ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2016

Decizia nr. 584/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în Dosarul nr. x/33/2015, la data de 4 mai 2015 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, petenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a solicitat completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 502 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. x/33/ 2013, întrucât instanța de judecata a omis să se pronunțe asupra petitului patru al acțiunii în contencios administrativ.

În motivarea cererii de completare a dispozitivului a arătat că deși instanța de fond s-a pronunțat cu privire la faptul ca suma de 1.577.088,9 RON reprezintă cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la sumele reprezentând impozit pe profit și majorări aferente, sume stabilite prin Decizia de impunere din 30 decembrie 2010, respectiv cu privire la motivele pentru care organul de soluționare prin Decizia din 12 mai 2011 a respins contestația reclamantei. În acest sens, a apreciat necesar a fi reținute prevederile art. 206 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 și întrucât obiectul acțiunii în contencios administrativ a fost cenzurarea Deciziei de soluționare a contestației în ceea ce privește cele contestate pe cale administrativă a rezultat că instanța de fond trebuia să se pronunțe și cu privire la sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat raportat la argumentele reținute de instanța, fapt ceea ce nu s-a întâmplat.

În plus, chiar reclamanta la pct. 4 din acțiunea în contencios fiscal a solicitat "anularea creanțelor fiscale stabilite și individualizate prin Decizia de impunere din 30 decembrie 2010 constând în debit și accesorii, și pe cale de consecință exonerarea de plata acestor obligații suplimentare".

În lipsa pronunțării instanței de fond cu privire la sumele stabilite prin Decizia de impunere din 30 decembrie 2010 constând în debit și accesorii, a apreciat că instanța nu a soluționat în totalitate acțiunea în contencios administrativ, soluția dispusă de instanța de fond fiind inadmisibilă.

Prin concluziile scrise, SC A. SA a solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului ca nefondată.

În motivarea cererii de completare a dispozitivului se arată, cu privire la presupusa nepronunțare asupra petitului nr. 4, că decizia de impunere este actul prin care se stabilesc și se colectează creanțele fiscale, iar acest act este supus contestației administrative și apoi procedurii contencioase judiciare. Astfel, în cazul anulării titlului de creanță - în prezenta speță Decizia de impunere - creanțele fiscale sunt în mod automat stinse, fiind desființat însuși actul prin care au luat naștere. Aceeași soluție este valabilă și în cazul anulării în parte a titlului de creanță: sunt stinse în parte creanțele, conform celor stabilite în decizia administrativă (sau hotărârea judecătorească) de anulare.

Raportat la prevederile legale invocate ca temei de drept în acțiunea introductivă (art. 218), a rezultat, că acțiunea în contencios a avut ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale, și acordarea cheltuielilor de judecată. Anularea creanțelor fiscale și exonerarea de sumele de plată reprezintă o explicitare a petitului principal, și nu un petit separat.

În aceste condiții, rezultă în mod evident faptul că anularea creanțelor și exonerarea nu reprezintă un petit distinct, ci doar o explicitare a efectelor petitului principal, motiv pentru care instanța nu trebuia să se pronunțe în mod distinct asupra sa.

Referirea pe care pârâta o face la art. 206 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu influențează în niciun fel argumentele prezentate, deoarece prevederea legală menționată nu se referă la obiectul contestației în sens formal (care este exclusiv titlul de creanță - act administrativ fiscal), ci la limitele între care se poate verifica actul administrativ fiscal, respectiv numai cu privire la măsurile fiscale care sunt stabilite prin acesta.

S-a susținut că hotărârea instanței de fond este clară și completă, iar pârâta își poate regla conduita în mod legal în baza dispozitivului.

Cu privire la acest aspect, art. 216 alin. (3) și art. 218 alin. (3) C. proc. fisc. prevăd în mod clar modul în care trebuie să procedeze organul fiscal în cazul desființării deciziei sale, ca urmare a controlului administrativ sau jurisdicțional.

