea și comunicarea somației.

Recursul declarat de

Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței nr. 390/2012 din data

de 21 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins,

pentru considerentele ce se arăta în continuare.

Se reține, în cauză,

că obiectul acțiunii reclamantei SC R.C. SRL, soluționată prin sentința

recurată, l-a constituit cererea de anulare a Deciziei nr. 299 din data de 24

mai 2012 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, prin care

radiodifuzorul SC R.C. SRL, având licența audiovizuală din 12 mai 2011 și

decizia de autorizare inițială din 22 septembrie 2011 pentru postul de

televiziune I.H. pentru localitatea Deva, a fost sancționat cu amendă în

cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art.

40 alin. (1) și (2) și art. 47 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul

de reglementare a conținutului audiovizual și a dispozițiilor art. 9 lit. f)

din Decizia nr. 195/2012 privind principii și reguli de desfășurare, prin

intermediul posturilor de radio și de televiziune, a campaniei electorale din

anul 2012 pentru alegerea autorităților publice locale.

S-a precizat, în

decizia atacată pe calea contenciosului administrativ, că difuzarea emisiunii

de dezbatere electorală "H.V." din data de 14 mai 2012 ora 20,30, la

postul de televiziune I., s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 47 alin.

(2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora în programele audiovizuale este

interzisă orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate,

sex, orientare sexuală sau etnie, și a dispozițiilor art. 9 lit. f) din Decizia

nr. 195/2012 (prin lipsa de atitudine a moderatorului emisiunii), și că

emisiunea nu a asigurat o prezentare imparțială și echilibrată a opiniilor în

condițiile în care o temă electorală, în speță candidatura unei persoane la

postul de primar al unei localități, a fost dezbătută de jurnaliștii invitați

fără a fi prezenți și competitori electorali sau reprezentanți ai acestora.

S-a mai menționat, în

Decizia nr. 299 din 24 mai 2012 a Consiliului Național al Audiovizualului, urmare

analizei raportului de monitorizare cu privire la emisiunea talk-show

"D.S." difuzată de postul de televiziune I.H. în data de 10 mai 2012,

că în cadrul emisiunii respective au fost făcute unele afirmații de natură să

prejudicieze dreptul la imagine al unei persoane, căreia i-au fost imputate

fapte de natură morală, fără a se prezenta și punctul de vedere al acesteia și

fără ca moderatorul să solicite ferm interlocutorului să probeze afirmațiile

acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite

publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile, fiind încălcate

astfel dispozițiile art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (1) din Codul

audiovizualului, care reglementează obligația radiodifuzorului, în situațiile

de natură să prejudicieze dreptul la imagine al persoanei, de a respecta

principiul audiatur et altera pars și de a asigura persoanei posibilitatea de a

prezenta un punct de vedere prin contactarea acestuia.

Prima instanță a

statuat în mod întemeiat în sensul admiterii acțiunii reclamantei SC R.C. SRL

și, pe cale de consecință, a anulării actului administrativ de sancționare

atacat, și a reținut judicios, în considerente, că sancționarea reclamantei cu

amendă contravențională s-a făcut în mod nelegal, cu nerespectarea prevederilor

art. 91 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările și

completările ulterioare, potrivit cărora "(1) Constituie contravenție

nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a

dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1)

și (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 391 și

art. 48, precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând

condiții și termene precise de intrare în legalitate. (3) În cazul în care

furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și

în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se

aplică o amendă contravențională de la 5.000 lei la 100.000 lei."

Într-adevăr, o primă

fază o constituie emiterea unei somații, iar numai dacă furnizorul sau

distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile

stabilite prin somația respectivă ori încalcă din nou aceste prevederi se

aplică o amendă contravențională de la 5.000 lei la 100.000 lei.

Prin urmare, corect

s-a considerat, în cauză, de către judecătorul fondului, că prevederile art. 91

alin. (2) din Legea nr. 504/2002 au caracter imperativ și nu dispozitiv, și că

somația publică emisă de pârâtă prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012 nu putea

constitui temei pentru aplicarea, în mod direct, a sancțiunii amenzii

contravenționale prin Decizia nr. 299/2012, întrucât evenimentul care determină

aplicarea sancțiunii amenzii trebuie, în mod necesar, să fi intervenit după

împlinirea termenului de intrare în legalitate stabilit prin decizia de emitere

a somației publice.

Or, cum termenul de

intrare în legalitate a fost stabilit prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012 a

Consiliului Național al Audiovizualului (prin care s-au analizat fapte

săvârșite în perioada 11 - 17 mai 2012, altele decât cele care au format

obiectul deciziei contestate) de îndată pentru încălcarea dispozițiilor art. 34

alin. (1) și art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de

reglementare a conținutului audiovizual și a dispozițiilor art. 5 alin. (2) și

art. 9 lit. f) din Decizia nr. 195/2012 privind principii și reguli de

desfășurare, prin intermediul posturilor de radio și de televiziune, a

campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităților publice

locale, și până la data de 28 mai 2012 inclusiv pentru încălcarea dispozițiilor

art. 3 din Decizia nr. 195/2012, sancțiunea amenzii contravenționale putea fi

aplicată de către recurentă numai pentru fapte săvârșite de reclamantă, după

caz, începând cu data de 23 mai 2014, și, respectiv, începând cu 29 mai 2012,

și nu pentru faptele săvârșite în zilele de 10 și 14 mai 2012, cum nelegal s-a

procedat prin Decizia nr. 299 din 24 mai 2012.

În raport de cele mai

sus arătate, reținând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, se va dispune, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și

completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de

Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței nr. 390/2012 din data

de 21 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței nr.

390/2012 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL