ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1938/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 5645 din 09 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.) și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat ca pârâta C.N.A.S. să fie obligată să-i acorde contravaloarea integrală a dispozitivului intraocular la care este îndreptățit în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu doar 284 RON, cât decontează Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu (C.J.A.S. Sibiu).

Atribuțiile C.N.A.S. sunt prevăzute la art. 270 din Legea nr. 95/2006, printre acestea neregăsindu-se aceea de decontare a serviciilor medicale, iar, potrivit art. 267 din aceeași lege, casele de asigurări de sănătate sunt instituții publice, cu personalitate juridică și bugete proprii, aflate în subordinea C.N.A.S., care asigură funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.

Printre atribuțiile caselor de asigurări de sănătate enumerate la art. 271 lit. h) din lege se prevede expres că acestea au atribuția „să negocieze, să contracteze și să deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condițiile contractului-cadru”.

Din ansamblul reglementărilor incidente în materia asigurărilor sociale de sănătate, prima instanță a constatat că nu autoritatea publică pârâtă intră în relații contractuale cu furnizorii de servicii medicale ori cu asigurații, ci casele de asigurări de sănătate județene, cărora li se adresează cererile formulate de asigurați pentru acordarea dispozitivelor medicale, care aprobă aceste cereri și, ulterior, decontează dispozitivele respective, în condițiile legii.

Împotriva sentinței civile nr. 5645 din data de 9 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.

Prin decizia civilă nr. 1758 din 3 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A., a casat sentința civilă nr. 5645 din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând următoarele:

Nu sunt întemeiate susținerile recurentului referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și la nepunerea în dezbaterea contradictorie a părților, de către instanța de fond, a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de pârâta C.N.A.S.

Într-adevăr, prin încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2012, prima instanță a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012 în vederea comunicării întâmpinării către reclamant (realizată la data de 17 septembrie 2012, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar) și în vederea discutării excepției invocate prin întâmpinare, iar, prin concluziile scrise, depuse prin fax la data de 26 septembrie 2012, reclamantul a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată, fiind respectat astfel, în cauză, principiul contradictorialității.

Se reține, pe de altă parte, că este fondat motivul de recurs vizând greșita admitere, de către prima instanță, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.A.S., și, pe cale de consecință, nelegala respingere a cererii reclamantului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în condițiile în care, prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea C.N.A.S. să îi răspundă la cererea pretins depusă cu faxul din 26 ianuarie 2012, având ca obiect acordarea gratuită a unui dispozitiv intraocular, precum și obligarea aceleiași pârâte la plata de daune morale în sumă de 5000 RON.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea, în drept, pe prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângându-se pe de o parte de refuzul pârâtei de soluționare a cererii depuse în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, și, pe de altă parte, de refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa pe fond respectiva cerere.

În raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) și alin. (2), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs a reținut că, în materia litigiilor de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține, în cazul actului administrativ tipic, autorității publice emitente a acestuia, iar în cazul actului administrativ unilateral asimilat, prevăzut de art. 2 alin. (2) din aceeași lege, autorității publice căreia i-a fost adresată, de către persoana pretins vătămată într-un drept sau un interes legitim, cererea la care nu s-a dat un răspuns în termenul legal sau cu privire la care se reclamă existența unui refuz nejustificat de soluționare, împotriva acestor autorități publice legea recunoscând dreptul la acțiune.

C.N.A.S. are, prin urmare, calitate procesuală pasivă în litigiu, instanța de contencios administrativ având astfel obligația de a examina pe fond temeinicia acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., respectiv de a verifica dacă s-a răspuns sau nu solicitantului în termenul legal sau, după caz, dacă există sau nu, din partea autorității publice menționate, un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3155 din 18 noiembrie 2014 a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., reținând, în esență, următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecății, așa cum acesta a fost conturat de instanța supremă, prin decizia civilă nr. 1758 din 3 aprilie 2014, rezidă în solicitarea reclamantului A. în sensul de a se dispune obligarea pârâtei C.N.A.S. să îi răspundă la cererea pretins depusă cu faxul din 26 ianuarie 2012, având ca obiect acordarea gratuită a unui dispozitiv intraocular, precum și obligarea aceleiași pârâte la plata de daune morale în sumă de 5.000 RON.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea, în drept, pe prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h) și i) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a plâns, pe de o parte, de refuzul pârâtei de soluționare a cererii sale în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, și, pe de altă parte, de refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa pe fond respectiva cerere.

Reclamantul a învederat următoarele: este o persoană cu handicap, suferindă de multe boli; a depus cerere la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu pentru acordarea dispozitivului intraocular pentru operația de cataractă la ochiul drept; i s-a răspuns că suma la care are dreptul un asigurat este de 284 RON; art. 11 lit. a) din Legea nr. 448/2006 prevede că beneficiază de „dispozitive medicale gratuite”; contravaloarea operației de cataractă pe care o va suporta depășește suma de 284 RON.

Această cerere a fost adresată către C.N.A.S. și a fost expediată prin fax, la numărul xx.

Instanța de rejudecare a reținut că numărul de fax respectiv aparține pârâtei C.N.A.S., așa cum se atestă prin adresa din 03 noiembrie 2014 a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, că cererea reclamantului nu a fost înregistrată de pârâta C.N.A.S. și că C.N.A.S. a răspuns la cererea reclamantului prin adresa din 05 septembrie 2012.

Din analiza dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) și alin. (2), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că pot constitui obiect al litigiului de contencios administrativ:

- atât refuzul nejustificat al autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, care presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic și care este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) prima teză din Legea nr. 554/2004 ca „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, excesul de putere reprezentând, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”;

- cât și nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, care, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, semnifică „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen”.

În fiecare dintre cazurile expuse anterior, este necesar, pentru ca reclamantul să se poată adresa instanței de contencios administrativ, ca acesta să se considere vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Cu privire la noțiunile de persoană vătămată, drept vătămat și interes legitim privat, Curtea de apel a reținut că sunt relevante definițiile date de art. 2 alin. (1) lit. a), lit. o) și lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri”, „drept vătămat - orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ” și „interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”.

Raportând aceste prevederi legale la circumstanțele factuale ale pricinii, Curtea de apel a constatat că, în speță, nu suntem în prezența niciunuia dintre actele administrative evocate anterior.

Astfel, pe de o parte, cu privire la nesoluționarea (pretinsă) în termenul legal a unei cereri, prima instanță a observat că, în speță, reclamantul nu a probat faptul că cererea sa a fost înregistrată la pârâta C.N.A.S. O astfel de dovadă incumba reclamantului atât în temeiul art. 129 alin. (1) C. proc. civ., cât și în temeiul art. 12 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, care prevede că, „în situația în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa”, ipoteză pe care A. o invocă repetat în pricina de față (inclusiv în faza rejudecării, prin cererea depusă la data de 22 septembrie 2014), reclamantul „va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică”.

Or, în speță, reclamantul nu a depus la dosar copia cererii sale, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică, ci o copie a cererii trimise prin fax care nu cuprinde niciuna dintre mențiunile evidențiate anterior.

Dovada înregistrării cererii este cu atât mai importantă cu cât, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, reprezintă actul administrativ (asimilat) al nesoluționării în termenul legal a unei cereri doar faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Pe de altă parte, referitor la refuzul pretins nejustificat al autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, Curtea de apel a observat că, în jurisprudență, s-a statuat, judicios, că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieșind doar prin raportare la prevederile legale, cu care refuzul ar intra în contradicție.

Or, prin adresa din 05 septembrie 2012, primită de reclamant la data de 17 septembrie 2012, pârâta C.N.A.S. a răspuns solicitării reclamantului vizând acordarea gratuită a dispozitivului intraocular în sensul că, în raport cu dispozițiile art. 233 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, ale art. 1 și art. 4 lit. d) din O.U.G. nr. 170/1999, ale art. 10 din Legea nr. 448/2006, ale art. 115 și art. 116 alin. (1) din Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin H.G. nr. 1389/2010, și ale Ordinului președintelui C.N.A.S. nr. 545/2011, persoanele cu handicap, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de legile speciale prin care li se stabilește această calitate și cele provenite din pensii, au dreptul la dispozitive medicale la nivelul prețului de referință stabilit prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 545/2011, respectiv la suma de 284,73 RON.

În raport cu prevederile legale invocate de către pârâtă în adresa susmenționată și citate de instanță, Curtea de apel a reținut că nu se poate susține că refuzul pârâtei de a asigura gratuit - așa cum pretinde reclamantul - dispozitivul intraocular în discuție intră în contradicție cu acele dispoziții legale.

Altfel spus, nu se poate vorbi de „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, excesul de putere reprezentând, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Întrucât în cauză nu s-a reținut nici nesoluționarea în termenul legal a cererii, nici refuzul nejustificat al autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului vizând obligarea pârâtei C.N.A.S. să îi răspundă la cererea pretins depusă cu faxul din 26 ianuarie 2012 având ca obiect acordarea gratuită a unui dispozitiv intraocular, precum și cererea accesorie, tinzând la obligarea aceleiași pârâte la plata de daune morale în sumă de 5.000 RON, întrucât aceasta este o cerere accesorie, a cărei soluție depinde de modul de rezolvare a capătului principal.

Împotriva sentinței civile nr. 3155 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, netemeinicie și pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 51 alin. (1) și (4) din Constituție, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 și contestă aspectele reținute de instanța de rejudecare referitoare la faptul că autoritatea publică pârâtă a răspuns la cererea sa în timpul procesului, susținând că atât instanța, cât și intimata-pârâtă au recunoscut că faxul din 26 ianuarie 2012 a ajuns la C.N.A.S., așa cum rezultă și din confirmarea de transmitere a mesajului prin fax. Sub acest aspect, recurentul susține că nu avea obligația de a depune cererea la registratura instituției, ci persoanele care l-au primit.

Se arată că pârâtul nu a făcut dovada faptului că în perioada 26 ianuarie - 11 iunie 2012 răspunsul său a fost transmis și primit de către reclamant, susținând că autoritatea publică are obligația de a răspunde cererilor ce îi sunt adresate până la data introducerii acțiunii.

Recurentul susține că instanța de rejudecare s-a substituit Poștei Române în sensul că a confirmat primirea răspunsului, în condițiile în care răspunsul este tardiv, nul și neavenit.

Mai susține recurentul că hotărârea instanței de rejudecare este contrară deciziei de casare nr. 1758 din 3 aprilie 2014 și, invocând dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, face referire la sentința nr. 1117 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ,

prin care a solicitat obligarea C.N.A.S. să îi răspundă la cererea pretins depusă cu faxul din 26 ianuarie 2012, având ca obiect acordarea gratuită a unui dispozitiv intraocular, precum și obligarea aceleiași pârâte la plata de daune morale în sumă de 5000 RON, acțiune întemeiată pe prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și prin care se plânge, pe de o parte, de refuzul pârâtei de soluționare a cererii depuse în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, și, pe de altă parte, de refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa pe fond respectiva cerere.

Criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la nesoluționarea în termenul legal a cererii sale pretins depuse prin fax la data de 26 ianuarie 2012 și refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea sa, vor fi înlăturate de Înalta Curte pentru argumentele expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de reclamant drept temei al acțiunii și avute în vedere și de instanța de rejudecare:

„Art. 1. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Art. 2. -

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

h)

nesoluționare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

i)

refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile

;

Art. 8. -

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1)

lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”

Sub aspectul nesoluționării în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, instanța de rejudecare întemeiat a reținut că pârâta C.N.A.S. a răspuns reclamantului prin adresa din 05 septembrie 2012, depusă în copie în fața primei instanțe (Dosarul nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), adresă care a fost primită de reclamant la data de 17 septembrie 2012, fiindu-i comunicată cu citația pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012.

Este adevărat că pârâta nu a făcut dovada primirii de către reclamant a adresei respective, însă, în condițiile arătate, este necontestat faptul că A. a luat cunoștință de răspunsul C.N.A.S. în sensul celor arătate anterior, atâta timp cât procedura de comunicare a actului a fost legal îndeplinită.

De altfel, în ipoteza acțiunii în contencios administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a doua în raport cu termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, soluția pe care o poate pronunța instanța este prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că „poate (…) să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă”.

În speță, instanța de rejudecare cu just temei a reținut că reclamantul nu a făcut dovada înregistrării la C.N.A.S. a cererii transmise prin fax la data de 26 ianuarie 2012, deși o asemenea obligație îi revenea conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 12 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, chiar în ipoteza în care ar fi constatat nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 și calculat de la data înregistrării cererii, soluția care se impunea ar fi fost obligarea pârâtei să răspundă reclamantului la cererea din 26 octombrie 2012, însă această soluție ar fi avut, în speță, caracter redundant, de vreme ce pârâta C.N.A.S. a răspuns reclamantului prin adresa din 05 septembrie 2012, primită de reclamant conform celor arătate anterior cel târziu la data de 17 septembrie 2012, odată cu citația pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012.

În altă ordine de idei, odată ce autoritatea publică a răspuns petentului, caracterul întemeiat al acestui capăt de cerere este condiționat de existența unei pagube cauzate persoanei vătămate prin nesoluționarea cererii în termenul legal, însă Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada în niciunul dintre cele două cicluri procesuale a pagubei ce i-ar fi fost cauzată.

Deși, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu formulează critici cu privire la caracterul nejustificat al răspunsului C.N.A.S., Înalta Curte, în deplin acord cu instanța de rejudecare, constată că răspunsul dat prin adresa din 05 septembrie 2012, în sensul că „persoanele cu handicap, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de legile speciale prin care li se stabilește această calitate și cele provenite din pensii, au dreptul la dispozitive medicale la nivelul prețului de referință stabilit prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 545/2011, respectiv la suma de 284,73 RON”, este în concordanță cu dispozițiile legale incidente, respectiv cele ale art. 233 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, art. 1 și art. 4 lit. d) din O.U.G. nr. 170/1999, art. 10 din Legea nr. 448/2006, art. 115 și art. 116 alin. (1) din Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin H.G. nr. 1389/2010 și lit. I) pct. 1 din Lista prețurilor de referință și a sumelor de închiriere corespunzătoare categoriilor și tipurilor de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prevăzută în anexa la Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 545/2011.

Sub acest aspect, în jurisprudență, s-a reținut că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale, cu care refuzul ar intra în contradicție, iar stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice care se exercită cu respectarea dispozițiilor legale (cu titlu de exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, deciziile nr. 4834 din 11 octombrie 2005 și nr. 850 din 9 februarie 2007).

Astfel fiind, se constată că în speță nu a existat un refuz nejustificat al pârâtei C.N.A.S. în sensul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Susținerile recurentului referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., sunt lipsite de temei și nu pot fi primite, întrucât instanța de rejudecare nu s-a substituit Poștei Române, ci în mod legal și întemeiat a constatat că dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflată la Dosarului nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atestă faptul că reclamantului A. i-a fost comunicată adresa din 05 septembrie 2012, de răspuns la cererea transmisă prin fax referitoare la „acordarea gratuită a dispozitivului intraocular”.

Având în vedere soluția dată petitului principal, cu just temei prima instanță a respins și cererea accesorie, tinzând la obligarea aceleiași pârâte la plata de daune morale în sumă de 5.000 RON, întrucât aceasta este o cerere accesorie, a cărei soluție depinde de modul de rezolvare a capătului principal.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., nefiind identificate motive de reformare a sentinței, în sensul art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3155 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2015.