ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7131/2013

Decizia nr. 7131/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. X din 6 noiembrie 2012 privind soluționarea Contestației nr. Y din 8 octombrie 2012 formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 31 august 2012 și înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. Z din 7 septembrie 2012, precum și procesul-verbal ce a făcut obiectul contestației și să se dispună exonerarea de la plata sumei de 612.221,94 RON reprezentând cheltuieli afectate de nereguli, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2012 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a solicitat instanței suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 31 august 2012 de pârâtă și înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. Z din 7 septembrie 2012 privind proiectul "Înființarea unei ferme de îngrășare a suinelor în comuna B., jud. Mehedinți - Beneficiar SC A. SRL", pentru suma de 612.221,94 RON reprezentând cheltuieli afectate de nereguli.

La data de 21 ianuarie 2013, reclamanta a depus la dosar completare la cererea de chemare în judecată solicitând suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 31 august 2012 și înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. Z din 7 septembrie 2012 privind proiectul "Înființarea unei ferme de îngrășare a suinelor în comuna B., jud. Mehedinți", beneficiar SC A. SRL, pentru suma de 612.221,94 RON reprezentând cheltuieli afectate de nereguli.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâtă, solicitându-se respingerea cererii de suspendare întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de lege pentru suspendarea unui act administrativ.

Prin Sentința nr. 95/2013 din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal nr. Z din 7 septembrie 2012, precum și a Deciziei nr. X din 6 noiembrie 2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea de suspendare este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminenta producerii unei pagube.

Astfel, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. Z din 7 septembrie 2012 emis de A.P.D.R.P., în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță de recuperat în cuantum de 612.221,94 RON sumă rezultată din constatarea unor nereguli în executarea contractului de finanțare încheiat între cele două părți pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru obiectivul "Înființarea unei ferme de îngrășare a suinelor în comuna B., județul Mehedinți".

Prejudiciul iminent este definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În speță, Curtea a apreciat că prin punerea în executare a procesului-verbal a cărui legalitate se contestă, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității, având în vedere cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actul administrativ, dar și situația economică a reclamantei, care se află în derularea unor contracte cu o serie de furnizori de bunuri și servicii, precum și în derularea unor contracte de împrumut bancar.

De asemenea, Curtea a constatat că există motive întemeiate privind îndeplinirea acestei condiții, paguba fiind iminentă, în condițiile demarării procedurilor de executare silită și gravă, reclamanta făcând dovada că paralizarea activității sale ar avea consecințe nu numai asupra derulării contractelor aflate în derularea, dar și a salarizării angajaților, care sunt de natură să justifice suspendarea actului administrativ contestat.

În speță, petenta invocă existența unor împrejurări legate de starea de fapt, criticând Procesul-verbal nr. Z din 7 septembrie 2012 în ce privește derularea procedurilor de achiziție a bunurilor care au fost validate de către autoritatea contractantă, în condițiile în care, aceasta avea posibilitatea de a dispune refacerea acestor proceduri sau chiar refuzul de finanțare, însă a menținut ca eligibil proiectul prin Procesul-verbal din 27 iunie 2012.

În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, instanța a apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de conținutul procesului-verbal de control, însă aspectele invocate de reclamantă referitor la existența cazului bine justificat sunt susțineri de natură să înlăturare prezumția de legalitate de care se bucură actul, având în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004, dar și faptul că suma reținută în sarcina petentei ca fiind rezultată din nereguli nu este individualizată în raport de neregulile constatate, reprezentând în fapt toate plățile efectuate beneficiarului prin cele două tranșe în stadiul actual de implementare.

Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative, este recunoscută și pe plan european, prin Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și pronunțată cu greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente în prezenta cauză.

Raportat la această condiție de admisibilitate, intimata-reclamantă, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

În acest context, recurenta arată că argumentele aduse de instanța de fond în susținerea cazului bine justificat țin de netemeinicia actului administrativ și nu de legalitatea acestuia. Or, în speță, este vorba doar de aparența de nelegalitate a actului administrativ, în nici un caz nu poate fi pusă în discuție examinarea și soluționarea unor aspecte ale fondului, acestea constituind astfel de critici.

Aspectele reținute de instanța de fond în susținerea cazului bine justificat nu se pot încadra în categoria acelor circumstanțe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noțiuni și care, așa cum s-a reținut într-o jurisprudență constantă, se pot referi la necompetența autorității care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicită, lipsa totală a unui temei juridic care să fundamenteze actul ori alte astfel de situații care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

De asemenea, din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube eminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

În acest context, se arată că aprecierea potrivit căreia recuperarea întregii sume alocate pentru finanțarea proiectului menționat ar duce la perturbarea gravă a activității societății, în sensul că blocarea conturilor ar conduce la imposibilitatea efectuării unor plăți care vizează datorii curente și obligații salariale, este o simplă afirmație nesusținută de documente probante. Pentru a dovedi cele afirmate, intimata-reclamantă trebuia să depună acte prin care să poată fi raportată suma de 612.221,94 RON reprezentând debitul constituit prin Procesul-verbal de constatare nr. X din 6 noiembrie 2012 la cifra de afaceri a societății sau la fondul de salarii alocat angajaților acesteia, documente pe care în mod evident instanța de fond trebuia să le aibă în vedere la pronunțarea hotărârii.

Astfel, paguba iminentă se poate invoca de recurentă, în calitate de autoritate coordonatoare a implementării Programului SAPARD în România, fiind responsabilă de derularea acestui program în condiții de legalitate.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.a civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Așa cum s-a reținut în expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei, instanța de fond a dispus suspendarea executării executării Procesului-verbal nr. Z din 7 septembrie 2012, precum și a Deciziei nr. X din 6 noiembrie 2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în condițiile art. 14 și art. 15, reținând, în esență, că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Condiția cazului bine justificat presupune existența unor împrejurări evidente, care să poată fi constatate de instanță în cadrul unei cercetări sumare a actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăși a motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestației sau acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a comparat aspectele expuse de reclamant cu starea de fapt reținută de organul fiscal, reținând că se identifică o serie de probleme, ce sunt percepute în mod diferit de reclamant și organul fiscal.

Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a constatat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără, însă, ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Totodată, instanța de control judiciar va înlătura apărările pârâtei, întrucât argumentele invocate țin de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Înalta Curte apreciază că în mod justificat instanța de fond a avut în vedere și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecția jurisdicțională provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Sentinței nr. 95/2013 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - MI