ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6652/2013

Decizia nr. 6652/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 2.148.039 RON reprezentând penalități privind neexecutarea la termen a lucrărilor astfel cum s-au prevăzut în graficul de execuție fizic și în oferta tehnico-economică conform Contract de execuție nr. X/2003 - "Reabilitare primară DN15 km 175+273 - km 244+200".

Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 14 septembrie 2011, pârâta SC A. SRL a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată raportat la prescripția plângerii prealabile, excepție ce a fost respinsă de instanță prin Încheierea din 14 septembrie 2011.

Ulterior, la termenul din 7 decembrie 2011, pârâta SC A. SRL a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.

Prin Sentința civilă nr. 7812 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.148.039 RON reprezentând penalități pentru neexecutarea la termen a lucrărilor prevăzute în Contractul de execuție lucrări nr. X din 22 septembrie 2003 având ca obiect "Reabilitarea primară pe DN15 Toplița - Poiana Largului km 175 + 273 - km 244 + 200".

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție al acțiunii, în cazul de față, este prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea 554/2004, și anume 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Având în vedere că procesul-verbal de conciliere a fost încheiat la data de 5 noiembrie 2007, iar acțiunea a fost introdusă la data de 4 februarie 2008, s-a constatat că a fost respectat termenul de 6 luni prev. de art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea 554/2004, motiv pentru care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea de Apel a reținut că prin Contractul de execuție de lucrări nr. X din 22 septembrie 2003, încheiat între reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în calitate de autoritate contractantă și pârâta SC A. SRL, în calitate de executant de lucrări, executantul s-a obligat să execute în întregime și să predea achizitorului lucrările pentru obiectivul "Reabilitarea primară pe DN15 Toplița - Poiana Largului km 175 + 273 - km 244 + 200", complet terminate, în condițiile calitative și cantitative prev. în contract și în conformitate cu obligațiile asumate prin contract, iar autoritatea contractantă s-a obligat să plătească executantului prețul de 559.079.640,5 mii RON reprezentând 15.103.321,19 euro.

Potrivit art. 3.1 din contract, executantul avea obligația să finalizeze lucrarea potrivit graficului de execuție, în decurs de 10 luni calendaristice de la data primirii ordinului de începere a execuției lucrărilor.

În art. 23.1 din contract se prevede că "în cazul în care, din vina sa exclusivă, executantul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu 0,1% din valoarea lucrărilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere peste termenul de terminare a lucrărilor, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor".

Instanța de fond a reținut că clauza contractuală de mai sus prevede obligația pârâtei de a achita reclamantei penalități de întârziere de 0,1% din valoarea lucrărilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere. Clauza prevede și că reclamanta poate reține aceste penalități din prețul contractului, dar din faptul că reclamanta nu a apelat la această modalitate de executare a penalităților de întârziere, nu se poate interpreta clauza, în sensul dorit de pârâtă, că aceasta este exonerată de la plata penalităților de întârziere, întrucât reclamanta poate urma procedura comună de invocare a neexecutării obligațiilor contractuale, în sensul că se poate adresa instanței de judecată pentru a obține o hotărâre judecătorească prin care pârâta să fie obligată la plata acestor penalității, ceea ce de altfel a făcut prin prezenta acțiune. Pentru aceleași motive va fi înlăturată și apărarea pârâtei, privind posibilitatea reclamantei de a reține penalitățile de întârziere din garanția de bună execuție.

În ceea ce privește respectarea de către pârâtă a termenelor de execuție a lucrării, s-a reținut că termenul de executare a fost de 10 luni, în anexa la contract prevăzându-se și un grafic pe luni a lucrărilor de executat, ce cuprinde termene de execuție referitoare la fiecare dintre lucrările ce urmau să fie executate.

Luând în considerare graficul de execuție anexă la actul adițional nr. 3 la contract și având în vedere centralizatoarele situațiilor de lucrări efectuate în lunile iunie - septembrie 2004, se constată o întârziere în efectuarea lucrărilor de către pârâtă, întârzieri ce au fost stabilite corect de către reclamantă și evidențiate în documentul intitulat "calculul penalităților A. pentru lucrări neexecutate DN15 Toplița - Poiana Largului". Penalitățile au fost calculate de la data la care trebuiau executate lucrările până la data la care au fost executate sau cel târziu până la data de 1 noiembrie 2004, când lucrările au fost sistate. Calculul a fost efectuat cu luarea în considerare a termenelor de execuție pentru fiecare dintre lucrările componente, astfel cum au fost stabilite în graficul de execuție. S-a înlăturat ca neîntemeiată apărarea pârâtei potrivit căreia nu s-a convenit un grafic care să evidențieze lucrările ce urmau să fie efectuate în fiecare lună și contravaloarea acestora, având în vedere că aceasta nu precizează, care ar fi în opinia sa termenele de realizare a lucrărilor respective. De asemenea art. 23.1 din contract se referă expres la "lucrările rămase de executat", ceea ce dă dreptul reclamantei de a calcula penalități pentru fiecare lucrare neexecutată, ci nu doar pentru nefinalizarea în întregime a lucrării ce a făcut obiectul contractului.

Din conținutul clauzei, rezultă că părțile nu au renunțat în totalitate la a solicita, printre altele și despăgubiri contractuale, ci doar pe perioada de timp "până la achitarea lucrărilor". Prin urmare, sensul clauzei respective este acela că pârâta va finaliza lucrările prevăzute în contract iar reclamanta va achita facturile privind lucrările efectuate de reclamantă, fără penalități, urmând ca după ce contractul va fi executat și facturile achitate, părțile să rezolve eventualele litigii legate de executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale de către părți. S-a apreciat că, dacă părțile ar fi dorit ca prin clauza respectivă, să se renunțe definitiv la solicitarea despăgubirilor contractuale, nu ar fi inclus și expresia "până la achitarea contravalorii lucrărilor".

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta SC "A." SRL a declarat recurs.

În motivarea căii de atac, se arată că încheierea pronunțata nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

În speță, instanța nu era chemată să se pronunțe asupra efectuării sau a neefectuării procedurii prealabile, ci dacă raportat la termenul prevăzut de art. 7 alin. (6) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, această plângere prealabilă a fost sau nu efectuată în termen.

Recurenta a formulat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la neformularea în termen a plângerii prealabile depunând în acest sens și note de ședință.

Nicăieri în cuprinsul încheierii nu sunt menționate motivele care au format opinia instanței în sensul că procedura prealabilă a fost efectuată în termenul prevăzut de lege. Concluzia instanței face doar trimitere la o serie de documente existente la dosarul Tribunalului București, temporal cuprinse între data de 14 martie 2006 și 5 noiembrie 2007.

Totodată, recurenta susține că instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, obligația de plată a penalităților pentru perioadele indicate de reclamantă se naște succesiv, cu fiecare zi, până la data de 1 noiembrie 2004 ultima zi pentru care reclamanta a solicitat penalități, aceasta fiind și ultima zi în care s-ar fi încălcat obligația contractuală de executare în termen a lucrărilor, conform susținerilor reclamantei. Astfel, ultima zi pentru care ar fi fost obligată să plătească penalități de întârziere este 1 noiembrie 2004 (ultima dată a pretinsei încălcări a obligațiilor contractuale), data de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) din Legea 554/2004 în care reclamanta ar fi trebuit să realizeze procedura prealabilă.

Așa cum rezultă din cele mai sus expuse, oricare dintre variantele pe care instanța le-ar fi luat în calcul la analiza temeiniciei acestei excepții (chiar și varianta nelegală în care nașterea dreptului la acțiune era data întocmirii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 6 decembrie 2005 ), procedura prealabila nu a fost efectuata în termenul de 6 luni impus de lege, fapt ce ar fi trebuit sa atragă admiterea excepției inadmisibilității.

Raportat însă la respingerea excepției, s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând ca, din moment ce instanța a considerat concilierea făcută în termen (de vreme ce a respins excepția) atunci acțiunea nu poate fi decât prescrisă, întrucât dacă ne raportam la un moment al concilierii anterior datei de 5 noiembrie 2007, de pildă data de 3 octombrie 2006 atunci acțiunea apare ca a fost introdusă cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004.

Doar dacă se acceptă ca temeinică și legală soluția de respingere a excepției inadmisibilității, atunci soluția de respingere a excepției prescripției apare ca fiind data cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct 9 C. proc. civ.). Totodată, raportat la aceasta soluție, instanța a interpretat greșit actul dedus judecații (art. 304 pct 8 C. proc. civ.), cu privire la momentul la care a considerat ca a avut loc concilierea directa.

Astfel, instanța de fond, la momentul soluționării excepției prescripției, era ținută de soluția dată anterior asupra excepției inadmisibilității. Or, chiar dacă din încheierea de respingere a excepției inadmisibilității, nu reiese în niciun fel momentul la care instanța a considerat ca s-a efectuat concilierea directă (încheierea fiind nemotivată sub acest aspect), acesta nu poate fi în niciun caz data de 5 noiembrie 2007, întrucât în raport de această dată acțiunea apare ca fiind inadmisibilă.

Recurenta mai susține că instanța a admis acțiunea reclamantei, respingând ca neîntemeiate toate apărările aduse pe fondul cauzei, iar soluția instanței este criticabilă, deoarece înlăturând apărarea potrivit căreia autoritatea contractanta a renunțat expres la dreptul de a solicita despăgubiri contractuale, instanța a schimbat înțelesul lămurit al dispoziției ce reglementa acest aspect în cuprinsul Actului adițional nr. 4 la contract.

Instanța de fond a găsit întemeiate pretențiile reclamantei fără a proceda însă la verificarea și cercetarea modalității în care acest calcul a fost efectuat, înlăturând nemotivat apărările pertinente ale subscrisei relativ la aceasta modalitate de calcul.

Deși s-a contestat modalitatea de calcul a penalităților de întârziere, instanța de fond fără a verifica realitatea celor indicate de subscrisă, a apreciat ca sumele pretinse de reclamantă se justifică din modul de calcul anexat acțiunii introductive.

Cele reținute de instanță cu privire la modul de calcul al penalităților sunt eronate, întrucât instanța nu a cercetat care este modalitatea în care reclamanta a calculat valorile aferente lucrărilor a căror execuție a fost pretins întârziată, în condițiile în care s-a arătat că singurul grafic anexat contractului nu prevedea care sunt cantitățile de lucrări ce urmau sa fie executate în fiecare lună și nici valorile aferente acestor lucrări.

Instanța a analizat în mod superficial modul de calcul al penalităților atașat de către reclamanta întrucât din tabelul formulat de reclamanta însăși reclamanta admite ca nu exista un grafic de eșalonare valorică nici la contract, nici la actele adiționale.

În momentul motivării soluției, instanța s-a raportat la graficul de execuție anexat actului adițional nr. 3, deși din starea de fapt reieșea neîndoielnic ca acest grafic de execuție a fost revizuit în momentul adoptării actului adițional nr. 4.

Analizând dispozițiile art. 23.1 din contract, instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

Potrivit dispozițiilor citate mai sus, achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o suma echivalenta cu 0,1% din valoarea lucrărilor ramase de executat, pentru fiecare zi de întârziere peste termenul de terminare a lucrărilor, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

Cu privire la acest aspect, instanța a concluzionat că autoritatea contractantă nu a renunțat la dreptul său de a pretinde penalități contractuale pe calea dreptului comun. Cu toate acestea, recurenta apreciază că instanța din nou, contrar regulilor de interpretare, a atribuit acestei clauze un alt înțeles decât cel urmărit de părți.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Conform art. 7 alin. 6 lit. c) din aceeași lege, "Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;"

Art. 7 alin. (7) din Legea nr, 554/2004 prevede că "Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție."

Înalta Curte constată că, în cauză, data încălcării obligațiilor contractuale o reprezintă 1 noiembrie 2004, fiind ultima zi până la care intimata-reclamantă a calculat penalitățile contractuale pretinse prin acțiune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a convocat pârâta la prima conciliere în data de 15 octombrie 2007, iar acțiunea a fost introdusă la data de 17 decembrie 2007.

Deci, în cauză reclamanta nu a efectuat plângerea prealabilă în termenele expres prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția invocată, pronunțând o încheiere cu aplicarea greșită a legii întrucât, așa cum rezulta din ipotezele mai sus descrise, procedura prealabilă nu a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.

Procedura prealabilă este reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune și trebuie îndeplinită obligatoriu în termenul prevăzut de dispozițiile legale invocate, în caz contrar sancțiunea fiind respingerea acțiunii ca inadmisibilă în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește termenul în care trebuie îndeplinită procedura prealabilă, dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că acesta este de 6 luni și începe să curgă de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în tot încheierea de ședință și sentința atacate în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC "A." SRL împotriva Încheierii de ședință din 14 septembrie 2011 și a Sentinței civile nr. 7812 din 21 decembrie 2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot încheierea de ședință și sentința atacate în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI