ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată Prin cererea de suspendare formulată, reclamanta SC S. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. (denumită în continuare A.P.D.R.P.),

suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de

stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 27 noiembrie 2012, privind

proiectul Extindere adăpost pentru îngrășarea suinelor în Comuna G., jud.

Mehedinți și înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. B1./ 27 noiembrie 2012 și

Notificarea nr. N1. din 29 noiembrie 2012 privind descoperirea unui debit,

exonerarea de la plata sumei de 1.590.427,98 RON.

A mai solicitat și suspendarea

executării deciziei nr. 3566 din 7 februarie 2013, privind soluționarea contestației

formulată de reclamanta SC S. SRL, împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor

și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 27 noiembrie 2012.

1.2. Soluția instanței

de fond

Prin sentința nr. 250

din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de suspendare formulată

de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., a dispus suspendarea

executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare din 27 noiembrie 2012, a Notificării nr. N1. din 29 noiembrie 2012 privind

descoperirea unui debit și a Deciziei nr. 3566/ 7 februarie 2013 de soluționare

a contestației formulată de reclamanta SC S. SRL.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că procesul-verbal de constatare

nr. PV1. din 27 noiembrie 2012 nu se bucură de prezumția de legalitate, întrucât

echipa de control a aplicat un act normativ - O.U.G. nr. 66/2011 - care nu era în

vigoare la data derulării procedurilor de achiziții afectate de nereguli.

De asemenea, în cuprinsul

acestui proces-verbal nu se fac referiri la prejudiciul cauzat Uniunii Europene

sau fondurilor naționale.

Cu referire la cazul bine

justificat, s-a reținut că, întrucât procedura administrativă nu este finalizată,

înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe

asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate, executarea nu poate avea

loc, astfel că acest fapt constituie un motiv întemeiat de suspendare a executării

actului contestat.

Cu privire la existența

pagubei iminente, s-a reținut că și această condiție este îndeplinită, fiind previzibil

prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a

actului administrativ înainte de soluționarea contestației, dată fiind și suma foarte

mare înscrisă în titlul de creanță, de 1.590.427,98 RON, cu consecințe negative

asupra contractelor în derulare, bancare și salarizării angajaților.

2.1. Împotriva sentinței

nr. 250 din 13 iunie 2013 a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P. solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii

de suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL ca neîntemeiată, pentru motive prevăzute

de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază recurenta că

în raport cu motivarea sentinței recurate, instanța de fond a încălcat normele de

drept material prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 66/2011 și

Regulamentele CE nr. 1083/2006 și nr. 2988/1995.

O primă critică adusă

sentinței de fond are în vedere faptul că prima instanța a analizat fondul cauzei,

încălcând astfel dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A doua critică vizează

faptul că instanța de fond a apreciat în mod greșit că aparența de nelegalitate

a actului administrativ atacat rezultă din faptul că structura de control din cadrul

A.P.D.R.P. a aplicat legea în mod subiectiv și arbitrar, prevalându-se de un act

normativ - O.U.G. nr. 66/2011 - intrat în vigoare după finalizarea procedurii de

achiziție publică și încheierea contractului de lucrări, de

ș

i acesta era de imediată

aplicabilitate.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat în mod eronat că aparența de nelegalitate a actului administrativ

atacat rezultă din faptul că echipa de control nu a dovedit prejudiciul adus bugetului

Uniunii Europene și bugetului național.

Mai apreciază recurenta

că în mod greșit instanța de fond a reținut în cauză îndeplinirea condiției cazului

bine justificat și pagubei iminente, fiind evident că din actele existente la dosar

nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să

justifice suspendarea executării actului administrativ.

2.2. Intimata-reclamantă

SC S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, susținând în esență că:

- hotărârea instanței

de fond este legală, deoarece emiterea unui act administrativ în baza unui act normativ

care nu produce efecte juridice cu privire la starea de fapt aplicabilă speței,

este protejată de principiul neretroactivității legii ca și principiu general de

drept;

- instanța de fond în

mod corect a apreciat că emiterea unui act administrativ cu încălcarea principiilor

generale ale dreptului se încadrează în noțiunea de caz bine justificat pentru a

se dispune suspendarea executării actului respectiv;

- în ceea ce privește

condiția producerii unei pagube iminente, prin executarea actelor administrative-fiscale,

mai înainte de soluționarea cererii de chemare în judecată, există riscul producerii

unor prejudicii iminente.

- din actele anexate cererii

rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004.

2.3. Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a întocmit Raport asupra

admisibilității în principiu a recursului formulat.

Acesta a fost aprobat

și comunicat părților, iar prin încheierea din ședința de la 30 ianuarie 2014 s-a

dispus admiterea în principiu a recursului, fiind fixat termen la 8 mai 2014 pentru

judecata pe fond a acestuia.

recurs

Înalta Curte, în temeiul

art. 496 din C. proc. civ., verificând motivele invocate și judecând recursul, îl

va admite, va casa sentința atacată și va respinge cererea de suspendare formulată

de reclamantă ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta a

solicitat suspendarea executării actelor administrative menționate, respectiv a

procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare

nr. B1. din 27 noiembrie 2012, a Notificării nr. N1. din 29 noiembrie 2012 privind

descoperirea unui debit și a deciziei nr. 3566 din 7 februarie 2013 conform art.

15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte,

un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în

care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții:

existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente

ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În cauză, instanța de

fond a reținut eronat că există împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură

să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal

a cărui suspendare s-a solicitat.

Potrivit art. 66 din O.U.G.

nr. 66/2011, „activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările

ulterioare".

Interpretarea normei tranzitorii

cuprinsă în textul de lege sus arătat, conform argumentației per a contrario, conduce

la concluzia potrivit cu care, în situația în care activitățile de constatare și

de stabilire a neregulilor se desfășoară la o dată ulterioară intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 66/2011, concluziile acesteia se vor finaliza și valorifica cu aplicarea

prevederilor acestui act normativ.

Cum O.U.G. nr. 66/2011

a fost publicat în M. Of. nr. 461 din 30 iunie 2011, fiind necontestat că verificarea

soldată cu reținerea neregulilor s-a desfășurat ulterior acestei date, este evident

că la momentul intrării în vigoare a noului act normativ nu se afla în desfășurare

nicio operațiune de stabilire a creanțelor bugetare, în sarcina autorității recurente.

Rezultă așadar că, aplicarea

prevederilor noului act normativ a fost realizată în virtutea normei tranzitorii

sus arătate, astfel că nu se poate aprecia că în cauză a fost încălcat principiului

neretroactivită

ț

ii legii civile, de natură

a atrage nulitatea actului de constatare, ci, dimpotrivă, stabilirea unor posibile

nereguli s-a realizat în mod just prin raportare la legislația în vigoare la momentul

verificării, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Deci, cu alte cuvinte,

atâta vreme cât prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 se bucură de prezumția

de constituționalitate, de care se bucură orice act legislativ, dispozițiile acestei

ordonanțe de urgență rămân pe deplin aplicabile în sensul art. 66, rezultat din

interpretarea per a contrario a textului acestei norme juridice.

De altfel, în jurisprudența

conturată, această Secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în

mod constant în același sens (exemplu deciziile nr. 5322/2013, nr. 5323/2013, ș.a.).

De altfel, sunt gre

ș

ite și celelalte aprecieri

ale instanței de fond care au condus la a reține că este îndeplinită condiția cazului

bine justificat, respectiv că nu s-au făcut referiri în procesul-verbal de constatare

la un prejudiciu cauzat bugetului U.E. sau fondurilor publice naționale, precum

și faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, întrucât acestea nu

sunt circumscrise noțiunii de caz bine justificat, astfel cum aceasta a fost definită

în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, în dreptul administrativ,

pentru actele administrative operează prezumția de legalitate, fiind recunoscut

principiul executării acestora din oficiu, Legea nr. 554/2004, prin dispozițiile

referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, instituind o excepție

de la acest principiu, în condițiile expres reglementate de art. 14 și 15 din această

lege.

Prin urmare, condiția

privind cazul bine justificat nu a fost dovedită de reclamantă, soluția instanței

de fond fiind greșită din această perspectivă.

În altă ordine, criticile

referitoare la soluția instanței de fond în ceea ce privește dovada îndeplinirii

condiției „pagubei iminente” de către reclamantă, sunt, de asemenea, fondate.

Din dispozițiile art.

2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere

producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat

că punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecință

diminuarea patrimoniului societății comerciale, dar atâta vreme cât acest lucru

are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea

patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

În altă ordine, intimata-reclamantă

nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței

în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior,

în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului

de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei

pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor

administrative-fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata

unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este

dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce

la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge

la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative

din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției

suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport

de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare formulată în

cauză.

Jurisprudența invocată

nu poate conduce către o altă soluție, întrucât potrivit sistemului de drept românesc,

hotărârile judecătorești nu sunt izvor de drept și pe de altă parte, îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este supusă analizei judecătorului

în fiecare caz în parte.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496, 497 din

C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge

cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 250 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2014.