Prin Sentința nr. 348 pronunțată în data de 23 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 502 din 28 octombrie 2014 pronunțată în Dosar nr. x/33/2013 a Curții de Apel Cluj, cerere formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 281

2(1)

C. proc. civ. de la 1865, "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii (...)".

În cauză, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat prin petitul 4, "anularea creanțelor stabilite și individualizate prin Decizia de impunere din 30 februarie 2010 constând în debit și accesorii și pe cale de consecință, exonerarea subscrisei de plată a acestor obligații suplimentare", iar petenta prin cererea de completare a dispozitivului hotărârii susține că instanța nu s-a pronunțat pe acest aspect.

S-a constatat că, din modul de redactare a dispozitivului Hotărârii nr. 502 din 28 octombrie 2014 și din considerentele acesteia a rezultat că instanța a analizat și aspectele legate de majorările de întârziere calculate prin decizia atacată, astfel că cererea este nefondată.

II. Motivele de recurs invocate

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de fond nu s-a pronunțat sub aspectul impozitului pe profit și nu a arătat în ce cuantum a fost anulat.

Prima instanță s-a pronunțat numai asupra primelor două capete de cerere fără să se pronunțe cu privire la petitul 4 care este accesoriu cererii principale.

În ceea ce privește impozitul pe venitul nerezidenților, judecătorul fondului a anulat Decizia din 2011 și Decizia de impunere din 2010 sub aspectul sumelor reținute cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenților în cuantum de 1.174.784 RON.

În ceea ce privește impozitul pe profit, suma de 228.662 RON debit și suma de 91.827 RON majorări de întârziere, prima instanță nu s-a pronunțat.

III. Analiza motivelor de recurs

Prin Sentința civilă nr. 502 din 28 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/33/2013, Curtea de Apel Cluj, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, a anulat în parte Decizia din 12 mai 2011 și Decizia de impunere din 30 decembrie 2010, în sensul că suma de 158.013,53 RON reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit, iar suma de 1.577.088,9 RON reprezintă cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, urmând a fi calculate majorările și penalitățile de întârziere la suma nedeductibilă din impozitul pe profit.

Impozitul pe profit calculat de organul fiscal și contestat de societate este în cuantum de 228.662 RON, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 91.827 RON.

Prin dispozitivul Sentinței civile nr. 502 din 28 octombrie 2014, judecătorul fondului a reținut că o parte din cheltuielile ce au condus la stabilirea impozitului pe profit sunt deductibile (1.577.088,9 RON), rămânând cheltuieli nedeductibile numai suma de 158.013,53 RON.

În această ipoteză, instanța de fond avea obligația, cu ajutorul expertului desemnat în cauză, să recalculeze impozitul pe profit datorat de societate împreună cu majorările de întârziere.

Se constată însă că prin hotărârea instanței de fond s-a dispus numai recalcularea majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere, deși acestea din urmă nici nu au fost calculate prin decizia de impunere, fără a se pronunța asupra capătului de cerere privind impozitul pe profit.

Mai mult, motivarea instanței de fond cu referire la cererea de completare a dispozitivului este foarte sumară și denotă faptul că nu s-a înțeles ceea ce s-a cerut prin aceasta.

Prima instanță a arătat doar că "din modul de redactare a dispozitivului Hotărârii nr. 502 din 28 octombrie 2014 și din considerentele acesteia rezultă că instanța a analizat și aspectele legate de majorările de întârziere calculate prin decizia atacată", deși organul fiscal s-a plâns în principal în ceea ce privește suma datorată cu titlu de impozit pe profit și, în subsidiar, pentru necalcularea majorărilor de întârziere.

În schimb, cu privire la impozitul pe veniturile nerezidenților, instanța de fond a procedat corect din punct de vedere procedural și a anulat Decizia de impunere din 2010 și Decizia din 2011, pronunțându-se asupra sumelor datorate cu acest titlu, în cuantum de 1.174.784 RON.

Față de acestea se constată că prin Sentința civilă nr. 502 din 28 octombrie 2014, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal, reprezentând impozitul pe profit datorat de societate.

Respingând cererea întemeiată pe disp. art. 281

2

C. proc. civ., Curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, critica întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind întrunită.

Urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța cu privire la impozitul pe profit datorat și a majorărilor de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva Sentinței civile nr. 348 din 23 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.

Procesat de GGC - MI