ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2015

Decizia nr. 1121/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 27 ianuarie 2014 la Tribunalul Cluj, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Oradea, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive din contractul de credit din 27 august 2010 încheiat între părți, după cum urmează: art. 4.1 referitor la comisionul de evaluare și gestiune a creditului; art. 4.2 referitor la comisionul de prelungire/scadențare a creditului; art. 4.3 referitor la comisionul de rambursare anticipată; art. 4.4 referitor la dobânda creditului; art. 4.5 referitor la calculul dobânzii; art. 4.6 referitor la dobânda penalizatoare; art. 5.3 referitor la modificarea valorii ratelor de credit; art. 6.4 referitor la obligația încheierii unor contracte de asigurare și a cesiunii acestora către pârâtă; art. 8 referitor la dreptul creditorului de a rezilia contractul; art. 9.4 și art. 9.5 din convenția de credit.

Ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor contractuale arătate, reclamanții au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a întregului contract de credit și a actelor subsecvente respectiv graficul de rambursare credit, contractul de garanție reală imobiliară autentificat prin încheierea din 27 august 2010 și contractul de garanție reală imobiliară autentificat prin încheierea din 21 octombrie 2010; să constate încălcarea următoarelor prevederi legale de către pârâtă: art. 36, 38, 40 alin. (4) lit. a), 46, 66, 67, 69, 72, 73, 74 din O.U.G. nr. 50/2010; art. 9

1

și art. 9

3

lit. b), c) din O.G. nr. 21/1992; art. 1 din Legea nr. 193/2000 și art. 1 lit. c), i), s) din anexa la Legea nr. 193/2000; să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de credit prin restituirea prestațiilor reciproce, cu obligarea pârâtei la plata daunelor-interese, la plata sumelor reprezentând lipsa de folosință a bunurilor executate silit, de la data adjudecării și până la data restituirii în natură a bunurilor iar în cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunurilor adjudecate de către pârâtă, obligarea acesteia la restituirea sumei reprezentând echivalentul contravalorii bunurilor executate silit, sumă actualizată cu rata inflației și cu valoarea bunurilor la momentul adjudecării; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 3468/2014 din 24 aprilie 2014 și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, considerând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 12 din Legea nr. 193/2000, litigiul fiind purtat între profesioniști.

Constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Specializat Cluj și Tribunalul Bihor Oradea a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor dintr-un contract de credit formulată de reclamanții-consumatori A. și B. ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Oradea.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 noul C. proc. civ., care prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă „instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanța reține că reclamanții au alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Este de reținut că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa (Costa vs. Enel din 15 iulie 1964) a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.

În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.

Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero), instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

Opțiunea reclamanților-consumatori A. și B. în cauză, a fost în sensul soluționării acesteia de instanța de la domiciliul procesual ales din Cluj-Napoca, respectiv de Tribunalul Specializat Cluj, la care au insistat în mod legitim să le fie judecată cauza, de vreme ce și această instanță este competentă, opțiune susținută de prevederile art. 116 noul C. proc. civ., constatându-se că cererea reclamanților îndeplinește condițiile litisconsorțiului facultativ activ prin prisma cauzei comune.

Mai mult decât atât, este știut că, competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a acesteia, astfel că în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, având în vedere natura juridică și obiectul acțiunii deduse judecății, constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive din contractul de credit, competența teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată, se reține că instanța sesizată inițial nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței".

Așadar, prin alegerea exprimată de reclamanți la momentul promovării acțiunii în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul lor, coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Specializat Cluj, a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A. și B. în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.