ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2014

Asupra contestației

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei. Obiectul contestației

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 30 iulie 2012, contestatorul O.C.I.D.O.

a formulat contestație împotriva Hotărârii de a nu acredita lista de observatori

de 3 persoane, (depusa în termen si cu îndeplinirea tuturor formalităților

legale) a O.C.I.D.O., hotărâre netemeinică si nelegală prin care s-a respins,

de fapt, cererea de acreditare la alegerile pentru referendumul din 29 iulie

2012 a instituției, sub pretextul că nu ar fi depus și în original la B.E.C.

declarația de neafiliere politica a persoanei delegate în vederea acreditării,

deși declarația respectiva a fost depusă în copie scanată, transmisă prin

e-mail si reconfirmată.

Contestatorul apreciază

că cerința excesiva a depunerii originalului unei declarații date pe onoare și

conștiința reprezintă un vestigiu al perioadei în care, potrivit concepțiilor

sovietice, cercetarea falsului nu s-ar putea face decât daca exista

instrumentum în original - și din acest motiv, protestează față de faptul că o

asemenea concepție este permisa la B.E.C., indiferent de componenta si impactul

politic al hotărârilor unui B.E.C.

Totodată, se

apreciază că B.E.C. putea face o derogare de la propriile măsuri de organizare,

cu privire la originalul declarațiilor - distanța și dificultatea deplasării până

la B.E.C. a oricărui observator care solicita acreditarea în ultimele zile,

când formalitățile originale nu mai ajung nici prin curier poștal - si astfel,

prin flexibilitate, nu ar fi făcut inutile nici mijloacele moderne de

comunicare si ar fi dat posibilitatea realizării unui drept prevăzut de lege si

nu ar fi încălcat nici un drept al vreunei persoane cu drept de implicare în

monitorizarea unei importante activități publice.

În raport de toate

aceste considerente, cat si de dispozițiile art. 43 și urm. din Legea nr. 35/2008

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și

completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației

publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr.

393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completă

ulterioare, precum si din Legea nr. 3/2000, contestatorul înțelege sa ridice

excepția de nelegalitate a Hotărârii B.E.C. nr. 4/H din 11 iulie 2012, având în

vedere lipsa semnăturilor tuturor membrilor B.E.C., cât și lipsa de temei legal

a cerinței excesive a depunerii originalului declarației de neafiliere

politica.

Solicita

instanței judecătorești competente sa anuleze din Hotărârea nr. 4/H acea dispoziție

excesiva, situata în afara cadrului legal.

Având

în vedere argumentele enunțate, din care transpare netemeinicia hotărârii emise

de B.E.C., contestatorul solicită modificarea hotărârii emise cel puțin cu

neglijenta, dispunându-se admiterea cererii de acreditare a autorității, întrucât

erau îndeplinite toate cerințele și exigentele legale.

Contestatorul

a invocat ca temei legal al contestației prevederile art. 37 alin. (2) din

Legea nr. 67/2004.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației

Examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale a instanței supreme, invocată de

reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este

întemeiată, motiv pentru care o va admite și va trimite cauza spre competentă

soluționare Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ

și fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pe de o parte, potrivit

dispozițiilor art. 4 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa,

iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 „secția

I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios

administrativ și fiscal, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă

recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

În

ceea ce privește teza a doua a textului de mai sus: „și a altor hotărâri, în

cazurile prevăzute de lege", raportată la problema de competență materială

pusă în discuție, se constată că potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) din

Legea nr. 67/2004, coroborate cu cele ale alin. (1) și (3) ale aceluiași

articol, numai contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței

B.E.C. se soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o

hotărâre definitivă și irevocabilă.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art.

37 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 67/2004

: ”

(1)

B.E.C. are următoarele atribuții

(…)

h)

soluționează

sesizările privitoare la frauda electorală, putând dispune anularea alegerilor

dintr-o circumscripție electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor

administrate, că votarea și stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin

fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripția electorală

respectivă; în astfel de cazuri, dispune repetarea scrutinului, care are loc în

termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei. Noile alegeri au

loc în aceleași condiții, folosindu-se aceleași liste electorale și aceleași

liste de candidați și candidaturi independente, cu excepția cazurilor în care

s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidați sau a unor propuneri

de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reținut comiterea fraudei

care a determinat anularea alegerilor. Existența fraudei electorale se

stabilește de B.E.C. de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care

au invocat-o;”

Alin. (4)

al aceluiași articol prevede următoarele: „(4)

În exercitarea

atribuțiilor ce îi revin B.E.C. emite hotărâri care se aduc la cunoștință în

ședință publică și prin orice mijloc de publicitate. Hotărârile B.E.C. sunt

obligatorii pentru toate birourile electorale din țară, precum și pentru toate

organismele cu atribuții în materie electorală, de la data aducerii la

cunoștință în ședința publică.”

Conform prevederilor art. 39

din Legea nr. 67/2004

:

„

(1)

Contestațiile asupra

modului de organizare și asupra componenței birourilor electorale se pot face

în termen de 48 de ore de la desemnarea președinților și a locțiitorilor

acestora sau, după caz, de la completarea birourilor electorale cu

reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice sau alianțelor

electorale.

(2)

Contestațiile se

soluționează de biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească,

municipală sau de sector al municipiului București, dacă privesc biroul

electoral al secției de votare, de biroul electoral de circumscripție județeană

sau a municipiului București, dacă privesc biroul electoral de circumscripție

comunală, orășenească sau municipală, respectiv de sector al municipiului

București, de B.E.C., dacă privesc biroul electoral de circumscripție județeană

sau a municipiului București, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă

privesc B.E.C., în termen de două zile de la înregistrarea contestațiilor.

(3)

Hotărârea pronunțată

este definitivă și irevocabilă și se comunică, în cazul președintelui biroului

electoral și locțiitorului acestuia, în termen de 24 de ore, președintelui

tribunalului care, în cazul admiterii contestației, procedează la o nouă

desemnare.”

Reclamantul

contestă Hotărârea nr. 38/H din 29 iulie 2012 prin care B.E.C., constituit în

cadrul Referendumului național pentru demiterea Președintelui României din 29

iulie 2012, a respins cererea de acreditare a reprezentanților O.C.I.D.O.,

depusă de dl G.B., în calitate de reprezentant legal.

Totodată,

reclamantul solicită anularea parțială a Hotărârii B.E.C. nr. 4/H/l din 1 iulie

2012 privind procedura de acreditare la referendumul național pentru demiterea

Președintelui României din 29 iulie 2012.

Înalta

Curte are în vedere faptul că nu există în conținutul Legii nr. 67/2004 un text

care să prevadă - similar dispozițiilor art. 39 - că hotărârile B.E.C.

pronunțate în soluționarea contestațiilor cu privire la acreditarea observatorilor

interni, în temeiul art. 37 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, sunt supuse recursului

la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca

urmare, în lipsa unui text expres, aplicarea prin analogie a dispozițiilor art.

39 alin. (2) teza a IV-a din Legea nr. 67/2004 la situația prevăzută de

dispozițiile art. 37 alin. (2) din lege nu se poate face.

Înalta

Curte reține că sub aspectul calificării birourilor electorale, în general și a

B.E.C., în special, ca „autorități publice" emitente ale unor acte

administrative, se constată că aceste entități cu o existență limitată, astfel

cum sunt conturate în Legea nr. 67/2004, nu se încadrează în sensul strict al

termenului, astfel cum este el definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și

modificările ulterioare.

Totuși,

potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, membrii acestor

birouri exercită „o funcție ce implică autoritatea de stat", ceea ce conferă

biroului însuși calitatea de autoritate publică.

Prin

urmare, chiar și în aceste circumstanțe de imprecizie terminologică a legii

speciale, este cert că activitatea B.E.C., pe baza dispozițiilor art. 37 din

Legea nr. 67/2004, poate fi asimilată celei a unei autorități publice centrale,

iar atribuția pe care o exercită în soluționarea sesizărilor referitoare la

frauda electorală, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 67/2004,

se circumscrie unei „jurisdicții administrative speciale", astfel cum este

ea definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

În

consecință și Hotărârea B.E.C. nr. 38/H din 29 iulie 2012 are natura juridică a

unui „act administrativ jurisdicțional", în sensul dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că, din punct de vedere formal, contestația formulată în cauza

de față este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, instanța competentă din punct de vedere

material fiind, potrivit art. 10 alin. (1) din Lege, curtea de apel, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă în privința

litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autoritățile publice

centrale, iar din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) din

Legea contenciosului administrativ, competența de soluționare a cauzei aparține

Curții de Apel București.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 137, cu referire la art. 158 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va

declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, și trimite cauza spre competentă

soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2014.