ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2244/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2244/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2244/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/64/2014, reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând anularea art. 124 alin (2), art. 125 alin. (1) art. 126 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, astfel cum a fost modificat și completat prin Regulamentul ASF nr. 6/2014, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin Sentința nr. 198 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București reținând că obiectul cauzei îl constituie cererea reclamantei de anulare a unor dispoziții din Regulamente și a unei decizii emise de pârâtă în temeiul prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.
Astfel, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București.
Aceste dispoziții legale stabilesc o competență teritorială exclusivă și constituie lege specială față de prevederile legii contenciosului administrativ, fiind aplicabile în temeiul principiului specialia generalibus derogant (dispoziția specială derogă de la cea generală).
Această instanță a mai constatat că dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 nu atribuie în competența vreuneia dintre instanțe soluționarea litigiilor născute cu privire la actele emise de A.S.F., ci consacră dreptul de acces la justiție pentru orice persoană care se consideră prejudiciată de actele acestei autorități administrative.
De asemenea, dispozițiile art. 21
3
din același act normativ, nu conțin o normă de stabilire a unei competențe speciale pentru acest tip de litigii, ci trimit la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, față de care dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 constituie norme derogatorii, iar legea specială anterioară nu poate fi modificată de o lege generală ulterioară, decât în mod expres, explicit, ceea ce în cauză, legiuitorul nu a făcut.
Mai mult, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituția României, republicată, contenciosul administrativ poate fi reglementat numai prin lege organică, iar în timp ce Legea nr. 297/2004 a fost adoptată ca lege organică, O.U.G. nr. 94/2013, prin care a fost introdus art. 21
3
al O.U.G. nr. 93/2012, nu a fost încă aprobată prin lege.
Nici argumentul succesiunii în timp a O.U.G. nr. 93/2012 raportat la Legea nr. 297/2004, nu poate fi reținut. Astfel, O.U.G. nr. 93/2012 este un act normativ prin care s-a restructurat activitatea unor instituții publice - Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.SA) și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), act normativ care a modificat Legea nr. 297/2004, în limitele dispozițiilor exprese (art. 23, 25, 26), fără însă să cuprindă o normă de modificare explicită a normei de instituire a competenței teritoriale exclusive cuprinsă în art. 2 alin. (3) din lege.
2.2. Prin Sentința nr. 561 din 3 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că potrivit art. 21
3
din O.U.G. nr. 93/2012 "deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare", iar potrivit art. 10 alin. (3) din acest din urmă act normativ "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului."
În cauză nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, întrucât au fost abrogate implicit prin art. 21
3
din O.U.G. nr. 93/2012.
O altă interpretare ar ignora regula conform căreia interpretarea nomei juridice trebuie făcută în sensul în care produce efecte (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat).
Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 conform cărora "orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente dacă se consideră vătămată de aplicarea necorespunzătoare sau de neaplicarea de către A.S.F. a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență." În mod evident, referirea la instanțe din acest text legal ar fi lipsită de sens, dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a menține regula de competență exclusivă instituită prin art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 297/2004.
În raport de competența lor generală, instanțele judecătorești nu pot refuza aplicarea unei ordonanțe de guvern (în măsura în care nu a fost declarată neconstituțională), sub motiv că aceasta nu a fost aprobată prin lege sau că legiferează în domeniul rezervat legii organice.
Față de aceste împrejurări, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., republicat, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, instanța de la domiciliul reclamantei, ce a fost mai întâi sesizată.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că a fost legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ. și că, în raport cu obiectul acțiunii, competența revine Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune ce vizează anularea unor prevederi din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, astfel cum a fost modificat și completat prin Regulamentul ASF nr. 6/2014.
Înalta Curte constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 21
3
din O.U.G. nr. 93/2012, care stabilesc regula de principiu conform căreia actele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În actualul context legislativ, O.U.G. nr. 93/2012 nu a abrogat reglementările speciale anterioare, acestea păstrându-și apartenența la dreptul pozitiv, ci în conformitate cu prevederile art. 28 acestea se completează cu legislația care reglementează activitatea autorităților care se desființează, în măsura în care acestea nu vin în contradicție cu prevederile sale.
Dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, care stabilesc competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, sunt în opoziție cu toate celelalte prevederi referitoare la competența de soluționare a cauzelor, astfel încât se poate aprecia că sunt în contradicție cu prevederile art. 21
3
din O.U.G. nr. 93/2012, ceea ce le face inaplicabile.
Prin urmare, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul reclamantei, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2015.
Procesat de GGC - GV