ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1257/2016

Decizia nr. 1257/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu municipiul Galați, prin Primar, restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului situat în Galați str. B. nr. 18, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005.

Prin Sentința civilă nr. 1465 din 16 octombrie 2009, Tribunalul Galați a admis acțiunea, a constatat că reclamanta are dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensare cu teren disponibil la data executării hotărârii, în suprafață de 380 mp din domeniul public sau privat al Municipiului Galați și măsuri reparatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru casa de locuit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel municipiul Galați prin Primar, iar conform Deciziei civile nr. 104/A din 8 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a fost respins apelul, iar prin Decizia civilă nr. 1089/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 104/2010 a Curții de Apel Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Decizia civilă nr. 124A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 4539 din 15 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de pârât, s-a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece trebuia să aibă în vedere o eventuală precizare a contestației ca urmare a soluționării notificării prin dispoziția nr. 2167/2005, în sensul dacă se contestă această dispoziție și sub ce aspecte pentru evitarea acordării unei duble despăgubiri, urmând a fi stabilit cadrul procesual în raport de o astfel de precizare.

Deși aceste îndrumări au fost date de instanța de recurs în primul ciclu procesual, în apel nu s-a precizat de către contestatoare dacă înțelege să conteste dispoziția nr. 2167/2005 sub aspectul modalității de despăgubire, aspect care va trebui lămurit.

De asemenea, Înalta Curte a observat că nu a fost soluționată excepția tardivității prezentei contestații, motivată de neatacarea dispoziției în termenul legal, deși comunicarea s-a realizat la data de 24 decembrie 2005, iar primirea dispoziției a fost dovedită cu confirmarea de primire aflată la dosarul de apel din primul ciclu procesual, deși a fost invocată în fața instanței de recurs în primul ciclu procesual și reiterată în rejudecarea apelului, instanța limitându-se a constata că semnătura de pe confirmarea de primire nu corespunde cu cea din scriptele de comparație.

Nici situația de fapt nu este pe deplin stabilită sub aspectul terenului acordat în compensare, instanța de apel menținând soluția primei instanțe care a acordat teren în compensare în suprafață de 380 mp, din domeniul public sau privat al municipiului Galați, fără a-l individualiza, deși la prima instanță de fond s-a depus la dosar lista bunurilor care pot fi acordate în compensare și a fost ales de către reclamantă terenul menționat la poziția nr. 20 de pe această listă (la termenul din 30 martie 2009), fiind efectuată expertiză de identificare și evaluare a acestei suprafețe de teren, fără ca ulterior instanța să mai ia în considerare și să motiveze înlăturarea acestei opțiuni.

Dispunând acordarea unui teren în compensare fără a-l individualiza, instanța de apel nu a stabilit în mod corect situația de fapt, ceea ce atrage incidența art. 314 C. proc. civ.

Prin urmare, se impune lămurirea împrejurării dacă această propunere de acordare de teren în compensare mai este sau nu de actualitate iar, în caz contrar, trebuie depusă o nouă listă, actualizată, a terenurilor care se pot acorda în compensare, pentru a se putea soluționa cererea expresă a reclamantei de acordare de teren în compensare și pentru a se evita acordarea unei duble despăgubiri pe calea prezentei acțiuni, în condițiile în care aceleași pretenții au făcut obiectul dispoziției nr. 2167/2005, dispoziție care nu a fost anulată.

În rejudecarea apelului după casare, conform îndrumărilor obligatorii ale instanței supreme, Curtea de Apel Galați a solicitat precizări suplimentare reclamantei, potrivit cărora aceasta înțelege să conteste dispoziția nr. 2167/SR din 25 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Galați, sub aspectul modalității de restituire, dorind restituirea unui teren în compensare.

A apreciat reclamanta că nu este vorba de o dublă restituire, în condițiile în care nu a fost înștiințată despre înaintarea dosarului la Fondul Proprietatea.

Cu privire la acordarea terenului în compensare, față de lista cu propuneri, nu a dorit acordarea acelor suprafețe de teren arabil supraevaluate, ci a solicitat ca apelanta pârâtă să depună o listă cu terenuri libere aflate pe raza Municipiului Galați, dar nu a exclus nici varianta de a i se da posibilitatea de a identifica în particular terenuri concesionate sau închiriate de la Municipiul Galați, unde cu acordul beneficiarelor acestor contracte să fie acordat terenul.

Prin Decizia civilă nr. 22/A din data de 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat în tot Sentința civilă nr. 1465 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Galați și, în consecință, a respins, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, precum și contestația împotriva Dispoziției nr. 2167/SR din 25 noiembrie 2005.

În motivarea acestei decizii s-au reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește verificarea existenței unei duble despăgubiri, s-a reținut că, în prezent există atât Sentința civilă nr. 1465 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Galați (ce face obiectul apelului) prin care se constată dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, constând în compensare cu teren disponibil pentru 380 mp și măsuri reparatorii prevăzute de Titlul VII pentru casă de locuit, cât și dispoziția 2167/SR din 25 noiembrie 2005 (de existența căreia instanța a luat cunoștință în primul apel) prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII, pentru întreg imobilul. Din relațiile de la prezentul dosar rezultă că această din urmă decizie, împreună cu întreaga documentație au fost înaintate la ANPR.

În rejudecare instanța a încercat identificarea unui teren care să poată fi acordat în compensarea suprafeței de 380 mp situată în prezent în str. C. nr. 26, ce nu poate fi restituită în natură, conform raportului de expertiză topometrică, însă nu a fost posibilă identificarea unui teren care să îndeplinească toate condițiile legale.

Astfel, reclamanta a precizat expres că nu dorește acordarea unui teren din lista de la dosar fond, ci solicită depunerea unei liste actualizate cu terenuri libere și mai solicită ca instanța să-i acorde și posibilitatea de a identifica un teren concesionat sau închiriat de Municipiul Galați, urmând să se înțeleagă ulterior cu titularul dreptului de folosință.

Reclamanta nu a fost de acord cu acordarea unui teren din procesul-verbal întocmit de Primăria Galați la 07 ianuarie 2013 și 10 februarie 2014 apreciind că acestea sunt terenuri arabile pentru cultură, optând inițial pentru acordarea în compensare a 6 suprafețe de teren cu diferite amplasamente.

La termenul din 02 aprilie 2014 reclamanta a optat doar pentru pozițiile 5 și 5

1

, ce nu pot fi acordate în compensare deoarece existau două proiecte de hotărâre ale Municipiului Galați ce vizau vânzarea acestor suprafețe.

O ultimă încercare de identificare a unui teren ce ar putea fi acordat în compensare a vizat suprafața de 380 mp. situată în str. C. nr. 26, însă, din concluziile raportului de expertiză întocmit de doamna expert D., din relațiile oferite de SC Apă-Canal SA, de SC Electrica SA Galați și din relațiile de la CF rezultă, însă, că acest teren nu poate fi acordat în compensare.

Chiar dacă s-ar aprecia că toate cele 8 garaje (toate cu autorizație provizorie), reprezintă construcții ușoare și demontabile, curtea a reținut că nu poate acorda acest teren în compensare, deoarece ar putea da naștere unor litigii ulterioare, în condițiile în care reprezintă singura cale de acces la drumul public pentru imobilul proprietatea lui E. și este afectat de amenajări destinate a deservi nevoile comunității: branșament electric și branșament CBE.

De altfel, din întreaga economie a Legii nr. 10/2001, rezultă că nu este posibilă restituirea în natură pe vechiul amplasament a acestor terenuri afectate de servituți legale și amenajări de utilitate publică [art. 11 alin. (3), art. 10 alin. (2)].

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea este nelegală sub aspectul aplicării greșite a legii, respectiv a disp. art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Arată că terenul solicitat spre compensare este inferior ca valoare și întindere, este proprietatea pârâtului, este liber de construcții și nu este amenajat.

În ceea ce privește reținerile instanței de apel cu privire la servitutea de trecere, acestea nu corespund realității și face o înșiruire a caracteristicilor imobilului deținut de către E. (că din schița raportului de expertiză topo rezultă că în nordul imobilului vizat spre compensare se află amplasat imobilul cu nr. 98 din Str. F., proprietatea E. și imobilul lui G., cu același nr. 98, Str. F. - două imobile cu același număr poștal, respectiv 98, cu ieșire în Str. F.; că servitutea legală pentru imobilul lui E. este imobilul proprietatea G., și nu aleatoriu cum și l-a ales E., în mod nelegal, fără acordul proprietarului Municipiul Galați; că apele menajere de la proprietatea E. sunt deversate în colectorul existent pe Str. F.; că rețeaua de alimentare cu apă potabilă a numitei E. a fost amplasată nelegal fără acordul proprietarului; că din adresa cu nr. 392 din 15 decembrie 2015 eliberată de Electrica SA rezultă că stâlpul existent este proprietatea societății și face parte din proiectul de modernizare a Str. H., însă nu se amintește de nicio autorizare din partea proprietarului terenului și nici numărul proiectului aprobat prin Hotărâre de Consiliul Local).

La termenul din 02 iunie 2016, instanța a invocat, din oficiu, în raport de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., încadrarea în drept a criticilor formulate de recurentă, respectiv dacă dezvoltarea acestor texte de lege, și anume art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, permit încadrarea într-unul din motivele de recurs revăzute de art. 304 C. proc. civ., pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele ce succed:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. (3) C. proc. civ. recurenta are obligația de a arăta și dezvolta motivele de recurs, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario, neindicarea motivelor de casare și modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. sau imposibilitatea încadrării din oficiu a criticilor formulate într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului atrage sancțiunea nulității cererii de recurs.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele pentru care soluția instanței de apel este nelegală, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cuprinsul cererii de recurs cu care a fost învestită Înalta Curte, recurenta a invocat, în mod formal, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce ar permite, aparent, încadrarea în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă nu arată în ce constă această încălcare, respectiv ce anume impută instanței de apel, care a reținut în motivarea soluției sale imposibilitatea acordării de teren în compensare, dată fiind existența unor servituți legale și amenajări de utilitate publică.

Susținerile din memoriul de recurs care privesc situația de fapt și probatoriul administrat nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, întrucât modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, iar această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă, prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

Așa fiind, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va constata, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 22/A din data de 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV