ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2202/2016

Decizia nr. 2202/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/64 din 30 septembrie 2014, reclamanta A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta anularea alin. (2) al art. 124, alin. (1) al art. 125 și alin. (2) al art. 126 din Regulamentul C.N. V.M. nr. 1/2006, astfel cum a fost modificat și completat prin Regulamentul A.S.F. nr. 6/2014; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea completatoare a acțiunii inițiale și răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâtă reclamanta a solicitat completarea petitelor acțiunii în contencios administrativ cu un nou petit referitor la anularea Deciziei A.S.F. nr. 1459 din 09 octombrie 2014.

Prin Sentința nr. 198 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin Sentința nr. 561 din 03 martie 2015, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către recurentă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov. Totodată, instanța a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin Decizia nr. 2244 din 29 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță pe rolul căreia dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/64/2014*.

Prin cererea depusă la termenul de judecată din 04 mai 2016, în Dosarul nr. x/64/2014*, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 297/2007 privind piața de capital, arătând că acestea contravin dreptului la secretul corespondenței prevăzut de art. 28 din Constituția României.

Totodată, s-a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În esență, reclamanta a arătat că votul secret presupune cunoașterea de către membrii secretariatului însărcinat cu numărarea voturilor secrete, a voturilor exprimate de acționarii prezenți sau de reprezentanții acționarilor care participă la ședință exprimate, precum și a voturilor prin corespondență, care pot fi incluse în noțiunea de corespondență, întrucât constau în scrisori în care sunt incluse buletinele de vot.

S-a mai menționat că o asemenea restrângere a exercițiului acestui drept nu este nici necesară, nici proporțională cu obiectivul urmărit de directiva europeană 2007/36/CE din 11 iulie 2007 care a stat la baza adoptării articolului menționat.

Astfel, a apreciat reclamanta că aplicarea prevederilor alin. (9) ale art. 243 din Legea 297/2004, pe care CNVM/ASF și-a fundamentat dispozițiile art. 126 alin. (2) din Regulamentul 1/2006, aduce atingere existenței dreptului la secretul votului, iar în condițiile în care, potrivit art. 129 din Legea nr. 31/1990, membrii secretariatului tehnic sunt aleși dintre acționari, oricare dintre aceste persoane putea ști cine a votat pentru sau împotriva unei rezoluții referitoare la care este obligatoriu votul secret,dreptul la un astfel de vot fiind afectat chiar în esența lui; nu trebuie confundată obligația de a păstra confidențialitatea unor date și informații cu obligația de a asigura secretul votului; din momentul în care o singură persoană a aflat modul în care a votat în mod secret un anumit acționar, secretul votului este încălcat.

Intervenientul în interes propriu B. a arătat că cererea de învestire a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât aceasta vizează un text dintr-o lege, Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat pe marginea neconstituționalității acestui text legal, iar norma criticată are incidență în soluționarea cauzei.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepția inadmisibilității excepției, arătând că art. 243 alin. (9) a mai făcut obiectul controlului de neconstituționalitate în dosarele conexate nr. x/D/2015 și nr. x/D/2016, iar dispoziția care face obiectul excepției nu are legătură cu cauza.

Prin încheierea din data de 18 mai 2016 instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, pentru acest motiv.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea din data de 29 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

A fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiunea dedusă judecății, are a verifica dacă legislația secundară, reprezentată de Regulamentul CNVM nr. 1/2006 respectă prevederile legii 31/1990, astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu are nicio înrâurire asupra fondului acțiunii.

Recursul

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs depuse la dosar, ulterior comunicării încheierii atacate, recurenta - reclamantă a reiterat ideea exprimată prin declarația-cerere de recurs depusă de aceasta la Curtea de Apel Brașov în data 01 iulie 2016, prin care a arătat că singurul motiv pe care se întemeiază recursul este acela că instanța de fond a aplicat greșit și a încălcat legea, respectiv normele materiale care configurează regimul juridic al controlului pe cale de excepție - constituționalitatea legilor, în speță fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a considerat că instanța de fond, în motivarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a jurisdicției constituționale, a constatat și reținut, fără temei faptic și legal, că "nu există o legătură între dispozițiile criticate și cauză, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate nu are nicio consecință asupra fondului acțiunii".

S-a apreciat de recurenta-reclamantă că această concluzie nu este nici temeinică și nici legală pentru considerentele pe care le-a structurat astfel:

- Soluția recurată este rezultanta unei aplicări greșite și chiar a încălcării prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât instanța nu a reușit să identifice legătura de obiect de reglementare și cea funcțională între cele trei articole din Regulamentul CNVM/ASF nr. 1/2006 (art. 124, alin. (2), art. 125, alin. (1) și art. 126, alin. (2)) a căror anulare a fost solicitată prin acțiunea noastră în contencios administrativ și prevederile art. 243, alin. (9), teza a doua din Legea nr. 297/2004 a pieței de capital (LPC), a căror neconstituționalitate a fost invocată, pe cale de excepție.

- Toate cele trei prevederi regulamentare contestate au în vedere, printre altele, alegerea membrilor consiliilor de administrație și a celor de supraveghere printr-o metodă specială, derogatorie de la dreptul de vot proporțional cu numărul de acțiuni deținute de către fiecare acționar votant și care este reglementată, ca drept comun, de Legea nr. 31/1990 privind societățile (LS), cu modificările și completările ulterioare, și anume, metoda votului cumulativ, reglementată doar de către o lege specială, respectiv de art. 235, din Legea nr. 297/2004, prevederi care sunt obligatorii, în anumite condiții, doar pentru societățile pe acțiuni care sunt tranzacționate pe piețe reglementate, cum ar fi Bursele de Valori (așa numitele "societăți de tip deschis").

- Toate cele trei prevederi regulamentare contestate de reclamantă în contencios administrativ au în vedere și ipoteza în care aplicarea metodei votului cumulativ, se va realiza prin utilizarea modalității de vot prin corespondentă, alături de votul direct și personal, votul prin mandatar și votul prin mijloace electronice.

- Votul prin corespondență, este reglementat la nivel primar (prin lege) doar de către art. 243, alin. (9) din Legea nr. 297/2004, alineat care, în cuprinsului tezei a doua, are în vedere acest tip vot, inclusiv cel care trebuie exercitat în mod secret conform art. 130 alin. (2) al Legii nr. 31/1990 cu privire la probleme privind: alegerea și revocarea administratorilor și membrilor consiliilor de supraveghere, alegerea și revocarea cenzorilor și a auditorilor financiari, declanșarea acțiunilor în răspundere împotriva administratorilor/directorilor societăților pe acțiuni).

- Toate cele trei prevederi regulamentare contestate, au în vedere și problema votului secret prin utilizarea votului cumulativ, deoarece, în mod invariabil, indiferent de tipul de societate pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni ( de tip închis sau de tip deschis) votul secret pentru alegerea și/sau revocarea administratorilor/membrilor consiliilor de supraveghere, etc, este obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute a hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor care nu respectă o astfel de normă imperativă de ordine publică.

- Legea nr. 297/2004 privind piața de capital nu conține prevederi derogatorii de la obligativitatea votului secret, cu privire la problemele enumerate de lege, nici măcar pentru situațiile în care se votează prin corespondență și prin vot cumulativ. Așa fiind, argumentul conform căruia prin utilizarea prevederilor aferente exercițiului votului cumulativ conținute de Regulamentul nr. 1/2006 (art. 124, art. 125 și art. 126, fiecare cu alineatele identificate și prezentate în acțiunea introductivă) se încalcă secretul votului impus de art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este pe deplin întemeiat.

- În raport cu această susținere, pârâta prin întâmpinare și prin înscrisurile anexate acesteia (în fapt, rapoarte ale unor direcții de specialitate din structura CNVM/ASF) s-a apărat prin invocarea prevederilor art. 243, alin. (9) teza a doua din Legea nr. 297/2004, prevederi care au îndreptățit-o să emită reglementări cu caracter administrativ de stabilire a unor măsuri de aplicare a prevederilor art. 235 și 243 din Legea nr. 297/2004 care permit deconspirarea votului secret, în anumite condiții.

- Având în vedere împrejurarea că pârâta s-a apărat și a susținut legalitatea prevederilor Regulamentului nr. 1/2006 [art. 124, alin. (2), art. 125, alin. (1) și art. 126 alin. (1)] prin invocarea prevederilor art. 243 alin. (9) teza a doua din LPC, reclamanta s-a considerat îndreptățită, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, să invoce și să susțină excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (9) teza a doua din LPC, având ca și considerent principal și substanțial încălcarea (prin dispoziția legală citată) a prevederilor art. 28 și 53 din Constituția României, în sensul restrângerii nenecesare, neproporționale și neadecvate a dreptului la secretul corespondentei, prin recunoașterea dreptului membrilor secretariatului tehnic desemnat dintre acționari să verifice și să cunoască și să deconspire conținutul voturilor prin corespondentă, chiar și atunci când votul secret este obligatoriu.

- Existând o strânsă legătură între obiectul litigiului de contencios

administrativ care face obiectul Dosarului nr. x/64/2014*, în special, dar fără a se limita la acesta, respectiv între dispozițiile art. 126. alin. (2) din Regulamentul 1/2006 și prevederile art. 243. alin. (9)) teza a doua, a considerat recurenta, contrar celor reținute de instanța de fond, că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate va avea consecințe profunde asupra fondului acțiunii, întrucât, în mod similar efectelor deciziilor Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea unor legi și ordonanțe, și sentința unei instanțe de contencios administrativ de anulare a unor prevederi ale actelor administrative ilegale va produce efecte doar pentru viitor, așa cum prevede Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În concluzie, recurenta-reclamantă a apreciat că, prin soluția pronunțată, instanța de fond a aplicat în mod greșit și, pe cale de consecință, a încălcat prevederile Legii nr. 47/1992 precum și cele ale Legilor nr. 31/1990 și 297/2004, în ceea ce privește votul secret, exercitat prin metoda votului cumulativ, motive pentru care se impune admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, casarea, în parte, a încheierii din 29 iunie 2016 și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 243 alin. (9) teza a doua, întrucât în cauză sunt întrunite toate cerințele de drept material reglementate de Legea nr. 47/1992; cu cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară și onorariu de avocat.

Apărările intimaților

Prin întâmpinarea aflată la dosar la filele 114 - 118, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a apreciat că instanța de fond a analizat apărările formulate de către recurentă, acestea fiind respinse motivat, așa cum rezultă din încheierea recurată, în mod temeinic și legal instanța de fond reținând că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în Legea nr. 47/1992 întrucât nu există o legătură între dispozițiile criticate și cauza în care s-a invocat.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Verificând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. soluția pronunțată de către prima instanță, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În raport de dispozițiile legale expuse, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

Astfel, una dintre condițiile care nu este îndeplinită în cauză, este aceea ca textele de lege a căror neconstituționalitate se solicită a se constata să aibă o legătură în concret cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă și anularea art. 126 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, motivat de faptul că acesta încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990, în sensul că prin prezentarea numărului voturilor cumulate pe buletinul de vot nu se respectă cerința imperativă a votului secret în adoptarea hotărârii de alegere a membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere.

În consecință, astfel cum a reținut și Curtea de apel, pentru soluționarea acestui petit, instanța trebuie să verifice dacă legislația secundară reprezentată de Regulamentul CNVM nr. 1/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul ASF nr. 6/2014, respectă prevederile Legii nr. 31/1990.

Înalta Curte constată că, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, reclamanta a invocat neconstituționalitatea art. 243 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, prin prisma încălcării art. 28 din Constituția României, situație în care se poate observa că nu există o legătură între dispozițiile criticate și cauza, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate nu are nicio consecință asupra fondului acțiunii.

În acest sens, Înalta Curte reține că "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, după cum a subliniat și Curtea de apel, existența unui posibilități directe de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Or, excepția nu vizează temeiul acțiunii introductive, ci un argument, un text invocat de către intimat în apărare, a cărui utilitate și concludentă urmează a fi stabilită de instanța investită cu soluționarea fondului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că hotărârea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SA împotriva Încheierii din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV