ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2014

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Obiectul contestației Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 iulie 2012, contestatorul O.C.I.D.O. a formulat contestație împotriva Hotărârii de a nu acredita lista de observatori de 3 persoane, (depusa în termen si cu îndeplinirea tuturor formalităților legale) a O.C.I.D.O., hotărâre netemeinică si nelegală prin care s-a respins, de fapt, cererea de acreditare la alegerile pentru referendumul din 29 iulie 2012 a instituției, sub pretextul că nu ar fi depus și în original la B.E.C. declarația de neafiliere politica a persoanei delegate în vederea acreditării, deși declarația respectiva a fost depusă în copie scanată, transmisă prin e-mail si reconfirmată.

Contestatorul apreciază că cerința excesiva a depunerii originalului unei declarații date pe onoare și conștiința reprezintă un vestigiu al perioadei în care, potrivit concepțiilor sovietice, cercetarea falsului nu s-ar putea face decât daca exista instrumentum în original - și din acest motiv, protestează față de faptul că o asemenea concepție este permisa la B.E.C., indiferent de componenta si impactul politic al hotărârilor unui B.E.C. Totodată, se apreciază că B.E.C. putea face o derogare de la propriile măsuri de organizare, cu privire la originalul declarațiilor - distanța și dificultatea deplasării până la B.E.C.

a oricărui observator care solicita acreditarea în ultimele zile, când formalitățile originale nu mai ajung nici prin curier poștal - si astfel, prin flexibilitate, nu ar fi făcut inutile nici mijloacele moderne de comunicare si ar fi dat posibilitatea realizării unui drept prevăzut de lege si nu ar fi încălcat nici un drept al vreunei persoane cu drept de implicare în monitorizarea unei importante activități publice. În raport de toate aceste considerente, cat si de dispozițiile art. 43 și urm. din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completă ulterioare, precum si din Legea nr. 3/2000, contestatorul înțelege sa ridice excepția de nelegalitate a Hotărârii B.E.C.

nr. 4/H din 11 iulie 2012, având în vedere lipsa semnăturilor tuturor membrilor B.E.C., cât și lipsa de temei legal a cerinței excesive a depunerii originalului declarației de neafiliere politica. Solicita instanței judecătorești competente sa anuleze din Hotărârea nr. 4/H acea dispoziție excesiva, situata în afara cadrului legal. Având în vedere argumentele enunțate, din care transpare netemeinicia hotărârii emise de B.E.C., contestatorul solicită modificarea hotărârii emise cel puțin cu neglijenta, dispunându-se admiterea cererii de acreditare a autorității, întrucât erau îndeplinite toate cerințele și exigentele legale. Contestatorul a invocat ca temei legal al contestației prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 67/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței supreme, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 4 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 „secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege." În ceea ce privește teza a doua a textului de mai sus: „și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", raportată la problema de competență materială pusă în discuție, se constată că potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, coroborate cu cele ale alin. (1) și (3) ale aceluiași articol, numai contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței B.E.C.

se soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 67/2004 : ” (1) B.E.C. are următoarele atribuții (…) h) soluționează sesizările privitoare la frauda electorală, putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripție electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea și stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripția electorală respectivă; în astfel de cazuri, dispune repetarea scrutinului, care are loc în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei.

Noile alegeri au loc în aceleași condiții, folosindu-se aceleași liste electorale și aceleași liste de candidați și candidaturi independente, cu excepția cazurilor în care s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidați sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reținut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor. Existența fraudei electorale se stabilește de B.E.C. de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o;” Alin. (4) al aceluiași articol prevede următoarele: „(4) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin B.E.C. emite hotărâri care se aduc la cunoștință în ședință publică și prin orice mijloc de publicitate. Hotărârile B.E.C.

sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din țară, precum și pentru toate organismele cu atribuții în materie electorală, de la data aducerii la cunoștință în ședința publică.” Conform prevederilor art. 39 din Legea nr. 67/2004 : „ (1) Contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței birourilor electorale se pot face în termen de 48 de ore de la desemnarea președinților și a locțiitorilor acestora sau, după caz, de la completarea birourilor electorale cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice sau alianțelor electorale.

(2) Contestațiile se soluționează de biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector al municipiului București, dacă privesc biroul electoral al secției de votare, de biroul electoral de circumscripție județeană sau a municipiului București, dacă privesc biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească sau municipală, respectiv de sector al municipiului București, de B.E.C., dacă privesc biroul electoral de circumscripție județeană sau a municipiului București, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă privesc B.E.C., în termen de două zile de la înregistrarea contestațiilor.

(3) Hotărârea pronunțată este definitivă și irevocabilă și se comunică, în cazul președintelui biroului electoral și locțiitorului acestuia, în termen de 24 de ore, președintelui tribunalului care, în cazul admiterii contestației, procedează la o nouă desemnare.” Reclamantul contestă Hotărârea nr. 38/H din 29 iulie 2012 prin care B.E.C., constituit în cadrul Referendumului național pentru demiterea Președintelui României din 29 iulie 2012, a respins cererea de acreditare a reprezentanților O.C.I.D.O., depusă de dl G.B., în calitate de reprezentant legal. Totodată, reclamantul solicită anularea parțială a Hotărârii B.E.C. nr. 4/H/l din 1 iulie 2012 privind procedura de acreditare la referendumul național pentru demiterea Președintelui României din 29 iulie 2012. Înalta Curte are în vedere faptul că nu există în conținutul Legii nr. 67/2004 un text care să prevadă - similar dispozițiilor art. 39 - că hotărârile B.E.C.

pronunțate în soluționarea contestațiilor cu privire la acreditarea observatorilor interni, în temeiul art. 37 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, sunt supuse recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ca urmare, în lipsa unui text expres, aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 39 alin. (2) teza a IV-a din Legea nr. 67/2004 la situația prevăzută de dispozițiile art. 37 alin. (2) din lege nu se poate face. Înalta Curte reține că sub aspectul calificării birourilor electorale, în general și a B.E.C., în special, ca „autorități publice" emitente ale unor acte administrative, se constată că aceste entități cu o existență limitată, astfel cum sunt conturate în Legea nr. 67/2004, nu se încadrează în sensul strict al termenului, astfel cum este el definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare.

Totuși, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, membrii acestor birouri exercită „o funcție ce implică autoritatea de stat", ceea ce conferă biroului însuși calitatea de autoritate publică. Prin urmare, chiar și în aceste circumstanțe de imprecizie terminologică a legii speciale, este cert că activitatea B.E.C., pe baza dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 67/2004, poate fi asimilată celei a unei autorități publice centrale, iar atribuția pe care o exercită în soluționarea sesizărilor referitoare la frauda electorală, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 67/2004, se circumscrie unei „jurisdicții administrative speciale", astfel cum este ea definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

În consecință și Hotărârea B.E.C. nr. 38/H din 29 iulie 2012 are natura juridică a unui „act administrativ jurisdicțional", în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din punct de vedere formal, contestația formulată în cauza de față este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța competentă din punct de vedere material fiind, potrivit art. 10 alin. (1) din Lege, curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă în privința litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autoritățile publice centrale, iar din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137, cu referire la art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2014.