ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 107/A/2016

Asupra contestației de față,

În baza actelor clin dosar constată următoare:

Prin decizia penală nr. 922 din 29 decembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 55 din 24 februarie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/1999 și l-a obligat la plata sumei de 460 RON reprezentând cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 07 iulie 2015, condamnatul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 55 din 24 februarie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/1999.

În motivarea cererii contestatorul a invocat, în esență, grave erori de fapt în cauza în care a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de relații sexuale între persoane de același sex, prev. de art. 200 alin. (2)-(3) C. pen., și infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-175 lit. d), h), art. 176 lit. a) C. pen., susținând că există necorelări între probe, în special cele rezultate din expertize medico-legale, solicitând efectuarea unei noi astfel de expertize.

Contestatorul nu a arătat care este motivul de contestație în anulare pe care înțelege să îl invoce prin cererea formulată.

Analizând condițiile privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Curtea a reținut că această etapă vizează exclusiv verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a căii de atac extraordinare, instanța verificând dacă sunt invocate motive de contestație în anulare dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen., dacă hotărârea contestată este o hotărâre definitivă, dacă cererea de contestație în anulare a fost formulată de către o persoană prevăzută de art. 427 C. proc. pen. și în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen., dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestație, precum și dacă motivele și probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai format obiectul unei contestații în anulare anterioare.

Numai dacă se constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor pozitive și negative menționate anterior, contestația în anulare poate parcurge următoarea etapă vizând judecarea temeiniciei sale.

A constatat că cererea de contestație în anulare este formulată de către o persoană care are calitatea procesuală în acest sens, în acord cu dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. pen., deoarece contestatorul A. a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. x/1999 cu privire la care s-a formulat prezenta cale extraordinară de atac (în care fost condamnat definitiv la pedeapsa de 28 de ani închisoare, așa cum rezultă pe larg din considerentele redate mai sus), iar hotărârea judecătorească contestată este definitivă, în speță fiind vorba despre decizia penală nr. 617 din 31 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2011*.

Totodată, a reținut că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanța, în cadrul etapei admisibilității în principiu a contestației în anulare, trebuie să verifice dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Examinând condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că deși cererea a fost formulată de către o persoană care a avut calitatea de parte în proces, respectiv inculpat, în limita calității sale procesuale, totuși nu a indicat cazul concret de contestație în anulare prev. de art. 426 C. proc. pen. pe care se sprijină cererea sa, iar la solicitarea instanței de a-l indica, contestatorul A., asistat de apărător, a arătat că invocă art. 426 lit. b) C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal pretinzând existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de legea penală conform art. 16 lit. h) C. proc. pen., fără a fi în măsură să indice în concret cauza de nepedepsire pe care o apreciază incidență în speță, afirmând că există înscrisuri noi care nu au fost avute în vedere la momentul pronunțării sentinței penale (încheierea din data de 20 octombrie 2015).

Analizând motivele de fapt concrete prezentate de contestator, în speță aspecte vizând pretinse grave erori de fapt în cauza în care a fost condamnat definitiv, a constatat că este lesne de observat că acestea nu se circumscriu cazului de contestație în anulare menționat de contestator, așa cum nu pot fi încadrate în niciun alt caz de contestație în anulare dintre cele limitativ și expres prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Simplul fapt că este indicat un articol de lege, fără ca între acesta și motivele de fapt prezentate în sprijinul cazului de contestație în anulare invocat să există concordanță, nu este suficient pentru a se concluziona în sensul existentei unui caz de contestație în anulare.

A considerat că, nefiind invocat un caz de contestație în anulare, analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu nu se mai impune.

Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatorul A., apreciind că acesta este admisibil, conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen., dat fiind faptul că „stadiul procesual este fondul admiterii în principiu, întrucât această cerere nu a fost judecată de o altă instanță inferioară Curții de Apel Iași”.

A susținut că cererea sa se referă expres la aflarea adevărului și respectarea legilor în vigoare, iar respingerea ca inadmisibilă a cererii sale demonstrează abuzul instanțelor, dat fiind și refuzul acestora să decidă asupra veridicității probelor contestate.

În ședința publică din data de 22 martie 2016, Ministerul Public a ridicat excepția inadmisibilității căii de atac declarate de apelantul-contestator A.

Analizând admisibilitatea apelului declarat de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:

Atât la nivel constituțional (art. 129 din Constituția României), cât și în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a statuat că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege este inadmisibilă.

Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. În exercitarea acestei atribuții, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 426-432 C. proc. pen., dispozițiile aplicabile căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Dat fiind caracterul acestei căi extraordinare de atac, de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii o anulează în scopul înlăturării erorilor de procedură. Însă desființarea acesteia nu se poate face printr-o hotărâre de rang inferior, de aceea hotărârea prin care instanța se dezînvestește, dată în contestația în anulare, este similară celei a cărei anulare se cere, indiferent dacă aceasta privește admisibilitatea în principiu sau fondul contestației în anulare. Prin urmare, dacă contestația în anulare este îndreptată împotriva unei sentințe și hotărârea pronunțată în această cale de atac va fi tot o sentință. Totodată, dacă contestația în anulare privește o decizie, hotărârea pronunțată în contestație în anulare va fi tot o decizie.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că apelantul a declarat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 55 din 24 februarie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/1999, aspect față de care reține, contrar susținerilor apelantului că, în mod corect, Curtea de Apel Iași s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare prin decizie.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă și mențiunea din dispozitivul deciziei apelate privind caracterul definitiv al acesteia.

Așa cum se reține în considerentele deciziei nr. 5 din 04 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie pentru instanțe, în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

- dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

- spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora „Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Și în practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (...), dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, și anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 C. proc. pen.

Așadar, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. nu sunt aplicabile speței, așa cum susține apelantul, având în vedere că nu s-a depășit momentul procedural al admisibilității în principiu.

Prin urmare, decizia penală nr. 922 din 29 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, este definitivă, dat fiind că în legislația națională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecință, această hotărâre nici nu poate fi supusă controlului instanței superioare, fapt ce determină inadmisibilitatea acesteia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 922 din 29 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul-contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 922 din 29 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 460 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 martie 2016.