ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4075/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor, reclamanta S.C. F.U. S.R.L. i-a chemat în judecată pe

pârâții F.V.G. și F.S. solicitând să se constate că a dobândit dreptul de

proprietate prin construire asupra imobilului situat în jud. Bihor, loc. Pietroasa

înscris în C.F. Pietroasa, să se dispună întabularea dreptului de proprietate

în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 56 din Legea nr. 7/1996.

Prin Sentința nr.

663/COM din 8 iunie 2011 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea

formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut calitatea pârâților, de coproprietari asupra

imobilului înscris în C.F. Pietroasa cu titlu de întreținere, că la data de 2

noiembrie 2005 Primăria com. Pietroasa a emis în favoarea acestora autorizația

de construire în vederea executării unei case de locuit P + 1 (anexă

gospodărească) a cărei recepție s-a făcut în data de 23 noiembrie 2007, că în

raport de dispozițiile art. 492 C. civ., față de probele administrate a fost

răsturnată prezumția relativă de proprietate în favoarea proprietarului

terenului asupra supraedificatelor aflate pe acestea.

Împotriva acestei

sentințe, a formulat apel SC F.U. SRL solicitând admiterea cererii, modificarea

în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.

Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 109 din 13 decembrie 2011, a respins ca nefondat apelul

reclamantei.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că față de

obiectul învestirii instanței și de probatoriul administrat, că în cauză nu a

fost răsturnată prezumția relativă de proprietate în favoarea proprietarului

terenului asupra supraedificărilor aflate pe acesta - instituită de art. 492 C.

civ. -, reclamanta nefăcând dovada existenței vreunei convenții încheiate cu

titularii dreptului de proprietate asupra terenului din care să rezulte că

aceasta a dobândit proprietatea asupra construcției realizate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC F.U. SRL Timișoara solicitând admiterea

acestuia, modificarea în tot a deciziei și a sentinței atacate în sensul

admiterii acțiunii.

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., învederând faptul că ambele hotărâri au fost date cu

încălcarea legii întrucât atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o

greșită aplicare a art. 492 C. civ., raportat la probatoriul administrat.

Raportându-se la art.

492 C. civ., recurenta arată că din formularea textului de lege rezultă că se

instituie o prezumție relativă legală ce constă în dreptul de proprietate al

proprietarului terenului asupra construcțiilor ori altor edificate atașate pe

sol, prezumție care, însă, a fost răsturnată prin probatoriul administrat în

cauză din care rezultă că societatea a fost constructor de bună credință al

imobilului în litigiu. S-a arătat că s-a edificat o construcție complet nouă și

cu destinație comercială, construită din fondurile proprii ale societății, prin

consimțământul expres al pârâților coproprietari devălmași și al uzufructului

imobilului.

Învederează

recurenta-reclamantă că, în opinia sa, constituirea superficiei a avut loc prin

convenția expresă a părților, respectiv prin contractul de comodat încheiat la

data de 25 martie 2006, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte forme de

constituire și că acordul proprietarilor fondului poate fi dovedit prin orice

mijloc de probă, inclusiv prin neformularea vreunor obiecții la edificarea

construcției în litigiu.

În argumentația adusă

în susținerea criticilor formulate recurenta-reclamantă se raportează la

înscrisurile existente la dosarul cauzei, la răspunsul la interogatoriul intimatei-pârâte

F.S., și la situația de fapt.

Conchide

recurenta-reclamantă în sensul că, printr-o interpretare eronată a probelor și

prin aplicarea greșită a legii, atât instanța de fond cât și cea de apel au

reținut în mod nelegal faptul că prezumția prevăzută de art. 492 C. civ. nu a

fost răsturnată.

Prin întâmpinarea

formulată intimata-pârâtă F.S., a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Din economia art. 492

C. civ., reiese faptul că acest text de lege instituie o prezumție relativă

legală ce constă în dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra

construcțiilor atașate pe sol. Proba contrară care ar duce la răsturnarea

acestei prezumții tinde să dovedească existența unui drept de superficie.

Așadar, regula

desprinsă din evocatul text de lege consacră dreptul de accensiune reală

imobiliară, iar excepția tinde să dovedească dreptul de superficie care, în

accepțiunea dată de interpretarea textului de lege ar reprezenta un drept real

imobiliar ce constă în dreptul de proprietate al superficiarului asupra

construcției edificate pe terenul proprietatea altei persoane și asupra căruia

superficiarul dobândește un drept de folosință.

Pentru constituirea

dreptului de superficie este necesar a se dovedi pe de-o parte dreptul de

proprietate asupra construcției și pe de altă parte fie existența unei

dispoziții legale, fie o convenție încheiată între superficiar și proprietarul

terenului, dat fiind faptul că dreptul de superficie se naște în puterea legii

sau printr-o convenție între proprietarul construcției și cel al terenului,

având ca obiect constituirea superficiei.

Or, în speță,

contractul de comodat din 25 martie 2006, la care trimite recurenta-reclamantă,

face numai dovada cedării de către proprietarii tabulari ai terenului și

construcției a dreptului de folosință gratuită în favoarea recurentei, această

convenție neavând ca finalitate transmiterea dreptului de proprietate asupra

construcției, destinația imobilului și faptul construirii acestuia și cu

materiale cumpărate de recurentă neavând niciun fel de relevanță juridică din

perspectiva constituirii unui atare drept.

Celelalte critici ale

recurentei-reclamante, care readuc în discuție situații de fapt și

interpretarea probatoriilor nu pot face obiectul examenului de legalitate în

această fază procesuală în raport de limitele trasate de art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de

a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC F.U. SRL Timișoara împotriva Deciziei nr.

109 din 13 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA