ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4075/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta S.C. F.U. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâții F.V.G. și F.S. solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin construire asupra imobilului situat în jud. Bihor, loc. Pietroasa înscris în C.F. Pietroasa, să se dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 56 din Legea nr. 7/1996. Prin Sentința nr. 663/COM din 8 iunie 2011 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut calitatea pârâților, de coproprietari asupra imobilului înscris în C.F.

Pietroasa cu titlu de întreținere, că la data de 2 noiembrie 2005 Primăria com. Pietroasa a emis în favoarea acestora autorizația de construire în vederea executării unei case de locuit P + 1 (anexă gospodărească) a cărei recepție s-a făcut în data de 23 noiembrie 2007, că în raport de dispozițiile art. 492 C. civ., față de probele administrate a fost răsturnată prezumția relativă de proprietate în favoarea proprietarului terenului asupra supraedificatelor aflate pe acestea. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel SC F.U. SRL solicitând admiterea cererii, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale. Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 109 din 13 decembrie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că față de obiectul învestirii instanței și de probatoriul administrat, că în cauză nu a fost răsturnată prezumția relativă de proprietate în favoarea proprietarului terenului asupra supraedificărilor aflate pe acesta - instituită de art. 492 C. civ. -, reclamanta nefăcând dovada existenței vreunei convenții încheiate cu titularii dreptului de proprietate asupra terenului din care să rezulte că aceasta a dobândit proprietatea asupra construcției realizate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F.U. SRL Timișoara solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei și a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., învederând faptul că ambele hotărâri au fost date cu încălcarea legii întrucât atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o greșită aplicare a art. 492 C. civ., raportat la probatoriul administrat. Raportându-se la art. 492 C. civ., recurenta arată că din formularea textului de lege rezultă că se instituie o prezumție relativă legală ce constă în dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra construcțiilor ori altor edificate atașate pe sol, prezumție care, însă, a fost răsturnată prin probatoriul administrat în cauză din care rezultă că societatea a fost constructor de bună credință al imobilului în litigiu.

S-a arătat că s-a edificat o construcție complet nouă și cu destinație comercială, construită din fondurile proprii ale societății, prin consimțământul expres al pârâților coproprietari devălmași și al uzufructului imobilului. Învederează recurenta-reclamantă că, în opinia sa, constituirea superficiei a avut loc prin convenția expresă a părților, respectiv prin contractul de comodat încheiat la data de 25 martie 2006, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte forme de constituire și că acordul proprietarilor fondului poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv prin neformularea vreunor obiecții la edificarea construcției în litigiu. În argumentația adusă în susținerea criticilor formulate recurenta-reclamantă se raportează la înscrisurile existente la dosarul cauzei, la răspunsul la interogatoriul intimatei-pârâte F.S., și la situația de fapt.

Conchide recurenta-reclamantă în sensul că, printr-o interpretare eronată a probelor și prin aplicarea greșită a legii, atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut în mod nelegal faptul că prezumția prevăzută de art. 492 C. civ. nu a fost răsturnată. Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă F.S., a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Din economia art. 492 C. civ., reiese faptul că acest text de lege instituie o prezumție relativă legală ce constă în dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra construcțiilor atașate pe sol.

Proba contrară care ar duce la răsturnarea acestei prezumții tinde să dovedească existența unui drept de superficie. Așadar, regula desprinsă din evocatul text de lege consacră dreptul de accensiune reală imobiliară, iar excepția tinde să dovedească dreptul de superficie care, în accepțiunea dată de interpretarea textului de lege ar reprezenta un drept real imobiliar ce constă în dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcției edificate pe terenul proprietatea altei persoane și asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

Pentru constituirea dreptului de superficie este necesar a se dovedi pe de-o parte dreptul de proprietate asupra construcției și pe de altă parte fie existența unei dispoziții legale, fie o convenție încheiată între superficiar și proprietarul terenului, dat fiind faptul că dreptul de superficie se naște în puterea legii sau printr-o convenție între proprietarul construcției și cel al terenului, având ca obiect constituirea superficiei. Or, în speță, contractul de comodat din 25 martie 2006, la care trimite recurenta-reclamantă, face numai dovada cedării de către proprietarii tabulari ai terenului și construcției a dreptului de folosință gratuită în favoarea recurentei, această convenție neavând ca finalitate transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției, destinația imobilului și faptul construirii acestuia și cu materiale cumpărate de recurentă neavând niciun fel de relevanță juridică din perspectiva constituirii unui atare drept.

Celelalte critici ale recurentei-reclamante, care readuc în discuție situații de fapt și interpretarea probatoriilor nu pot face obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală în raport de limitele trasate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F.U. SRL Timișoara împotriva Deciziei nr. 109 din 13 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA