ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3892/2014

Decizia nr. 3892/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012 la data de 19 noiembrie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei obligarea acestuia la organizarea celor doua concursuri de proiecte cinematografice, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este obligat prin O.G. nr. 39/2005 să organizeze anual două sesiuni de concurs de selecție a proiectelor cinematografice.

După cum rezultă din extrasul de pe site-ul C.N.C. (informație din data de 08 noiembrie 2012), în cursul acestui an a fost organizat un singur „concurs de manifestări”. Conform anunțului pentru acest concurs, activitățile pentru care s-a acordat sprijin financiar au fost de cu totul alta natura decât cea impusa de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 39/2005.

Cu privire la legitimarea procesuala a reclamantei în a promova prezenta cerere, se arată că este o societate autorizata în producerea de filme și care este înregistrată în Registrul cinematografiei. Totodată, până în acest an, a participat la diverse concursuri de selecție a proiectelor cinematografice organizate în baza actualei legi și, în decursul a 8 ani, a câștigat 11 concursuri de selecție. Prin urmare, atitudinea C.N.C. de a nu mai organiza concursurile de selecție, este de natura a o prejudicia. În aceste condiții, pretinde C.N.C. organizarea celor doua sesiuni de concurs pentru a apăra un interes legitim privat, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004.

La data de 09 ianuarie 2013, reclamanta SC A. SRL a formulat, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., o cerere modificatoare a cererii principale, prin care a solicitat obligarea pârâtului la organizarea celui de-al doilea concurs de proiecte cinematografice, pentru anul 2012, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

S-a arătat, în cuprinsul cererii modificatoare, că, după promovarea cererii de chemare în judecata, în cursul lunii decembrie 2012, pârâta a dispus organizarea sesiunii I de concurs pentru anul 2012, cererile de înscriere putând fi înregistrate la secretariatul C.N.C. până în data de 31 ianuarie 2013. Totodată, s-a arătat că, pana la sfârșitul anului trecut, nu s-a mai organizat o alta sesiune de concurs.

La data de 20 martie 2013, numita SC B. SRL, în temeiul art. 49 alin. (2) C. proc. civ., a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecata și obligarea C.N.C. la organizarea celui de-al doilea concurs de proiecte cinematografice aferent anului 2012, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006.

Prin încheierea de ședință de la data de 20 martie 2013, Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC B. SRL, pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

Pârâta Centrul Național al Cinematografiei a formulat întâmpinare la cererea principală, prin care a solicitat respingerea cererii principale, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces constând în onorariu de avocat conform documentelor de plată anexate.

Pe cale de excepție, a solicitat respingerea cererii principale, prin invocarea următoarelor excepții: a) lipsa plângerii prealabile; b) lipsa obiectului acțiunii judiciare așa cum acesta este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; c) lipsa interesului legitim, ca element al acțiunii.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1367 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la cererea principală, s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la cererea de intervenție principală și s-au respins, ca inadmisibile, pe cale de consecință, cererea principală formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei și intervenienta în nume propriu SC B. SRL, și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta în nume propriu SC B. SRL în contradictoriu cu reclamanta SC A. SRL și cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei.

Totodată, a obligat reclamanta și intervenienta la plata către pârâtă a sumei de 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, procedura plângerii prealabile reprezintă o obligație pentru reclamantul sau intervenientul principal care formulează o cerere în materie de contencios administrativ.

Or, nici reclamanta și nici intervenienta principală nu au invocat faptul că ar fi efectuat vreun demers anterior sesizării instanței, prin care să solicite pârâtei organizarea celui de-al doilea concurs (sesiunea a II-a) de proiecte cinematografice, pentru anul 2012; simpla prezentare a faptului că pârâta nu a organizat acest concurs pentru perioada în litigiu nu este suficientă pentru a asigura admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, care trebuie să privească fie contestarea unui act administrativ, fie a unui refuz nejustificat de emitere a unui act.

În lipsa unei cereri administrative adresate pârâtului, anterior sesizării instanței, nu se poate stabili că există un refuz nejustificat în sensul Legii contenciosului administrativ.

Recursul

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că obiect al plângerii prealabile îl constituie o acțiune a autorității publice și nu o inacțiune. Or, în cauză recurenta-reclamantă a reclamat inacțiunea autorității publice și anume, lipsa de diligență în a organiza cele două sesiuni de concurs prevăzute de art. 32 din O.G. nr. 39/2005.

Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei procedurii prealabile, respingând acțiunea ca inadmisibilă.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Considerentele și soluția Înaltei Curți

Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința recurată, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei și ,eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.

Conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (...).

În baza art. 2 alin. (1) lit. h) din actul normativ anterior arătat, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din același act normativ, „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Procedura prealabilă reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, a fost concepută în dreptul administrativ ca fiind o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului său printr-o recunoaștere mult mai rapidă și fără mijlocirea instanței, a dreptului sau a interesului legitim vătămat.

Situațiile în care nu este impusă exercitarea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt expres și limitativ prevăzute de art. 7 alin. (5),

respectiv în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) și la art. 4 din aceeași lege; or recurenta nu se afla în niciuna din aceste situații

.

Însăși recurenta-reclamantă admite că nu a îndeplinit procedura prealabilă, dar invocă faptul că aceste dispoziții nu sunt incidente în speță.

Însă, atâta timp cât reclamanta nu a adresat cererea ce face obiectul prezentului dosar autorității pârâte, mai înainte de a se adresa instanței, aceasta nu se poate prevala de existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, așa cum este definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL București împotriva sentinței nr. 1367 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2014.