ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6894/2013

Decizia nr. 6894/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., următoarele:

- Suspendarea executării Convenției/Circulara nr. X din 30 ianuarie 1991, care este un act administrativ în înțelesul legii, încheiată de pârâtă cu C. SA, nepublicată în M. Of. și nici comunicată, până la pronunțarea instanței de fond.

- Obligarea pârâtelor B. și C., să emită un act administrativ în acest sens, prin care să anuleze Convenția /Circulara în cauză.

Legal citată, pârâta B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare.

La primul termen de judecată din data de 14 noiembrie 2012, la solicitarea instanței de judecată de a preciza obiectul acțiunii, în sensul de a specifica dacă solicită atât suspendarea Convenției/Circularei nr. X din 30 ianuarie 1991, cât și anularea acesteia, reclamantul a susținut că renunță la capătul al doilea al cererii de chemarea în judecată privind anularea actului, înțelegând să solicite doar suspendarea acestuia.

Prin Încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2012, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la capătul de cerere privind anularea Convenției/Circularei nr. X din 30 ianuarie 1991, rămânând astfel învestită numai cu judecarea cererii de suspendare a acestui act.

Prin Sentința civilă nr. 6940 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. și C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, din analiza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, formularea unei plângeri prealabile împotriva actului respectiv, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În cazul de față, Curtea a constatat că prima condiție nu este îndeplinită, Convenția/Circulara nr. X din 30 ianuarie 1991 fiind un contract încheiat între două societăți comerciale, nefiind în raport de emitenți și de conținut un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, în raport de natura juridică a Convenției/Circulara nr. X din 30 ianuarie 1991, de părțile și obiectul acesteia, precum și de prevederile legale citate, Curtea a constatat că cererea de suspendare a executării este inadmisibilă.

În subsidiar, chiar dacă s-ar considera că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea este neîntemeiată.

În cazul de față, cercetând "aparența de legalitate" a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului prezentei cereri, Curtea a constatat că nu există un caz bine justificat, întrucât nu pot fi reținute motive de vădită nelegalitate a Convenției/Circulara nr. X din 30 ianuarie 1991.

În cazul de față, întrucât Curtea a concluzionat că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, a fost de prisos a se trece la analiza cerinței pagubei iminente, având în vedere că și în ipoteza în care s-ar reține că executarea actului administrativ este de natură să producă reclamantului un prejudiciu viitor sigur și previzibil, măsura suspendării nu ar putea fi dispusă dacă nu există un caz bine justificat.

Curtea a avut în vedere că cele două cerințe - cazul bine justificat și paguba iminentă - se condiționează reciproc, astfel încât, chiar dacă executarea actului administrativ ar produce o diminuare a patrimoniului reclamantului, această diminuare ar constitui o pagubă numai în sens economic, nu și în sens juridic, câtă vreme nu este produsă de un act "vădit nelegal".

În concluzie, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Convenției/Circulara nr. X din 30 ianuarie 1991 încheiată de pârâtele B. și C.

Totodată, Curtea a constatat că, prin intermediul concluziilor scrise depuse la dosar, reclamantul a formulat și o cerere completatoare și precizatoare prin care a solicitat și anularea Convenției, cerere la care anterior renunțase în temeiul disp. art. 246 C. proc. civ. și care nu poate fi analizată de instanță, întrucât nu a fost formulată în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ., ci după închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare, modificarea cadrului procesual și a limitelor învestirii instanței nemaifiind posibilă la data depunerii concluziilor scrise.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul solicită, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii sale așa cum a fost formulată.

Recurentul arată că instanța de fond, analizând superficial actul juridic dedus judecații, a apreciat în mod greșit că în cauză este vorba de o convenție civilă, când în fapt era o adresă comună/circulară care în mod clar este ca natură juridică un act administrativ în înțelesul legii și nu o convenție. Demn de remarcat mai este și faptul că la data încheierii adresei atacate B. era o instituție a statului.

Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, analizarea celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (caz bine justificat și paguba iminentă) făcându-se în mod greșit, fără sa se tina seama de argumentele de drept comunitar și de practica și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.

Deși a solicitat la data de 28 noiembrie 2012 acordarea unui termen motivat de faptul că apărătorul său era în imposibilitate de prezentare, întrucât la acea data apăra interesele altui client în fața altei instanțe de judecată, instanța de fond l-a privat în mod nepermis de dreptul la apărare consacrat și garantat de Constituție dar și de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, judecând cauza în lipsă.

Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații și a schimbat natura și înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia considerând cu de la sine putere că o adresă semnată de părți are valoare juridica de convenție civilă. Aici se mai impune precizarea că nimeni în România (cel puțin la acea dată) indiferent de instituție sau bancă, nu putea dispune de banii unei persoane fără acceptul acesteia atunci când se opera un transfer de la o instituție la alta ca în cazul de față. Ori în cauză s-a operat un transfer de bani, fără acceptul său, motiv pentru care până astăzi, adică după 15 ani, este în imposibilitate să-și recupereze banii depuși în anul 1997.

Hotărârea pronunțată a fost dată cu încadrarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond rezumându-se la o cercetare sumară a legalității actului administrativ atacat considerând în mod greșit nu numai că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a fi primită o astfel de cerere, dar și că cererea este greșit îndreptată, reținând că actul atacat este în fapt o convenție civilă.

Recurentul mai critică și faptul că, în condițiile în care instanța a considerat că acțiunea este inadmisibilă sau că este vorba de o plângere greșit îndreptată, aceasta nu și-a exercitat rolul activ și nu a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității cererii sau excepția necompetentei funcționale.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, însă în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei cereri având ca obiect suspendarea executării Convenției/Circularei nr. X din 30 ianuarie 1991.

Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act administrativ a Convenției/Circularei nr. X din 30 ianuarie 1991, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Însă, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În speță, circulara contestată este un contract încheiat între două persoane juridice de drept privat care își desfășoară activitatea ca societăți comerciale pe acțiuni în domeniul bancar, reprezentând un act juridic de drept privat, de natură contractuală.

De altfel, în motivele de recurs nici nu se subliniază care ar fi argumentele pentru care actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți - faptul că, în raport de natura juridică a Convenției nr. X din 30 ianuarie 1991, de părțile și obiectul acesteia, precum și de prevederile legale incidente, cererea de suspendare a executării este inadmisibilă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, care susține că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Se constată că, în speță, actul juridic dedus judecății îl reprezintă Circulara comună încheiată între C. și B. la data de 30 ianuarie 1991. Acest act reprezintă un act juridic de drept privat, de natură contractuală și, în acest sens a statuat și instanța de fond, care, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a unui pretins act administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a constatat că nu este îndeplinită prima dintre acestea: existenta unui act administrativ.

Prin urmare, așa cum corect a concluzionat și instanța de fond, Circulara comună nr. X, prin raportare la emitenți și conținut, nu este un act administrativ, ci un contract.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia hotărârea atacată ar cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și nu ține cont de argumentele recurentului, de dreptul comunitar și de practica și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, iar instanța de recurs este în măsură să-și exercite controlul judiciar asupra acesteia.

Motivul de recurs potrivit căruia neacordarea termenului cerut de reclamant la 28 noiembrie 2012 ar echivala cu încălcarea dreptului său la apărare este nefondat, întrucât, cu o zi înaintea termenului de judecată, recurentul a depus, prin serviciul de registratură al Curții de Apel București, o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen, cu motivarea că avocatul său nu se poate prezenta, fiind angajat în alte cauze. Această cerere a fost respinsă de instanță, care a apreciat în mod corect că aceasta nu este o împrejurare de natură să justifice acordarea unui nou termen de judecată.

În plus, recurentul nu poate invoca nicio vătămare care să echivaleze cu încălcarea dreptului la apărare, de vreme ce la termenul din 28 noiembrie 2012 instanța a dispus amânarea pronunțării până la data de 5 decembrie 2012, chiar pentru a acorda reclamantului posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 6940 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI