ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1749/2015 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2814 din 13 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca nesemnat, recursul declarat de pârâta A. împotriva Sentinței nr. 5506 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constatat calitatea de colaborator al Securității, în ceea ce o privește pe pârâtă. Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a formulat contestație în anulare recurenta-pârâtă, susținând, în esență, că procedura de citare a sa pentru ziua când s-a judecat pricina este viciată, în sensul că citația nu conținea mențiunea referitoare la obligația de a semna cererea de recurs.
Contestația în anulare este nefondată, după cum se va arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al contestației în anulare, această cale de atac extraordinară poate fi exercitată "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii". Așa cum rezultă din procesul-verbal din 16 mai 2014 (dosar recurs), reprezentând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentei A. pentru termenul din 13 iunie 2014, când s-a judecat recursul declarat de aceasta împotriva Sentinței nr. 5506 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel București, recurenta a fost citată cu mențiunea expresă "de a semna cererea de recurs" și a semnat personal de primirea citației.
Este adevărat că, anterior acestei citații, recurentei i-a fost comunicată măsura preschimbării termenului de judecată, prin procesul-verbal din 28 iunie 2013 (dosar recurs), fără a i se pune în vedere să semneze cererea de recurs, însă această împrejurare nu are relevanță, de vreme ce, ulterior, în termenul legal, procedura de citare a recurentei pentru ziua când s-a judecat recursul a fost îndeplinită potrivit legii, inclusiv prin menționarea obligației acesteia de a semna cererea de recurs. Pentru aceste motive, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 2814 din 13 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2015. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.