ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2016

Decizia nr.

210/2016

Deliberând asupra cauzei de fața,

constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 1075 din 23 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. xxx/62/2014,

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a luat apel de renunțarea

apelantului-contestator A. la judecata apelului formulat împotriva sentinței nr.

1813 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Brașov, secția I civilă; a admis

apelul declarat de apelanta-pârâtă B. Brașov în nume propriu și în numele

pârâtei C. împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că ;i respins, în tot, contestația formulată, precizată și completata de

contestator a păstrat dispozițiile din sentință cu privire la respingerea

pretențiilor acestuia privind plata despăgubirilor, reprezentând venituri

nerealizate.

Apelul declarat de contestator a vizat

sentința civilă nr. 1813 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Brașov, secția I

civilă, sub aspectul omisiunii pronunțării asupra capetelor de cerere ce au constat

în anularea formularului E/211/RO și a sumarului deciziilor emise de apelanta-pârâtă

B. Brașov.

În ședința publică de Ia 10 septembrie

2015, apelantul-contestator A., personal și asistat de avocat, a declarat că

renunță la apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1813 din 19 decembrie

2014 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, întrucât, prin sentința nr. 1193

din 5 iunie 2015 această instanță a admis cererea de completare a

dispozitivului sentinței apelate, în sensul anulării formularului E/211/R (X

respectiv a sumarului deciziilor.

Împotriva Deciziei nr. 1075 din 23

septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, la data de

19 octombrie 2015 recurentul-reclatnant a formulat recurs, înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 noiembrie 2015, sub nr. xxx/62/2014,

iar la 27 noiembrie 2015 a depus motivele de recurs.

În motivarea recursului, acesta a

arătat, în esență, că instanța de apel a analizat în mod greșit cauza dedusă

judecății, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de acordare a pensiei de

invaliditate de către statul român, în temeiul Legii nr. 19/2000, deși a

formulat cererea din 10 martie 2009 în vederea acordării pensiei de

invaliditate de către statul italian.

În ceea ce privește cererea formulată

la data de 21 mai 2009, eontestatorui a precizat că aceasta vizează acordarea

pensiei de invaliditate de către statul român, aferentă anilor de muncă

prestați în România și că aceasta este o cerere distinctă față de cea din data

de 10 martie 2009. A arătat, de asemenea, că In mod greșit instanța de apel a

apreciat că intimata B. Brașov trebuia să se raporteze la cererea din data de

21 mai 2009 și că aceasta reprezintă prima solicitare a eontestatorului de

acordare a pensiei de invaliditate, pentru care a fost emisă o decizie în

temeiul Legii nr. 19/2000, întrucât această cerere a vizat doar pensia din

România.

Contestatorul a susținut că, deși

instanța de apel a făcut referire în decizia atacată la legislația comunitară,

a aplicat în cauză dispozițiile Legii nr. 19/2000, atunci când a analizat

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii deduse judecății, iar ceea

ce trebuia examinat cu prioritate era dala formulării cererii și dacă aceasta a

fost menționată corect pe formularele înaintate de către statul român celui

italian.

Cu referire la formularul E211 -

sumarul deciziilor - a arătat că intimata B. Brașov nu a primit vreo decizie de

la statul italian cu privire la stabilirea drepturilor sale de pensie, așa cum

a reținut, în mod greșit, instanța de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile arl.483, art. 486, art. 484 alin. (1) lit. d), art. 488 alin. (1) pct.

6 și 8 C. proc. civ. În memoriul de recurs recurcntul-contestator a precizat că

își întemeiază recursul pe prevederile legale menționate anterior, precum și pe

Instrucțiunile din 01 aprilie 2009 pentru aplicarea în sistemul public de

pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului C.E. nr. 1408/71/CEE

privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați,

lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în

interiorul comunității, adoptat la 14 iunie 1971, Regulamentul C.E. nr. 574/72/CEE

privind aplicarea Regulamentului C.E. nr. 1408/71/CHB. adoptat la 21 martie 1972

și Regulamentul Consiliului Europei nr. 987/2009.

În condițiile reglementate de art. 493

alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 noiembrie 2015 s-a

procedat ta întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a

recursului.

Întrucât s-a constatat că motivele de

recurs au vizat exclusiv hotărârea instanței de apel cu privire Ia fondul

cauzei, fără a pune în discuție renunțarea la judecată pentru care dispozițiile

art. 408-410 C. proc. civ. prevăd că hotărârea prin care s-a luat act de

renunțarea la judecată este supusă recursului la instanța ierarhic superioară,

prin raport s-a apreciat că recursul formulat împotriva Deciziei nr. 1075 din

23 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, este.

inadmisibil, fața de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluția din 14 decembrie 2015,

completul 12 filtru a analizai conținutul raportului și, constatând că acesta

întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus comunicarea acestuia părților litigante, pentru formularea, în

scris, a unui punct de vedere, conform art. 493 alin. (4) din același act

normativ.

Din proeesele-verbale de înmânare

aflate Ia filele 42, 43 și 44 în dosarul de recurs rezultă că raportul privind

admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar Ia

data de 07 ianuarie 2016 recurentul-contestator A. a formulat un punct de

vedere cu privire la raport.

Recurentui-contestator a susținut, în

esență, că recursul pendinte este admisibil în principiu, potrivit

dispozițiilor art. 483 pct. 1 și 3 din C. proc. civ., care prevăd că instanța

de control judiciar examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de

drept aplicabile.

Intimatele-pârâte B. Brașov și C. nu

și-au exprimat poziția procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de

vedere la raport.

Prin rezoluția din 21 ianuarie 2016,

completul C.F. 12 a fixat termenul de judecată pentru soluționarea recursului

la data de 29 ianuarie 2016, conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc.

civ.

Examinând recursul, din perspectiva

admisibilității acestuia, în raport de dispozițiile art. 248 alin (1) C. proc.

civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta

Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

contestatorul A. a solicitat. în contradictoriu cu pârâtele B. Brașov și C. -

Comisia Centrală de Contestații București, următoarele: anularea Deciziilor nr.

275583 din 17 iunie 2013 și nr. 275583 din 17 iunie 2013 de modificare a

formularuiui E/211 sau revizuirea acestor acte administrative, prin

recalcularea pensiei începând cu data de 10 martie 2009; să se constate dreptul

său la pensia de invaliditate internațională, să i se întocmească și să i se

elibereze formularele necesare constituirii dosarului de pensie; obligarea pârâtelor

să comunice. începând eu data de 10 martie 2009, către instituția competentă a

statului italian, a formularelor corespunzătoare instrumentării cererii de

pensie de invaliditate internațională ce urmează a fi acordată de acesta,

potrivit contribuției sale în sistemul de asigurări italian; emiterea unei

decizii de pensii de către instituția competentă, cu luarea în calcul a perioadei

începând cu data de 10 martie 2009; obligarea pârâtei B. Brașov la plata

daunelor morale în cuantum de 5.000 euro și la plata unor despăgubiri în sumă

de 14.000 euro, reprezentând venituri nerealizate, începând cu data de 01

aprilie 2009 și până la data dobândirii drepturilor solicitate.

Prin urmare, pretenția dedusă

judecății izvorăște dintr-un conflict privind asigurările sociale, cauza

circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispozițiilor reglementate de art.

18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite

începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ și până la data de

31 decembrie 2015, mi suni supuse recursului hotărârile pronunțate în materia

conflictelor de muncă și asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu

sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile

în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai

apelului.

Prin urmare, în raport de conținutul

acestor dispoziții legale, precum și de caracterul pretenției solicitate de

contestaior prin acțiunea introductivă de instanță, Înalta Curte constată că

recursul este inadmisibil.

În același sens este și jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că pentru

litigiile în materia asigurărilor sociale, C. proc. civ. aprobat prin Legea nr.

134/2010 a instituit doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel. Ca

atare, deciziile pronunțate în apel sunt definitive și nesusceptibile de

recurs.

Or, Decizia nr. 1075 din 23 septembrie

2014 a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în apel,

într-un litigiu privind asigurările sociale.

Prin raportare la dispozițiile legale

mai sus menționate, această decizie este definitivă, motiv pentru care nu este

susceptibilă de recurs.

Concluzionând, pentru considerentele

arătate în precedent și având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză

de recurentul-contestator A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul-reclamant A., domiciliat în Brașov, jud. Brașov,

împotriva Deciziei nr. 1075/AP din 23 septembrie 2015, pronunțata de Curtea de

Apel Brașov, secția civilă.

Decizia nu este supusă niciunei căi de

atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședința publică, astăzi,

29 ianuarie 2016.