ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2514/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2514/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2514/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Integritate, a solicitat anularea în totalitate, ca netemeinic și nelegal a raportului de evaluare din 26 septembrie 2013 întocmit de către d-na B., inspector de integritate în cadrul Agenției Naționale de Integritate, primit prin posta la data de 29 septembrie 2013, prin care s-a constatat că în perioada 2010-prezent, în timpul exercitării mandatului de consilier local în Consiliul Local al municipiului Baia Mare s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a deținut simultan funcția de consilier local și funcția de director juridic - comunicare la SC C. SA, operator regional specializat în furnizarea de servicii publice de alimentare cu apă și de canalizare.
Prin sentința nr. 606 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a anulat raportul de evaluare din 09 iulie 2013 întocmit de Inspecția de Integritate.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamantul a înțeles să conteste concluziile raportului de evaluare din 26 septembrie 2013 sub două aspecte, respectiv primul în ceea ce privește aprecierea privitoare la împrejurarea că SC C. SA Baia Mare ar fi o societate comercială de interes local, înființată sau aflată sub autoritatea consiliului local al municipiului Baia Mare, iar, cel de-al treilea, referitor la reținerea în cuprinsul raportului de evaluare a calității de director a reclamantului, în sensul de exercitare de atribuții de conducere ale societății delegate de consiliul de administrație.
În ceea ce privește primul aspect, instanța de fond a reținut că legiuitorul a înțeles să realizeze, în cuprinsul Legii nr. 215/2001, o distincție între societățile de interes local și cele de interes județean, criteriul de distincție între aceste două tipuri de societăți cu care operează legiuitorul fiind acela al rangului autorității deliberative, respectiv în situația unităților administrativ teritoriale precum comunele sau orașele, societățile vor fi de interes local, iar în ipoteza unui județ, societățile vor avea calitatea de a fi de interes județean, în același sens fiind și dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.
Dispozițiile care se rețin că ar fi fost încălcate de către reclamant, respectiv art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, operează cu noțiunea de societăți comerciale de interes local, noțiune care nu este definită în cuprinsul acestui act normativ, astfel că prima instanță a constatat că interpretarea acestui concept trebuie să se realizeze după sensul său comun, astfel cum este utilizat în cuprinsul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale.
Prin urmare, întrucât în cuprinsul Legii nr. 161/2003 nu s-a făcut nicio referire cu privire la înțelesul noțiunii de societate comercială de interes local, iar la constituirea SC C. SA a luat parte și Județul Maramureș, alături de mai multe unități administrativ-teritoriale situate administrativ pe raza județului Maramureș, s-a constatat că această societate este de interes județean în sensul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, cerința, prevăzută în art. 88 alin. (1) lit. d), nefiind îndeplinită în cauză.
În ceea ce privește susținerea reclamantului cum că această societate nu ar fi sub autoritatea consiliului local al municipiului Baia Mare, ci al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Maramureș, curtea a reținut că, astfel cum reiese din cuprinsul prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, operatorul regional se poate înființa ca urmare a existenței unei hotărâri în acest sens a autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, iar nu a unei decizii a asociației de dezvoltare intercomunitară în care sunt membre aceste unități administrativ-teritoriale.
Împrejurarea că la capitalul social al unei astfel de societăți pot participa numai unități administrativ teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice nu este de natură să conducă la concluzia că această societate este subordonată acestei asociații de dezvoltare intercomunitară.
Prin urmare, având în vedere aceste prevederi legale și luând în considerare împrejurarea că, potrivit celor menționate în contractul de societate și actul constitutiv-reactualizat al SC C. SA depuse la dosar, acționari la această societate pe acțiuni sunt Județul Maramureș, Municipiul Maramureș, precum și orașele Baia Sprie, Borșa, Cavnic, Sighetu Marmației, Șomcuta Mare, Tăuții Măgherăuș, Târgu Lăpuș, Șeini, Vișeu de Sus, instanța de fond a considerat că nu se poate reține ca fiind întemeiate susținerile reclamantului în sensul că această societate se află sub autoritatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Maramureș.
Consiliul Local al Municipiului Baia Mare exercită o dublă autoritate asupra SC C. SA, atât în calitatea sa de acționar al acestei societăți, calitate care nu s-a probat că ar fi fost transmisă, cât și în calitatea sa de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Maramureș, care acționează în numele și în interesele membrilor săi, având un drept de control asupra societății în cauză, ca urmare a încheierii contractului de delegare mai sus menționat.
În fine, s-a mai reținut în considerentele hotărârii că, în absența unei definiri distincte a noțiunii de director în cuprinsul Legii nr. 161/2003, care are caracterul unei legi speciale, devin aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia societăților comerciale.
Legiuitorul nu și-a manifestat voința în sensul de a defini distinct, în cuprinsul Legii nr. 161/2003, noțiunea de director, astfel că nu se poate reține în cauză că înțelesul acestei noțiuni este derogatoriu de la cel folosit de către legiuitor în Legea nr. 31/1990.
În interpretarea dispozițiilor art. 143 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, judecătorul fondului a reținut că în cauză se impune a se verifica dacă reclamantul ocupă o funcție care intră în sfera noțiunii de director al unei societăți pe acțiuni.
Asupra acestui aspect, în doctrină s-a apreciat că, în sensul art. 143, directorii sunt numai acele persoane cărora li s-au delegat atribuții de conducere de către consiliul de administrație, orice alte persoană căreia i se dă, din rațiuni statutare sau cutumiare, denumirea tehnică de director, dar care nu are atribuții de conducere delegate de la consiliul de administrație, este exclusă de la aplicarea normelor cu privire la directorii societăților pe acțiuni.
Ori, în raport de textul legal amintit și luând în considerare aprecierile doctrinare, curtea a constatat că funcția ocupată de către reclamantul A. în cadrul SC C. SA, deși în mod formal a fost intitulată „director juridic comunicare”, excede noțiunii de director al societății pe acțiuni, astfel cum este aceasta conturată de prevederile art. 143 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.
A mai reținut că funcției ocupate de către reclamant nu i-au fost delegate de către consiliul de administrație atribuții de conducere a societății, specifice acestui consiliu, actul constitutiv prevăzând doar posibilitatea delegării unor astfel de atribuții exclusiv către directorul general al SC C. SA, iar nu și către directorii de departamente. Mai mult, fișa postului de director departament juridic comunicare nu conferă titularului acestui post competența de conducere a societății în ansamblul său și de reprezentare a acesteia în relațiile cu terții, reprezentare independentă de vreo împuternicire expresă în acest sens.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea sentinței atacate și în rejudecare să se dispună respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului cu consecința menținerii raportului de evaluare din 26 septembrie 2013.
Recurenta-pârâtă și-a încadrat criticile în raport de dispozițiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.
Susține recurenta-pârâtă că în mod nelegal prima instanță a apreciat că reclamantul-intimat nu s-a aflat în incompatibilitate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 în sensul existenței unei incompatibilității între funcția de director juridic și funcția de consilier local deținute simultan de simultan de persoană verificată.
Recurenta-pârâtă arată că cele reținute de instanța de fond ca argumente pentru înlăturarea stării de incompatibilitate sunt nelegale.
Se arată că este nefondată susținerea cu privire la faptul că reprezentarea nu este într-o societate de interes local și într-una de „interes regional” atâta timp cât prin actul său constitutiv art. 2 alin. (1) și art. 5 alin. (2) SC C. SA Baia Mare se definește ca fiind persoană juridică română, în ființată ca societate pe acțiuni care își desfășoară activitatea în vederea realizării obiectului său de activitate operarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare a cărui gestiune îi era delegată. Se arată că societatea își desfășoară activitatea exclusiv pentru autoritățile locale care i-au delegat prin asociație, gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, la nivel local respectiv județul Maramureș, neputându-se reține caracterul regional al societății dobândit ulterior.
Faptul că ulterior SC C. SA Baia Mare a dobândit calitatea de operator regional care asigură furnizarea sau prestarea serviciilor ori activități de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ teritoriale nr. 1 schimbă statutul societății comerciale de interes local.
În ceea ce privește susținerea instanței în sensul că reclamantul-intimat nu a exercitat o funcție de conducere executivă și că dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 se referă la directorul general și nu la directorul juridic - funcție deținută de către reclamant se arată că acest argument este nelegal. Aceasta deoarece conform dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 termenul de director general este prevăzut distinct de cel de director (indiferent de denumirea purtată) ambele creând o stare de incompatibilitate când sunt deținute simultan cu calitatea de consilier local.
Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, menținând ca legal emis raportul de evaluare prin care s-a constat existența situației de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Recursul a fost admis în principiu conform încheierii din camera de consiliu din 19 februarie 2015, conform art. 495 alin. (7) C. proc. civ..
La dosar reclamantul-intimat a formulat întâmpinare și concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că societatea comercială al cărei angajat este reclamantul-intimat nu poate fi integrată în categoria celor de interes local.
În ceea ce privește funcția de director juridic comunicare ocupată de către reclamant, Curtea apreciază că face parte din categoria funcțiilor de natură să atragă starea de incompatibilitate reglementată de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Dar pentru că cele două condiții prevăzute pentru funcția de director trebuie îndeplinite în mod cumulativ, Curtea a apreciază că în mod corect s-a dispus anularea raportului de evaluare din 09 iulie 2013.
Prin raportul de evaluare contestat s-a reținut că reclamantul-intimat s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzut de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 întrucât s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 decembrie 2010 până în prezent, întrucât a deținut simultan atât funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, cât și funcția de director juridic comunicare la SC C. SA societate comercială de interes local.
Necontestat este că SC C. SA Baia Mare, potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006 funcționează ca un operator regional cu data de 31 ianuarie 2011 și realizează servicii de utilități publice de interes zonal, fapt care rezultă și din înscrisurile depuse la dosar.
Aspectul litigios al cauzei, dezlegat concret de prima instanță, este în legătură cu calificarea SC C. SA Baia Mare ca fiind sau nu o societate de interes local, în sensul dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Curtea nu va reține ca întemeiate susținerile din recurs în legătură calificarea respectivei societăți ca fiind de interes local, în mod corect prima instanță a apreciat că societatea, având calitatea de operator regional la nivelul județului Maramureș, de servicii de utilități publice, nu fac parte din categoria de interes local.
„În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 5/2001 a administrației publice locale, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, ca denumire generică, include:
instituțiile publice și serviciile publice înființate și organizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite în continuare instituții și servicii publice de interes local sau județean;
societățile comerciale și regiile autonome înființate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite în continuare societăți comerciale și regii autonome de interes local sau județean;
asociațiile de dezvoltare intercomunitare;
furnizorii de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condițiile prevăzute de lege;
asociațiile, fundațiile și federațiile recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condițiile legii;
operatorii de servicii comunitare de utilități publice locale sau județene.”
Astfel, cum reiese din cuprinsul acestor dispoziții legale, legiuitorul a înțeles să realizeze, în cuprinsul Legii nr. 215/2001, o distincție între societățile de interes local și cele de interes județean, criteriul de distincție între aceste două tipuri de societăți cu care operează legiuitorul fiind acel al rangului autorității deliberative, respectiv în situația unităților administrativ teritoriale, precum comunele sau orașele, societățile vor fi de interes local, iar în ipoteza unui județ, societățile vor avea calitatea de a fi de interes județean.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, care arată că, în exercitarea atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilităților publice, autoritățile administrației publice locale adoptă hotărâri în legătură cu participarea unităților administrativ teritoriale la constituirea capitalului social al unor societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, având ca obiectiv furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice de interes local, intercomunitar sau județean după caz.
Astfel cum se observă și în cuprinsul acestui act normativ legiuitorul a înțeles să păstreze distincția realizată anterior între interesul local și cel județean.
Ori, dispozițiile care se rețin că ar fi fost încălcate de către reclamant respectiv art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, operează cu noțiunea de societăți comerciale de interes local, noțiune care nu este definită în cuprinsul acestui act normativ, astfel că se constată că interpretarea acestui concept trebuie să se realizeze după sensul său comun, astfel cum este utilizat în cuprinsul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, mai sus arătat.
În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile art. 25 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, în cadrul soluțiilor legislative preconizate, trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se sigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite.
Prin urmare, întrucât în cuprinsul Legii nr. 161/2003 nu s-a făcut nici o referire cu privire la înțelesul noțiunii de societate comercială de interes local, iar la constituirea SC C. SA a luat parte și Județul Maramureș, alături de mai multe unități administrativ teritoriale situate administrativ pe județului Maramureș, se constată că această societate este de interes județean în sensul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, cerința prevăzută în art. 88 alin. (1) lit. d), ca societatea, în activitatea căreia consilierului local îi este interzisă participarea în calitate de director, să fie de interes local nefiind îndeplinită în cauza.
În ceea ce privește calificarea unui operator regional de servici de utilități publice, ca fiind sau nu o societate comercială de interes local, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, cu aplicabilitate și față de dispozițiile din prezenta cauză art. 188 alin. (1) din același act normativ, plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în ședința din data de 04 mai 2015.
Astfel, cu majoritate de coturi a fost adoptată soluția de prescripție în sensul că un operator regional care realizează servicii de utilități publice de interes zonal/regional nu se circumscrie unei societăți comerciale de interes local, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Astfel fiind, rezultă că condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 163/2003 nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, iar situația în care s-a aflat reclamanta-intimată nu reprezintă incompatibilitatea la care se referă aceste dispoziții legale pe motiv că SC C. SA Baia Mare ca operator regional nu este o societate comercială de interes local.
În ceea ce privește funcția de director juridic comunicare deținută de reclamant în perioada supusă evaluării, Curtea apreciază că în raport de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, această funcție enumerată distinct de funcția de director este de natură a atrage situația de incompatibilitate atunci când este deținută cu calitatea de consilier local, nefiind aplicabile distincțiile și dispozițiile Legii nr. 31/1990.
Deși funcția de director juridic comunicare intră în categoria funcțiilor prevăzute a atrage starea de incompatibilitate, în cauză în mod corect s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 deoarece SC C. SA nu este o societate de interes local.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 606 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.