ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 515/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 515/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 515/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele;

Prin

sentința civilă nr. 917/C din 29 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor

în Dosar nr. x/Il/2012*, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A.

în contradictoriu cu pârâții B. și C. Bihor prin președintele Consiliului

Județean; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul a solicitat constatarea caracterului nelegal al unei presupuse

exproprieri realizate pe sectorul de drum comuna! Padiș - Pietroasa, cuprins

între km 19 + 650 m, respectiv km 35 + 100 m, temeiul legal invocat fiind

reprezentat de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică.

Reclamantul prin cererea de chemare în

judecată recunoaște faptul că, la data achiziționării terenului în anul 2006,

exista un drum care secționa terenul cumpărat.

Din raportul de expertiză efectuat în

cauză reiese faptul că imobilul din C.F. Pietroasa are suprafața de 2.263 mp și

este situat în intravilanul com Pietroasa zona Boga. Suprafața ocupată de

drumul județean este de 455 mp și are o valoare de 14 euro/mp.

Imobilul din C.F. Pietroasa formează

proprietatea actuală a reclamantului care l-a dobândit prin sentința civilă nr.

1140/2006 a Judecătoriei Beiuș - fila 30, fără ca această sentință să fie

pronunțată în contradictoriu cu B., în atare situație dreptul de proprietate al

reclamantului asupra acestui imobil nu este opozabil pârâtei B.

Prin H.G. nr. 970/2002, DJ 763 - DM 76

Sudrigiu Pietroasa dobândit în anul 1972 formează proprietatea Consiliuiui

Județean Bihor, conform Legii nr. 82/1998 și H.G. nr. 540/2000 - fila 27.

Notarea dreptului de proprietate în

cartea funciară nu are efect constitutiv de drepturi ci numai de opozabilitate

față de terți, astfel că proprietatea asupra imobilului trebuie analizată prin

compararea titlurilor reclamantului și a Consiliului județean Bihor. Titlul

pârâtei este anterior celui al reclamantului.

Astfel, la data cumpărării reclamantul

a cumpărat imobilul de la promitentul vânzător în starea actuală, cu ocuparea

suprafeței de 455 mp, pe propriul risc. Eventualele despăgubiri pe care le

solicită reclamantul se pot îndrepta împotriva vânzătorului care a vândut un

lucru ce îl avea în proprietate.

Lucrările invocate de pârât la DJ 763

Sudrigiu - Pietroasa nu au afectat alte suprafețe din terenul reclamantului în

afară de suprafețele cuprinse în Anexa nr. 1 pct. 2 al Legii nr. 213/1998

privind bunurile proprietate publică așa cum atestă raportul de expertiză

efectuat în cauză și de nota internă din 25 aprilie 2012 - fila 73. care atestă

că la modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa s-a păstrat traseul actual al

drumului forestier existent mergându-se pe elementele minime admise pentru un

drum public cu 2 benzi de circulație. Din analiza acesteia reiese că drumul

actual are o lățime de 5,5 m, iar potrivit anexei 1 a H.G. nr. 970/2002 reiese

că DJ 763 proprietatea Consiliului județean Bihor din 1972-1977 are o lățime de

6 m

În consecință, constatând că prin

modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa, proprietatea reclamantului nu a fost

ocupată fața de configurația de ia data dobândirii dreptului de proprietate de

către acesta în 2006, martorii audiați arătând că în urma modernizării s-a

schimbat diferența de nivel dintre terenul reclamantului și drumul județean,

astfel că reclamantul nu mai poate intra cu mașina pe terenul lui, nu că proprietatea

acestuia a fost ocupată de lucrările de modernizare realizate. Tot martorul

arată că ar fi posibil accesul cu autoturismul ia terenul reclamantului dacă

s-ar construi un podeț, nerealizat la data modernizării drumului județean

deoarece nu era construită o casă pe acest teren.

În atare situație instanța a constatat

că lucrările de modernizare nu au afectat proprietatea reclamantului și au

păstrat configurația vechiului drum, iar eventualele dificultăți în exercitarea

prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului date de schimbarea

diferenței de nivel nu pot forma obiectul unei acțiuni de expropriere ci a unei

acțiuni de despăgubiri de drept comun pentru dificultățile întâmpinate de

acesta determinate de lucrările de modernizare.

Pentru toate aceste motive instanța a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Recursul declarat de reclamantul A.

împotriva seminței civile nr. 917/C din 29 octombrie 2014 pronunțată de

Tribunalul Bihor, secția I civilă, a fost recalificat ca fiind apei prin

încheierea din 28 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, iar

prin Decizia civilă nr. 33S/A din 05 mai 2015, pronunțată de aceeași instanță,

apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel, a reținui următoarele;

Criticile formulate de reclamant

privind faptul că în mod eronat instanța de fond a reținut că este vorba de un

imobil regăsit pe DJ 763 - DM 76 Sudrigiu -Pietroasa dobândit în anui 1972 -

1977 proprietatea Consiliului Județean Bihor conform Legii nr. 82/1998 și H.G.

nr. 56/2000, câtă vreme obiect al litigiului îl constituie un alt taseu,

respectiv sectorul de drum fioga - Padiș la Km 19+650 m până la Km 35 +100 m,

atestat prin H.G. nr. 101/2008 privind modificarea anexei nr. 1 Ia H.G. nr. 970/2002

privind atestarea domeniului public al Județului Bihor, ceea ce t-ar

conferi dreptul ia piața despăgubirilor. întrucât proprietatea reclamantului nu

era parte a domeniului pubiic al C.ui Bihor, anterior H.G. nr. 101/2008 sunt

neîntemeiate.

Astfel, este de observat că, în

conformitate cu H.G. nr. 970/2002 prin care se atestă domeniul public al Județului

Bihor, la pct. 12, (filele 24 - 27 dosarul instanței de fond - primul ciclu

procesual) se atestă faptul că DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa se află In

proprietatea Consiliului Județean Bihor, dobândit în conformitate cu

prevederile Legii nr. 82/1998, respectiv H.G. nr. 540/2999.

Reclamantul nu contestă taptui că

obiect al litigiului este un imobil regăsit pe D.J. 763 - DM 76, ci doar faptul

că acesta s-ar afla pe un alt traseu și că abia prin H.G. nr. 191/2008 ce a

modificat H.G. nr. 970/2002, s-ar fi atestat că și această porțiune de drum ar

aparține domeniului public al Județului Bihor, astfel că este îndreptățit

la despăgubiri, câtă vreme imobilul proprietatea sa nu era parte a domeniului

public al Județului Bihor anterior H.G. nr. 101/2008.

Este adevărat, că prin H.G. nr. 101/2008

(filele 5-7 dosar apel - ai doilea ciclu procesual) s-a modificat anexa nr. 1 la

H.G. nr. 970/2002, dar după cum s-a arătat anterior, titlul de proprietate al

Județului Bihor dobândit în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1998,

respectiv H.G. nr. 540/2000 este anterior dobândirii titlului de proprietate de

către reclamant (care datează din 2006, fiind dobândit prin sentința civilă nr.

1140/2006 a Judecătoriei Beiuș - fila 30 dosar fond - primul ciclu

procesual, tară ca această sentință să fie pronunțată în contradictoriu cu B.).

Pe de alta pane, chiar reclamantul,

atât în cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel a arătat că

la data achiziționării terenului exista un drum pietruit, însă acesta era mai

restrâns și neamenajat, ori prin contractul de vânzare cumpărare nu se puiea

dobândi dreptul de proprietate asupra drumului județean.

În acest sens și martorii audiați în

cauză la instanța de fond, în al doilea ciclu procesual, respectiv D. și E.

(filele 38-39) arată că au teren în vecinătate și știu că reclamantul a

cumpărat terenul în urmă cu 5-8 ani.„noi aveam dinainte terenul în zonă. iar la

momentul achiziționării aceste terenuri erau traversate de un drum forestier

pietruit de aproximativ 4 m - 5 m lățime, dar în ultimii doi ani s-a efectuat

lucrări de modernizare și amenajare a drumului.".

Mai mult. după cum rezultă din

memoriul tehnic (depus la instanța de fond în primul ciclu procesual filele 8 -

II) documentația cadastrală pentru înscrierea în C.F., cu caracter nedefinitiv

conform Legii nr. 7/1996 art. 61, al cărui beneficiar este A., întocmit în 19

ianuarie 2007, 404 mp din 2.263 mp „sunt în drumul actual Padiș -

Pietroasa" aspect care de asemenea face dovada faptului că la data

cumpărării terenului, exista drumul Padiș - Pietroasa, fapt de altfel menționat

și de apelantul reclamant în cererea de chemare în judecată, judicios reținând

în acest sens instanța de fond că reclamantul a dobândit imobilul de la

promitentui vânzător în starea actuală, cu ocuparea unei suprafețe de către DJ

763 pe propriul risc.

De subliniat că prin nota internă din

25 aprilie 2012 (fila 23 dosar fond în primul ciclu procesual) se atestă faptul

că la modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa - Cabana Padiș, „s-a păstrat

traseul actual al drumului forestier existent, pentru a se utiliza la maximul

zestrea existentă, apărând doar ușoare corecții la amenajarea serpentinelor,

mergându-se pe elementele minime admise pentru un drum public cu două benzi de

circulație".

Totodată în aceeași notă internă din

25 aprilie 2012 se reține că lățimea panii carosabile are 5.5 m (2 x 2,75 m

bandă de circulație), ori potrivit anexei 1 a H.G. nr. 970/2002, DJ 763

proprietatea Consiliului Județean Bihor din 1972 - 1977 are o lățime de 6 m,

astfel încât prin modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa, proprietatea

apelantului nu a fost ocupată față de configurația de la data dobândirii

dreptului de proprietate de către acesta în 2006, aspecte reținute în mod

corect de instanța de fond.

De menționat ca, după cum a reținut și

prima instanță, martorii audiați au arătat că în urma reamenajării drumului,

s-a schimbat diferența de nivel dintre terenul reclamantului și drumul

județean, reclamantul nemaiputând intra cu mașina pe terenul lui, ori

eventualele dificultăți întâmpinate de apelant în privința exercitări

prerogativelor dreptului său de proprietate date de această diferență de nivel

nu pot forma obiectul unei acțiuni de expropriere, în condițiile în care

lucrările de modernizare au pâstrat configurația vechiului drum, neafeetând

proprietatea reclamantului), ci eventual a unei acțiuni de drept comun pentru

dificultățile întâmpinate de acesta determinate de lucrările de modernizare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul A., susținând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ., coroborate cu art.

312 alin. (2) și (3) din același act normativ.

Astfel, cu privire la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurentuî-reelamant a arătat

că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ.,

hotărârea instanței de fond nefiind supusă apelului, valoarea obiectului

cererii fiind sub 100.000 lei, astfel încât calea de atac împotriva sentinței

primei instanțe era recursul, iar nu apelul, cum a reținut instanța de apel,

având în vedere și dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În privința motivului de recurs bazat

pe dispozițiile art. 304 pct, 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esență,

a susținut ea hotărârile reeurate sunt nelegale, fiind rezultatul unei greșite

interpretări a textelor legale incidente în raport cu situația de fapt și

juridică din speță, deoarece, așa cum rezultă din probatoriul administrat și

H.G. nr. 101/2008, imobilul proprietatea reclamantului nu era parte a

domeniului public al Județului Bihor anterior datei H.G. nr. 101/2008,

fapt pentru care este justă îndreptățirea sa Ia plata de despăgubiri.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 03 februarie 2012 a

avut ca obiect constatarea caracterului nelegal al unei presupuse exproprieri

realizate pe sectorul de drum comunal Padiș - Pietroasa* cuprins între km 19 +

650 m, respectiv km 35 + 100 m, pentru o suprafață de teren de 455 mp și

obligarea pârâților la plata de despăgubiri reprezentând valoarea suprafeței de

teren de 455 mp expropriate, temeiul legal invocai fiind reprezentat de Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Valoarea despăgubirii solicitată de

reclamanți nu a fost indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată,

însă, ca urmare a efectuării raportului de expertiză topografică în fața primei

instanțe, ce a avut ca obiect, printre altele, și stabilirea valorii de circulație

a suprafeței de teren presupus a fi expropriate în fapt, prin concluziile

scrise, reclamantul și-a însușit valoarea stabilită de expert și a solicitat

instanței obligarea pârâților la plata de despăgubiri în cuantum de 6.370 euro,

reprezentând la data de 03 februarie 2012, data introducerii acțiunii,

echivalentul în lei a sumei de 27.688,47 lei (1 euro = 4.3467 lei).

Prin sentința civilă nr. 917/C din 28

iunie 2014, Tribunalul Bihor, secția I civilă, a fost respinsă acțiunea formulată

de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. Bihor prin președintele

Consiliului Județean; prin încheierea din 28 aprilie 2015 a Curții de Apei

Oradea, secția I civilă, recursul declarat de reclamantul A. împotriva

sentinței civile nr. 917/C din 29 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul

Bihor, secția I civilă, a fost recalificat ca fiind apel, iar, prin Decizia

civilă nr. 338/A din 05 mai 2015, pronunțată de aceeași instanță apelul a fost

respins ea ne fondat.

Sub aspectul determinării, în cauză, a

posibilității exercitării căilor de atac de reformare, înalta Curte reține că

cererea de chemare în judecată are caracter patrimonial, iar, prin raportare la

valoarea pretențiilor deduse judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 282

alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea se situează sub limita de 300.000

lei, fiind solicitate despăgubiri în sumă de 27.688 lei.

Din perspectiva Legii nr. 33/1994,

Înalta Curte reține că Ia art. 23 acest act normativ prevede că hotărârile

pronunțate ca urmare a soluționării cererilor de expropriere sunt supuse căilor

de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, nu există în această lege

dispoziții derogatorii de la prevederile C. proc. civ. sub aspectul regimului

juridic al căilor de atac, astfel că nu poate fi reținută motivarea instanței

de apel în sensul că hotărârile pronunțate în materie de expropriere sunt

susceptibile atât de apel cât și de recurs, indiferent de valoarea

pretențiilor.

În consecință, constatând că a fost

încălcat principiul legalității căii de atac și că. în mod nelegal, curtea de

apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite

cauza Curții de Apel Oradea pentru soluționare, ca instanță de recurs.

Înalta Curte reține, de asemenea, că

față de motivul de recurs care a fost găsit întemeiat, respectiv acela că

instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, nu se impune analiza

celorlalte motive de recurs formulate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 338/A din 05 mai 2015 a Curții de Apel

Oradea, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

09 martie 2016.