ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2016

Decizia nr. 562/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea dedusă prezentei judecății, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr. 22846/301/2012, reclamanta SC A. SRL a chemat in judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, solicitând să se constate inexistența dreptului pârâtei de a factura contravaloarea dezechilibrului negativ al PRE, care nu a fost compensat efectiv de Transelectrica, în baza convenției de asumare a responsabilității echilibrării din 23 martie 2011, încheiată între SC A. SRL, în calitate de Parte Responsabilă cu Echilibrarea (PRE) și Transelectrica, în calitate de Operator de Transport și de Sistem (OTS). De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate existența dreptului SC A. SRL de a nu plăti facturile emise de Transelectrica pentru contravaloarea dezechilibrului negativ al PRE, care nu a fost compensat efectiv de aceasta, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 21.836.692,92 RON, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în baza contractelor încheiate între părți.

Prin sentința civilă nr. 19005 din 6 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. 49134/3/2012.

Prin încheierea din data de 26 septembrie 2013, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității și a admis excepția prematurității cererii principale, formulate de SC A. SRL.

Prin sentința civilă nr. 6799 din 28 noiembrie 2013, Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a respins ca prematură cererea principală formulată de reclamanta SC A. SRL, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, împotriva reclamantei - pârâte SC A. SRL, a obligat reclamanta -pârâtă la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 21.701.281,92 RON.

Reclamantă-pârâtă SC A. SRL prin administrator judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., a formulat apel împotriva încheierii din 26 septembrie 2013 și a sentinței civile nr. 6799 din 28 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, iar pârâtă-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 6799 din 28 noiembrie 2013.

Prin decizia civilă nr. 872 din data de 26 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta SC A. SRL București prin administrator judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., împotriva încheierii pronunțate la 26 septembrie 2013 de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, și în consecință, a anulat încheierea apelată în parte și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii principale, menținând celelalte dispoziții ale încheierii. A disjuns judecarea apelurilor formulate de părți împotriva sentinței civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, iar în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecarea apelurilor formulate de părți împotriva acestei sentințe.

Instanța de apel a reținut, în esență următoarele:

Motivul de apel privind inexistența raporturilor contractuale apare ca nefondat, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA emițând facturile în baza cărora a pretins de la SC A. SRL anumite pretenții, în temeiul unor convenții încheiate între părți, neavând relevanță, până la dovada contrară, faptul că apelanta a solicitat constatarea inexistenței dreptului Transelectrica de a solicita sumele de bani reprezentând contravaloarea dezechilibrului negativ al PRE.

Pe parcursul litigiului, în urma administrării probelor solicitate de părți, se poate stabili izvorul pretențiilor pretinse de intimată și evident temeinicia/netemeinicia acestora. Reținerile instanței de fond că la baza solicitării reclamantei se află convenția din 23 martie 2011, încheiată de părți, nu apar nefondate, împrejurarea că această convenție constituie sau nu izvorul pretențiilor solicitate de intimată de la apelantă rămânând a se proba pe parcursul litigiului.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la faptul că prima instanță nu a avut în vedere litigiile anterioare dintre părți, care suplinesc necesitatea parcurgerii procedurii prealabile, instanța de apel a reținut că a fost promovat un litigiu de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA împotriva SC A. SRL, având ca obiect obligarea acesteia, în cadrul procedurii simplificate a ordonanței de plată, să achite suma de 11.871.860,37 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA pentru serviciile aferente pieții de echilibrare, pentru cogenerare de înaltă eficiență precum și pentru serviciile de transport al energiei electrice.

Instanța a reținut, de asemenea, că Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a solicitat obligarea SC A. SRL, pe calea ordonanței de plată, la plata sumei de 11.871.860,37 RON, iar SC A. SRL, în cererea principală din dosarul de față, a solicitat să se constate inexistența dreptului Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA de a-i pretinde achitarea sumei de 12.900.934,36 RON, reprezentând contravaloare echilibru negativ al PRE, precum și să se constate existența corelativă a dreptului de a nu plăti suma respectivă.

Atât în susținerea sumei de 11.871.860,36 RON, cât și în susținerea sumei de 12.900.934,36 RON, sunt invocate parțial aceleiași facturi.

Altfel, între părți au fost încheiate mai multe înțelegeri definite minute care relevă neînțelegerile ivite cu privire la derularea relațiilor contractuale.

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avea cunoștință de debitul pe care SC A. SRL solicită a se constata că nu este datorat, deci ar fi inexistent.

În fine, aceste neînțelegeri dintre părți și eșecul unei eventuale concilieri directe este relevat și de faptul că Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a formulat cerere reconvențională, incluzând în parte și facturi evidențiate de SC A. SRL în acțiunea sa.

Așadar, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA nu ar fi fost de acord cu cererea SC A. SRL, eventuala conciliere directă devenind formală.

Or, scopul prevăzut de lege prin efectuarea concilierii prealabile este de a preveni un eventual litigiu, în speță, probele nedovedind această posibilitate.

Împrejurarea că litigiul pe calea ordonanței de plată a fost promovat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este fără relevanță, de esență fiind faptul că prin intermediul acestui litigiu s-au probat neînțelegerile dintre părți și s-a luat cunoștință de pretențiile formulate.

Cât privește critica vizând derivarea cererii din raportul contractual, instanța de apel a considerat-o nefondată pentru considerentele expuse la critica de la primul motiv de apel.

Instanța de fond nu a interpretat greșit raportul juridic dedus judecății, având în vedere inclusiv decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în recursul în interesul legii, fiind considerate acțiuni patrimoniale și cererile având ca obiect constatarea inexistenței unui drept patrimonial. în fine, acțiunile în constatare pot avea ca izvor și un contract, aspect care în speță, cum s-a expus deja, va fi probat în cadrul litigiului pe calea probelor ce se vor administra.

Raportat la aceste considerente, precum și la cele expuse referitor la primul motiv de apel, instanța de fond nu a aplicat greșit legea cu privire la raportul contractual.

În baza art. 165 C. proc. civ., instanța de apel a disjuns judecarea apelurilor formulate de părți împotriva sentinței civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, de apelul împotriva încheierii de la 26 septembrie 2013.

În ceea ce privește apelurile formulate de părți cu privire la pretențiile aferente cererii reconvenționale, instanța de apel reține că probele relevă deschiderea procedurii insolvenței față de SC A. SRL.

În baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța a suspendat judecarea apelurilor formulate de părți împotriva sentinței civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, în privința soluționării cererii reconvenționale, până la soluționarea Dosarului nr. x/3/2012*/a1, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 872 din data de 26 mai 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a formulat recurs Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, pentru următoarele motive:

Hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește admiterea apelului formulat de SC A. SRL împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul București la data de 26 septembrie 2013 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ).

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.

Instanța de fond, în mod temeinic și legal a admis excepția prematurității cererii, în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

În mod corect, instanța de apel a înlăturat susținerea apelantei-pârâte, referitoare la greșita aplicare a art. 720

1

C. proc. civ., motivat de faptul că nu ar fi vorba de o cerere ce privește profesioniști, evaluabilă în bani și derivată din raporturile contractuale.

Susținerea apelantei, referitoare la faptul că prin acțiunea sa tindea să obțină recunoașterea dreptului de a nu plați suma de 12.900.934,61 RON, care nu ar avea nicio legătura cu contractul dintre părți, a fost în mod corect înlăturată de instanța de apel, având în vedere că însăși apelanta-reclamantă a indicat la fond că aceasta sumă rezultă din însumarea facturilor emise în temeiul Convenției de asumare a responsabilității echilibrării din 23 martie 2011.

Însă, instanța de apel a pronunțat o decizie lipsită de temei legal, dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, deși a constatat că cererea principală formulată de SC A. SRL este derivată din raporturile contractuale existente între părți, ambele societăți comerciale, calificând acțiunea acesteia ca fiind patrimonială, în conformitate cu decizia ICCJ nr. 32/2008, pronunțată în recursul în interesul legii, în același timp a admis apelul, considerând că nu mai este necesară concilierea prealabilă, având in vedere litigiile anterioare dintre părți.

Susține, de asemenea, recurenta, că sentința pronunțată de o instanță de judecată, fie ea și ICCJ, atât timp cat nu este dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, nu este obligatorie pentru celelalte instanțe, precum și faptul că instanța de apel a aplicat în mod denaturat conținutul deciziei nr. 3451 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Chiar practica în materie, de care instanța de apel s-a folosit în motivarea soluției pronunțate, este în sensul respingerii cererilor care nu au atașată dovada parcurgerii procedurii prealabile, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, așa cum prevede art. 720

1

alin. (5) C. proc. civ.

Din economia textului legal invocat, rezultă caracterul imperativ al dispoziției și momentul în care se realizează concilierea, respectiv înaintea introducerea acțiunii. De altfel, art. 109 alin. (2) C. proc. civ. stabilește expres că „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege", iar „dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

Recurenta consideră ca fiind de ordine publică dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., în ceea ce privește obligativitatea parcurgerii procedurii concilierii prealabile, aceasta deoarece scopul edictării normei în discuție depășește interesele private ale părților, vizând și interesul general, acela al degrevării instanțelor, prin soluționarea amiabilă a diferendelor dintre comercianți sau, cel puțin, al asigurării unei celerități sporite în judecarea unor astfel de litigii, prin cunoașterea prealabilă și reciprocă a pretențiilor, dovezilor și apărărilor părților potrivnice.

Sancțiunea nerespectării procedurii concilierii este cea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă, și nu ca prematură, având în vedere dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, nu a făcut dovada îndeplinirii parcursului acestei proceduri și nu a anexat cererii de chemare în judecată rezultatul concilierii sau dovada că de la data convocării au trecut 30 de zile.

Motivarea instanței de apel, în sensul că nu mai este necesară concilierea prealabilă, având în vedere existența litigiilor anterioare dintre părți, este nelegală.

Prin cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2012, al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, în calitate de creditoare, a chemat în judecată pe SC A. SRL, în calitate de debitoare, pentru ca în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 5-8 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța să emită o ordonanță de plată, prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei totale de 11.871.860,37 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA pentru serviciile aferente pieței de echilibrare, pentru cogenerare de înalta eficiență, precum și pentru serviciile de transport al energiei electrice.

În Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 2062 din data de 04 aprilie 2012, prin care a dispus emiterea unei ordonate de plată, dispunând obligarea debitoarei SC A. SRL la plata sumei de 11.871.860,37 RON.

Referitor la sentința civilă nr. 9979 din data de 04 iulie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, de către Tribunalul București, litigiul a avut ca temei juridic dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007, soluția pronunțată într-o astfel de cerere - în măsura în care a fost respinsă cererea creditorului - nu are incidență asupra soluționării în fond a cauzei, potrivit dreptului comun.

Arată recurenta că ulterior, a promovat cerere reconvențională în cauza care face obiectul prezentului dosar, valorificându-și astfel, în condițiile dreptului comun, dreptul de creanță și cu privire la sumele care au făcut obiectul cererii de emitere a ordonatei de plată.

Recurenta susține că este nerelevant, din perspectiva prevederilor legale imperative, cu privire Ia parcurgerea procedurii prealabile a convocării la conciliere, faptul că a formulat cerere reconvențională, incluzând în parte și facturile evidențiate de SC A. SRL în acțiunea sa, așa cum motivează instanța de apel.

Motivarea instanței de apel referitor la faptul că este fără relevanță că litigiul a fost promovat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, de esență fiind faptul că, prin intermediul acestui litigiu s-au probat neînțelegerile dintre părți și s-a luat cunoștință de pretențiile formulate, este în vădită contradicție cu prevederile legale imperative în domeniul litigiilor comerciale, întrucât în cadrul ordonanței de plată formulate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, SC A. SRL nu a invocat pretenții împotriva creditoarei și ca atare nu a luat cunoștință de vreo pretenție a acestei societăți.

În plus, existența probelor care nu susțin evitarea litigiului, așa cum motivează instanța de apel, nu poate înlătura obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile impuse de lege.

Nu a existat vreo recunoaștere din partea recurentei a pretențiilor apelantei-reclamante din prezentul dosar.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii.

În ultima critică, recurenta susține că, instanța, interpretând actul juridic dedus judecații, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

În acest sens susține că, instanța de control judiciar a reținut în mod eronat că între părți au fost încheiate mai multe înțelegeri definite minute, care relevă neînțelegerile ivite cu privire la derularea relațiilor contractuale, ajungând la concluzia greșită că Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA cunoștea debitul cu privire la care SC A. SRL solicită a se constata că nu este datorat.

Așa cum rezultă din minutele depuse în probațiune de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, acestea nu relevă vreo neînțelegere ivită între părți, cu privire la derularea relațiilor contractuale, ci chiar contrariul.

SC A. SRL a contestat doar o parte din facturile emise în temeiul convenției de asumare a responsabilității echilibrării din 23 martie 2011. Astfel, din cele 23 de facturi emise în baza convenției din anul 2011, care fac obiectul cererii reconvenționale, pârâta a contestat, în cadrul acțiunii sale doar 11 facturi.

Totodată, soluția instanței de apel este netemeinică și nelegală și din perspectiva faptului că, admițând apelul formulat de SC A. SRL împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 26 septembrie 2013, în Dosarul nr. x/3/2012, nu a modificat și sentința civilă nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, unde se menționează, în primul paragraf al dispozitivului, respingerea ca prematură a cererii principale formulate de reclamanta SC A. SRL.

În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În combaterea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata-reclamantă SC A. SRL a arătat că existența litigiilor anterioare dintre părți au condus la finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea art. 720

1

C. proc. civ., părțile cunoscând pretențiile reciproce, faptul că litigiul era imposibil de soluționat pe cale amiabilă, precum și apărările formulate în cadrul ordonanței de plată, aceste aspecte fiind reținute în mod corect de instanța de apel.

Privitor la al doilea motiv de recurs (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), intimata a susținut că din dezvoltarea acestui motiv de recurs nu reiese care sunt motivele străine de natura pricinii pe care le-ar fi reținut instanța de apel.

Raportat la motivul trei al recursului (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), nu reiese în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, nici care este acel act.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Scopul urmărit de legiuitor în reglementarea art. 720

1

C. proc. civ. a fost acela de a simplifica și degreva instanțele de judecată de acțiunile având ca obiect pretenții bănești, care ar fi putut fi soluționate pe cale amiabilă, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curții Constituționale care a reținut că art. 720

1

C. proc. civ. a instituit o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului, fără implicarea autorității judecătorești competente.

Prin instituirea procedurii concilierii prealabile, legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți, fără a apela la procedura judiciară, mai complexă și mai lentă, și degrevarea activității instanțelor judecătorești.

Potrivit art. 720 C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Este adevărat că procedura concilierii prealabile nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, însă, este de necontestat că, tot așa, excepția lipsei procedurii concilierii prealabile nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalități, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare amiabilă a litigiului și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența acestei posibilități.

În speță, recurenta-pârâtă nu și-a manifestat niciodată intenția de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, cu atât mai puțin, nu poate dovedi, o vătămare produsă prin aceea că nu s-a realizat convocarea înainte de demararea litigiului.

Posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată, or, recurenta-pârâtă nu și-a manifestat niciodată intenția de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, ci dimpotrivă, a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei SC A. SRL și, de asemenea, a reiterat, pe tot parcursul litigiului, susținerile care, în opinia sa, ar fi impus admiterea excepției prematurității.

În mod corect instanța de apel a reținut că părțile, în susținerea pretențiilor reciproce, au invocat parțial, aceleași facturi, precum și faptul că, în raport și de litigiile anterioare dintre acestea, precum și de minutele, acestea se situează pe poziții ireconciliabile, în cauză, soluționarea amiabilă a litigiului nefiind posibilă.

De asemenea, în mod legal a apreciat instanța de control judiciară textul legal menționat nu poate fi aplicat rigid și formal.

A admite în sens contrar, înseamnă a forța părțile să urmeze o procedură necontencioasă extraprocesuală, fără nicio finalitate practică, cu importante consecințe însă pe terenul asigurării echității procedurii și a respectării termenului rezonabil de soluționare a pricinilor.

Așa fiind, în speță, soluția de respingere a acțiunii principale ca prematură pentru neîndeplinirea procedurii prealabile ar fi extrem de drastică, întrucât se denaturează rațiunea avută în vedere de legiuitor, de a asigura o mai mare celeritate în soluționarea litigiilor comerciale ajungându-se la un efect contrar.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se fundamentează pe faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii, este nefondat, în condițiile în care recurenta nu indică în mod concret care sunt aceste motive.

Motivul trei al recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi, de asemenea, reținut.

Susține recurenta că minutele depuse la dosarul cauzei nu relevă vreo neînțelegere intervenită între părți, cu privire la derularea raporturilor contractuale, ci chiar contrariul.

Instanța de apel a apreciat în mod corect că, în speță, finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementarea art. 720

1

C. proc. civ., nu putea fi atinsă prin efectuarea concilierii prealabile.

Astfel, instanța a avut în vedere, pe de o parte litigiile anterioare din părți, iar pe de altă parte minutele invocate de către recurentă, concluzionând, în mod corect că Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avea cunoștință de debitul cu privire la care SC A. SRL a solicitat a se constata că nu este datorat.

A reținut, de asemenea, instanța de control judiciar, că neînțelegerile dintre părți și eșecul unei eventuale concilieri directe este relevat și de faptul că Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a formulat cerere reconvențională, incluzând în parte și facturi evidențiate de SC A. SRL în acțiunea sa, fapt pentru care eventuala conciliere directă era strict formală.

Raportat la aceste considerente, nu se poate considera că instanța de apel a reținut și a interpretat în mod eronat actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Contrar celor invocate de către recurentă, Curtea de Apel București a analizat și a interpretat în mod legal întregul probatoriu administrat în cauză, în

soluționarea excepției prematurității cererii principale formulate de reclamanta SC A. SRL.

Recurenta invocă, de asemenea, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și din perspectiva faptului că, admițând apelul formulat de SC A. SRL, împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 26 septembrie 2013, instanța de apel nu a dispus și modificarea sentinței civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, unde se menționează, în ultimul paragraf al dispozitivului, respingerea cererii principale ca prematur formulată.

Întrucât

această critică nu se încadrează în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, nici aceasta nu poate fi reținută.

În

temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă SC A. SRL prin Administrator Judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., în sumă de 4.500 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.

Instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 30.027,48 RON, la suma de 4.500 RON.

Potrivit art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile de judecată, iar „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Este notoriu că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C. proc. civ.), decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.

Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

În

raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, care a presupus un singur termen de judecată, cu apărările făcute de apărătorul intimatei-reclamante, atât prin întâmpinare, cât și în fața Curții, instanța apreciază ca rezonabilă plata unui onorariu în sumă de 4.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA împotriva deciziei civile nr. 872 din 26 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul-reclamant. Obligă recurenta - pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA la plata sumei de 4.500 RON către intimatul-reclamant SC A. SRL prin Administrator Judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2016.