ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2015

Decizia nr. 2843/2015

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3773 din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului Ministerul Justiției în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Instanța a respins cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantului Ministerul Justiției formulate de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. și de Q., R., S., T., U., V., X., Y., Z. și AA.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat recurs atât reclamantul Ministerul Justiției, cât și intervenienții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P.

Ministerul Justiției a invocat în susținerea motivelor formulate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând faptul că deși instanța de fond ar fi trebuit să se rezume la analizarea condițiilor referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă, iar aceasta a depășit cadrul de soluționare a unei cereri de suspendare și a analizat pe fond legalitatea acordării sporului de confidențialitate de 15 % din salariul funcției de bază și a majorării de la 10% la 30% a cuantumului sporului pentru activități de culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor, investigații, acțiuni intervenție cu grad ridicat de risc sau în condiții de pericol deosebit.

Recurentul a arătat că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, raportat la faptul că decizia Curții de Conturi a fost atacată pe calea recursului administrativ și a fost modificată radical prin eliminarea a 7 măsuri din cele 12 dispuse prin actul de control, ceea ce demonstrează faptul că există o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat.

Cu privire la paguba iminentă, Ministerul Justiției a arătat că prin menținerea actului administrativ se produc pagube iminente în patrimoniul reclamantului, precum și în patrimoniul persoanelor salariate în cadrul acestei instituții, având loc și o perturbare gravă a activității instituției.

Recurenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au invocat în susținerea recursului formulat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând faptul că sunt funcționari publici cu statut special, angajați ai Ministerului Justiției, din Administrația Națională a Penitenciarelor.

S-a arătat faptul că prin Încheierea nr. 27 din 12 septembrie 2013, Curtea de Conturi a admis contestația Ministerului Justiției formulată împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. XII/9/2013/D1, fiind respinsă numai cu privire la măsurile dispuse la pct. I (A1, A2, B5), II.2, II.3 descrise pe larg în cerere.

Recurenții au susținut că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea actului atacat, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea dispozițiilor art. 2 lit. t), art. 14 din Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor din Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010.

La data de 12 iunie 2014 a fost înregistrată la dosarul de recurs cererea recurentului Ministerul Justiției de renunțare la judecată în Dosarul nr. x/2/2013.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant Ministerul Justiției a depus punct de vedere, referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, arătându-se că prin cererea de renunțare, depusă la data de 10 iunie 2015, nu s-a solicitat renunțarea la judecata recursului, ci renunțarea la judecată vizând toate etapele procesuale și actele emise cu această ocazie, precum și pronunțarea unei decizii de anulare a hotărârii pronunțată în cauză.

Prin încheierea din data de 13 mai 2015, completul de filtru, față de conținutul celor două cereri de renunțare la judecată, a constatat necesar a se efectua adresă către recurentul Ministerul Justiției, pentru a se face precizări cu privire la cererea de renunțare, așa cum prevăd dispozițiile art. 406 alin. (2) C. proc. civ., republicat. Ca atare, s-a dispus continuarea procedurii de filtrare a recursurilor, în sensul de a se preciza care este obiectul, temeiul juridic și împuternicirea specială pentru exercitarea dreptului de renunțare la judecată, în baza art. 406 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

La data de 15 iunie 2015, recurentul Ministerul Justiției a depus la dosar precizări, în sensul că temeiul juridic al cererii de renunțare este reprezentat de dispozițiile art. 406 alin. (5) și (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar obiectul cererii îl constituie renunțarea la judecată, înglobând toate etapele procesuale și actele emise, cu consecința pronunțării unei decizii de anulare a Sentinței civile nr. 3773 din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București.

4.2 Cu privire la cererea de renunțare la judecată. Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziție al părților, dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate, în condițiile legii, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5), când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de recurent, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecată și, în conformitate cu dispozițiile mai sus indicate, va anula hotărârea pronunțată de instanța de fond.

Văzând dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond, Înalta Curte va constata că recursul formulat în cauză de intervenienți este neavenit.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 coroborate cu prevederile art. 406 alin. (5) și alin. (6) teza finală C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul reclamantului Ministerul Justiției și va anula sentința atacată, luând act de cererea de renunțare la judecata acțiunii introductive, respingând ca neavenit, pe cale de consecință, recursul intervenienților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 3773 din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca neavenit recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P.

Anulează Sentința civilă nr. 3773 din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM