ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 191/2016

Decizia nr. 191/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea în tot sau în parte a procesului - verbal din 18 aprilie 2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul „Linie tehnologică pentru fabricarea peleților din lemn la SC A. SRL prin schema de ajutor de stat XS28/L23F/2008, com. Tinca, județul Bihor", nelegal și netemeinic, anularea în tot a Decizii nr. 34604 din 28 octombrie 2013, de soluționare a Contestației formulată de SC A. SRL și înregistrată la B. sub nr. 33323 din 16 octombrie 2013, ca nefondată.

Prin sentința nr. 37/CA/2014/PI din 24 februarie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul C. București și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtului C., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 37/CA/2014/PI din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs.

În esență, recurenta A. a arătat următoarele:

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Judecătorul cauzei s-a antepronunțat pe fondul litigiului în momentul în care a unit excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul cauzei, însă ulterior a respins integral cererea de probațiune. Incompatibilitatea este prevăzută de art. 42 pct. 1 C. proc. civ., iar sancțiunea este nulitatea absolută a hotărârii.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Din analiza sentinței rezultă că între considerentele hotărârii și dispozitivul ei este o contradicție flagrantă, având în vedere că acțiunea în contencios administrativ a fost respinsă ca nefondată, cu toate că, din expozeul aceleiași hotărâri rezultă că acțiunea a fost socotită inadmisibilă, dat fiind că nu a fost parcursă procedura prealabilă.

Pe de altă parte, hotărârea recurată este contradictorie pentru că, pe de o parte, din considerentele acesteia rezultă că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, iar din dispozitiv rezultă că judecătorul a respins excepția de inadmisibilitate și a pășit la judecarea fondului cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Judecătorul fondului nu a analizat majoritatea apărărilor formulate de către A. cu privire la excepția inadmisibilității. Astfel, nu a analizat susținerea că obiecțiunile formulate la proiectul de proces-verbal reprezintă o veritabilă procedură prealabilă, și nici că sunt incidente în cauză prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Termenul de depunere a contestației, de 6 luni, se calculează de la data de 2 mai 2013, data comunicării procesului-verbal din 18 aprilie 2013. O altă interpretare ar fi excesivă și ar goli de sens procedura prealabilă, transformând-o într-o procedură de un formalism excesiv.

În ipoteza în care procedura cuprinsă în cap. V din O.U.G. nr. 66/2011 este o procedură administrativ-jurisdicțională, această procedură nu este obligatorie, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) din Constituție.

În ipoteza în care această procedură este socotită a fi un recurs grațios, în speță este aplicabilă cauza Nunes Guerreiro c. Luxemburg, astfel încât dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 - Normele dreptului comun în materia contenciosului administrativ - care respectă principiile tratamentului imparțial și echitabil impuse de dreptul comunitar.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Raportat la scriptele depuse în probațiune anexate recursului rezultă că A. a atacat procesul verbal din 18 aprilie 2013, cu motivarea expusă în memoriul justificativ al biroului individual de arhitectură D., soluția primei instanțe fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, din probele dosarului rezultă că A. a atacat actul administrativ în 4 iunie 2013, iar B. nu a soluționat în termen legal contestația depusă. De la expirarea termenului legal de soluționare a contestației, de 30 de zile, a început să curgă termenul de 6 luni în care se putea formula acțiunea în contencios administrativ. Cum cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanța de judecată în 18 octombrie 2013, termenul prevăzut de lege a fost respectat.

II. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2015, completul de filtru, analizând conținutul raportului întocmit, a constatat că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 2 februarie 2016.

Recursul este nefondat.

Contrar celor susținute în recurs, judecătorul fondului nu s-a antepronunțat atunci când a unit excepția inadmisibilității cu fondul cauzei, procedeul fiind în deplină consonanță cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ. De asemenea, nu există antepronunțare nici pentru că acesta a respins probele solicitate de către recurentă. Conform art. 22 C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului, acesta este învestit cu competența de a ordona dovezile pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părți și, uneori, chiar împotriva susținerilor părților. Această regulă cu valoare de principiu include și puterea de apreciere a judecătorului cu privire la decizia de a respinge probele solicitate de părți. Aceasta nu înseamnă însă că judecătorul și-a spus părerea în cauză și că ar fi incidente prevederile art. 42 pct. 1 C. proc. civ., astfel cum susține recurenta.

De asemenea, constată Înalta Curte, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, după cum susține recurenta. Conform acesteia din urmă sentința atacată este contradictorie pentru că judecătorul cauzei a respins excepția de inadmisibilitate invocată de B. București și pășind la judecarea fondului cauzei a respins acțiunea, cu toate că din expozeul aceleiași hotărâri ar rezulta că acțiunea a fost socotită inadmisibilă, dat fiind că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă. Prezenta cauză a izvorât din aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Potrivit art. 51 alin. (2) din acest act normativ deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva titlurilor de creanță pot fi atacate la instanța de judecată competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004. Așadar, actul administrativ împotriva căruia se poate deschide o acțiune în justiție este decizia de soluționare a contestației, judecătorul cauzei având de verificat legalitatea acesteia în cadrul controlului exercitat în baza Legii nr. 554/2004. Mai exact, „fondul” cauzei îl reprezintă verificarea legalității unei astfel de decizii. În speță, B., emitentul Deciziei nr. 34604 din 28 octombrie 2013, în baza art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, a respins contestația formulată de către reclamanta A. împotriva titlului de creanță fiscală (procesul-verbal din 18 aprilie 2013), pentru aceea că a fost tardiv formulată. Așadar, în cauză, judecătorul fondului a avut de analizat dacă contestația administrativă a fost sau nu formulată în termenul de 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță fiscală, astfel cum se prevede în dispozițiile art. 47 alin. (1) din același act normativ. Acesta este motivul pentru care prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, reținând corect că respingerea contestației administrative, ca tardiv formulată nu determină inadmisibilitatea acțiunii în anularea actului administrativ. În continuare, prima instanță a procedat corect respingând acțiunea ca neîntemeiată, consecință a constatării că decizia de soluționare a contestației a fost legal emisă, verificarea legalității acestui act infralegislativ constituind „fondul” cauzei în speța de față.

Este eronată opinia recurentei potrivit căreia obiecțiunile formulate la proiectul procesului verbal reprezintă o veritabilă procedură prealabilă. Această procedură administrativă reglementată în Secțiunea a II-a din O.U.G. nr. 66/2011 (art. 47-51) prevede expres, cum este și firesc de altfel, că reclamația administrativă se formulează în termen de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță, astfel că orice obiecțiuni formulate cu privire la proiectul procesului-verbal nu poate avea decât valoarea unei simple corespondențe administrative, irelevantă din punct de vedere juridic, fiind anterioară emiterii titlului de creanță fiscală.

Evident, procedura reglementată în O.U.G. nr. 66/2011 nu este o procedură administrativ jurisdicțională, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. (4) din Constituția României. Așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 409/2004, pentru ca o procedură administrativă să aibă caracter jurisdicțional este absolut obligatoriu ca soluționarea contestației să se realizeze de către un organ independent și imparțial față de litigiul în cauză. Or, în speță, puterea de decizie aparține B., potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, care este chiar emitentul titlului de creanță contestat, astfel încât nu sunt satisfăcute exigențele legale privitoare la caracterul jurisdicțional al procedurii în discuție.

În realitate, procedura administrativă reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 este un recurs grațios, însă nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. O.U.G. nr. 66/2011 reprezintă din acest punct de vedere lex specialis, conținând prevederi derogatorii de la regimul general al procedurii administrative prealabile reglementat în Legea contenciosului administrativ. Pe de altă parte, această reglementare nu este contrară nici normelor comunitare, nici prevederii art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dimpotrivă, această reglementare asigură accesul la justiție într-un termen rezonabil, garantând, de asemenea, examinarea cauzei în mod echitabil. Prevederile din O.U.G. nr. 66/2011, contrar susținerilor recurentei, asigură claritatea, simplitatea și accesibilitatea procedurii administrative astfel cum este reglementată în acest act normativ. După cum se poate lesne observa O.U.G. nr. 66/2011 prevede o procedură simplă de contestare a titlului de creanță fiscală, cu termen scurte, dar cu o durată suficientă pentru a da posibilitatea formulării unei apărări de substanță, cu acces rapid la instanța de judecată, în consonanță cu normele dreptului european.

În fine, este nefondată și susținere recurentei cu privire la încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004. Acest text de lege invocat de către recurentă nu este incident în speță, sesizarea instanței de contencios administrativ fundamentându-se pe o dispoziție legală din legea specială (O.U.G. nr. 66/2011) și nu pe prevederile Legii contenciosului administrativ.

Cât privește adresa de la fila 70 din dosarul de recurs, la care face referire recurenta, aceasta a fost formulată după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță fiscală, prevăzut de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Așa fiind, în raport de prevederile imperative și inderogabile ale textului legal precitat, în mod corect s-a reținut tardivitatea contestației administrative. Contrar celor susținute de recurentă, pentru motivele arătate în cuprinsul prezentei decizii, nu sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci ale O.U.G. nr. 66/2011.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiile art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de către reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 37/CA/2014/PI din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2016.