ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1560/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 02.11.2018 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, petenta A. a contestat modul de stabilire a onorariului de expert, dispus prin sentința civilă nr. 153 din 18.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2012.

La termenul din data de 17.01.2019, petenta, prin avocat, a precizat că prezenta cerere este formulată în temeiul art. 527 din C. proc. civ., pe calea procedurii necontencioase.

Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocate din oficiu și a respins cererea formulată de petenta A. în temeiul art. 527 și următoarele din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petenta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În motivarea recursului arată că instanța a apreciat eronat în raport cu prevederile art. 485 din C. proc. civ., recurenta-petentă criticând faptul că, în calitate de expert judiciar, nu beneficiază de dublul grad de jurisdicție în materie civilă și că drepturile sale nu pot fi îngrădite în acest mod.

Având în vedere dispozițiile legale și situația de fapt din cauză, recurenta-pârâtă a apreciat că poate contesta cuantumul onorariului de expert pe calea procedurii necontencioase.

Deși au fost legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivele de casare invocate, dar și în raport cu toate aspectele cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3041 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a contestat modul de stabilire a onorariului de expert, dispus prin Sentința civilă nr. 153 din 18.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus majorarea onorariului expertului la suma de 30.000 de RON și încuviințarea onorariului definitiv în această limită, fiind obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Brașov - Direcția Fiscală Brașov la plata onorariului majorat în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Brașov în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși în cererea de recurs, recurenta-petentă a precizat că înțelege să atace încheierea camerei de consiliu din data de 17 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, criticile formulate de aceasta vizează, de fapt, considerentele și soluția pronunțată prin încheierea din data de 22 ianuarie 2019, motiv pentru care apreciază că aceasta este hotărârea pe care petenta a înțeles să o atace.

De asemenea, se constată că prezenta cauză este supusă prevederilor C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că litigiul reprezintă consecința soluției pronunțate în Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, înregistrat pe rolul instanțelor la data de 13.03.2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Examinând pretențiile deduse judecății și demersul judiciar pe care recurenta a înțeles să îl promoveze, Înalta Curte constată că aceasta urmărește ca, printr-o procedură necontencioasă, reglementată de art. 331 din C. proc. civ. de la 1865 să obțină acordarea onorariului de expert în cuantumul solicitat.

Potrivit textului de lege mai sus invocat:

"Cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizațiilor judecătorești, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispozițiilor de procedură mai jos arătate."

Astfel, procedura necontencioasă reprezintă acea procedură sub imperiul căreia instanța de judecata este învestită cu soluționarea unor cereri pentru a căror dezlegare nu este necesară stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

Cu alte cuvinte, particularitatea procedurii necontencioase o reprezintă tocmai inexistența contrarietății de interese, sau, altfel spus, cererea nu este îndreptată împotriva unui adversar cu potențial interes în a se opune la admiterea acesteia.

Or, în speță, se constată că o eventuală admitere a cererii recurentei în sensul majorării onorariului de expert, presupune indubitabil, obligarea la plata acestuia a părții care a solicitat proba cu expertiza ce a fost încuviințată de instanță, ceea ce îi conferă acestei cereri un caracter contencios, rezultat ce nu poate fi obținut într-o procedură necontencioasă.

În aceeași ordine de idei, recurenta-petentă urmărește modificarea dispozitivului unei hotărâri pronunțate într-o procedură contencioasă printr-un demers judiciar necontencios, în care părților din procedura contencioasă nu le-ar mai fi respectate garanțiile procedurale și nici principiile de drept ce trebuie să guverneze procesul civil.

În acest sens, în mod corect a reținut prima instanță că printr-o cerere formulată pe calea procedurii necontencioase, care este în legătură cu o cauză soluționată deja de o instanță, nu se poate solicita și obține modificarea hotărârii pronunțate de instanță în cauza respectivă, ci la un astfel de rezultat se poate ajunge doar prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege.

Pe de altă parte, se constată că majorarea onorariului de expert nu poate fi obținută nici pe calea completării hotărârii recurate, câtă vreme dispozițiile art. 2812 din C. proc. civ. de la 1865 vorbesc despre ipoteza când instanța a omis să se pronunțe asupra cererii experților, în speță nefiind vorba despre o omisiune a instanței de a se pronunța, ci de acordarea onorariului într-un cuantum redus față de cel solicitat de către expert.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 și art. 3041 din C. proc. civ. de la 1965, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.

GGC - OB